În România de astăzi, sprijinul real pentru dezvoltarea copilului și a adolescentului presupune mai mult decât bune intenții sau experiențe izolate. Este nevoie de o rețea vie, coerentă și funcțională de profesioniști care colaborează constant, punând în centru nevoile reale ale copilului. Aceasta este esența unei echipe multi- și inter- disciplinare – un ecosistem de sprijin în care medici, psihologi, cadre didactice, logopezi, psihopedagogi, kinetoterapeuți, asistenți sociali sau terapeuți ocupaționali lucrează împreună, dincolo de granițele dintre sectorul public și cel privat.
În luna martie, la Cluj-Napoca, a avut loc a doua ediție a conferinței internaționale Echipa multi și interdisciplinară în sprijinul dezvoltării copilului și adolescentului, organizată de Asociația Română de Studiu a Jocului de Noroc. În cele ce urmează, sunt prezentate câteva dintre concluziile la care au ajuns specialiștii care au participat la acest eveniment.
Mai mult decât prezență – colaborare reală
A avea specialiști în sistem nu este suficient. Cheia este colaborarea autentică între aceștia, comunicarea constantă și coordonarea în jurul copilului și al familiei. Acolo unde există dialog și respect pentru competențele fiecărui membru al echipei, apar soluții eficiente și sustenabile.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Din păcate, în prezent, România se află încă în proces de construcție a acestor rețele funcționale. În cadrul unor întâlniri recente între specialiștii din diverse domenii – organizate pentru schimb de bune practici și inițierea de parteneriate – s-a conturat clar această nevoie: formarea, consolidarea și susținerea acestor echipe. Chiar și în pauzele de networking ale conferințelor, s-au născut inițiative locale care promit să aducă schimbări semnificative. Dialogul în sine poate fi un catalizator puternic.
Problemele presante din teren
Una dintre cele mai acute probleme rămâne deficitul de specialiști în sănătate mintală – mai ales în sistemul public. Vorbim nu doar despre lipsa psihologilor clinicieni sau a terapeuților în spitale, ci și despre rețeaua fragilă de consilieri școlari. În multe unități de învățământ, un singur consilier trebuie să răspundă nevoilor a sute de elevi. În plus, formarea acestora nu este întotdeauna adecvată pentru complexitatea provocărilor întâlnite în școli.
Soluțiile pot fi de două tipuri: fie formarea continuă și aplicată a celor deja angajați, fie crearea unei noi funcții în sistem – psiholog clinician sau psihoterapeut în școală – care să fie parte din echipa educațională fie prin angajare directă, fie prin colaborări cu cabinete private.
Incluziunea: ideal sau realitate?
Un alt subiect esențial este incluziunea școlară, deseori menționată, dar rar implementată în mod eficient. Deși numărul copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES) integrați în clase de masă a crescut, sistemul nu este pregătit pentru acest pas. Diferențele sunt flagrante: un cadru din învățământul special, format temeinic, are opt copii în grijă, în timp ce o educatoare fără formare specifică poate avea 24 de copii în clasă, dintre care patru cu CES. Această disproporție afectează toți copiii – și pe cei cu nevoi speciale, și pe cei tipici, care, adesea, ajung să fie substimulați.
Formarea cadrelor didactice ar trebui să depășească nivelul cursurilor teoretice. Sunt necesare training-uri aplicate, supervizare continuă, ghiduri de bune practici și modele de integrare realiste, care minimizează costurile emoționale pentru toți elevii.
℗PUBLICITATE
Cum rămâne cu copiii tipici?
În ecuația incluziunii, nu trebuie uitați copiii tipici. Dacă profesorul nu are pregătirea și abordarea necesare, aceștia riscă să fie neglijați, iar părinții lor simt, pe bună dreptate, că ritmul educațional este compromis. Incluziunea nu trebuie să fie un ideal frumos pe hârtie, ci un proces real, în care profesorii sunt sprijiniți și formați pentru a răspunde diversității din clasă.
Adicțiile, o realitate în școli
Un alt fenomen îngrijorător este creșterea adicțiilor – atât cele cu substanță (precum drogurile), cât și cele fără substanță (dependența de ecrane sau jocuri de noroc). Acestea sunt tot mai frecvente în școli, iar adulții – fie ei părinți, profesori sau chiar specialiști – nu sunt întotdeauna pregătiți să le recunoască, cu atât mai puțin să intervină eficient.
Prevenția devine astfel crucială. În cadrul conferințelor de specialitate, s-a accentuat nevoia unor programe de formare pentru adulți, dar și a unor inițiative de prevenție adaptate copiilor, dezvoltate științific. Astfel de programe, care combină educația despre adicții cu educația rațional-emotivă, pot contribui nu doar la prevenirea dependențelor, ci și la dezvoltarea unei sănătăți mintale durabile.
Dezvoltarea limbajului – o altă urgență ignorată
Tot mai mulți copii întâmpină întârzieri în dezvoltarea limbajului, cauzate de expunerea excesivă la ecrane și de lipsa de interacțiune semnificativă cu adulții. Logopezii din sistemul educațional sunt puțini și adesea supraîncărcați. Este necesară suplimentarea posturilor de logopezi și adoptarea unor politici de prevenție clare, menite să reducă incidența tulburărilor de limbaj prin intervenții timpurii.
Ce putem face concret
Pentru a schimba cu adevărat lucrurile, e nevoie de mai mult decât analize și statistici. Este nevoie de pași concreți:
- Alegerea profesioniștilor autentici, bine formați, care lucrează în echipă și nu promit soluții miraculoase.
- Accesarea serviciilor care pun copilul în centru, nu doar diagnosticul.
- Construirea de echipe interdisciplinare reale, care colaborează constant.
- Formarea aplicată a cadrelor didactice pentru incluziune autentică.
- Abordarea serioasă a adicțiilor, începând din școală.
- Crearea de ghiduri clare și modele de intervenție validate.
- Dezvoltarea de parteneriate între școli, ONG-uri, cabinete private și instituții medicale.
Sănătatea și dezvoltarea copilului nu sunt responsabilitatea exclusivă a părinților sau a unei singure profesii. Ele presupun dialog, colaborare și respect reciproc între specialiști, dar, mai ales, acțiuni coerente. Evenimentele care aduc acești specialiști laolaltă, cum a fost și recenta conferință în care s-au discutat aceste teme, trebuie nu doar continuate, ci multiplicate la nivel național.
Pentru că numai împreună putem construi un viitor sănătos și adaptat nevoilor reale ale copiilor și adolescenților din România.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
