La ce servesc toate succesele academice, artistice, financiare dacă femeile ajung să se simtă sterile, pustii, disociate și trădate?
Iată o întrebare ce ia naștere din experiența femeilor de pretutindeni care s-au lăsat acaparate de mirajul urcării pe cele mai înalte culmi, culmile succesului, chiar cu prețul propriului trup și suflet. Succesul le-a lăsat pe aceste femei epuizate din cauza unui program infernal, pe care s-au străduit să-l bifeze atât la job, cât și acasă, cu boli generate de stres și senzația că și-au trădat propria natură. Esența feminină nu este compatibilă cu tentativele de a deveni niște „pseudo-bărbați“ sau niște „femei-soldat“.
În ultimele cinci secole, cultura a fost dominată de bărbați care s-au raportat la viață în termeni de productivitate și putere, însă fără a respecta limitele și ciclurile naturii. Astfel că avem o conștiință colectivă fundamental masculină. Acest lucru face ca anumite valori feminine să fie excluse din conștient undeva în adâncuri, în inconștientul colectiv.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Timpul pentru reconectarea cu femininul
Când o femeie își petrece ani buni din viață având identitatea de fiică spirituală a patriarhatului, rafinându-și intelectul și abilitățile de a controla lumea materială, are nevoie să i se reamintească că există o cunoaștere mai profundă și mai subtilă: cea a trupului. Trupul și sufletul sunt una, se oglindesc unul pe celălalt. Pentru că și-a ignorat emoțiile, încercând să satisfacă nevoile familiei patriarhale și ale unei societăți masculine, vine timpul să-și regăsească spiritul de femeie prin reconectarea cu femininul.
În cultura contemporană, femeile vor face, mai devreme sau mai târziu, o călătorie a îmbrățișării naturii lor feminine, în care vor învăța prețuirea de sine ca femei și cum să vindece rana adâncă a feminității (ruptura mamă-fiică).
Or această regăsire aduce cu sine o coborâre în adâncurile ființei lor, pentru a redescoperi misterele tărâmului feminin. Acestea li se vor releva în vise, în tot soiul de coincidențe bizare, în lucrul cu pământul, în poezie, artă, muzică și dans.
Călătoria femeii în abisurile psihismului său este dificil de experimentat, este dureroasă și înfricoșătoare prin cunoașterea laturii sale întunecate, a instinctelor sale primitive. Mai este denumită și „noaptea cea neagră a sufletului“, în care femeia rătăcește pentru a găsi părțile de sine pierdute în drumul identificării cu imaginea masculină.
Este o vreme a suferinței, a confuziei, a înstrăinării, a deziluziei și a izolării, dar și o vreme a purificării și a transformării către o versiune net superioară din perspectiva echilibrului, a sănătății și a creativității. În felul acesta, femeia își redescoperă adevărata identitate, învățând înțelepciunea ciclurilor schimbării și poate trăi cercul complet al existenței feminine.
Cum recunoaștem femeia aflată în etapa de coborâre în adâncuri?
Atunci când vechea identitate nu-și mai găsește locul, femeia este propulsată spre descoperirea identității sale reale. Acest lucru se poate întâmpla cu ocazia unui eveniment major (plecarea de acasă pentru studii, pentru a călători, pentru o relație, un divorț, plecarea copiilor de acasă, schimbarea serviciului).
℗PUBLICITATE
O femeie care și-a început coborârea apare oamenilor din jur ca fiind tristă, îngrijorată, indisponibilă. Ea plânge și nu poate fi consolată. Se simte abandonată, însă nici nu dorește să socializeze. Intră într-o perioadă de izolare voluntară. Poate că-și găsește singurul refugiu în natură, în pădure, înconjurată de plante. Adesea, veți surprinde că femeile descoperă pasiunea pentru grădinărit și pentru drumeții.
Cei din jur o vor percepe ca și cum și-ar fi pierdut mințile. Alții o vor considera depresivă și vor încerca să o încurajeze să meargă mai departe. În tot acest timp, femeia refuză intervenția exterioară. Ea este mult prea preocupată cu învățarea artei de a-și asculta profunzimile, precum și „a artei de a fi“ în loc de „arta de a face“. Femeia descoperă cât de bine se simte să fii pur și simplu, fără să-și justifice existența printr-un plan de acțiune bine pus la punct.
Femeia învață să spună Nu
Femeia învață acum să spună „nu“ după o îndelungată perioadă în care a spus „da“, indiferent de ceea ce a gândit sau simțit. Ea s-a străduit din răsputeri să nu dezamăgească, eforturile sale de clădire a imaginii de sine concentrându-se pe a servi modele masculine și pe a-i face pe ceilalți fericiți. Or, „da“-ul spus mereu celorlalți a însemnat, de fapt, un „nu“ spus ei înseși de fiecare dată.
Costul ascuns al stresului generat de ignorarea sau reprimarea propriilor nevoi și emoții este dat de apariția bolii, pe fondul scăderii imunității. Dr. Gabor Maté ne învață în cartea sa, Când corpul spune nu, cum să manifestăm mai multă compasiune de sine, având mai multă grijă de noi înșine, exprimându-ne emoțiile într-o manieră sănătoasă și spunând „Nu“ mai des. Sigur că noua atitudine va declanșa o avalanșă de reproșuri la adresa noastră, dificil de auzit, dar posibil de surmontat. În acest fel, femeia depășește etapa în care simțea nevoia să se simtă aprobată și validată, în special de bărbați.
Când femeia învață să spună „Nu“, ea câștigă timp prețios pentru a crește din interior, pentru a se regenera, pentru a crea spațiul necesar dezvoltării unei noi relații cu masculinul, nu cu acel masculin dominator, rupt de feminin de secole întregi, ci cu o figură masculină interioară creatoare, care să o ghideze în procesul de reconectare cu femininul.
Vocea feminină implică integrarea vocii masculine
Redresarea atitudinii în fața vieții începe cu vindecarea rupturii interne, care determină femeia să nu țină cont de sentimentele și intuițiile sale, de imaginile din vis care-i dezvăluie adevăruri inconștiente altfel.
La început, aceasta a dorit să-și piardă Sinele feminin, pentru a se identifica cu masculinul, mânată de dorința arzătoare de a reuși într-o societate guvernată de standarde masculine. Pe măsură ce a înaintat pe drumul său, femeia și-a dat seama că această atitudine nu o împlinea. Asta nu înseamnă că trebuie sa renunțe la abilitățile dobândite cu atâta trudă, ci să învețe să le folosească, pentru a aduce armonie în lume și nu neapărat pentru un câștig imediat. Unirea sacră dintre feminin și masculin înseamnă că femeia a reușit să fie atât de folos celorlalți, cât și să fie fidelă propriilor valori și nevoi. Ea se află de acum în slujba Vieții cu toată ființa sa. Ea a devenit întreagă.
Bibliografie:
- Călătoria eroinei, Maureen Murdock, Cărțile Maestrului Interior, Elena Francisc Publishing 2017
- Când corpul spune nu, dr. Gabor Maté
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
