Skip to content

Una dintre cele mai frumoase lecții pe care un bebeluș le învață din joaca față-n față cu părintele său este aceea că lumea (iar în acel moment, noi, părinții, suntem lumea lui) îi va răspunde și nu-i va ignora dorințele. Cel mai bun parenting apare atunci când: 

  • Rămâneți disponibili și afectuoși. 
  • Răspundeți la semnalele pe care le emite. 

Din cauza sistemului lor nervos încă nematurizat, bebelușii devin ușor suprastimulați. Sunt ca niște antene foarte sensibile. Dacă primesc prea multe semnale, rămân nemișcați. Noi toți știm cât de neplăcut e acest lucru. În acele momente, bebelușii încearcă să se acordeze la noii stimuli pe care-i primesc, așa încât să-și poată recalibra busola și să poată primi semnale din nou. Se prea poate să-și întoarcă privirea de la noi – nu pentru că nu ne plac, ci fiindcă au nevoie să se retragă în sinea lor pentru a se liniști. După o vreme, în mod normal se întorc înspre noi, din nou. Ei pot încerca să se calmeze sugând ceva, cum ar fi mânuța sau vreo jucărie. Prin acest demers de acordare și reacordare, ei încearcă să-și reglementeze răspunsul la stimuli. 

Bebelușul are nevoie de susținerea noastră pentru a se adapta

Dar ce se-ntâmplă, dacă noi nu respectăm tendința lui de a privi în lături și-l forțăm să rămână prezent în acel moment? Ei bine, îl deposedăm de una dintre principalele metode prin care se poate liniști. Atunci el poate începe să scâncească, să se agite și, în final, să-și exprime stresul țipând. Bebelușul învață astfel că nu-și poate controla micul univers și, mai rău, că adulților din jur nu le pasă de disconfortul său. Dacă asta se întâmplă o dată sau de două ori, nu e o mare problemă – mai ales dacă părinții observă că e necesară o schimbare în modul lor de a reacționa și procedează în consecință. Dar dacă îl împiedică frecvent pe bebeluș să-și mute privirea și nu-i permit să se calmeze, micuțului nu-i mai rămâne altceva de făcut decât să se retragă în sinea lui. Bebelușul va învăța atunci că singura cale de a gestiona momentele dificile este să se detașeze de oricine și orice. Niciunul dintre noi nu vrea ca el să asimileze o astfel de idee. 

Este dovedit științific că în timpul primilor trei ani de viață se clădesc structurile neurale fundamentale – acestea au de-a face cu capacitatea bebelușului de a se liniști singur, a-și focaliza atenția, a se încrede în iubirea și grija părintească și a-și forma un atașament sigur față de mama și tatăl lui. Cu alte cuvinte, experiențele de iubire și respect parental pe care le traversează bebelușul în această perioadă, literalmente, imprimă tiparele de țesut cerebral care vor dicta răspunsurile sale viitoare față de lume. 

Când resimțim o emoție, aceasta e reflectată de activitatea lobilor frontali ai creierului 

Cercetările făcute asupra undelor cerebrale au demonstrat că, atunci când oamenii au emoții legate de retragerea în sine – precum tristețea, teama sau dezgustul – lobul lor frontal drept se luminează ca o scenă de pe Broadway. Însă atunci când au emoții legate de implicarea lor în lume – precum interesul, amuzamentul, afecțiunea, fericirea și mânia – lobul frontal stâng se aprinde. Această lateralitate e valabilă și pentru bebeluși. 

℗PUBLICITATE



Psihologii Nathan Fox și Richard Davidson au descoperit că, dacă bebelușii sunt treji, relaxați și în mod tipic mai activi în lobul frontal drept, atunci vor plânge când mama va părăsi încăperea. Dar dacă sunt tipic mai activi în lobul stâng, se vor simți la fel de bine și când mama va ieși din raza lor vizuală. Altfel spus, partea în care sunt, în mod normal, mai activi prevestește dacă vor reacționa la schimbările lumii lor cu tristețe (o emoție de retragere) sau cu o acțiune pozitivă (implicare emoțională în lume). 

De asemenea, studiile arată că oamenii deprimați au mai multă activitate a undelor cerebrale în lobul frontal drept. Ei procesează experiența de fiecare zi prin emoții de retragere. Spre deosebire de aceștia, persoanele care nu sunt deprimate au mai multă activitate a undelor cerebrale în lobul frontal stâng și se implică mai mult în lumea înconjurătoare. 

Ideea de bază aici este de mare impact: felul în care noi răspundem la plânsul bebelușului și, de asemenea, cum ne jucăm cu el cimentează atitudinea lui față de viitor. 

  1. Ignorați-l acum și e probabil să se închidă în sine mai târziu, poate chiar într-un cocon de depresie. 
  2. Răspundeți-i acum și e cel mai probabil că va rămâne implicat în lumea din jurul său. 

În cercetările longitudinale realizat la Institutul Gottman, oamenii de știință au descoperit că și joaca față-n față cu bebelușul afectează răspunsul său de mai târziu vizavi de lumea în care trăiește. Când ambii părinți arată simpatie în joaca lor, bebelușul se amuză cel mai tare – la fel și părinții. Această joacă prevestește un rezultat pozitiv pentru bebeluș. 

Extras din cartea Viața în doi, când suntem trei, de soții John și Julie Gottman 

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0