skip to Main Content
#EpicTalk Cu Elena Lasconi: Despre Depresie, Boala Mileniului

#EpicTalk cu Elena Lasconi: Despre depresie, boala mileniului

Rătăcit în sine. Depresia, boala mileniului“ este cea mai recentă campanie marca Știrile PRO TV. Jurnalista Elena Lasconi a pregătit o serie de reportaje cutremurătoare despre depresie, dar și povești de viață ale unor persoane publice care s-au confruntat de-a lungul timpului cu această boală. Andreea Raicu, Monica Bârlădeanu, Diana Dumitrescu, Oana Roman și Cristina Bălan știu ce înseamnă să fii rătăcit în sine și vorbesc deschis despre depresia care le-a marcat existența. Astfel că era mai mult decât firesc să o invit pe Elena la o conversație adevărată, în seria noastră #EpicTalk. Subiectul este greu, pentru că poate activa diferite trăiri, rezistențe și (poate) amintiri din propria poveste de viață – de care am vrea să fugim. Dar unde altundeva am putea dezbate acest subiect, dacă nu în platforma online a Paginii de Psihologie? [cs_spacer cs_spacer_height=”1″]

1 Bună, Elena, mulțumesc tare mult că ai acceptat invitația mea și ești aici, în spațiul virtual de la #EpicTalk. Noi ne știm într-o manieră unilaterală, adică eu te cunosc de la TV și am fost extrem de plăcut impresionat când am văzut primul spot al campaniei difuzat pe PRO TV. Recunosc că în gând mi-am spus: „Da, asta este România mea, da, și asta este parte din #RevoluțiaRelaționalăÎnRomânia“. Deoarece depresia nu este doar problema persoanei care o trăiește, ci și a celor din jurul ei; depresia este povestea noastră, a tuturor, a comunității din care noi toți facem parte. De aceea, pentru început, aș vrea să-mi spui: Care este experiența ta personală cu depresia?

Am avut multe provocări, ca să nu le zic greutăți, de-a lungul timpului. Cred că aș putea scrie un roman. Am suferit, am plâns, m-am izolat de lume o zi, două, însă nu m-a doborât la pat. Am avut noroc. Am fost copleșită atunci când fiica mea trecea prin perioada adolescenței, când m-am simțit pur și simplu „expirată“. Atunci am apelat la un psiholog și mă bucur că am făcut-o. Pe de altă parte, văd în jurul meu cât de ușor își face loc depresia în viețile noastre. De la atmosfera din trafic, până la ritmul muncii și al învățatului. Am început să uităm de conceptul de „păsare“. Mi se pare că, pe zi ce trece, ne transformăm din „verb“ în „substantiv. [cs_spacer cs_spacer_height=”1″]

2 Știu că jurnaliștii adevărați, așa cum te văd eu pe tine, mereu se documentează serios când lucrează la câte o campanie. Tu ce-ai aflat despre depresie și din ce surse de informare – în termeni de definiție, statistici și efecte la nivel general?

În România nu există foarte multe statistici și mă gândesc că, poate, nu întâmplător. Există însă date ale OMS, studii făcute de clinici private. Am vorbit cu psihiatrii din cele mai mari spitale de psihiatrie din România. De asemenea, ni s-au alăturat scriitorul Andrew Solomon și o serie de psihiatri români care lucrează în străinătate. În plus, e atât de simplu să privești în jurul tău și să îți pese de semeni! Am auzit o mulțime de definiții care, în linii mari, spun cam același lucru. Însă, deși am citit tot ce-am prins, am vorbit cu personaje-cheie, am analizat situaţii critice alături de specialişti, îmi dau seama că nu se știe mare lucru despre boala asta, care tinde să ne afecteze pe toți. Care sunt cauzele exacte? De ce unii pot „să o ducă pe picioare“ și alții nu? Se vindecă vreodată depresia? Efectele sunt, de cele mai multe ori, vizibile. Totuși, mi se pare că atunci când depresia se ascunde în spatele unor fețe zâmbitoare e ceva mai grav. Aici avem multe exemple ale unor vedete internaționale despre care nimeni nu știa că suferă. A aflat toată lumea atunci când și-au pus capăt zilelor. [cs_spacer cs_spacer_height=”1″]

3 Eu am crescut într-o familie în care mama s-a confruntat în mod repetat cu episoade de anxietate și depresie. Iar eu – în calitate de psiholog care se străduiește să normalizeze cât mai mult stările emoționale negative, pentru că trebuie să îndrăznim să facem ceva cu ele – în mai multe interviuri sau prezentări am vorbit despre povestea familiei noastre, despre depresia noastră comună. Drept consecință, mama a avut neplăcuta experiență de-a fi întrebată de către rude și de prietenele ei – după ce au citit interviurile mele – dacă ea chiar a avut depresie. Desigur că întrebarea pare inofensivă, dar în fapt aceasta poate activa rușinea în cel care a trăit-o. Tu, în calitate de jurnalist al acestei campanii, de ce crezi că majoritatea oamenilor reacționează astfel, atunci când aud cuvinte precum „depresie“ sau „anxietate“?

Pentru că psihiatria a fost întotdeauna „Cenușăreasa“ medicinei – atât în România, cât și în străinătate. Să nu uităm că toate spitalele de psihiatrie sunt construite la marginea orașelor. Ni s-a inoculat ideea că e rușinos. Există o preconcepție în popor, cum că dacă apelezi la psihiatru sau psihoterapeut înseamnă că ești nebun. E stigmatizant. Poți pierde tot: locul de muncă, iubită/iubit, prieteni, statut social – tocmai pentru că nu se vorbește despre asta. Nu se vorbește serios despre depresie. [cs_spacer cs_spacer_height=”1″]

4 Orice psiholog clinician știe că există mai multe teorii cu privire la motivele pentru care ajungem să întâlnim depresia și, de cele mai multe ori, aceasta este rezultatul unor pierderi (de vieți omenești, de bunuri materiale, de obiective profesionale, de legături sentimentale, în starea de sănătate etc.). Care consideri că sunt factorii predispozanți? Știu, este un jargon al psihologilor, dar vreau să te întreb cum ai constatat tu că ajung personalitățile publice la depresie?

Pe lângă pierderile despre care vorbeşti, la oamenii obișnuiți cred că factorul care tinde să declanșeze depresia este ritmul sufocant al muncii și al învățatului. La persoanele publice există, pe lângă factorii declanșatori pe care îi găsim și în celelalte cazuri, o presiune mult mai mare din partea opiniei publice. Sunt oameni care la un moment dat nu își mai aparțin, nu mai știu cine sunt cu adevărat. E o presiune pe care o resimt într-o oarecare măsură și cei care sunt atât de activi pe rețelele de socializare. În spațiul virtual, toată lumea e perfectă. Vedem femeia fatală, relația de iubire perfectă, mâncarea perfectă. [cs_spacer cs_spacer_height=”1″]

5 Așa cum am remarcat și în introducerea conversației noastre, mai multe femei cunoscute din România au îndrăznit să vorbească despre întâlnirea lor cu depresia. Ce-ai descoperit din experiența acestor femei? Care a fost acea parte din povestea lor de viață care te-a marcat cel mai mult?

Traumele copilăriei. Violența domestică. Astea mi-au dat cu realitatea în cap. Au dezgropat și din sufletul și mintea mea multe amintiri pe care le-am vrut uitate. Mă doare sufletul mai ales că în multe familii din România e o chestie obișnuită să-ți bați nevasta. Nimeni nu se întreabă ce efecte are violența domestică și asupra copiilor. Îți imaginezi că, la fiecare 30 de secunde, o femeie e bătută în România? [cs_spacer cs_spacer_height=”1″]

6 Din experiența mea clinică în calitate de terapeut știu că întâlnirea cu depresia, dacă nu ai în jur oameni care să-ți fie alături, este extrem de copleșitoare, putând să te împingă pe marginea prăpastiei. Cum au reușit femeile care ți-au împărtășit istoria lor să-și depășească depresia?

Au reușit doar cu ajutor de specialitate: psihoterapeut, psihiatru și uneori medicamente. Le ajută însă și faptul că se simt iubite de familie sau iubit. Ajută cititul, învățatul, sportul, hobby-urile, un animal de companie. [cs_spacer cs_spacer_height=”1″]

7 Într-un comunicat de presă, ai declarat că această campanie te-a consumat cel mai mult din întreaga ta experiență de jurnalist, iar eu sunt convins că exact acesta este efectul depresiei asupra societății – doar că adesea nu-l conștientizăm sau ne refugiem în negare. Ce-ai descoperit despre modalitățile de tratament, de intervenție și de vindecare care să te impresioneze atât de mult?

Nu m-a impresionat nimic din modalitățile de care mă întrebi. M-a consumat enorm povestea de viață a fiecăruia – poate că empatizez foarte mult. E dureros să constați, la capătul unui demers profesional, până la urmă, că „viața ne trăiește pe noi“ și nu „noi trăim viața“. Ne îndepărtăm pe zi ce trece de ceea ce este cu adevărat important. Suntem atât de prinși cu facturi, rate, job, știri, anchete, mitinguri, DNA, guvernare, corupție… încât nu mai rămâne loc de noi înșine. [cs_spacer cs_spacer_height=”1″]

8 Împreună cu colegii din echipa mea, am constatat că noi ne numărăm printre psihoterapeuții care au agendele destul de încărcate. Dar, obiectiv vorbind, știu că suntem o excepție, din cauza faptului că în România încă nu există această atitudine sănătoasă – de a cere ajutor de la un specialist în sănătate mintală. Cum vezi tu, ca jurnalist, raportarea românilor la sănătatea lor mintală – și aici nu mă refer doar la depresie, ci și la grija față de igiena noastră mintală?

Chiar dacă își doresc să apeleze la un specialist, oamenii nu au încredere să-și încredințeze mintea și sufletul unui străin. În plus, mulți au încercat și nu le-a fost prea bine, pentru că nu au empatizat cu specialistul. Lipsa de încredere este o altă problemă. Apoi, să nu uităm ce penurie de psihiatri și psihoterapeuți este în România. Oamenii nu consideră o prioritate sănătatea mintală, pentru că s-a și inoculat ideea că e o fiță, o chestie trecătoare, că sunt depresivi doar cei care au prea mult timp liber. [cs_spacer cs_spacer_height=”1″]

9 Care sunt obiectivele acestei campanii pe care ai susținut-o? Ce impact te aștepți să producă asupra românilor?

Îmi doresc ca oamenii să înțeleagă că DEPRESIE = BOALĂ. Că nu e o rușine să apelezi la specialist și nu înseamnă că ești nebun dacă, la un moment dat, ți se recomandă tratament. Îmi doresc să văd că, la nivel de guvernare, va exista viziune și respect pentru sănătatea noastră mintală. Programe educaționale în școli. De asemenea, mi-aș dori ca marile companii să le asigure angajaților suportul psihologic de care au atâta nevoie. Și nu în ultimul rând, mi-aș dori să ne uităm altfel unii la alții. Să ne bucurăm că suntem diferiți și să ne respectăm așa cum suntem. Să ne pese. [cs_spacer cs_spacer_height=”1″]

10 Elena, am ajuns la sfârșitul conversației noastre. Îți mulțumesc mult pentru răspunsuri și mai ales pentru curajul de-a reprezenta o astfel de campanie în România. Tradiția fiecărui #EpicTalk este ca, la sfârșit, interlocutorul să-mi adreseze mie o întrebare. Așadar, Elena, care este întrebarea ta către mine?

Ce-ai lua cu tine, dacă ar fi să faci naveta între Rai și Iad?

Gáspár: O carte cu rugăciuni și pozele celor dragi mie, pentru a-mi păstra speranța și sensul atunci când sunt în Iad și a-mi reaminti că sunt important pentru cineva.

György Gáspár

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close search
Back To Top
×Close search
Caută