Skip to content

Uneori, ca parteneri de cuplu, nu ne dăm seama cât de defensivi suntem în momentele în care soțul sau soția încearcă să comunice cu noi. Rolul de victimă inocentă poate lua multe forme, unele mai subtile ca altele. Chiar dacă defensiva e frecvent întâlnită ca răspuns la dispreț, există oameni ce răspund așa inclusiv la critică, ba chiar și la plângeri neutre. În cazul în care voi sau partenerul manifestați des oricare dintre comportamentele defensive prezentate mai jos, atunci e bine să fiți avizați că cel de-al treilea călăreț deja tropăie de zor prin toate cotloanele relației voastre. 

Călăreții Apocalipsei Relaționale“ este o teorie științifică introdusă în psihologia relațiilor de către cercetătorul american John Gottman și se referă la faptul că există patru obiceiuri letale pentru relațiile de cuplu. Critica, disprețul, defensiva și împietrirea – sunt acele patru comportamente pe care cu toții le folosim, dar de care nu suntem cu adevărat conștienți, apropo de impactul pe care-l pot avea asupra relației și a sănătății noastre. 

Este dovedit științific că, oricum ar fi exprimată, defensiva este – în mod fundamental – o încercare de a ne proteja și de a ne feri atunci când percepem un atac. Nu înseamnă că noi sau partenerul de viață suntem oameni răi sau că ne sabotăm intenționat relația. Totuși, familiarizându-ne cu simptomele defensivei în toate formele ei, vom fi mai capabili să le recunoaștem drept ceea ce sunt, când se întâmplă să-și facă apariția în cadrul discuțiilor din cuplu. 

Cele mai neproductive forme defensive în cuplu 

Negarea responsabilității

Indiferent ce acuzații face partenerul, tu insiști fără ezitare că nu ești de vină cu nimic. Dacă partenerul se plânge că toată casa e murdară (și asta, de multă vreme), tu spui că nu e vina ta, de vreme ce nu poți face totul singur. Dacă soțul țipă la tine că nu i-ai spălat rufele, tu îi spui că niciodată n-ai promis că vei face asta. Dacă soția îți spune că i-ai rănit sentimentele prin comentariile pe care le-ai făcut în public la ultima petrecere, tu declari pe un ton tăios că n-ai spus nimic neadevărat. 

Căutarea scuzelor

Prin această manevră defensivă, susții că niște circumstanțe exterioare, aflate dincolo de controlul tău, te-au forțat să acționezi într-un anumit fel. Soțul te acuză că ești iresponsabilă și întârzii mereu. Tu răspunzi: „N-am ajuns la timp acasă, fiindcă autostrada era blocată.“ (Atunci de ce n-ai luat-o pe cealaltă rută sau de ce nu ți-ai oprit timp de rezervă?) Soția te face mincinos, deoarece nu i-ai spus că ai primit un bonus la serviciu. Tu răspunzi: „Dacă ți-aș fi spus, ai fi cheltuit integral surplusul.“

Respingerea presupunerilor

Uneori, soția ta face ipoteze legate de sentimentele, comportamentele sau motivele tale ascunse. Când acest gen de „citire a minții“ e făcută într-o manieră negativă, îți poate declanșa atitudinea defensivă. 

Plângerea încrucișată

Aceasta e o versiune matură a reacției copilărești de tip „ba tu“. Parezi nemulțumirea (sau critica) partenerului printr-o nemulțumire proprie, ignorând complet ceea ce ți-a spus interlocutorul. 

Bumerangul

℗PUBLICITATE



Vă mai amintiți de vechile contre din copilărie, când cineva îi striga o poreclă altcuiva? E o strategie de tipul „tot ce spui se va întoarce împotriva ta“. Dintr-o singură mișcare, tu reușești nu doar să te aperi, ci și să ripostezi cu o învinuire. Prin urmare, dacă el spune că purtarea ta la petrecere i s-a părut nepoliticoasă, tu imediat contraataci: „Eu sunt nepoliticoasă?! Tu ești cel care nu-și amintește să-i trimită o felicitare mamei, de ziua ei.“ 

Da, dar…

O reacție de genul acesta e o declarație care începe prin a fi de acord și se încheie prin a fi în dezacord. Spre exemplu, să presupunem că tu crezi că ai făcut ceva ce n-ar fi trebuit, însă ești convins că ai o justificare morală mai înaltă decât păcatul comis. 

Repetiția

În loc să încerce să înțeleagă perspectiva partenerului, cuplurile care apelează la această strategie, pur și simplu, își reafirmă punctul de vedere, din nou și din nou. Fiecare crede că numai el are dreptate și că strădania de a-l înțelege pe celălalt ar fi o pierdere de vreme. 

Amândoi reformulează și reafirmă același punct de vedere declarat inițial, fără să acorde atenție poziției celuilalt. Și fiecare speră că, dacă-și repetă opinia suficient de mult (și suficient de tare), în cele din urmă, partenerul va vedea lumina înțelepciunii – și va ceda. 

Smiorcăiala

Asta se referă mai puțin la ceea ce spui și mai mult la cum o spui: copilărește, pe un ton subțirel și plângăcios, accentuând câte o silabă spre sfârșitul propoziției. „Tu niciodată nu mă duci nicăieri“ sau „Ți-am spus că trebuie să te vadă un doctor“ sau „De ce nu mă asculți?“ În principiu, mesajul e următorul: „Nu e drept! De ce te iei de mine? Eu n-am făcut nimic rău. Sunt complet nevinovat.“ 

Limbajul trupului

Printre indiciile de natură fizică ce trădează defensiva se numără zâmbetul fals (colțurile gurii se ridică, însă colțurile ochilor nu se încrețesc), balansul de pe un picior pe altul (ca și cum ai evita un pumn) și încrucișarea brațelor peste piept. Uneori, femeile care intră în defensivă își ating în joacă gâtul, ca și cum ar reașeza un lănțișor.

Text adaptat după cartea Căsnicia, pe roate sau pe butuci, de John Gottman. 

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0