Invitata mea din această lună este o îndrăgită expertă în parenting, care – împreună cu dr. Daniel Siegel – a publicat mai multe cărți ce s-au bucurat de un real succes în România. Tina Payne Bryson este psihoterapeut și coordonează The Center of Connection și The Play Strong Institute. Este, de asemenea, pasionată de relațiile interpersonale și de modul în care se dezvoltă creierul uman. Mai multe informații despre practica ei clinică sunt disponibile pe www.tinabryson.com.
Gáspár: Dragă Tina, sunt încântat și onorat că ai acceptat să porți această conversație cu mine, aici, pe platforma paginadepsihologie.ro. De când am citit cartea Inteligența parentală, pe care tu și Daniel Siegel ați scris-o, am devenit un fan al abordării parentale pe care voi o promovați. Ulterior, am avut norocul să-l întâlnesc pe Dan în România, după ce el a acceptat invitația de a ne vizita. Din fericire, un an mai târziu, ai ajuns și tu în România, mulțumită eforturilor făcute de colegele mele Nora Neghină și Oana Calnegru. Iar acum, iată că suntem gata să începem acest EpicTalk. Sunt convins că acest dialog va fi extrem de folositor pentru mulți dintre cititorii noștri.
Având în vedere că întreaga planetă se confruntă cu un nivel înalt de anxietate și vulnerabilitate colectivă, te-aș întreba… Cum ai reușit să faci față propriilor emoții dificile? Și cum ai trăit fiecare aspect al acestei pandemii, în familia ta? Eu trebuie să recunosc că aceste săptămâni de izolare și distanțare socială au scos la lumină fiecare senzație, toate emoțiile și sentimentele posibile și imposibile. În anumite zile, nivelul meu de adrenalină era uriaș; în altele, eram destul de mândru de felul în care gestionam întreaga situație.
Tina Payne Bryson: A trebuit să fiu curioasă și să învăț în astfel de momente ce mă delectează, ce îmi dă siguranță, știind că – de data asta – lucrurile ar putea sta altfel decât de obicei. De exemplu, faptul că sunt informată în general mă face să mă simt în siguranță. Numai că acum consum prea multă informație, așa că mă simt copleșită, nu în siguranță, deci e cazul să-mi adaptez abordările tipice. În familia noastră, cultivăm bucuria, conexiunea, bunăvoința și activitățile în aer liber. Am văzut cu toții că prea mult timp petrecut în fața ecranelor ne face nefericiți și că timpul în natură, precum și sportul ne ajută să ne simțim mai bine.
Gáspár: Dacă îmi amintesc bine din precedentele noastre conversații, tu și soțul tău aveți trei băieți. Așadar, înainte de a trece la temele profesionale, ți-aș fi recunoscător dacă ne-ai spune câteva ceva despre provocările pe care le-ai avut de înfruntat în legătură cu copiii tăi, în aceste vremuri de incertitudine. Știu că asta sună cumva personal, dar știu și cât de important este să normalizăm unele fenomene și simptome, mai ales când e vorba despre noi înșine – oamenii care lucrează cu mintea, emoțiile și comportamentele altora.
Tina Payne Bryson: Asta a depins foarte mult de personalitatea copiilor. Unul dintre fiii mei e foarte sociabil, așa că i-a fost greu să stea departe de prieteni. Un alt fiu al meu e tânăr adult, deci e deja obișnuit să fie total independent, mai ales că trăiește într-un alt stat decât noi, dar pot să spun că unica lui provocare a fost că a trebuit să se mute înapoi acasă.
Gáspár: Așa cum se întâmplă în situațiile de stres major, anxietatea a făcut ca unii dintre noi să intre în suprafuncționare (așa cum spuneți tu și Dan, ne-am apropiat destul de mult de malul rigidității), iar alții au intrat în subfuncționare (apropiindu-se de malul haosului). Care consideri că sunt strategiile prin care putem să aducem puțină flexibilitate în mintea noastră în astfel de situații, mai ales atunci când este vorba despre o interacțiune cu copiii noștri sau atunci când știm că aceștia ne urmăresc (exact când ne este foarte greu) și, în consecință, am vrea să le oferim un model inteligent de gestionare a stresului și a anxietății?
Tina Payne Bryson: Există câteva activități despre care știm că ajută la cultivarea stării de bine. Iar când sistemul nostru nervos reacționează la o amenințare, e necesar să reflectăm intenționat la ceva care să ne aline starea de stres. Exercițiile fizice, conexiunea cu alții, mindfulness, respirația profundă, timpul petrecut în mijlocul naturii, somnul suficient, atitudinea ludică, râsul și alte astfel de lucruri sunt chiar și mai importante. Grija față de sine ne ajută, de fapt, să supraviețuim.
Gáspár: Toate schimbările introduse în viața noastră de acest COVID-19 au făcut ca activitatea școlară a copiilor să se schimbe de la o zi la alta. În calitatea ta de specialist în parenting și psihoterapeut cu o bogată experiență în lucrul cu familiile… Ce impact crezi că pot avea toate aceste schimbări asupra traseului academic al unui copil? Crezi că este nevoie ca părinții să se îngrijoreze? Sau creierul are suficiente resurse astfel încât – prin căldură și empatie din partea adulților – copiii să fie feriți de sechele și traume?
Tina Payne Bryson: Depinde de copil și de vârsta acestuia. Toți copiii au cunoscut schimbări dramatice în ceea ce privește școala, iar școlile sunt acum nevoite să se adapteze specificului fiecărui elev. Nu vom avea o criză în ceea ce privește învățământul. Elevii și studenții se vor adapta cu toții la noul tip de școală. Însă ceea ce ne spune istoria și știința e că acei copii care trec prin evenimente traumatice (cum a fost, de exemplu, cel de-al Doilea Război Mondial) au nevoie de părinții lor mai mult ca oricând. A fi cu părinții e un factor de protecție, atunci când apare o traumă. Copiii care au fost trimiși departe de părinți cu scopul de a-i feri de trauma războiului s-au descurcat mult mai greu decât aceia care au rămas în zonele afectate de război împreună cu părinții lor. Dacă părinții își ajută copiii ocrotindu-i și creând un spațiu cât de cât sigur pentru cei mici, asta îi va ajuta pe copii să devină rezilienți.
Gáspár: Experiența terapeutică îmi arată că oamenii au nevoie să-și normalizeze trăirile, să le fie validate experiențele și apoi să beneficieze de câteva strategii prin care să-și gestioneze cât mai bine experiențele și relațiile. Care crezi că este cea mai importantă recomandare pe care le-o poți oferi părinților ai căror copiii au trecut și trec prin toate aceste incertitudini și schimbări în plan academic?
Tina Payne Bryson: Dragi părinți, mai mult ca orice altceva, copiii voștri au nevoie de voi! Când copiii voștri sunt triști, mânioși, anxioși sau dezamăgiți ori simt alte emoții negative, nu trebuie să-i „reparați“ ori să vă contraziceți cu ei, impunându-le să se simtă altfel decât în realitate. Cea mai mare nevoie a lor este ca voi să fiți prezenți cu ei acolo, să fiți calmi în mijlocul furtunii lor și să-i ajutați să se simtă văzuți și protejați. Puteți spune: „Știu că îți lipsesc prietenii și, de asta, ești trist. Da, e trist că nu ne putem vedea cu prietenii. Dar eu sunt chiar aici, lângă tine, și am de gând să te ascult și îți voi rămâne alături când se va mai întâmpla să fii trist. E normal să te simți așa. Dar, uite, eu sunt aici cu tine.“
℗PUBLICITATE
Gáspár: Știu că, la fel ca mulți alți profesioniști din domeniu, și tu crezi mult în puterea relațiilor, a conectării. Cum s-a schimbat în timp viziunea ta asupra a ceea ce presupune conectarea părinte-copil? Și aici mă refer, desigur, la ideile prezentate în noua voastră carte, The Power of Showing Up – care, de altfel, mi se pare minunată.
Tina Payne Bryson: Ultimii 50 de ani de cercetare interculturală ne-au arătat că unii dintre cei mai buni predictori pentru felul în care se vor descurca mai târziu în viață copiii de acum este atașamentul sigur pe care îl au în prezent măcar față de o singură persoană. Felul în care ne putem ajuta copiii să-și formeze un atașament sigur față de noi constă în a-i ajuta să se simtă:
- Apărați (protejându-i la nevoie și evitând să fim sursa fricii lor). Asta înseamnă să nu-i rănim, să nu țipăm la ei și să nu ne certăm în fața lor cu alți adulți, într-o manieră lipsită de respect. Iar dacă se întâmplă să ne pierdem cumpătul, atunci să aducem reparațiile necesare, spunând: „Îmi pare rău că am ridicat tonul. Îmi doresc să fi procedat altfel. Vrei, te rog, să mă ierți?“
- Văzuți (observându-le gândirea aflată în spatele oricărui comportament). Să remarcăm mai degrabă emoțiile, în loc să ne focalizăm simplist asupra comportamentelor vizibile, așa încât ei să știe că noi le cunoaștem firea și i-am înțeles.
- Alinați (consolându-i și liniștindu-i). Să le aducem alinare, să-i protejăm și susținem, atunci când sunt supărați ori traversează un moment dificil.
- Ocrotiți (ori de câte ori se poate). Asta se întâmplă atunci când, deși mai apar ocazional incidente, în mod constant copiii se simt la adăpost de pericole, au conștiința faptului că cineva îi vede și are grijă de ei. În asemenea contexte, creierul lor începe să formeze conexiuni despre cum e să te știi ferit de primejdii, să fii sprijinit la nevoie, să ți se răspundă când te afli în necaz și să-ți ia cineva partea.
Gáspár: În România, ca în multe alte state cu o bunăstare financiară mai firavă, părinții alocă prea puțină atenție inteligenței emoționale și relaționale. În majoritatea familiilor, inteligența cognitivă încă mai este considerată piesa de rezistență. Cum crezi că i-am putea ajuta pe acești părinți să înțeleagă că cel mai important predictor (atunci când vine vorba de starea noastră biologică și psihică de bine, dar și atunci când ne referim la reușită și succes în viață) este calitatea relațiilor noastre – adică ceea ce presupune inteligență emoțională și relațională?
Tina Payne Bryson: Cortexul prefrontal e locul în care se fundamentează capacitatea de succes cognitiv și academic. Prin urmare, dacă vrem ca cei mici să aibă succes financiar, academic și profesional, atunci e bine să știm că ei au nevoie de un cortex prefrontal bine dezvoltat. Surprinzător pentru mulți oameni e faptul că acest cortex prefrontal se dezvoltă prin preocupări față de tot ce înseamnă social, emoțional și relațional. De asemenea, când noi clădim empatia, flexibilitatea, adaptarea și forța mentală, creierul se dezvoltă în direcția succesului.
Gáspár: Se spune că fiecare criză cu care se confruntă omenirea vine la pachet cu nenumărate pericole și oportunități. Și că ține de starea noastră de prezență conștientă să acceptăm realitatea și să construim oportunități. Astfel că te întreb… Ce lecții crezi că am putea învăța noi, oamenii, din această criză mondială? Și care ar fi oportunitățile pe care ni le scoate viața în cale?
Tina Payne Bryson: Acum învățăm că legăturile pe care le avem cu ceilalți sunt cele care ne fac fericiți. Avem nevoie unii de alții. La nivel global, fiecare este vulnerabil și toți suntem puternici. În cele din urmă, ceea ce prețuim cel mai mult sunt conexiunile noastre și familia. Nu contează așa de mult ce facem, cât oamenii cu care suntem. Iar în prezent, e necesar să avem grijă și să ne pese unii de alții, să identificăm ce anume avem în comun, să protejăm lumea în care trăim și oamenii din ea. Mulți oameni abia acum și-au dat seama că timpul petrecut pe îndelete pentru a te reapropia de membrii familiei și demersul de a lăsa deoparte alte responsabilități care te consumă reprezintă ceea ce aveau nevoie să facă de foarte multă vreme.
Gáspár: Apropo de prezența conștientă, știu că abordarea de parenting pe care o promovezi alături de Dan Siegel include și tot ceea ce numim mindfulness. Care crezi că sunt beneficiile părinților care îndrăznesc să fie mindful și ce schimbări pozitive putem observa în viețile copiilor crescuți în familii în care practica stării de prezență conștientă este integrată?
Tina Payne Bryson: Când copiii au părinți care-i învață să fie mindful și să-și folosească mintea pentru a-și regulariza emoțiile, când învață că nu trebuie să fie victimele emoțiilor și ale circumstanțelor, ei devin mult mai rezilienți, deoarece asimilează niște abilități de care aveau oricum nevoie pentru a-și gestiona bine viața în general. Acești copiii vor învăța cum să-și trăiască emoțiile dificile (în loc să fugă de ele sau să rămână blocați în acele stări). Vor ști cum să accepte existența acelor sentimente grele și vor putea să le tolereze prezența, dacă vor primi suficient sprijin din partea părinților. Iar când ei fac asta, înțeleg cum e să gestionezi cu reziliență situații dificile.
Gáspár: Dragă Tina, am ajuns la finalul conversației noastre. Îți mulțumesc mult pentru răbdarea și disponibilitatea ta, precum și pentru informațiile împărtășite. Tradiția #EpicTalk cere ca ultima întrebare să fie adresată de către invitat. Așadar, Tina, care este întrebarea la care aș putea să-ți răspund, în calitate de psiholog clinician și psihoterapeut relațional?
Tina Payne Bryson: Cum putem folosi abordările relaționale pentru a reduce stresul și a clădi reziliența în căminul nostru? Și ce sfaturi din psihologia relațională pot fi aplicate de părinți în timpul pandemiei și al încetării tuturor activităților cu care eram noi obișnuiți?
Gáspár: Mulțumesc pentru întrebare. Experiența clinică, dar și cea personală, îmi arată că nimic nu dizolvă mai bine stresul și anxietatea decât o relație bazată pe siguranță și încredere. Conversațiile intime și structurate – așa cum este dialogul conștient din Terapia Imago – ne ajută să punem în cuvinte ceea ce se întâmplă în noi și să beneficiem de oglindire, validare și empatie din partea interlocutorului.
Cred că atât în vremuri de pandemie, cât și în multe alte momente de criză, părintele îi poate oferi un real ajutor copilului, dacă își deschide mintea și inima pentru a recepta îngrijorările și fricile celui mic. Practica și știința laolaltă ne arată că – atunci când părintele răspunde prin (1) oglindire (repetând mesajul transmis de către copil și utilizând cât mai exact cuvintele acestuia), (2) validare (evidențiind faptul că perspectiva copilului are sens) și (3) empatie (punând accentul pe emoțiile copilului și normalizând rostul și rolul acestora) – cel mic are posibilitatea de a simți #PutereaRelațiilor, de a-și gestiona mai bine anxietatea și de a-și descoperi reziliența și a consolida încrederea în părinte. Iar dacă e să folosim abordarea propusă de dr. John Gottman, modelul este similar, doar că mai puțin structurat – părintele având responsabilitatea de a accepta, de asemenea, toate emoțiile copilului și de a le considera contexte de creștere și de dezvoltare. Și abia după ce emoțiile au fost bine primite, părintele este încurajat să recurgă la o eventuală restructurare a gândurilor sau la o dezbatere a posibilelor alternative ce pot ajuta copilului să vadă situația și din alte perspective.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
