Revenirea la rutina obișnuită de muncă după câte o vacanță sau mai multe zile libere este un proces care poate necesita mai multe zile. Iar pentru mulți dintre noi, revenirea la normalul de zi cu zi implică și alarma telefonului sau a ceasului care ne trezește dimineața. Este dovedit științific că cele mai eficiente alarme de trezire sunt acelea care sunt zgomotoase și dure. Acestea activează reacția de frică în corpul uman și ne oferă un prim șoc emoțional în ziua respectivă.
Alarma telefonului activează regiunea amigdaliană din creierul uman, o zonă responsabilă cu identificarea pericolelor și pornirea în funcțiune a mecanismelor noastre de apărare (cele de genul „luptă sau fugi“). Dacă odată ce-a sunat alarma alegem să „lovim“ telefonul sau ceasul deșteptător, oprind astfel zgomotul, specialiștii ne recomandă să avem un interval de cel puțin 45 de minute între prima alarmă și a doua. Strategia pe care o aplică majoritatea oamenilor, aceea de-a mai lenevi sau moțăi încă 10-15 minute, este ineficientă. Fiecare alarmă deșteptătoare este un șoc emoțional pentru creierul uman, ceea ce în timp ne poate afecta sănătatea mintală și afectivă. De aceea, șocurile de acest tip, la intervale scurte de timp, sunt nocive și cauzatoare de stres.
S-a dovedit științific că cel mai sănătos este atunci când fixăm alarma telefonului la o oră potrivită și imediat ce aceasta a sunat ne ridicăm din pat și ne începem rutina de dimineață. Iar dacă avem nevoie de extra timp pentru odihnă, să fim generoși și să ne oferim un interval de trei sferturi de oră.
Cum putem favoriza trezitul matinal fără să prea multe șocuri emoționale?
● Fără să tragem draperiile pe timpul nopții. Odată cu apariția luminii, senzorii din spatele ochilor noștri vor detecta lumina și vor activa ceasul nostru biologic.
● Asigurându-ne că dormim cel puțin șapte până la nouă ore de somn pe timpul nopții.
● Începând rutina de seară imediat după ce s-a întunecat și pregătindu-ne să dormim cel târziu la ora 22:30.
● Pentru un start cât mai bun al zilei este indicat să evităm utilizarea telefonului sau a ecranelor imediat ce ne-am trezit. Potrivit unui studiu din SUA, după trezire 31% dintre americani își verifică e-mailul, un alt procentaj de 31% intră pe aplicațiile de social media, 17% își verifică aplicația de poze, muzică sau contul bancar, 11% citesc știrile și 10% se joacă diferite jocuri pe telefon. Ce putem face în schimb? Câteva exerciții de respirație abdominală, o conectare cu propriul corp, exerciții de mindfulness, exerciții de yoga și un duș cu apă nu foarte caldă.
● Pentru a ne activa starea de bine de dimineață este important să petrecem câteva minute în natură, fiind îmbrățișați de razele soarelui.
● Imediat după trezire, 70% dintre oameni exprimă ceea ce specialiștii numesc inerția somnului. Această stare de lipsă de energie sau de vitalitate se manifestă în diferite moduri: abilitatea de-a lua decizii sănătoase este cu până la 51% mai scăzută, abilitatea de-a procesa informații este de până la 70% mai mică, timpul de reacție este de până la 360% mai scăzut. De aceea, este indicat să nu luăm decizii importante, chiar dacă ne imaginăm că avem mintea limpede.