Am descoperit-o pe Elizabeth Gilbert ca majoritatea, cred, prin inspiraționala ei carte Mănâncă, roagă-te, iubește. Recunosc, la început am fost mai reticentă (cum mi se întâmplă adesea în fața oamenilor despre care vorbește toată lumea de zici că au reapărut dinozaurii și care au un succes mai răsunător ca mântuirea), apoi am început să simt tot mai multă curiozitate, ajungând ca acum să-i port mult respect și o deosebită admirație.
Spun admirație, deoarece, dacă în această viață există un lucru dificil de făcut, acela e să trăiești asumat. Și dacă e vreun lucru mai dificil de atât, atunci este să trăiești asumat, la persoana întâi, în fața unor milioane de oameni care sunt cu ochii pe tine, sorbindu-ți fiecare mișcare, cuvânt, apariție cu drag și idealism sau așteptându-te la colț să-ți mai rupă câteva pene dintr-o aripă – nu care cumva, Doamne ferește, să rămâi prea mult în zbor. Ce nu știu, însă, oamenii din cea de-a doua categorie este că nu e suficient să rupi aripile unei alte persoane pentru a-ți lua tu zborul — e nevoie de mult curaj și îndrăzneală și credință pentru a te lăsa purtat de vânt.
De curând, unul dintre cei mai importanți și demni de încredere oameni din viața mea mi-a trimis un articol al lui Elizabeth Gilbert, în care autoarea vorbește despre relațiile autentice. Sau, mai corect, despre acea parte esențială de la baza tuturor relațiilor noastre: încrederea. În cine poți avea încredere? Este întrebarea-cheie pe care o vom analiza în detaliu în acest articol, pornind de la viziunea autoarei care a schimbat perspectiva lumii asupra relațiilor interumane.
Nu-i așa că vi s-a întâmplat și vouă? Să credeți că, doar fiindcă o persoană este „brutal de sinceră“, înseamnă că are dreptate în ceea ce spune? În psihoterapia pozitivă (nu, îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar nu mă refer la psihologia „gândește pozitiv cu orice preț și nu vei mai cunoaște nicicând durerea, suferința, dificultățile relaționale sau crizele existențiale“, ci la abordarea lui Nossrat Peseschkian, care considera că, în orice situație și în orice persoană, indiferent cum o percepi, există, chiar și doar o fărâmă de bun și bine — positum — și aceea e resursa ei), vorbim despre capacitățile unei persoane, printre care se numără și iubirea, răbdarea, dreptatea, ordinea, fidelitatea, sinceritatea, politețea etc.
Aceste capacități ale noastre sunt mai mult sau mai puțin dezvoltate, în funcție de mediul în care am crescut, de educația pe care am primit-o și de valorile care ne-au fost insuflate sau la care am aderat. Ceea ce se întâmplă însă, uneori, este că apar conflicte între aceste capacități ale noastre și, pentru că nu reușim mereu să găsim un echilibru între ele, riscăm să ne poziționăm într-o extremă sau alta. Așa se întâmplă că, uneori, chiar și atunci când iubim cu tot sufletul o persoană, dacă dreptatea este valoarea noastră supremă, s-ar putea să apară un conflict între iubire și dreptate: Cât de important este cine are dreptate? Cât de mult putem ierta? Ce merită iertat și ce nu? Cum ne putem simți iubiți, când ne simțim nedreptățiți?
℗PUBLICITATE
Dacă tot e să vorbim despre sinceritate, îmi vin în minte cuvintele unui alt autor de suflet, Gabriel Garcia Márquez, care sună în felul următor: „Nu aș spune tot ceea ce gândesc, însă, în mod categoric aș gândi tot ceea ce spun“. A fi sincer, așa cum spune și Elizabeth Gilbert, este cel mai bun mod de a comunica, atât timp cât persoana care îți oferă sinceritatea sa, nu o folosește pentru a te doborî. Însă există un conflict între sinceritate și politețe și, uneori, ne este greu să le spunem oamenilor cu adevărat ceea ce gândim, pentru că încercăm să-i protejăm, iar alteori le spunem lucrurile prea „brutal“ pentru că „Dacă nu le spunem noi, atunci cine?“. Uneori, ne vine greu să păstrăm blândețea drept far călăuzitor, indiferent că vorbim despre iubire, dreptate sau sinceritate, oameni sau situații, ori propria noastră poveste de viață. Este important să fim drepți, dar cu blândețe. Este esențial să fim sinceri, dar cu blândețe.
Personajul-cheie sau modelul acestui articol, Elizabeth Gilbert, spune că a învățat în timp că, atunci când este vulnerabilă, nu sinceritatea oferită cu orice preț și prin prisma opiniei oricui ne poate ajuta să fim sinceri cu noi înșine, ci încrederea pe care o avem în persoana care ne oferă feedback. Iar atunci când suntem puși în situația de a căuta o părere sinceră, înainte de a o cere, merită se ne adresăm următoarele întrebări:
- Am încredere în valorile și judecata acestei persoane?
- Înțelege această persoană ce încerc eu să creez aici?
- Vrea această persoană, în mod sincer, ca eu să reușesc?
- Este această persoană capabilă de a-mi livra adevărul într-un mod sensibil și plin de compasiune?
„Mai mult decât atât“, spune Elizabeth Gilbert, „am învățat că pot aplica aceste patru întrebări criticilor din viața mea, de asemenea. Dacă mă voi deschide în fața ta, atunci am nevoie să știu că pot avea încredere în tine și că tu vrei, cu adevărat, ca eu să am succes și — mai mult decât orice — că ești capabil să pui compasiune în sinceritatea ta. Când am început să mă înconjor cu astfel de oameni, am reușit să îmi setez viața într-o direcție mai bună și să creez o poveste mai deosebită despre propria mea existență.
Ceea ce a însemnat că, într-un final, a venit ziua în care vechea mea prietenă purtătoare de cuțit m-a întrebat: «Pot să fiu brutal de sinceră cu tine?» și eu i-am răspuns cu propriul meu adevăr: «Oh, nici gând». Nu vă faceți griji, i-am răspuns cu mult mai multă blândețe de atât. Pentru că blândețea este singura cale care funcționează“.
În final, aș mai conchide doar atât: este foarte important pentru sănătatea noastră mintală și relațională să învățăm să separăm grâul de neghină. Mai concret, da, este important să învățăm să cerem, să primim și să ne dăruim sinceritatea, DAR, cu blândețe și înțelepciune. Deoarece există adevăruri sau realități care merită spuse, însă modul în care le transmitem celorlalți aceste mesaje „de sinceritate“ sau felul în care ni se transmit nouă poate face diferența. Ah, și o ultimă întrebare: Tu la cine apelezi atunci când ai nevoie de o părere sinceră și profund umană?
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
