Invitata mea de astăzi, la rubrica #CeNuVreauSăȘtieLumeaDespreMine îmbracă și dezbracă vedete, la propriu. Sunt convinsă că deja v-ați dat seama că mă refer la un stilist, și nu la orice stilist, ci la Enikő Szántó, o profesionistă căreia nu îi place să iasă în evidență, ci să „vorbească“ munca sa pentru ea. Despre rolul de mamă, despre ce le lipsește româncelor pentru a se simți bine, despre copilăria din secuime, precum și despre multe altele, am detaliat în rândurile de mai jos.
Ești una dintre cele mai rafinate prezențe pe care le urmăresc. De unde ai moștenit și ai cultivat acest stil unic?
Mulțumesc din suflet pentru aprecieri, cred că toate au legătură cu ce m-a fascinat, în copilărie. Eu am petrecut foarte mult timp la țară, într-un sătuc mic secuiesc. De la hainele de duminică, sau de sărbătoare, până la felul în care se decorau casele, se îngrijeau aleile (mereu pline de flori), de la mama, la bunica, străbunica, care toate au fost pedante, cochete, apreciau tot ce este de calitate și îngrijeau toate piesele vestimentare, milieurile etc ca pe niște piese de muzeu. Ulterior, când am mai crescut, fascinația a rămas, chiar dacă prin liceu ziceam că vreau să devin reporter de război.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Cum ai vrea să te descrie fiica ta, peste ani?
Aș vrea să mă descrie cum o face și acum, un pic ironic, uneori sarcastic (adolescența), dar încă mă consideră amuzantă și surprinzătoare („wow, mami“).
Sincer, când o fi la vârsta mea, sper să povestească despre mine orice ține minte, petrecem foarte mult timp împreună, uneori vine cu mine la serviciu, avem zile rezervate special pentru noi două („girls day out“). Fac tot posibilul să mă asigur că o să aibă ce povesti.
Care este stilul de parenting pe care îl adopți, alături de soțul tău?
Nu știu dacă avem un stil, nu am citit nimic despre parenting, am luat lucrurile așa cum sunt și am tratat copilul ca pe cel mai important „musafir“ din viața noastră. Știu că poate suna ciudat, dar copilul are nevoie de căldură, respect, încredere ca într-o zi să își ia zborul; și dacă vrei sa înțeleagă regulile vieții și ale societății, trebuie să i le explici cu răbdare, cu exemple, cu umor, cu detașare, nu doar să i le impui. Or fiecare etapă are farmecul ei; așa că ne lăsăm și noi educați de ea, căci lumea lor este foarte diferită de a noastră și trebuie să înțelegem si noi, părinții, că nu le știm pe toate. Așa că o încurajăm să ne povestească tot ce i se întâmplă, ca între prieteni. Și facem și noi asta, povestim cu ce ne confruntăm la serviciu, sau în diverse situații. Vorbim mult, practic.
Ce presupune jobul de stilist vestimentar și cum ai ales această meserie?
Depinde de fiecare stilist ce presupune job-ul lui. Depinde de multe. Eu cred că meseria m-a ales pe mine, nu eu pe ea, așa m-a dus viața, si m-a dus bine, că nu mă plictisesc deloc. Este o meserie extrem de complexă, nu cred că este pentru oricine și cred că este esențial să îți placă oamenii, să vezi ce este frumos în ei, să îți dorești să scoți asta la lumina. Mie îmi plac hainele, dar mai mult mă fascinează și îmi plac și iubesc oamenii.
Ai apelat, vreodată, la psihoterapie?
Nu, nu pentru că nu aș avea încredere, sau pentru că nu cred că m-ar ajuta. Ci pentru că mă consider foarte norocoasă că încă nu simt nimic atât de grav încât să nu pot eu să rezolv cu mine.
Care este cea mai frumoasă amintire din copilărie?
Am multe. Mi-ar plăcea să scriu o carte cândva despre asta, despre o copilărie fericită în comunism, despre cum am găsit bucurie acolo unde era gri. Am fost un copil liber, cu veri și ierni întregi petrecute prin păduri, câmpuri, coclauri, animale domestice, sălbatice, tradiții etc. Așa ca și nivel de entuziasm, cred ca m-am simțit imponderabilă când l-am luat în brațe, prima dată, pe fratele meu nou-născut, eu aveam 2 ani jumătate, dar țin minte momentul și cât de drăguț mi se părea, aveam senzația că este cel mai frumos copil din Univers și nu mă puteam abține sa nu-l pup, să nu-l strâng încontinuu.
Care este rețeta unui mariaj longeviv?
Așa rețetă nu cred că există, dar dacă nu vă preocupa subiectul longevității și vă preocupă mai mult momentul prezent, sigur rezistați. Nu știu, ce e valabil pentru mine, poate nu e pentru alții. Viața e viață, dacă ne prindem la timp care e rolul fiecăruia, și dacă nu ne luăm în foarte serios toate nimicurile, dacă înțelegem ce sunt nimicurile și care sunt lucrurile, cu adevărat, importante, cred că există șanse de longevitate. Și mai este ceva: umorul, tachinarea, empatia pentru dificultățile prin care trece fiecare din parteneri împreună, sau separat, respectiv ordinea. Ordinea în casă și în program, căci cele mai multe certuri, neînțelegeri, încep de aici.
℗PUBLICITATE
Care este cea mai provocatoare parte din ceea ce se numește adolescență, în cazul fiicei tale?
Este interesantă adolescența în 2024, nu pot să spun că înțeleg, pe deplin, cu ce se confruntă copiii în ziua de azi, dar sunt curioasă și aflu multe de la Sofi. Cred că generația asta de adolescenți este o generație care, în primul rând, are o altfel de relație cu părinții decât aveam noi. Se vorbește mai deschis, cu siguranță. Da, este dezarmant câteodată, că nu vor să facă așa cum ai vrea tu, sau că stau prea mult pe telefon, sau că sunt dezordonați, sau hormonali, dar și noi am fost la fel. Răbdare multă, asta e provocarea. Uneori n-o mai ai, că n-o mai ai. Știm, cu toții, de ce.
Când ai o problemă, cine este prima persoană căreia te destăinui?
Depinde de problemă, poate uneori ajunge să vorbesc cu mine însămi. Dacă nu îi dau de cap așa, mă adresez unui expert, dacă nici expertul nu-i dă de cap, îi dau timp problemei, o las „la foc mic“ și soluțiile vin. Am o vorbă, care este căpătată din experiență: nu mă duc eu către probleme, le las să vină ele la mine.
Ce le lipsește, din punct de vedere stilistic, româncelor?
Încrederea. Nimic altceva. Româncele sunt superbe, ar trebui să aibă curaj să fie ele însele, să nu mai copieze. Frumusețea naturală a româncelor a fost și este apreciată peste tot în lumea asta, cunosc atâtea femei absolut superbe și speciale, care nu au nevoie de nicio operație, de niciun machiaj, de niciun stilist. Și totuși… lipsa de încredere le face să apeleze la tot felul de intervenții regretabile.
Ce înseamnă luxul, pentru tine?
Pot să îți dau exemplu de momente în care spun „lux“. Mai precis, când am mai mult timp decât credeam. Sau când am tone de haine în brațe și apare cineva, de nicăieri, și mă ajută. Sau când este iarnă și ai încălzire în scaunul de la mașină. Pe volan nu am, dar am auzit că există. Lux!
Te-ai gândit să emigrezi?
Mai demult, când eram mai tânără și credeam că iarba de la vecini este mai verde. Nu este.
Care este piesa ta vestimentară la care nu renunți, deși se regăsește în dulapul tău de ceva timp?
Cămașa albă masculină, cu guler înalt.
Cum apreciezi că a evoluat zona de fashion, în ultimii ani, și care ar fi ingredientele necesare pentru a fi la nivelul dorit de tine?
Nu știu dacă chiar a evoluat zona de fashion, nivelul de consumerism este anormal în zona asta. Putem spune că evoluăm când nu mai aruncăm banii pe prostii. Hainele nu ar trebui să fie „consumabile“. Fiecare dintre noi ar trebui să avem grijă ce punem pe pielea noastră, cum ne îngrijim hainele, de la cine cumpărăm, de câte ori pe an cumpărăm și de ce. Eu aș considera că am evoluat dacă ne-am îmbrăca frumos și îngrijit în fiecare zi, dacă am face din asta o artă, un ritual, o poveste. Suntem în 2024, s-au inventat deja și mașinile zburătoare, am auzit că se va face turism în spațiu, așa vrem noi să dăm nas în nas cu extratereștrii? În blugi rupți și tricou pe care scrie „versache“?
Ce carte stă pe noptieră?
Am mai multe cărți pe noptieră, nu dezvălui ce, dar din ce am citit recent, poate cuiva îi va face plăcere Din cer au căzut 3 mere de Narine Abgarian.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
