#DoveditȘtiințific – 80% dintre șoferii auto declară că se înfurie la volan – Pagina de Psihologie
skip to Main Content

Chiar și în diminețile în care ne trezim cu o dispoziție destul de bună se întâmplă, destul de des, să ne sară muștarul (OK, corect este să spunem că devenim furioși și frustrați) atunci când un taximetrist se înghesuie pe banda de mers în fața noastră, când cineva respectă viteza reglementară și circulă mai încet decât noi sau atunci când pare că ceilalți participanți la trafic sunt mult mai incompetenți decât am fi noi. 

Este dovedit științific că majoritatea șoferilor, odată așezați la volan, cad pradă unui proces psihologic numit „eroare fundamentală de atribuire“ – ceea ce înseamnă că suntem predispuși să găsim explicații raționale pentru erorile noastre, pe care le vedem drept acțiuni situaționale, în timp ce greșelile altora le judecăm mult prea aspru și le vedem drept dovezi de incapacitate sau defecte de caracter. Dincolo de această manifestare a erorii de atribuire, aflați în propria mașină și feriți de urechile sau de atenția altor persoane suntem mai dezinhibați și ne permitem o mai mare libertate comportamentală decât atunci când suntem mult mai vizibili pentru cei din jur. 

De asemenea, psihologii consideră că reactivitatea noastră emoțională de la volan poate fi explicată și prin mecanismele de apărare cunoscute drept luptă-fugă-îngheț. Atunci când interpretăm acțiunile altor șoferi ca fiind erori flagrante – nivelul nostru de cortizol și de adrenalină (hormoni ai stresului) crește, iar odată cu asta apar reacțiile neurovegetative din corp, care sunt asemănătoare stării de atac. În astfel de situații, creierul emoțional preia controlul și partea noastră rațională pare să fie subfuncțională; gura vorbește fără să gândească, degetele și brațele se exprimă fără autocontrol. Totul se explică prin faptul că adrenalina se scurge în sânge, iar asta face ca bătăile inimii să se accelereze, presiunea sângelui să crească, mușchii să se contracte, iar noi să ne pierdem focusul și judecata limpede. De regulă, partea rațională a creierului, adică cortexul prefrontal, este responsabilă de gestionarea comportamentelor noastre impulsive. Dar odată ajunsă adrenalina în sânge și activate mecanismele noastre de apărare impulsivă, această regiune matură a creierului are mari întârzieri în funcționare. Personalitatea noastră calmă și atitudinea elegantă din punct de vedere relațional sunt ca și inexistente atunci când creierul emoțional își declanșează mecanismele de auto-protecție. Astfel, acest mecanism de apărare este extrem de important și de benefic atunci când suntem cu adevărat în pericol, dar devine prea puțin eficient atunci când navigăm printr-un oraș supra-aglomerat. 

Pe scurt, în acest mod putem explica de ce șofatul într-un oraș mare poate scoate la suprafață ce-i mai puțin frumos din noi. 

℗PUBLICITATE



Ce putem face pentru a nu cădea pradă creierului nostru emoțional: 

  1. Să pornim cât mai devreme la drum, asigurându-ne că ajungem la timp, chiar dacă intervin diferiți factori care nu se află în controlul nostru. 
  2. Să facem câteva exerciții de respirație abdominală când ne-am așezat în mașină și să le repetăm la stop sau când așteptăm în trafic. 
  3. Să normalizăm emoția de furie și de frustrare și să ne reamintim de erorile fundamentale de atribuire. 
  4. Să ascultăm muzică relaxantă și să evităm ritmurile zgomotoase care pot deranja și mai mult creierul emoțional; 
  5. Să ne gândim la oamenii dragi, să privim poze ale celor pe care-i iubim, deoarece aceste obiceiuri pot activa mai repede revenirea în funcțiune a creierului rațional. 

Principalele explicații prin care șoferii își justifică erorile din trafic: 

  • 49% dintre șoferi declară că au fost distrași de către alți participanți la trafic;
  • 39% fac referire la alți șoferi care au un stil de a șofa mult prea agresiv;
  • 39% pun totul pe seama întârzierilor;
  • 24% se plâng de traficul mult prea aglomerat;
  • 20% dau vina pe reparațiile de diferite feluri; 
  • 16% spun că totul este din cauza șofatului în mediul urban;
  • 16% spun că au greșit în trafic pentru că au o zi proastă. 

Pagina de Psihologie

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută