Unii oameni par să reacționeze foarte puternic la plângere și critică, făcând ca partenerilor să le fie greu să vorbească despre acele nevoi ale lor care au rămas neîmplinite. O astfel de sensibilitate înaltă e adesea rezultatul unui tipar instituit în copilărie.
Potrivit studiilor și cercetărilor din psihologia relațiilor, oamenii care au crescut în familii disfuncționale – precum abuzul de substanțe, abuzul fizic sau emoțional ori sexual, de exemplu – pot fi foarte sensibili la criticile venite din partea altora. Asta se întâmplă din cauză că cei mici sunt în mod natural egocentrici și cred în mod fals că acțiunile lor pot cauza sau preveni instabilitatea și necazurile din familie. („Dacă voi fi destul de bun, mama nu va mai țipa la mine!“ sau „Tata ar fi fost și azi aici cu noi, dacă eu nu-i răspundeam urât!“).
Copiii care au crescut într-o familie de militari – în care un părinte e nevoit uneori să plece pe neașteptate – pot întâmpina la maturitate același gen de probleme. („Dacă pot să-l fac pe tati fericit, atunci nu va mai pleca din nou.“) Ei, și care-i rezultatul, când copilul se simte în permanență responsabil de niște circumstanțe nefericite, aflate dincolo de controlul său? Păi, crește simțindu-se obligat să se apere încontinuu, spunând întruna: „Nu e vina mea!“ Iar dacă aude o plângere, automat se baricadează. Și se pregătește să lovească înapoi, fie că e atacat, fie că nu.
Acesta e un zbucium care poate clătina un cuplu sau o familie. Ce începe ca o simplă conversație despre nevoile unuia dintre parteneri se poate transforma cu ușurință într-o bătălie în toată regula. Să vedem un exemplu:
— Trebuie să ne echilibrăm bugetul.
— Dar nu eu sunt cea care scoate cardul pentru te miri ce!
— Credeam că tu ai fost cea care a plătit la salonul de cosmetică, ieri.
— Și ce, te așteptai să mă tund singură?!
Care-i soluția cu sensibilitatea în cuplu?
Dacă voi îl întruchipați pe partenerul exagerat de sensibil, atunci:
- Ascultați cu atenție cuvintele soțului/soției, când își exprimă o nevoie sau face o solicitare. Poate că nu conțin chiar atâta critică pe cât ați crezut voi inițial.
- Fiți conștienți de momentele în care automat reacționați intrând în defensivă. În loc de asta, puteți adopta un comportament diferit?
Vedeți ce se întâmplă când respirați adânc și cădeți de acord. („Ok, hai să facem în seara asta niște socoteli mai echilibrate.“)
Rugați-l pe partener să vă spună mai multe despre nevoia sau nemulțumirea sa. („De ce vrei să-ți alimentez contul la fiecare două săptămâni?“)
Dacă, însă, partenerul e cel exagerat de sensibil, atunci:
- Luați-vă măsuri de precauție în plus, pentru a evita să criticați când vă prezentați nemulțumirile.
- Dacă partenerul vă răspunde cu o atitudine defensivă, evitați să reacționați în aceeași manieră.
- Reacționați la comportamentul defensiv clarificându-vă declarațiile prin care v-ați afirmat o nevoie. („Îmi place să-mi verific soldul contului, ca să mă asigur că nu ne afundăm în datorii.“)
Extras din cartea De la ceartă la dialog, de John și Julie Gottman.