Skip to content

În urmă cu doi ani, într-un moment în care nu mă mai regăseam, nu știam cine sunt, ce-mi doresc și încotro mă îndrept, am mers pe mâna intuiției și m-am înscris într-un program de coaching. Nu știam precis ce presupune și ce voi obține în urma procesului, dar știam că am nevoie de ajutor și aici a fost primul loc în care l-am căutat.

Care este visul tău?

Timp de cel puțin șase luni, eram întrebată la începutul fiecărei ședințe și al fiecărui curs: „Care este visul tău?“. Întrebarea asta mă punea în mare dificultate, pentru că până atunci nu mi-am permis să visez. Observ cum și alții au fix aceeași reacție ca cea pe care o aveam eu când primeam respectiva întrebare. Eram blocată. Puteam vorbi concret de pașii pe care credeam că ar trebui să-i fac, de lucrurile care-mi lipseau, de ce mă supăra în acel moment, dar nu puteam să-mi dau voie să visez.

Totuși, întrebarea venea în continuare, într-un spațiu în care nu eram judecată pentru faptul că nu aveam un răspuns clar și, în spatele minții, mi-am permis să las această posibilitate să existe. Presiunea venea din faptul că-mi imaginam că, atunci când voi găsi acel vis, el va rămâne bătut în cuie pentru totdeauna. Acum, privind înapoi, pot să văd că, odată ce mi-am permis să am un vis, el s-a tot transformat pe parcursul călătoriei mele și mi-a deschis și mie, pas cu pas, calea către transformare.

ABONARE NEWSLETTER


Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.


Călătoria eroului – pornește într-o aventură către visul tău

Fiind un nou an, poate suntem deschiși către o nouă aventură. Joseph Campbell, prin celebra sa teorie a „Călătoriei eroului“, a creionat ideea unei hărți pentru această aventură, idee care mi-a fost de folos pe acest drum. Așa că, în continuare, te invit și pe tine să afli câte ceva despre viziunea lui.

Imaginează-ți că ai în față o hartă pe care poți vedea un singur punct de pornire – locul în care te afli acum. Restul hărții este momentan nescris, un spațiu liber care prinde contur doar pe măsură ce înaintezi. Știi doar un singur lucru: undeva, dincolo de necunoscut, se află comoara – visul tău, pe care poate îl știi sau despre care poate doar intuiești că ar exista.

La început, harta pare descurajant de goală. Nu există trasee clare, marcaje care să te ghideze pe drumul cel mai scurt sau cel mai sigur. Totuși, în adâncul sufletului, simți chemarea să pornești, iar înainte de a face primul pas, apare și prima provocare – apare frica. „Dacă mă pierd?“, „Dacă nu este drumul potrivit?“, „Dacă nu voi mai găsi drumul înapoi?“.

Cum te poți împrieteni cu propria frică

O să sune amuzant, dar îmi era atât de frică de această frică, care apărea în momentele-cheie ale călătoriei, încât nu puteam să văd mai departe de ea. Totul a început să fie mai clar atunci când am învățat să o ascult. Este greu să stai cu frica ta și să afli ce se află în spatele ei, dar acolo vei descoperi adevăratele comori. De acolo au venit cele mai prețioase lecții de pe traseul meu și al persoanelor pe care le-am ghidat în călătoria lor. Odată ce-ți faci curaj să stai cu frica ta, vei găsi indicii și o nouă bucată din harta ta se va dezvălui. Drumul apare doar mergând.

Care sunt resursele pe care le poți întâlni pe parcurs

Pas cu pas, în această călătorie, vor apărea și momente critice, iar în percepția lui Joseph Campbell, în aceste momente de cumpănă, îți vei întâlni mentorii. Aceștia pot fi persoane, cărți sau momente de introspecție care-ți vor da puterea să mergi mai departe. Pentru mine, acești mentori au venit, de foarte multe ori, pe parcursul călătoriei. Au fost fie coachi, care au pus o întrebare potrivită la momentul potrivit, fie terapeuți care m-au susținut în procesul meu de dezvoltare personală, fie oameni dragi din viața mea, cărți, povești de viață ale altor persoane, momente de introspecție și spiritualitate.

℗PUBLICITATE



Vor fi momente când te vei simți pierdut(ă) pe acest drum și va fi greu să vezi imaginea de ansamblu

Cert este că această călătorie nu este una liniară. Ca un traseu pe munte, uneori pare că urci în direcția potrivită, iar alteori te simți pierdut(ă) pe o vale lăturalnică, care te face să te îndoiești că vei mai găsi vreodată drumul către vârf. În astfel de momente, este util să-ți amintești că nu există greșeli pe harta călătoriei tale. Fiecare pas este un nou indiciu, o nouă lecție care te va duce mai departe. Transformarea vine tocmai din aceste suișuri și coborâșuri. Fiecare potecă lăturalnică de pe harta ta te va aduce către noi indicii, noi puteri sau mentori care să te susțină pe drumul către comoara ta.

Iar în final, când vei găsi comoara – fie că este vorba de un vis împlinit, fie că este vorba despre o înțelegere mai profundă despre cine ești cu adevărat – îți vei da seama că cel mai mare dar al acestei călătorii nu este destinația, ci chiar călătoria în sine și transformarea care s-a întâmplat pe parcurs.

Exercițiu practic de împrietenire cu frica

Pentru că ai stat cu mine până la final și apreciez mult curiozitatea pe care ai avut-o ca să ajungi aici, propun și un exercițiu practic, care să-ți fie de folos în călătoria ta.

Alege un loc în care să te simți în siguranță și în care poți avea câteva minute doar pentru tine. Inspiră și expiră profund de câteva ori, apoi închide ochii. Gândește-te la o situație specifică legată de visul tău în care ai simțit frică – poate fi teama de un nou început, de schimbare, ceva ce tot amâni sau eviți să faci. Încearcă să fii sincer(ă) cu tine și să vii dintr-un spațiu fără prejudecăți. Apoi întreabă-te:

  • „Ce gânduri îți trec prin minte legat de acel moment?“
  • „Ce senzații simți în corp când te gândești la asta?“
  • „Unde sunt localizate aceste senzații?“
  • „Poți să le descrii – ce formă, culoare, temperatură au?“

Încearcă să stai cu această senzație și adresează-i următoarele întrebări:

  • „Ce încerci să mă protejezi să nu pierd?“
  • „Ce spune această senzație despre mine și despre visul meu?“

Apoi, mulțumește-i fricii pentru rolul ei protector și încearcă să completezi următoarea propoziție: „De acum, sunt pregătit(ă) să … “.


Citește și:

Mădălina Scutelnicu este medic, coach și psihoterapeut de familie și cuplu în formare. Crede că mintea, corpul și sufletul sunt profund interconectate. Din dorința de a susține sănătatea și starea de bine a oamenilor cu care lucrează, a făcut tranziția de la medicină la psihoterapie. Prin munca sa, își propune să #rescriemesajelecopilăriei și să construiască o lume în care fiecare să aibă acces la siguranță și iubire necondiționată.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0
Livrare gratuită în România la achiziții de peste 149,00 lei
0%