Durerea este o funcție vitală ce se bazează, în mare parte, pe sistemul nervos central, pentru a transmite mesaje clare asupra unei anumite stări. Însă, dincolo de durerea fizică, provocată de diverse situații, există și durerea emoțională, care (spre deosebire de cea fizică), nu te poate ucide, dacă nu încerci să fugi de ea. Oricât de cocoloșiți am fi de către părinți sau de către aparținătorii noștri, va exista o perioadă în care acest lucru nu va mai fi posibil, drept urmare, va trebui să ne găsim resorturile necesare pentru a putea depăși eventualele situații prin care vom trece. Viața nu este mereu un cadou frumos împachetat, cu o fundă roz, ci un roller coaster și, uneori, este bine să ne permitem să înfruntăm suferința, chiar dacă niciodată nu suntem suficient de curajoși să o facem.
A simți durerea pe viu, cu toate filtrele ei ascuțite, înseamnă depășirea limitelor și conștientizarea faptului că suntem mai mult decât un eșec (de orice natură ar fi acesta), sau decât o boală, sau chiar decât pierderea unei ființe dragi. De cele mai multe ori, obișnuim să avem un comportament evitant, în ideea în care ne umplem timpul cu diverse alte activități precum vizionarea unor filme sau butonarea telefonului, sau a oricărei alte sustrageri de la a fi conștienți și a ne concentra pe ceea ce ne face cel mai mult rău, pe acea rană. Fiecare experiență negativă din viețile noastre vine cu o lecție, cu un next level pe care trebuie să-l atingem, și chiar dacă acest „trebuie“ ne limitează, el face parte din noi, ca un target ce este atins, în procesul personal de maturizare. Ședința cu propriile sentimente, în care ne permitem să simțim pe de-a-ntregul amărăciunea, este revelatoare, un rău necesar.
Descărcarea, disecarea problemei, individual, prin filtrul rațiunii, înfruntarea și obiectivarea ei, înseamnă vindecare. Libertatea de a ne descărca este balsam pentru suflet, chiar dacă acest lucru implică sesiuni de plâns, întrebări cu răspuns greu de deslușit, însă, odată înțeleasă adevărata natură a poverii respective, putem afirma, răspicat, că soarele iese și pe strada noastră, iar pacea și integritatea își dau mâna.
În călătoria numită viață trecem, inevitabil, prin pierderea câte unui părinte. Am putea spune că în acele momente, durerea clatină zdravăn fundamentele noastre cele mai solide și ne maturizează, instantaneu. Însă, în aceste clipe, în care tristețea și neputința sunt laitmotive, curajul poate fi salvarea. Nimeni nu poate simți ceea ce percepem noi, decât în momentul în care trece, el (ea) însuși (însăși) printr-o astfel de experiență (sau printr-o alta asemănătoare). Manifestarea durerii nu are un rețetar pe care să-l parcurgem și cu care vom reuși; ea perpelește sufletul, la foc mocnit, îl întoarce pe toate părțile, este un fenomen ce se dilată, în timp, tocmai pentru a căpăta alte și alte valențe. Realizarea unor astfel de exerciții și situații limită ne fac să fim (ceea ce în literatura de specialitate se numește), rezilienți. Munca aceasta continuă dă sens propriei noastre valori intrinseci și, pe perioadă îndelungată, ne poate feri de multe șocuri ce pot fi fatale sau pot lăsa urme adânci (pe care le putem somatiza), lucru destul de des întâlnit.
Suntem asaltați din toate părțile de ceea ce numim generic, căutarea fericirii. Nu mai avem curaj să afirmăm că trecem prin perioade grele, de teamă ca nu cumva să fim catalogați drept inadaptați vieții sau chiar excluși din anumite cercuri.
℗PUBLICITATE
Dr. Susan Babel (psiholog specializat în depresia indusă de traume) susține că durerea fizică poate fi un semn al problemelor emoționale (traume neîncheiate). Așadar, durerea trebuie privită în ochi, deoarece, stresul este inamicul ce pornește procesul inflamatoriu, care se extinde încet și sigur către diverse organe ale corpului. Studiile ne arată că dezvoltarea durerii este direct proporțională cu experiența traumatică, iar vindecarea este posibilă dacă reușim să traversăm acest sentiment apăsător. Sistemul nervos simpatic (supraviețuire) și cel parasimpatic (relaxare) au pârghiile lor proprii de funcționare (alternant, în mod normal), însă dacă acesta rămâne constant pe cel de stres și nevoie de rezistență, se eliberează cortizolul (hormonul stresului) care dă voie tensiunii arteriale și a zaharurilor din sânge să-și creeze propriul lor program, anihilând autoritatea sistemului imun.
Viața este compusă din momente bune și mai puțin bune, intermitența lor este firească, iar disperarea continuă. după orice poate bucura ego-ul, nu face altceva decât să ne afunde într-o însingurare și un gol interior pe care doar noi avem capacitatea și datoria să-l umplem. Orientarea către propria persoană, către unicitatea și esențialul nostru ar trebui să fie țelul primordial, pentru că dacă noi suntem bine cu noi înșine, apoi putem fi de folos și celorlalți.
Adoptarea unor vicii drept prietene care ne ajută să trecem, altfel, peste perioade nefaste, nu este calea cea mai sănătoasă, și aici putem include și afundarea în datorii (rezultate în urma cumpărăturilor făcute compulsiv), sau a unei alimentații defectuoase (ce au drept rezultat afecțiuni precum bulimia sau, din contra, anorexia). Durerea cere timp, ea nu dispare bătând din palme, de aceea este bine să facem pași mici, dar siguri, în parcurgerea acestora, precum și să găsim momente de reculegere, a unor clipe ce ne fac plăcere, să învățăm să trăim în prezent, să iertăm și să ne proiectăm, cu sinceritate, viitorul. Găsirea păcii interioare este un proces complex, ce implică timp pentru disecarea trăirilor și conștientizarea acestora, iar aceasta vine, în urma unor rupturi emoționale, care ne ajută să ne scuturăm și să ne ridicăm pentru a merge, cu demnitate, înainte. De asemenea, repetarea continuă că facem tot ce ne stă în putință, că lucrăm fără încetare pentru a atinge scopul final și că tot acest proces nu face altceva decât să ne servească și să ne ajute, pentru a putea trece prin viață fără a ne juli prea tare.
Ceea ce este înțelept să știm, în permanență, este că dacă nu reușim de unii singuri să traversăm aceste momente, există specialiști în domeniu ce pot fi alături de noi (de exemplu, putem accesa lista de psihoterapeuți relaționali acreditați și recunoscuți de Asociația Multiculturală de Psihologie și Psihoterapie), care prin blândețe, compasiune și conectare, ne pot ajuta să ne orientăm spre adevăratul miez al vieții, către sănătatea psihică ce dă tonul orchestrei celorlalte stări de bine.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
