fbpx
skip to Main Content

Conștientizarea importanței sănătății emoționale începe să prindă din ce în ce mai mult contur pe zi ce trece, mai ales în rândul oamenilor care sunt dornici să se înțeleagă și cunoască mai bine. 

Traversăm vremuri tulburi, în care incertitudinea și inconsecvența sunt elemente definitorii și, oricât de mult am vrea să credem în scenarii pozitive, toate aceste ipoteze de viață nu pot avea decât un epilog depresiv în raport cu complexitatea vieții. 

De ceva timp, măștile sunt obligatorii doar în spațiile închise, însă prea puțin vorbim despre măștile sociale pe care le purtăm zilnic. Răspundem evaziv la întrebarea simplă „ce faci“, aruncând inerțial răspunsul „bine“, fără a face vreo completare ulterioară, când, de fapt, nu suntem deloc în regulă. Această barieră pe care o punem în fața celorlalți nu face altceva decât să ne afunde și mai mult în „ghearele“ anxietății și ale depresiei; afișăm zâmbetul pe buze și ignorăm ajutorul pe care am putea să-l primim, chiar și în al doisprezecelea ceas.

Per ansamblu, tindem să ne minimalizăm problemele, raportându-ne la persoane care trăiesc adevărate drame generatoare de traume și apreciind că nu este cazul să ne plângem de milă. Însă dincolo de această trecere succintă în revistă a stării noastre emoționale, uităm să avem compasiune față de noi înșine. 

Dacă cineva ne-ar întreba de ce alegem să nu cerem ajutorul, vom răspunde că așa au acționat și părinții și îngrijitorii noștri, care, la rândul lor, nu se plângeau de obstacolele pe care le întâmpinau în viață și se ridicau atunci când viața îi punea la pământ.

Cei pe care nu-i vedem, chiar dacă noi credem că-i cunoaștem 

În adâncul nostru, bună parte dintre noi tânjim după viețile vedetelor, care par rupte din rai (fără să știm care sunt dificultățile pe care ei înșiși le au în realitate), și catalogându-ne existența în baza story-urilor pe care le devorăm cu sete pe rețelele de socializare. Câți dintre noi nu ne-am comparat greul vieții cotidiene cu explozia de culori în care pare a fi pictată viața oamenilor pe care-i urmărim pe rețelele sociale? Câți dintre noi nu invidiem formele sau posesiunile celor pe care nu-i știm în viața reală, dar de care pare să ne simțim mai atașați decât de rude, din simplul motiv că-i vedem zi de zi pe ecranele telefoanelor? Și desigur că lista acestor întrebări ar putea continua… dar prefer să vă las pe voi să mai adăugați câteva.

Deoarece conștientizarea tulburărilor emoționale începe să prindă contur, ar fi de subliniat că un impact major îl au persoanelor publice care, prin experiența lor, ajung să fie adevărate plase de siguranță pentru cei care se află pe „marginea prăpastiei“. Normalizarea și eradicarea stigmei emoționale reprezintă cuvintele de ordine ale seriei The Me You Can’t See (disponibilă pe Apple TV+), în care, potrivit site-ului eu.ustoday.com, Oprah Winfrey, Lady Gaga, Glenn Close și prințul Harry își vor deschide sufletele și vor aduce în prim-plan (pe parcursul celor cinci episoade), personalități precum jucătoarea de baschet DeMar DeRozan, Zak Williams (fiul actorului Robin Williams) și mulți alții.

℗PUBLICITATE



Scopul acestui serial este acela de a arăta cum problemele mintale nu țin cont de amploarea contului bancar, de statutul social, de culoarea pielii, de religie, ori de limba vorbită… dincolo de toate aceste diferențe, asemănările dintre noi sunt mai mult decât evidente. În show-ul care promite multe momente de „aha“ vom afla:

• Cum Megan i-a spus prințului Harry că ar avea nevoie de ajutor specializat, dar și cum Harry intuia că dacă nu va face ceva, și-ar putea pierde soția și familia proaspăt întemeiată. Tot în serialul TV, prințul vorbește de traumele din copilărie și despre pierderea mamei sale pe când era doar un băiat de doisprezece ani.

• Lady Gaga împărtășește din experiența căderilor ei psihice, care i-au afectat viața pentru o bună perioadă de timp. Dar tot ea amintește de trauma rămasă în urma unui viol. 

• Îndrăgita actriță Glenn Close scoate la lumină durerea și suferința unei copilării trăite la umbra unui cult religios, povestind despre experiențe greu de imaginat. 

Oprah, autoarea mai multor cărți disponibile și pe paginadepsihologie.ro, împărtășește din singurătatea apăsătoare trăită odată ce a fost forțată să se reîntoarcă la mama ei, după ani buni în care a crescut alături de bunica sa.

Privind cu adevărat și simțind cu toată inima

Trecem pe stradă pe lângă mulți necunoscuți, dar nu știm niciodată ce suferință poartă fiecare dintre noi în spatele zâmbetului pe care îl afișează. Putem acum, mai mult ca niciodată, să fim mai atenți (lăsând deoparte căștile date la maximum ori gadgeturile pe care le butonăm fără oprire) la cei de lângă noi și să ne facem folositori, chiar și atunci când nu știm cum să facem asta. Uneori, mintea umană complică lucrurile, alteori trăim cu impresia că suntem izolați în lumea noastră, dar toate aceste iluzii nu fac altceva decât să ne întărească pasivitatea și neimplicarea. Nu spun să devenim intruzivi și să depășim limitele bunului simț, dar cred că avem nevoie să privim mai mult (cu adevărat) și să simțim cu toată inima.

Bianca Sîrbu

Bianca Sîrbu - jurnalist, lifestyle editor, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Back To Top
Caută