Skip to content

Unii dintre noi sunt mai curajoși, alții mai puțin curajoși. Unii au o stimă de sine ridicată, alții scăzută. Unii se supraapreciază, alții se subapreciază. Uneori, avem momente de excesivă încredere în sine, alteori încrederea în noi înșine se află la un nivel foarte scăzut.

Încrederea în sine, sentimentul de valoare a sinelui, stima de sine – toate sunt înrădăcinate în respectul de sine și în propria evaluare a punctelor-forte și a slăbiciunilor. Cei care au fost norocoși au primit o doză mare în copilărie: au avut părinți sau îngrijitori ale căror cereri nu erau nici prea mari (solicitau prea mult), nici prea scăzute (lipsea stimulul pentru o dezvoltare optimă). Cei care au primit multe impulsuri pozitive de acasă și de la alți oameni au învățat ce înseamnă dragostea, afecțiunea și, prin urmare, au cunoscut sentimentul de a fi iubiți de alții indiferent de propriile realizări. Ei sunt cei care s-au simțit confortabil, acceptați și apreciați. De obicei, acesta este „solul fertil“ pentru dezvoltarea unui solid sentiment al propriei valori.

Toată lumea știe că încrederea în sine este foarte importantă. Dar ceea ce nu este cunoscut pentru toată lumea e gradul de importanță. Încrederea în sine este mai importantă decât vă puteți imagina. Încrederea în sine ne poate schimba întreaga viață în bine, în timp ce lipsa de încredere va avea cu siguranță un efect negativ asupra relațiilor noastre sociale, carierei, realizărilor și chiar asupra stării noastre de spirit. Când ne simțim încrezători în sine, nu ne pierdem timpul și energia îngrijorându-ne că nu suntem suficient de buni. Când ne simțim încrezători în noi înșine, avem o performanță mai bună în tot ceea ce facem.

Dacă mi-am pierdut încrederea în mine, voi avea Universul împotriva mea. – Ralph Waldo Emerson

Încrederea în sine este similară autoeficacității, prin faptul că tinde să se concentreze asupra performanțelor viitoare ale individului. Totuși, se pare că se bazează pe performanțe anterioare, deci, într-un fel, se concentrează și pe trecut. Mulți psihologi tind să se refere la autoeficacitate, atunci când iau în considerare credințele individului despre abilitățile lui cu privire la o anumită sarcină sau un set de sarcini, în timp ce încrederea în sine este mai des menționată ca o trăsătură stabilă privind percepțiile individului asupra capacității sale generale.

Încrederea în sine este asociată cu o mai bună stare de sănătate, cu protecție împotriva tulburărilor mintale și a problemelor sociale. Copiii cu o înaltă încredere în sine se pare că au performanțe mai bune la școală, dar și mai târziu în viață. Din altă perspectivă, putem spune că încrederea în sine s-a dovedit a crește șansele de supraviețuire după o intervenție chirurgicală. Au fost publicate mii de lucrări despre încrederea în sine sau stima de sine, iar multe dintre acestea conectează încrederea în sine cu succesul în viață.

℗PUBLICITATE



Ignoranța dă mai multă încredere decât cunoașterea. – Charles Darwin

Există însă și o categorie de oameni care dau dovadă de supraîncredere în ei înșiși. E fenomenul care apare atunci când cei cu prea puțină cunoaștere sau abilitate își închipuie că știu mai mult ori că au mai multă pricepere decât în realitate.

În psihologie, se vorbește despre efectul Dunning-Kruger. Acesta se referă la tendința aparent răspândită a celor slabi în performanțe de a-și supraestima abilitățile. Explicația pentru acest lucru – conform lui Dunning și Kruger, care au vorbit pentru prima dată despre acest efect într-un articol din anul 1999, în Jurnalul Personalității și Psihologiei Sociale – este aceea că oamenii incompetenți (din cauza lipsei abilităților necesare) tind să creadă că ei sunt darul lui Dumnezeu pentru sarcina respectivă. În schimb, oamenii care pot face efectiv ceva afișează adesea o excesivă modestie.

Cum se explică acest efect? Dunning și Kruger sugerează că fenomenul provine din ceea ce se numește „dublă povară“: oamenii respectivi nu numai că sunt incompetenți, dar incompetența lor îi lipsește de capacitatea mentală de a-și da seama cât de ineficienți sunt!

Cu toții suntem susceptibili de a fi afectați (la un moment dat sau într-un anumit context) de acest fenomen și, de fapt, cei mai mulți dintre noi trec, probabil, prin asta cu o regularitate surprinzătoare. De exemplu, oamenii care sunt experți autentici într-o anumită zonă pot crede în mod eronat că inteligența și cunoștințele lor se manifestă și în alte domenii. Un cercetător ar putea fi un scriitor foarte slab. Pentru ca cercetătorul să-și recunoască propria lipsă de pricepere, el ar trebui să posede o bună cunoaștere a unor științe cum sunt, spre exemplu, gramatica și compoziția. Dat fiind că acestea îi lipsesc, el nu va dispune de capacitatea de a-și recunoaște propria lipsă de performanță.

Frecvent, excesul de încredere are drept rezultat falsa convingere că orice sarcină pe care și-ar lua-o este ușor de îndeplinit sau că poate fi rapid finalizată. Aceste consecințe comune ale supralicitării pot fi dăunătoare, dar situația poate fi remediată prin dezvoltarea unor aptitudini bune de planificare și prin adoptarea unor strategii de gestionare a timpului. Și totuși, nu este întotdeauna atât de simplu cum suntem noi tentați să credem.

Simona Ioniță este jurnalist cultural, psiholog și lucrător prin arte combinate. Autoare a trei cărți și blogger din 2008. Licențiată a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației (Universitatea Hyperion). Pasionată de cărți, psihologie, teatru și călătorii.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0