skip to Main Content
#EpicTalk Cu Daniel J. Siegel: Despre Mintea Umană

#EpicTalk cu Daniel J. Siegel: Despre mintea umană

Am scris întrebările pentru această conversație adevărată imediat după ce am terminat de citit ediția în limba română a cărții MINTEA. O citisem deja în engleză, dar ceea ce am trăit odată cu noua lectură este greu de exprimat în cuvinte. Acest volum al lui Daniel Siegel – cel mai recent, de altfel – conține câteva adevăruri atât de epice, încât adesea m-am surprins inundat de revelații emoționante și cuprins de o deschidere uriașă față de întregul Univers. Eram în același timp fascinat și contrariat, lucid și nedumerit, curios și opozant față de mai multe idei – care s-au dovedit a fi ca un dialog purtat cu cele mai înțelepte minți ale omenirii. Atunci, am simțit nevoia să stau de vorbă cu dr. Siegel, ca să înțeleg până la capăt ce l-a determinat să scrie această carte. Textul este bogat în perspective inedite și de-a dreptul revoluționare, în comparație cu știința convențională (poate, prea atașată de convingerile clinice clasice). Pentru cei care încă nu au citit cartea, dar care sunt sigur că o vor face după ce va fi publicată online această conversație, trebuie spus că autorul explică cum în toți acești ani, de când a evoluat psihologia (ca știință) și psihoterapia (ca formă de intervenție), noi nu am avut nici măcar o definiție clară, completă și universal acceptată a minții umane – darămite să căutăm științific metode spirituale de a vindeca mintea! Și poate că cea mai surprinzătoarea idee din carte este aceea potrivit căreia mintea nu este doar în noi, mintea – ca localizare – este situată în noi și între noi.

Așadar, dragi cititori, cu această ultimă idee în minte, vă invit să-l cunoaștem mai bine pe invitatul meu la #EpicTalk, în luna martie – nimeni altul decât dr. Daniel Siegel, psihiatru, psihoterapeut, cercetător și profesor la UCLA. [cs_spacer cs_spacer_height=”1″]

1. Gáspár György: La fel ca tine și ca mulți colegi din breaslă, și eu mă feresc să le lipesc oamenilor etichete clinice și să-i împart în categorii. Eu cred în unicitate, dar și tiparele sunt importante. Încă de când am citit primele tale cărți, mi-a plăcut ideea mecanismelor de „haos“ și „rigiditate“, ca explicații pentru disfuncționalitățile minții noastre. Foarte pe scurt, ce înțelegi – ca psihiatru și psihoterapeut – prin haos, rigiditate și integrare?

Daniel Siegel: Haosul înseamnă impredictibilitate în gândire și adesea e însoțit de o hiperstimulare încordată a minții. La polul opus, rigiditatea e complet predictibilă și poate însemna decuplare de la realitate, blocaj mental în anumite idei, imobilitate în felul de a gândi al cuiva. Și haosul, și rigiditatea ne aduc disconfort. Între ele, se află integrarea – ce se manifestă mental ca un balans între diferențierea componentelor minții (distincte și specializate) care se îmbină între ele, pe de-o parte, și conectarea acelor componente pentru a forma o minte „întreagă“, pe de altă parte (cu precizarea că părțile care formează un tot unitar nu-și pierd astfel trăsăturile care le diferențiază). [cs_spacer cs_spacer_height=”1″]

2. Mă bucur tare mult că am avut șansa de-a contribui la publicarea și promovarea cărții tale în România. Sunt destul de sigur că Mintea este cea mai valoroasă lucrare de psihologie interpersonală apărută în țara noastră, iar perspectiva ta multidisciplinară o face cu adevărat unică. Încă și acum îmi răsună în minte un citat din carte: „Nu timpul, ci viața este cea care curge.“ Ai putea să ne spui mai multe despre această viziune asupra vieții?

În esență, viața aduce mai mult cu un verb, decât cu un substantiv. Pentru unii fizicieni, „timpul“ înțeles ca ceva ce curge nu este real – e, pur și simplu, o iluzie a minții, o construcție perceptuală. Eternul prezent este tot ce avem. Viața se derulează, ea este cea în care apare schimbarea și tot ea curge; tocmai pentru că viața e mai degrabă o acțiune, decât o noțiune. Adoptarea acestei viziuni asupra vieții ne aduce mai aproape de adevăr și ne eliberează mintea, astfel încât ea să poată fi prezentă în cele ce-o înconjoară și în realitatea mereu schimbătoare. [cs_spacer cs_spacer_height=”1″]

3. În timp ce treceam de la o pagină la alta și călătoream alături de tine spre destinația cărții, vedeam cu ochii minții tot ce relatai, mai ales pasajele și experiențele tale personale – și adesea aveam flash-uri din timpul petrecut împreună în România. Pentru cei care nu știu, aș vrea să menționez că, în 2014, am avut marea onoare de-a te avea invitat în țara noastră la o conferință de parenting, ocazie cu care am avut șansa de-a realiza că ești unul dintre mentorii pe care-i căutam de mult și care au fost de negăsit în anii mei de facultate. În carte, amintești și tu de importanța mentorilor și de influența pe care aceștia au avut-o asupra ta, de aceea vreau să te întreb – Cum putem explica, pornind de la teoria atașamentului, asemănările și diferențele dintre un mentor și un părinte?

Noi toți avem nevoie, în viețile noastre, de oameni cu care să ne putem conecta și alături de care să putem evolua. Un părinte ne protejează și ne servește ca model de relaționare cu lumea. Un mentor seamănă mai mult cu un ghid care ne ajută să vedem potențialul din noi (pe care e posibil să nu-l înțelegem) – și facem asta parțial prin comunicare, parțial prin observarea directă a felului în care mentorul își trăiește viața. Iar acea vizită în România a fost o călătorie grozavă pentru mine și Caroline. Și în ziua de azi mai vorbim cu plăcere despre asta. [cs_spacer cs_spacer_height=”1″]

4. Din punctul meu de vedere, noi în România ne confruntăm cu un deficit major de empatie și cu o criză acută de compasiune, realitate valabilă în viețile de familie și omniprezentă în comunitățile locale – din păcate, mai ales în sistemul de sănătate și în cel educațional. Într-unul dintre capitolele cărții, spui că „empatia ne modelează fiziologia“. Cum crezi că am putea vindeca relația medic-pacient? Și, mai important, cum am putea reumaniza relația dintre educator și elev, în așa fel încât bunătatea să se manifeste ca o calitate inerentă a ființei umane, încă de la o vârstă fragedă?

Există minunate descoperiri științifice care au scos la lumină felul în care noi, oamenii, avem nevoie de rezonanță empatică (acea capacitate de a simți sentimentele altcuiva), dar și de compasiune (abilitatea de a simți suferința celuilalt), astfel încât să găsim soluții de a-i ajuta și să întreprindem acțiuni pentru a le fi de folos și a le alina durerea. Cum spuneam în carte, mintea este curioasă să se cunoască. Profesii precum cele din medicină și din învățământ, ba chiar diverse culturi naționale și țările în ansamblul lor au asimilat importanța empatiei și a compasiunii, obiectivul lor (și răspunsul la întrebarea ta) fiind acela de a crea un univers social regenerator, capabil să prețuiască realitatea relațională a minții umane. Mintea nu este doar ceea ce face creierul, așa cum s-ar putea crede. Mintea are o origine relațională. Ea emerge și se auto-organizează încontinuu. Iar asta are legătură cu neuroplasticitatea creierului. Sinele uman este și conectat cu ceilalți, dar și îndreptat spre el însuși – cele două perspective nu se exclud una pe alta. [cs_spacer cs_spacer_height=”1″]

5. Pentru majoritatea cititorilor tăi fideli nu este o noutate faptul că ai un stil aparte, unul prin care îți prezinți perspectiva științifică recurgând la o integrare a mai multor domenii științifice. În Mintea, vorbești inclusiv despre sensul și scopul nostru în viață. Cum ai descrie spiritualitatea? Și, conform acestei teorii, care este sensul și scopul tău în viață?

Integrarea – ca un concept și ca un mod de viață – ne călăuzește spre o viziune care, pentru mine, reprezintă puntea de legătură dintre lumea științei și lumea spiritualității. O minte integrată este o minte sănătoasă și binevoitoare – ne dă o stare de bine. Eu cred că o viață spirituală este una plină de sens și conectare cu ceilalți, iar pentru mine acestea emerg dintr-un sine integrat atât lăuntric, cât și relațional. Prin urmare, să promovăm integrarea în viețile noastre înseamnă să cultivăm compasiunea față de ceilalți și conectarea cu ei, iar asta e chiar esența sensului și a scopului, în ceea ce privește viața mea. [cs_spacer cs_spacer_height=”1″]

6. Probabil că cel mai emoționant pasaj pentru mine, după această primă lectură a ediției în limba română, a fost acela în care vorbești despre relația cu prietenul tău John O’Donohue și subliniezi că, în ciuda faptului că acesta nu se mai află fizic printre noi, el trăiește în mintea ta. De aceea te întreb – Ce crezi tu că se întâmplă cu noi, după ce corpul fizic moare? Și la ce se referă conceptul de „amprentă eternă”?

Următoarea mea carte, intitulată Aware, îi este dedicată lui John – iată că au trecut zece ani de când a plecat dintre noi. Eu cred că, atunci când ajungem să cunoaștem în profunzime pe altcineva, fie personal, fie prin învățăturile sale, îl primim în viața noastră, iar acela devine o parte din cine suntem noi. Poate că e vorba, pur și simplu, de tiparele neurale care au marcat comunicarea pe care am avut-o cu acea persoană; dar, chiar și la acel nivel, ființa respectivă trăiește în continuare ca parte din viața noastră. „Amprenta eternă“ ar putea fi exact această perpetuare prin celălalt. Însă ar putea fi și acea perspectivă din fizică ce afirmă că tot ce se întâmplă „în timp“ se păstrează – niciodată nu va dispărea. Timpul nu este decât o altă dimensiune, așadar, dacă la un moment dat s-a petrecut un anumit eveniment, el nu va dispărea doar pentru că tu ai înaintat în acea dimensiune. Seamănă cu o riglă marcată în centimetri. E posibil ca tu să fi avansat pe ea, în direcția pe care ți-o indică Săgeata Timpului – concept cunoscut în fizica newtoniană. Acum te afli la centimetrul 7, dar asta nu înseamnă că marcajele de la 5 și 6 au „dispărut“ – chiar dacă tu nu le mai vezi. Aceasta este o altă semnificație a conceptului de „amprentă eternă“. Și unele perspective din fizica cuantică sugerează că realitatea, într-adevăr, ar putea păstra această amprentă. [cs_spacer cs_spacer_height=”1″]

7. Recunosc că, pe măsură ce avansam cu lectura și vedeam că mă apropii de finalul cărții, mă cuprindea o ușoară anxietate – nu voiam să se încheie și nici să mă opresc din citit. Iar marea surpriză și eliberarea de tensiune psihologică s-au produs când am citit ultimul cuvânt – „ÎNCEPUTUL“ – după care am rămas câteva minute bune cu ochii în gol, zâmbind înlăuntrul meu. Sunt convins că, pentru toți cei ce vor citi cartea, ultimul cuvânt va avea mult sens. Acum, referitor la mindfulness, spui în carte că „prezența e portalul pentru integrare, iar integrarea e fundamentul sănătății și al stării de bine“. Cum putem explica din punct de vedere științific acest fapt?

În următoarea carte, mă focalizez exact asupra acestei chestiuni. Prin urmare, aș putea răspunde la întrebarea ta cu un manuscris întreg. Dar vei putea citi în curând cartea aceea și vei vedea continuarea „Începutului“ realității, pe care o regăsim prin prezența conștientă. Exact prezența conștientă e aceea care ne permite să ne transformăm mintea într-o „conductă“, prin care să asimilăm ce se află în jurul nostru. Dacă ne bazăm doar pe tipare de gândire, mintea ajunge să funcționeze ca un „constructor“, care își construiește propria realitate. Eu cred că, într-o reprezentare grafică, prezența conștientă a cuiva arată ca un plan al tuturor posibilităților. Este spațiul matematic al lipsei de forme (însemnând disponibilitatea față de orice ar putea apărea în minte), din care se pot ridica orice corpuri geometrice (gândurile, intențiile, obsesiile). Spre acest plan noi vrem să coborâm conștient, în scopul de a ajunge la prezență – planul e locul în care reușim să intrăm într-o stare de deschidere a minții față de tot ce există. Acolo simțim bucuria și venerația în fața lumii, dar și o profundă recunoștință față de nestatornicia vieții. [cs_spacer cs_spacer_height=”1″]

8. #EpicTalk este o serie de conversații adevărate, pe care le port periodic cu oameni din întreaga lume, care sub o formă sau alta au marcat viețile și profesiile celorlalți. Întotdeauna, din respect față de partenerul de conversație, ultima întrebare este adresată de către interlocutor. Așadar, dr. Daniel Siegel, aș fi încântat să răspund la orice întrebare ai avea pentru mine.

Ah, în primul rând, îți mulțumesc pentru prezența cu care ai reflectat la ideile mele; și apoi, pentru timpul pe care l-am petrecut împreună în România. Așadar, ce anume simți că te-a legat atât de mult de cartea aceasta, Mintea? Unii nu agreează în mod deosebit să găsească un set de reflecții autobiografice într-o carte științifică; dar eu am considerat că, realmente, cartea avea nevoie de așa ceva – pentru a-l invita pe cititor într-o experiență reflexivă cât mai personală. Cum a fost, pentru tine? Și cum ți s-au părut discuțiile despre fizică, cele din finalul cărții?

Gáspár: Eu îți mulțumesc pentru prezența ta în planul posibilității la care acced cititorii români! Este o mare onoare pentru mine acest interviu. Cred că Mintea este genul de carte care te poate scoate maxim din sărite sau te poate ajuta să ajungi exact spre centrul ființei tale – așa cum ne spune și subtitlul. Teoria ta deschide o perspectivă atât de diferită asupra minții umane, încât nu te poate lăsa neatins. Și, din fericire, eu fac parte din rândul celor care se uită cu tot mai multă curiozitate la diferențe și se străduiesc să le integreze. De asemenea, sunt convins că un text care aduce știința mai aproape de cititori, dacă nu conține și relatări autobiografice, riscă să fie la fel de sec ca analizele statistice. Pentru mine, un text valoros este cel care combină știința cu poveștile de viață, cel care umanizează teoria și care ne ridică nenumărate semne de întrebare, ajutându-ne astfel să ne apropiem mai mult de cine suntem și de sensul existenței noastre pe Pământ. Discuțiile despre fizică au fost marea provocare, pentru că niciodată nu cred că am înțeles această știință la adevărata ei valoare – dar ce rost mai are să citesc ceva, dacă nu mă simt și provocat? Astfel, pentru mine, Mintea rămâne o carte ce va sta pe același raft cu Teoria relativității a lui Einstein și cu Originea speciilor a lui Darwin.

[cs_spacer cs_spacer_height=”1″]

György Gáspár

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close search
Back To Top
×Close search
Caută