Relațiile noastre sociale sunt cea mai valoroasă investiție pe care alegem să o facem în viață. Ne face plăcere să petrecem timp și să lucrăm alături de persoane cu care avem destul de multe lucruri în comun. Nu ne alegem prietenii sau colaboratorii doar pentru că se află în proximitatea noastră fizică; alegerile noastre sunt bazate pe valorile, atitudinile și, nu în ultimul rând, pe trăsăturile noastre de personalitate. Dar, oare, de ce ne place să fim alături de persoane cu care avem multe lucruri în comun?
Similaritatea în modul în care oamenii interpretează și răspund la mediu ne ajută să îi înțelegem mai bine și să le putem prezice reacțiile și comportamentul. Spre exemplu, îmi doresc să colaborez cu persoane care sunt sincere, deschise și autentice și care știu să primească feedback și oferă la rândul lor feedback constructiv. Îmi place să cresc profesional și personal, însă îmi este greu să primesc un feedback emoțional care atacă și jignește. Fiindu-ne mult mai ușor să înțelegem cum gândesc și se comportă persoanele similare nouă, reușim să dezvoltăm relații mai plăcute, să depunem mai puțin efort atunci când comunicăm cu acestea și să avem o mai mare încredere în ele.
Reflectă, oare, aceste similarități între prieteni și niște asemănări mai profunde în modul în care percepem, interpretăm și răspundem la mediul în care trăim? Carolyn Parkinson (de la University of California, Los Angeles) împreună cu Adam M. Kleinbaum (de la Tuck School of Business at Darmouth) și Thalia Wheatley (de la Dartmouth College) răspund la această întrebare fascinantă, într-un studiu publicat la începutul acestui an în Nature Communications.
Autorii studiului își doresc să răspundă la această întrebare, folosind neuroimagistica funcțională. Dacă prietenii percep, interpretează și reacționează asemănător la mediu, atunci gradul de apropiere pe care îl simt față de anumite persoane (proximitatea rețelei sociale) ar trebui să fie asociat cu similaritatea funcționării cognitive în timp real. Asemănările în modul în care percepem, interpretăm și răspundem la mediu pot fi puse în evidență prin studiul activării diverselor structuri subcorticale și corticale ale creierului.
În prima etapă a studiului, autorii au rugat un număr de 279 de studenți la masterat să răspundă întrebărilor dintr-un chestionar. Acesta a fost administrat după 3 luni de la începerea programului masteral, pentru ca participanții să fi avut timp să interacționeze unii cu alții. Chestionarul cuprindea numele tuturor studenților înscriși în programul masteral, iar participanții trebuiau să indice care sunt colegii cu care au petrecut cel mai mult timp, socializând în afara programului de studiu.
℗PUBLICITATE
Un subgrup de 42 de studenți au fost aleși pentru a participa la un experiment realizat cu ajutorul RMN-ului funcțional. În timpul experimentului, participanții vizionau 14 filmulețe, cu o durată maximă de 4 minute. Toți participanții au vizionat aceleași filmulețe, în aceeași ordine, iar tematica acestora varia de la dezbateri politice la filmulețe despre mediu, secvențe de la un meci de fotbal și scene dintr-un film de comedie. După colectarea datelor, autorii au studiat cele 861 de diade unice (grupuri de câte două persoane) compuse din cei 42 de participanți, testând asocierea dintre gradul de apropiere socială și activarea creierului.
Rezultatele studiului indică faptul că similaritatea activității creierului este mai mare în cazul relațiilor sociale mai apropiate și scade odată cu creșterea distanței sociale. În special activitatea crescută a structurilor subcorticale (nucleul accumbens, amigdala, putamen și nucleul caudat) implicate în procesele motivaționale, în învățare, procesarea emoțiilor și integrarea informației în memorie, a fost asociată cu gradul de apropiere socială. Aceste rezultate sugerează faptul că prietenii s-ar putea să fie destul de asemănători în modul în care alocă atenție, interpretează și reacționează la informația din mediu.
Studiul este fascinant prin faptul că testează asocierea dintre apropierea socială percepută de participanți și activitatea creierului. Folosirea metodelor neurofiziologice pentru a studia funcționarea creierului este avantajoasă, deoarece participanții nu au tendința de a se prezenta într-o lumină favorabilă, ca și în cazul chestionarelor.
Rezultatele arată faptul că suntem destul de asemănători cu prietenii noștri, iar acest lucru poate avea implicații asupra dezvoltării și cultivării relațiilor interpersonale – fie ele profesionale, fie de prietenie sau romantice. Există, totuși, acea vorbă conform căreia extremele se atrag. Cât de diferiți putem fi, pentru a avea o relație frumoasă împreună? Cât de asemănătoare este activarea creierului prietenilor sau partenerilor care au relații la distanță? Cât de asemănătoare este activitatea creierului membrilor aceleiași familii?
Similaritatea activării corticale ne determină să ne alegem prietenii? Sau această similaritate se dezvoltă în timp, în contextul prieteniei? Care sunt procesele cognitive și emoționale care stau la baza acestei activări? Toate aceste întrebări, sper eu, își vor găsi răspunsul în cercetări viitoare, capabile să studieze complexitatea și frumusețea ființei umane!
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
