Skip to content

Indiferent cum ai încerca, nu poți să‐ți mulțumești criticul interior. Nu ai cum să‐l păcălești. Criticul îți știe fiecare mișcare, fiecare as din mânecă, fiecare moment din trecutul tău. A fost chiar acolo, alături de tine, de‐a lungul întregii tale vieți. Faci duș cu el. Îl duci la muncă. Stă lângă tine la fiecare masă și rămâne chiar și la desert. E acolo în timpul și după partida de sex. Și da, e acolo și când mori, este de părere Frank Ostaseki, autorul cărții Cele cinci invitații: ce ne poate învăța moartea despre viață.  

Ce face mai exact acest critic interior? 

Îți compară, evidențiază, devalorizează, diminuează, invalidează, învinuiește, aprobă, condamnă și atacă înfățișarea, performanța la locul de muncă, modul în care‐ți gestionezi relațiile, prietenii, sănătatea, dieta, speranțele și visele, gândurile și dezvoltarea spirituală. Alege ceva, orice, pentru că totul este interschimbabil. Să recunoaștem: în ochii criticului tău, nimic din ce faci nu e suficient de bun. 

Criticul este executorul, cerându‐ți să te conformezi la un set dobândit de standarde și coduri morale. E vocea care spune: „Facem cum vreau eu, sau deloc.“ Își mânuiește cu brutalitate armele alese, formate din teamă, rușine și vinovăție, pentru a te face să acționezi așa cum își dorește.

Adesea, în cele mai vulnerabile momente ale noastre, când am avea nevoie de tandrețe, ne atacăm cu autojudecată. Chiar și spre sfârșitul vieții, se întâmplă adesea ca oamenii să privească în urmă cu regret, să devină obsedați de conversații ce încep cu „dacă aș fi…“, sau să‐și spună lor înșiși că nu fac o treabă bună în a muri. Prietenii și rudele adaugă la acest sentiment de vinovăție, proiectându‐și propria voce critică interioară asupra persoanei care moare, sugerându‐i că aceasta ar trebui să lupte mai mult, sau să moară cu mai multă grație. 

Criticul interior este ambivalent față de schimbări, de modificări în identitate, creativitate și muncă interioară și e de‐a dreptul îngrozit de tot ceea ce iese la iveală din inconștient. Judecătorul preferă status quo‐ul, elementele familiare, cele previzibile. Insistă asupra homeostaziei. „Nu tulbura apele“, ne sfătuiește. „Nu e sigur.“ 

Este dovedit științific că perfecționismul și acest critic interior – opresc creșterea și dezvoltarea personală, ne fură puterea și face din monologul interior negativ ceva normal. În plus, judecătorul ne îngreunează capacitatea de a ne conecta și de a empatiza cu alți oameni. Dacă ești extrem de critic cu tine însuți, sunt șanse mari să fii foarte critic și cu alții. Poate că vei gândi acele lucruri, chiar dacă nu le vei rosti cu voce tare. 

℗PUBLICITATE



Lauda și blamarea sunt simptomele unei boli infecțioase

De aceea, nu funcționează niciodată să te concentrezi pe auto‐îmbunătățire sau să încerci să remediezi ceea ce criticul consideră ca fiind o „problemă“. În căutarea aprobării din partea celorlalți, conformării la un standard extern și încercării de a face pe plac, căutăm dragostea în locurile nepotrivite. Lauda și blamarea sunt simptomele unei boli infecțioase. Și, ca în orice altă boală, trebuie să facem mai mult decât să tratăm pur și simplu simptomele; trebuie să abordăm cauzele aflate la baza acestora. Trebuie să ajungem la miezul problemei. Trebuie să vedem modul în care obiceiul autojudecății constante ne diminuează din forța vitală, ne fură pacea interioară și ne zdrobește sufletele. 

Căutarea perfecțiunii, în noi și în ceilalți, se învață de timpuriu; iar pentru majoritatea dintre noi devine o dependență pe viață – spune și psihoterapeutul Gáspár György. Perfecțiunea este o căutare bazată pe ego, ce poate eclipsa cu ușurință călătoria sufletului spre întregire. De aceea, pentru a ne aduce tot sinele într‐o experiență, trebuie să abordăm vocea deseori inconștientă și distrugătoare a criticului interior. E principalul obstacol în calea autoacceptării, a încrederii și a extinderii potențialului nostru dinamic. 

Când ne aducem întregul sine într‐o experiență, includem și durerea noastră. Facem loc pentru răni, precum și pentru puritate, pentru putere și vulnerabilitate, pentru succes și eșecuri. Judecata se concentrează pe ceea ce este greșit; alimentează o mentalitate de genul „fie/sau“. Acceptarea întregului este un act de recuperare plin de iubire, o modalitate de tipul „ambii/și“ de a trata viața . 

Pentru a ne elibera de criticul interior, trebuie să‐i înțelegem originile, modul în care suntem afectați de el și cum putem să ne desprindem cu succes de influența sa negativă. Pe scurt, planul nostru de tratament implică aplicarea înțelepciunii, a forței și a iubirii.

Extras din cartea Cele cinci invitații.  

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0