fbpx
skip to Main Content
Drumul Spre Fericire Trece Prin Caracter

De la primii gânditori ai antichității grecești și până în zilele noastre, reprezentanți de seamă ai științelor umaniste (filozofi, poeți, scriitori, artiști, actori, antropologi și psihologi) s-au străduit să creioneze în cuvinte definiția fericirii. Ce-l face pe om fericit? Este o întrebare la care, cel mai probabil, fiecare din noi poate avea propriul răspuns, dar, în aceeași măsură, ne-am putea regăsi și în răspunsurile pe care ni le-au oferit specialiștii de-a lungul istoriei.

Încă din anul 307, școala de filozofie din Atena, fondată de Epicur, încerca să facă distincția dintre fericire și plăcere, ambele fiind resimțite ca senzații plăcute în corp, pe care am vrea să le menținem cât mai mult timp. Cultul plăcerii nu este doar apanajul societății moderne, așa cum am putea crede. Din cele mai vechi timpuri, diferitele sisteme de credință s-au străduit să țină în frâu zbuciumul omului dominat de propriile-i pofte.

Disciplinarea dorinţei pare să asigure acel confort psihologic asociat fericirii

Dr. Mirela Calbaza-Ormenişan (profesor la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, UBB Cluj-Napoca), surprinde, pe scurt, în cursul de Istoria psihologiei concepția empiristă a lui Epicur asupra fericirii: „Nenorocirea oamenilor vine din aceea că, aflaţi în căutarea plăcerii, ei fie nu o ating pentru că nu se pot mulţumi cu ceea ce au şi caută întotdeauna ceea ce nu pot atinge, fie distrug această plăcere, temându-se mereu că o vor pierde. Soluția pentru găsirea fericirii ar fi încetarea de a căuta în mod insațiabil plăcerile. De dorit ar fi atingerea unei stări în care durerea şi plăcerea sunt suprimate, astfel încât sufletul şi trupul să se afle în perfectă pace. Recomandările lui Epicur către discipolii săi vizează atingerea acestei stări de linişte prin disciplinarea dorinţei.“

Iată cum disciplina, ca antrenament al propriului psihic, reprezintă, dintotdeauna, un ingredient de bază atunci când vine vorba să accedem la fericire. Disciplina presupune să rămâi focusat pe obiectivele tale, să-ți antrenezi capacitatea de a selecta doar ceea ce îți este de folos, iar asta presupune, uneori, amânarea sau chiar anularea unor plăceri.

Ceva mai indulgentă pare să fie viziunea asupra mult râvnitei fericiri în accepțiunea lui Martin Seligman (reprezentant de prim rang al şcolii americane de psihologie cognitivă și fondator al psihologiei pozitive). Pe baza studiilor de specialitate, Seligman consideră că fericirea are trei componente diferite: viața ca plăcere („pleasant life“), viața bună („good life“) și viața cu sens („meaningful life“).

Viața ca plăcere implică, în primul rând, o distincție lucidă între plăcerile care ne fac bine pe termen mediu și lung (sportul, filmele, dansul etc.) și cele care ne fac rău (adicțiile de tot felul, inclusiv sexul neprotejat și mâncatul compulsiv) și a le implementa cu moderație în agenda personală. Prof. Univ. Dr. Daniel David este de părere că foarte mulți oameni nu sunt capabili să facă o listă imediată cu zece activități care le produc plăcere. „Unii pot face lista, dar numai după un timp de gândire. Foarte mulţi, deşi pot genera lista, nu implementează aceste activităţi. Aşadar, puţini oameni sunt conştienţi de activităţile care le produc plăcere (aşa cum ştim cum ne cheamă, ce înălţime avem etc.) şi le implementează sistematic în viaţa de zi cu zi“.

℗PUBLICITATE


Eu mă aflu în categoria celor care pot spune cu ușurință ce le face plăcere, însă când vine vorba de implementare sistematică am reușit să rămân fidelă, de mai bine de 10 ani, primelor trei din capul listei mele (sportul, dansul și cititul). Prioritățile de altă natură din viața personală și profesională împing deocamdată restul „plăcerilor“ pe o listă cu caracter ocazional. Și mai am o listă cu lucruri și activități pentru viitor, unde am pus dragostea mea din copilărie pentru pian, pe care, deocamdată, doar mi-l maginez în viitorul meu living spațios, în fața unui geam mare de sticlă umbrit de pomi înfloriți, ademenindu-mă să mă contopesc cu clapele lui în clasicul „Spring Walts“.

Cumpătarea, perseverența și diversitatea fac punte solidă de la plăcere spre fericire

Te invit să pui și tu pe listă toate activitățile care-ți produc plăcere și să începi, dacă nu ai făcut-o deja, să le treci, rând pe rând, în agenda ta săptămânală. Și nu uita să păstrezi o proporție rezonabilă în toate, căci orice lucru bun sau sănătos devine benefic doar în măsura în care nu e consumat în exces. Filozoful Bertrand Russel ne îndeamnă spre o viziune de ansamblu asupra vieții, menită a ne dezvolta simțul întregului și al proporției: „Foarte ușor se poate întâmpla să ajungem atât de absorbiți de îndeletnicirile noastre, de cercul din care facem parte, de tipul de muncă pe care-l practicăm, încât să uităm cât de mică este partea pe care o reprezintă toate acestea din totalul activității umane și cât de multe lucruri din lume rămân dincolo de perimetrul acțiunii noastre.“ (În căutarea fericirii, 2013).

Fericirea implică curajul de a acționa și bucuria de a dărui

Cea de-a doua componentă a fericirii în concepția lui Seligman, cea a vieții bune, se referă la atingerea unor obiective, atât în plan personal cât și profesional, cum ar fi un stil de viață sănătos, învățarea unei noi meserii, dezvoltarea relațiilor interumane, implicări active în diverse proiecte etc. La acest capitol avem nevoie în primul rând de curajul de a părăsi confortul în favoarea acțiunii și de a rămâne pe drumul ales, indiferent de provocările care pot apărea în calea noastră. Însuși cuvântul „fericire“ implică, din punct de vedere al construcției sale gramaticale, acțiune. „Fericire“ nu este un substantiv care denumește un obiect sau un lucru, ci este un substantiv care denumeste o acțiune. El s-a format prin derivare din verbul „a ferici“, un verb tranzitiv care denotă acțiune spre ceva exterior. Această relație cu exteriorul, ce rezultă dintr-o primă analiză logică și semantică a cuvântului„fericire“, pe mine personal mă duce spre o conotație suplimentară a sa, și anume una legată de dăruire. Fericirea înseamnă, în acest context, a ferici pe cineva. De câte ori nu ați simțit și voi niște senzații dintre cele mai plăcute în momentul când ați dăruit? Ați putea defini altfel acea stare decât fericire?

Fără valori suntem ca frunza în bătaia vântului

Viața cu sens, ultima componentă din puzzle-ul teoriei lui Seligman, cântărește cel mai mult în balanța fericirii. Aici se încadrează valorile care ne dau sens vieții și care ne sunt ghid de nădejde mai ales în momente de răscruce. Valorile sunt ancorele noastre verticale care ne sprijină să creștem în plan psihologic și să depășim dimensiunea liniară a acestei lumi. Dacă trecem cât mai des prin filtrul propriilor valori noianul de decizii din viața de zi cu zi, avem șansa să ne apropiem tot mai mult de esența noastră.

În timp ce în copilărie valorile noastre erau cele împrumutate de la familia de origine, la vârsta adultă avem această libertate de a ne reconstrui lista valorilor în funcție de propria noastră individualitate. Și de câte ori simțim că stagnăm sau că nu ne mai găsim locul, o primă opțiune ar fi să ne reanalizăm lista de valori. Poate se cere ajustată, poate nu ne mai e suficientă în această etapă a vieții. Ca să ne ajute să creștem în continuare, valorile trebuie să fie provocatoare pentru nivelul nostru de confort și să fie orientate spre exerior. Adevărata creștere are loc întotdeauna de jos în sus și de la interior spre exterior. Iar fericirea nu este altceva decât mobilul care ne pune și repune, iar și iar, pe aceste două axe ale creșterii.

Articol publicat în ziarul Informația Zilei

Ioana Zaharia

Ioana Zaharia - Dascăl de meserie, jurnalist de profesie, psiholog în devenire, psihoterapeut în formare, bodyART instructor în timpul liber, iar peste și printre toate astea la un loc, ardeleancă și mamă de Flaviu și Sofia.

Back To Top
×Close search
Caută