#EpicTalk cu dr. Madeline Levine – Ia-ți timp să-ți cunoști copilul în profunzime – Pagina de Psihologie
skip to Main Content

Dragă dr. Levine, este o mare bucurie să purtăm această conversație adevărată din seria #EpicTalk, de pe platforma paginadepsihologie.ro. Aș dori să încep prin a-ți mulțumi pentru cartea Parenting pentru succes, despre care consider că este un ghid foarte bine argumentat din punct de vedere științific și practic, cu privire la ce contează cu adevărat atunci când vorbim despre creșterea și educația copiilor, pentru ca aceștia să dezvolte un succes autentic. Sunt recunoscător pentru timpul acordat acestui interviu și pentru disponibilitatea de a răspunde întrebărilor mele!

Gáspár: Pornind de la cartea tradusă recent în limba română, te-aș ruga să ne spui, în câteva cuvinte, cum ai descrie succesul în general și cum este el diferit de succesul autentic?

Madeline Levine: Cred că ne-am obișnuit să ne gândim la succes în termeni materiali, măsurabili. Pentru mama și tata, succesul înseamnă locul de muncă, salariul și poziția profesională. Pentru copii, sunt notele și scrisorile de acceptare la școlile competitive. Vreau să fie foarte clar că nu e nimic greșit să ai rezultate bune la școală și la locul de muncă – adică să ai rezultate despre care se spune, în general, că reprezintă un succes. Dar noi, cei care avem niște ani de viață în spate, știm că, pentru o viață de succes, e nevoie de mai mult decât prestigiu. Trebuie să te poți confrunta cu provocările vieții, să construiești o carieră și relații semnificative, să ai sentimentul scopului, să tolerezi dezamăgirile și să ieși mai puternic din situațiile dificile. Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile care trebuie dezvoltate și care formează succesul autentic. O viață lipsită de scop, indiferent de bani sau de statut, nu poate reprezenta niciodată un succes autentic. Pentru că, în fapt, nu este.

Gáspár: În campania de introducere a cărții cititorilor români, am invitat mai multe personalități publice din România (un jurnalistun profesorun preot, un psiholog, un antrenor al părinților și un autor) să ne spună cum se raportează la succes și am realizat că, așa cum ai scris și tu, succesul necesită dezvoltarea unei identități puternice și autentice. Întrebarea mea este – Ce-ar putea face părinții pentru a-și ajuta copiii să aibă o identitate sănătoasă și să ajungă la cea mai bună versiune a lor? Sigur că răspunsuri multe sunt în cartea despre care vorbim, dar ne-ar ajuta câteva indicii pentru a stârni pofta cititorilor. 

Madeline Levine: Întotdeauna am fost de părere că bebelușii „se nasc de două ori“. Nu literalmente, desigur. Prima dată apare copilul din imaginația noastră, cel pe care sperăm să-l avem, cu talentele pe care le prețuim. Când rămânem însărcinate, ne gândim mult la acest copil imaginar. Apoi, se naște copilul real. Acesta poate să arate sau să se comporte așa cum ne-am imaginat sau să fie total altfel. Binecuvântarea oricărui părinte este aceea că fiecare copil este unic și, în același timp, dependent de noi, ca să exploreze lumea, să se simtă în siguranță în ea și să devină un adult capabil, blând și autentic.

Capacitatea de a renunța la copilul din imaginație și de a-l accepta în totalitate pe cel din fața noastră este cel mai sigur mod de a crește copii de succes. Iar această capacitate depinde, măcar parțial, de curiozitatea și deschiderea pe care le avem. Eu am trei fii (în toată firea). Dintotdeauna au fost foarte diferiți între ei, iar pentru mine, asta a fost parte din bucurie. Am apucat să văd lumea prin ochi diferiți. Ochi logici, ochi creativi și ochi practici.

Aici ne poate ajuta știința epigeneticii. Epigenetica stă la intersecția dintre genetică și mediu. Copiii nu se nasc cu aceleași capacități, aptitudini și talente, dar toate pot fi dezvoltate într-un mediu cald și susținător. Fiul meu cel creativ nu s-a făcut avocat, precum ceilalți doi, și e absolut în regulă. În America, la jocul de baschet, li se spune jucătorilor să o „țină la dreapta“. Asta înseamnă să se deplaseze spre poziția lor cea mai puternică. Cred că trebuie să înțelegem că fiecare copil este unic și că, atunci când îl încurajăm să-și descopere talentele și aptitudinile personale, el ajunge să se simtă bine în pielea lui.

Ca părinți, trebuie să fim deschiși față de diversitatea copiilor. Este o oportunitate excelentă să învățăm mai mult, să ascultăm mai mult și să fim părinți mai buni.

Gáspár: Apreciez în mod deosebit onestitatea cu care subliniezi faptul că nu toți copiii excelează din punct de vedere academic și că, în fapt, nici nu este nevoie, că există nenumărate aptitudini care pot determina succesul în secolul XXI. De aceea, aș dori să te întreb – Cum poate un părinte să-și deplaseze atenția exclusiv de la note și să aibă o perspectivă mai largă asupra succesului? Și, mai ales, cum poate să-și încurajeze copilul să aleagă drumul corect?

Madeline Levine: Ei bine, în primul rând, nu poți face asta doar de dragul copilului. Trebuie să înțelegi că modul cel mai important prin care îți influențezi copilul este propria viață. Orice părinte este conștient de restricțiile impuse de anumiți indicatori ai succesului. Așadar, cred eu, trebuie să înțelegem că odraslele noastre nu pot compensa pentru lucrurile care ne lipsesc sau la care aspirăm noi. Această înțelegere presupune muncă interioară din partea părintelui și nu e deloc simplă. Soțul meu este chirurg și cred că întotdeauna mi-am dorit ca măcar unul dintre fiii noștri să-i urmeze calea. Nu doar pentru că sunt de părere că este o profesie nobilă, ci și pentru că m-am născut într-o vreme în care prea puține femei erau acceptate la facultatea de medicină. Așa că, dacă asta ar fi coincis cu dorința unuia dintre copiii mei, aș fi insistat mult și bine pe ea. Dar după cum mi-a spus fiul cel mare odată: „Da, mamă, mi-ar plăcea mult să fiu medic, dar nu suport să văd sânge.“ Iar dacă asta ar fi fost tot, poate că am fi putut să lucrăm la acest aspect. Dar efectiv nu era ceva ce-și dorea, și am învățat că el nu e dator pentru nimic din ce simt eu c-aș fi pierdut în viață. Și asta e valabil pentru toți copiii! 

Așadar, pentru a-ți ajuta copilul să aleagă o cale potrivită, sugestia mea este să-l expui la multe oportunități, fără să-i încarci programul. Să ții cont de interesele pe care le are și să-i arăți că și tuești curios față de învățare și dezvoltare.

Gáspár: În calitate de psihoterapeut sunt un mare susținător al relațiilor și cred cu tărie în faptul că de calitatea relațiilor noastre depinde calitatea și durata vieții noastre, dar într-o mare măsură și succesul. Care crezi că sunt cei mai importanți stâlpi ai unei relații sănătoase între părinte și copil și cât timp și energie ar trebui să pună părinții în interacțiunile lor cu copiii?

Madeline Levine: A, o întrebare capcană! [râde] Dacă ai un bebeluș, investești în el, practic, tot ce ai. E o chestiune de viață și de moarte, așa că necesită investiție totală. Timpul pe care-l petreci cu adolescentul de optsprezece ani este deja cu totul altceva. Ai schimbat rolul de salvator de vieți cu cel de observator interesat. Copiii se dezvoltă, dar la fel se întâmplă și cu părinții lor. Și este un dans permanent între a ști în ce stadiu de dezvoltare se află copilul și a-ți ajusta implicarea parentală în funcție de asta. Așa că depinde de vârstă, dar mai depinde și de ce gen de copil ai. Unul evoluează de pe urma implicării parentale, în vreme ce altul se poate simți privat de autonomie. Nimeni nu-ți cunoaște copilul la fel de bine ca tine. Trebuie să fii deschis la schimbare și să accepți dezvoltarea pe măsură ce ea se produce. În timp ce ajung să aibă mai puțină nevoie de noi, unii copii devin ușor nostalgici. Deși, dacă mă gândesc mai bine, mulți se simt nostalgici, iar alții – eliberați. Iată, asta mă face să subliniez că nu există niciodată o soluție general valabilă! Fiecare copil e diferit și are calități, talente și deficite diferite. Și la fel și părinții!

Cât despre stâlpii unei relații sănătoase între părinți și copii, cred că respectul este cu deosebire important. Deși sunt multe suișuri și coborâșuri pe parcursul vieții de părinte, este esențial să nu fisurezi relația cu copilul. Ca să fiu cât mai clară: pedepsele, time-out-ul, regulile și structura nu sunt exemple de fisuri. Desigur că disciplina este parte vitală a parentingului (de fapt, dacă parentingul ar avea două axe, una ar fi sprijinul, iar cealaltă, disciplina) și este perfect adecvat și în regulă să-i spui copilului că și-a lovit sora cea mică, și că ești dezamăgit de comportamentul lui, și că se impune un time-out de cinci minute. Dar să-i spui că este un copil „rău“ și că nu înțelegi cum poate fi atât de prost, încât să-și lovească sora, riscă să-ți fisureze relația cu el. De ce? Pentru că nu i-ai respectat spațiul psihologic și i-ai pus la îndoială demnitatea de ființă umană. Când se întâmplă asta în mod repetat, copiii ajung să creadă că sunt „răi“ și nedemni de iubire. Asta dă startul unei traiectorii deformate a creșterii lor. Indiferent de ce face copilul tău, indiferent de cât de dezamăgit ești, fă-l să simtă că e iubit.

Gáspár: În carte amintești și despre sindromul impostorului; cu sinceritate recunosc că rar am întâlnit în cabinetul meu de psihoterapie clienți care să nu sufere de acest sindrom – Cum ajunge un copil sau adolescent să creadă despre sine că ar fi un impostor?

℗PUBLICITATE



Madeline Levine: Atât copiii, cât și adolescenții sunt conștienți de lucrurile la care sunt „buni“ și care îi fac valoroși. Ar putea fi vorba despre note, popularitate sau atletism. Sau de orice alt lucru care contează pentru familie sau comunitate. Andre Agassi, unul dintre cei mai mari tenismeni din lume, se simte impostor. De fapt, el chiar a urât tenisul „cu o pasiune profundă și arzătoare“. Dar, pentru că a fost atât de talentat și atât de împins de la spate de tatăl său, a îndurat o carieră care pentru el nu a fost niciodată autentică. Copilul tău poate „lucra peste program“, să te mulțumească pe tine sau grupul său de prieteni, și tot să se simtă ca un impostor. Copiii care, din afară, par elevi superiori și implicați se autodefinesc, de multe ori, ca „roboți“. Cu toții suntem motivați de o combinație de recompense interioare și exterioare. Dar pentru copiii care-și iau toate satisfacțiile din surse exterioare (lucru ușor de făcut, mai ales dacă ai vreun talent), lucrurile se simt neautentice sau nealiniate cu sinele lor interior. De exemplu, am văzut de curând un băiețel talentat la șah, despre care părinții presupuseseră că voia să meargă în tabăra de șah. De fapt, el nu voia. Își dorea să se „joace“, precum ceilalți prieteni ai lui în vârstă de zece ani. Părinții și profesorii îi oferiseră mult sprijin exterior să meargă în tabără, dar el știa că nu e potrivită pentru el. Cu puțin efort, a reușit să le explice părinților că nu era pregătit pentru o „carieră“ în șah și că, atunci când s-a gândit ce-și dorea cu adevărat, și-a dat seama că el voia doar să se joace toată vara. Din fericire, părinții l-au susținut și i-au permis să ia această decizie autentică.

Gáspár: Și dacă tot am amintit de adolescenți, este clar că vorbim despre o perioadă provocatoare pentru întreaga familie, iar mulți dintre părinții copiilor preadolescenți se gândesc cu groază la ce ar putea urma – De ce, pentru unele familii, adolescența este o perioadă dificilă, dar pentru altele nu? Experiența clinică îmi arată că nu este obligatoriu ca adolescența să fie foarte grea, există adolescenți și părinți care trec „suficient de bine“ peste acești ani. 

Madeline Levine: A, adolescenții! Creaturi extraordinare, capabile să pună la încercare răbdarea celor mai buni dintre noi! Este esențial să ne amintim ce au descoperit neuroștiințele de curând. Anume, creierul adolescentului nu este absolut deloc complet: depinde în mare parte de anturaj; nu poate evalua corect riscul; îi lipsesc funcțiile executive; încă este la mila emoțiilor puternice și, uneori, incontrolabile. Așadar, vor exista turbulențe? Desigur. Iar capacitatea noastră de a suporta turbulențe, incertitudini și drame va determina cât de bine ne vom tolera adolescenții. 

Dar aceasta este doar jumătate din ecuație. Cealaltă jumătate este, desigur, adolescentul. La fel cum bebelușii au temperamente diferite ușor de observat – simplu, dificil, precaut –, tot așa și adolescenții vin cu temperamente diferite. Temperamentul tinde să fie permanent de-a lungul vieții. Sunt copii care trec de adolescență cu relativ puțină greutate. Fiul meu cel mare, cel mai ușor de gestionat dintre ei, a lovit odată cu pumnul în ușă, pe când avea cincisprezece ani, iar noi am lăsat gaura în ușă ani de zile, ca să le reamintim mereu lui și fraților săi că uneori lucrurile o iau razna în adolescență și că nu e un capăt de țară. Asta a devenit o poveste de familie cu tâlc. Dar sunt și copii care dau de bucluc, care fac lucruri antisociale și nu pare că-și găsesc echilibrul. Așa că, în mod evident, familiile care au de gestionat copii cu probleme vor avea parte de o perioadă mult mai dificilă.

Consider că e folositor ca părinții să-și amintească de propria adolescență. Cu toate incertitudinile, entuziasmul și nevoia de experimentare. Neuroștiințele ne-au arătat că ne amintim lucruri din adolescență cu mai multă emoție și intensitate decât din orice altă perioadă a vieții. De asemenea, ar fi folositor ca părinții să-și amintească și că adolescența lasă loc tinerei maturități și că e probabil ca ei să rateze multe dintre culorile și intensitatea copilului lor adolescent.

Gáspár: Dintre părinții care deja au citit cartea Parenting pentru succesmulți mi-au spus că au găsit foarte utile secțiunile de genul „Lucruri pe care să le faci“ și „Lucruri pe care să nu le faci“. Cel fel de mesaje ai primit de la cititorii din toată lumea și care crezi că sunt punctele importante ale acestei cărți?

Madeline Levine: Acest volum a fost tradus în multe limbi, așa că am avut șansa să aud relatări despre el de la oameni din toate colțurile lumii. Răspunsul pe care l-am primit și care m-a copleșit a fost acesta: „Mulțumesc că ai spus exact ceea ce simt!“ Cred că majoritatea oamenilor sunt conștienți de faptul că e nesănătos să transformi adolescența într-o oală sub presiune a performanței. Majoritatea părinților își amintesc de propria copilărie ca implicând prea puțină supraveghere parentală și așteptări prea mari, dar foarte puțin coerente. Își amintesc că se jucau pe-afară și că aveau mult mai multă libertate decât le oferă ei astăzi propriilor copii (în ciuda faptului că, de fapt, infracționalitatea a scăzut). Se tem și să nu fie „ieșiți din normă“. Se tem să se comporte în feluri care nu sunt conforme cu comunitățile din care fac parte. Parenting pentru succes le-a oferit acestor părinți o analiză fundamentată științific despre motivul pentru care instinctul lor este corect.

Cred că aportul cel mai important pe care îl aduce cartea mea este că le permite părinților să gândească și să acționeze în baza unei noțiuni mult mai largi asupra succesului. Faptul că ne axăm atât de mult pe un sistem de evaluare metric pune presiune pe cei talentați academic și ignoră potențialele contribuții ale copiilor cu talente mai greu de supus măsurătorii convenționale. Este inacceptabil să lăsăm în derizoriu un grup atât de mare de tineri.

Gáspár: În mod indiscutabil, din martie 2020, întreaga omenire se confruntă cu multe provocări și o bună parte din perspectiva noastră asupra a ceea ce contează în viață s-ar putea schimba. Care crezi că sunt efectele pe care le va avea această pandemie asupra copiilor și asupra parentingului?

Madeline Levine: Am trecut printr-o perioadă remarcabil de provocatoare. Au existat tragedii și victorii. Părinții și copiii au stat acasă perioade lungi de timp. Stabilitatea financiară a fost amenințată sau pierdută în multe familii, iar impactul acestei pandemii va dura ani de zile. Dr. Fauci avertizează că ne așteaptă o altă pandemie, una a problemelor mintale. Eu aș fi de acord cu el. 

Există familii care s-au descurcat bine în aceste circumstanțe dificile și familii care s-au chinuit. Dar mi-ar plăcea să mă concentrez pe oportunitățile pe care ni le-a prezentat pandemia. Părinții și copiii au petrecut mai mult timp împreună. Și, cu toate că au existat multe momente dificile, au existat și momente de apropiere și de înțelegere sporite. Cred că mulți dintre noi au avut ocazia de a încetini puțin și de a se gândi ce fel de resetare vor să-i dea vieții. De exemplu, eu eram obișnuită să călătoresc lunar. Iar asta mi se părea satisfăcător din multe puncte de vedere, dar avea efecte semnificative asupra relațiilor mele. Așadar, cred că, pentru mine și pentru mulții alții, valoarea relațiilor a ieșit la iveală. Ne-am avut doar unii pe alții, chiar dacă am fost, fizic, la distanță în aceste vremuri dificile. Sper că vom fi martorii unei resetări: a parentingului, a sistemului educațional stricat, a angajamentului pe care ni-l luăm față de prieteni și față de comunități.

Cred că e important ca adulții și copiii să se gândească la ce poveste își construiesc în ceea ce privește această pandemie. Ea va intra în istorie și mie, personal, îmi place exercițiul de a scrie o poveste pe care vrei să ți-o amintești și s-o spui mulți ani de-acum încolo. Cum a fost pentru tine? Care a fost cea mai grea parte? Care a fost cea mai bună? Ce ai învățat? Cred că suntem îndreptățiți să ne asumăm curajul de care a fost nevoie pentru a trece peste pandemie și să le spunem generațiilor viitoare că adversitatea – chiar și cea devastatoare – poate fi gestionată.

Gáspár: Dacă ar fi să închei interviul cu un singur mesaj pe care ai vrea să-l rețină părinții de la un psiholog și un expert internațional în parenting, care ar fi acest mesaj?

Madeline Levine: Fiecare copil este unic. Ia-ți timp să-ți cunoști copilul în profunzime. Fă-l să se simtă în siguranță, alinat și văzut. Noi pur și simplu nu realizăm ce impact avem, ca părinți, asupra dezvoltării copiilor noștri. Deși realizăm în mod sigur că avem unul și acesta e singurul lucru asupra căruia avem control. Nu-ți neglija propria dezvoltare! Nimic nu contează mai mult decât propriul echilibru, propria curiozitate și sănătate mintală.

Gáspár György

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută