Skip to content

Considerat unul dintre cei mai influenți artiști ai generației sale, Emil Rengle este o personalitate vizibilă în spațiul online românesc și un om cu o vitalitate molipsitoare. Prin întrebările și răspunsurile următoare, i-am descoperit filosofia de viață și sursa de energie.

Care este cea mai importantă valoare de viață, după care te ghidezi în acest moment al existenței tale?

Autenticitatea este valoarea mea și reperul în viață. Trăiesc în adevărul meu, iar asta mă ghidează zi de zi, mă ajută să nu mă pierd și să nu uit care sunt mesajul și misiunea mea în lume.

Ce înseamnă pentru tine o viață definită de curaj și autenticitate?

Curajul înseamnă să iei poziție și să treci la acțiune în fața incertitudinii și a temerilor de orice fel, pe care, de multe ori, le avem când ne căutam răspunsurile „în exterior“. Aleg în fiecare zi, conștient, să privesc în interiorul meu, asta îmi ghidează deciziile și nu lasă loc de regrete în final.

Am înțeles astfel că Universul ne dă posibilități infinite, pe care le accept și le primesc cu brațele deschise, chiar port mereu aproape, inscripționat, mesajul no risk, no story (n. red. „fără risc, nu există poveste“).

Iubești un bărbat. Ce înseamnă iubirea în viziunea ta și ce ai descoperit despre tine în calitate de om care iubește?

Cu siguranță, mi-am descoperit vulnerabilități și temeri, dar în același timp și o putere în legătură cu care nu eram conștient că poate îmbrăca atâtea forme. Îmi este foarte clar acum că iubirea te lasă să fii adevăratul tu, dar în același timp te modelează într-o versiune mai bună a ta. Simt că iubirea pe care o trăiesc acum este o iubire matură, care a venit să mă echilibreze, într-un moment al vieții în care știu cine sunt și ce vreau. We grow in love! (n. red. „Creștem în dragoste!“).

Care este pentru tine legătura dintre iubire, autenticitate și artă?

Simt că iubirea, autenticitatea și arta se „susțin“ una pe alta, iar fiecare om pe care l-am întâlnit, ce trăiește astfel, este un artist de fapt, care alimentat din interior are capacitatea de a-și crea viața ca cea mai frumoasă artă a sa. În povestea mea, dansul îmi este, cu siguranță, artă, e ceea ce fac constant de la șapte ani, și modalitatea prin care-mi exteriorizez emoțiile. În același timp, cred că toate cele trei sunt, în final, un mod de viață, și se regăsesc în alegerile pe care le fac: de la muzica pe care o ascult, la oamenii pe care-i iubesc și care mă inspiră.

Cea mai dificilă decizie pe care consideri că ai luat-o până în acest moment al vieții tale este…

℗PUBLICITATE



Acum îmi dau seama că orice decizie pe care am perceput-o ca fiind „dificilă“, pentru că mă scotea din familiar, a fost de fapt necesară pentru a mă (re)direcționa către drumul pe care trebuia să fiu. Acea decizie m-a „obligat“ să-mi înfrunt frici sau să consum gânduri și emoții pe care le evitam, iar pacea pe care o simt acum, când mă gândesc la decizia odată dificilă, pe care am luat-o, îmi confirmă că nimic nu este întâmplător și că inclusiv alegerile pe care suntem nevoiți, „forțați“ să le facem sunt, în final, binecuvântări.

Cum ai descrie punctele tale de creștere în plan intim și personal?

Până acum, am parcurs, fără teamă, fiecare etapă a vieții și am trăit un spectru foarte larg de emoții. Am experimentat iubirea sub toate formele ei, am fost decepționat și, cu siguranță, am rănit la rândul meu. Toate acestea m-au format ca om și, în prezent, deși trăiesc la fel de intens, cred că sunt mai atent la energia oamenilor din jurul meu, fac alegeri conștiente pentru că mă cunosc pe mine mai bine, sunt mai selectiv în privința celor care au acces la timpul și energia mea.

Dar în cel profesional și public?

Evoluția mea s-a întâmplat foarte mult sub ochii publicului (prin televiziune, presă scrisă sau online), ceea ce m-a responsabilizat, în primul rând, față de mine: să fiu autentic, să aleg mereu proiectele și colaborările în care mă regăseam în acel punct al vieții. Am depășit foarte multe „bariere“: m-am regăsit atât pe scenă, cât și în spatele ei, lucrând ca imagine sau creator de conținut cu branduri, dar și coordonând oameni „din umbră“. În prezent, simt că mă regăsesc și aici, într-un echilibru. Sunt în continuare conectat la artă și la partea mea creativă dar, în același timp, ca Digital Content Manager pentru UNTOLD Universe, activez într-o zonă de strategie și implementare, care-mi oferă noi provocări și satisfacții. Aștept cu inima deschisă și încredere să văd ce-mi rezervă viitorul!

Neglijarea emoțională din copilărie este despre ceea ce am fi avut nevoie să primim, dar nu am primit. Ce și-ar fi dorit copilul Emil, din punct de vedere emoțional, și cum îți umpli în prezent rezervorul afectiv?

Am crescut cu multă dragoste, într-o familie „clasică“, unde problemele și situațiile de zi cu zi nu lăsau poate mult loc de înțelegere a emoțiilor și de conectare cu ele. Privind în urmă, sunt mândru și recunoscător pentru părinții mei și pentru lecțiile pe care mi le-au dat, pentru că acum, ajungând să-mi înțeleg emoțiile, am reușit să-i înțeleg și știu că au făcut cum au știut mai bine. Odată cu „trezirea“ emoțională, mi-am dat seama că totul s-a întâmplat pentru mine. Bineînțeles, este un proces constant, dar Emil, ca adult, se cunoaște pe sine suficient cât să-și dea voie să-și trăiască și să-și verbalizeze emoțiile: adresez mult ceea ce simt și mă înconjor de oameni care fac același lucru.

Cuvântul anului 2024 pentru tine este…

IUBIRE, față de mine și față de ceilalți, pentru ceea ce fac și pentru tot ceea ce-mi rezervă viitorul. Sau EVOLUȚIE, pentru că The sky is the limit (n. red. „Cerul este limita“), iar anul acesta simt că puterea și iubirea pe care le port depășesc orice barieră sau limitare.


Citește și:

Bianca Sîrbu - contributor senior, jurnalist, lifestyle editor, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0