skip to Main Content
#EpicTalk Cu Gáspár György – Despre Curajul De A-ți Privi în Ochi Trecutul

#EpicTalk cu Gáspár György – Despre curajul de a-ți privi în ochi trecutul

Dragi cititori, interviul din luna aceasta este unul atipic – e o conversație adevărată care ar fi fost bine să se petreacă în urmă cu mulți ani. Dar, cum nu putem forța mâna sorții și cum toate se întâmplă atunci când le vine vremea, se pare că acum a fost să fie. Ideea a răsărit printre gândurile mele într-un moment când mă aflam în mașină cu sora mea. Eram oarecum neliniștiți amândoi – o duceam spre o clinică unde avea să fie internată pentru o intervenție medicală și, fiind prinși în trafic alături de amintirile noastre, ne-am dat seama că discutam despre tata (care nu mai este printre noi de ani buni). Apoi am început să vorbim despre cum ar fi arătat în prezent viețile noastre, dacă tata nu ar fi plecat atât de repede, dacă nu ar fi fost luat prizonier de alcool și dacă ar fi avut o relație mai sănătoasă cu mama. Evident că amândoi suntem suficient de lucizi, încât să realizăm că în mod cert totul ar fi fost diferit și că e foarte posibil ca nici noi să nu ne fi zbătut atât de mult să ajungem unde suntem azi. Într-un final, am ajuns la clinică, dar am rămas cu senzația de gânduri neterminate… După ce sora mea s-a internat, dialogul a continuat în mintea mea. M-am revăzut din nou, în acei ani ai copilăriei de demult. Doamnelor și domnilor, a sosit timpul să vă fac cunoștință cu copilul Gáspár…

Gáspár (adultul): Te salut, micule Gáspár, și bine ai venit la #EpicTalk! Pot să-mi imaginez cât ciudat trebuie să-ți fie să porți acest dialog cu mine, dar – în ciuda faptului că știu despre tine că nu ești deloc sociabil și că dialogul nu se numără printre activitățile tale preferate – apreciez efortul tău de a ieși în lumina reflectoarelor și îți mulțumesc că accepți să stăm de vorbă. Aș începe prin a te întreba: Ce vârstă ai și cum se vede viața prin ochii tăi?

Gáspár (copilul): Deci așa arăt eu în viitor… Nu mi-am imaginat niciodată că o să am barbă. Mi s-a părut mereu că zgârie și ține prea de cald. Și porți ochelari – parcă semeni cu profesorul de sport de la noi din școală. Eu am 7 ani și un pic, dar toată lumea crede că sunt mai mic de-atât. După cum vezi, sunt ceva mai mărunt ca alții, așa că obișnuiesc să mă uit la viață de jos în sus. Toți adulții din jurul meu par foarte ocupați și preocupați. În ciuda anilor mei puțini, deja am trecut prin multe și lumea spune despre mine că sunt prea matur pentru vârsta mea. N-aș putea spune că am prieteni, dar una dintre ființele cu care petrec mult timp este sora mea; și mai e un personaj din desenele animate care-mi place și cu care mai vorbesc uneori în gând. Mihaela, sora mea, e o fetiță tare bună cu mine (sigur, nici eu nu am obiceiul s-o caftesc, deși sunt mai înalt cu 5 ani!). Dar, sincer, mă cam încurcă, pentru că ai mei îmi tot spun că trebuie să am grijă de ea – adică, indiferent ce-aș face, n-am voie să uit de ea. Poate că au motivele lor, însă mi-ar fi plăcut mai mult să am eu un frate sau o soră mai mare, să fiu eu răsfățatul. Acuma, mami și tati nu mai sunt împreună – parcă, totul e mai bine și, în același timp, mai rău. Nu mai aud certuri și discuții interminabile, dar mi-e dor de tata. Îmi lipsește grija lui față de noi, aș vrea să-l văd mereu alături, să mă țină în brațe și să-i vorbesc în ungurește.

Gáspár (adultul): De ce s-au despărțit părinții tăi și, mai exact, ce înseamnă că s-au despărțit? Știu că este o întrebare grea pentru un copil de 7 ani, dar știu și că voi, copiii, înțelegeți mult mai multe decât ne-am imagina noi, adulții.

Gáspár (copilul): Multă lume crede că așa e cel mai bine… dacă părinții nu se înțeleg, atunci să divorțeze. Știu că asta fac oamenii atunci când se supără și nu mai vor să locuiască în aceeași casă. Acum ceva vreme a venit la noi cineva de la tribunal, m-a întrebat cu care dintre părinți vreau să rămân și mi-a pus diferite alte întrebări despre familia noastră. După aceea tata s-a mutat și acum locuiește la părinții lui, acolo unde mie îmi place tare mult să petrec zilele în care nu merg la școală. Dar simt de fiecare dată că bunicii mei sunt supărați din cauza divorțului și cred că ei sunt singurii care nu consideră că despărțirea a fost o idee bună.

Gáspár (adultul): Spune-mi câte ceva despre tine. Cu ce-ți place să te joci și care e activitatea ta preferată? Știu că niciodată n-ai fost prieten cu somnul și că nici școala nu e un loc în care să mergi cu prea mult drag.

Gáspár (copilul): Sunt multe, multe lucrurile pe care nu am voie să le fac. N-am voie să mă urc în copaci pentru că sigur voi cădea; n-am voie să mă joc pe stradă pentru că sunt multe mașini; n-am voie să mă îndepărtez prea mult de casă și de-asta nu am nici prieteni. De fapt, cel mai bun prieten al meu este televizorul; aș putea petrece multe ore stând și uitându-mă la ecranul alb-negru (care uneori funcționează, alteori nu). Chiar dacă nu văd acolo nimic interesant la posturile românești, mie tot îmi place să fie deschis (pentru că, dacă-l închid, nu sunt sigur că se va mai deschide vreodată). Dar sunt niște emisiuni ungurești pentru copii pe care le prind cu antena de pe casă. După-amiaza trebuie să îmi fac lecțiile. Nu-mi place să dorm la prânz, de aceea nu mi-a plăcut nici grădinița. Iar dimineața ar fi bine dacă nu ar trebui să mă trezesc așa devreme. Și mai e ceva: dimineața mi-e frig (noi ne încălzim casa cu lemne și trebuie să avem grijă să ne ajungă pentru toată iarna). Nici cu mâncarea nu sunt prieten. Doar cartofii prăjiți îmi plac. Dar despre școală să știi că nu-mi place să vorbim. Nu sunt printre elevii buni și nici doamna nu-mi place prea tare. Țipă rău, face gălăgie mai multă ca noi și (îți spun la ureche) îmi este cam teamă de ea. Dar știi ce mă apasă cel mai tare? Temele. Fără ele, aș fi atât de liber!…

Gáspár (adultul): Mereu mi s-a părut surprinzător cum cei mici îi citesc atât de clar pe adulți. Chiar dacă ești o mână de om, intuiția te-a ajutat să vezi în sufletul oamenilor. Apropo de asta, copile, ce părere crezi că au părinții despre tine?

Gáspár (copilul): Cred că au o părere bună, dar nu prea mă laudă, decât atunci când vine cineva la noi în vizită sau când cineva observă cât sunt de cuminte – atunci vine un fel de confirmare și ai mei zic: „Da, este un copil tare cuminte!“ Eu nu cred că sunt neapărat cuminte, dar nu fac prostii pentru că mi-e frică de urmări; au fost dăți când am încurcat-o destul de tare, deși pe nemeritate. N-am vrut să greșesc, dar tot s-a întâmplat. Mama mă iubește, dar într-un fel mai aparte și plin de griji. Cred că și tata mă iubește, dar la noi bărbații nu-și prea laudă copiii. Numai când trebuie să plec de la el mă îmbrățișează și își ia rămas-bun cu voce răgușită și, atunci, mi se pare că ochii lui se uită lung în urma mea și inima lui vine după mine. Cred că mi-ar fi tare jenă să mă laude părinții, mi s-ar părea tare ciudat să-mi spună vorbe frumoase.

Gáspár (adultul): Ce prețuiești tu cel mai mult la familia ta? Ce-ți place să faceți împreună și, dacă ar fi să mergeți în vacanță toți patru, unde-ai vrea să mergeți? Da, știu că ei nu mai sunt împreună, dar să ne imaginăm că ar fi posibil…

Gáspár (copilul): Îmi place că mama mea este o femeie foarte frumoasă, cea mai frumoasă; și tata este un bărbat bine, dar are ochii tare triști, deși atât de blajini. Păcat că ei nu mai văd asta unul la celălalt. Îmi plăcea mult când tata făcea treabă prin grădină și mă lua cu el să-l ajut sau când îmi povestea despre oamenii cu care s-a întâlnit prin oraș, ce mai face fiecare și cum își duc alții zilele. Mama coase niște haine minunate, e o croitoreasă tare pricepută și are multe materiale colorate, pe care le cumpără de la fabrică. Acum câțiva ani am avut și-un câine, pe nume Liza. Era un câine-lup și îmi plăcea să ies cu el pe stradă… cred că arătam important și mândru. Dar, din păcate, ai mei nu l-au putut ține prea mult. Îmi amintesc că am fost tare, tare trist și supărat că au trebuit să-l dea. În vacanță nu am fost niciodată în altă parte decât la bunicii de la țară sau la rudele mamei de la Baia Mare – și cred că am mai fost cândva la rudele tatălui meu, la Dej. Înainte să se nască sora mea, obișnuiam să mergem (destul de rar, totuși) la cinematograf. Îmi amintesc că eram întotdeauna emoționat acolo și că mă speriau filmele cu actori asiatici, care aveau ochii mici. Dacă s-ar putea, mi-ar plăcea să mergem cu toții în America. Nu știu de ce, dar acolo vreau să ajung într-o zi. Poate pentru că una din străbunicile mele a plecat în America și nu s-a mai întors… sau pentru că, în filme, țara asta arată ca dintr-o altă lume.

Gáspár (adultul): Eu, când lucrez cu adulții sau cu adolescenții, obișnuiesc să-i întreb care este locul lor preferat, unul în care se simt cu adevărat în siguranță. Unde te simți tu cel mai bine? Care este locul tău preferat în această lume?

Gáspár (copilul): La bunicii de la țară. Acolo mi-e cel mai bine, e cel mai frumos și acolo aș vrea să stau cât mai mult. Bunica face câte-o prăjitură în fiecare duminică, la micul dejun ne dă cartofi prăjiți și mă lasă să mă uit la televizor cât vreau. Seara, ne pune să spunem rugăciunea cu voce tare. Și toată lumea vorbește în ungurește… parcă nici n-ai fi în România. Bunicii mei au o casă mare și, alături, o bucătărie de vară – unde intră pe furiș nu doar pisicile și câinele (care este prietenul meu), ci uneori chiar și găinile. Vara, cel mai mult stăm prin curte. Cu bunicul mă sui pe scară și culegem fructe din pomi. Bunica face cele mai delicioase compoturi din lume. Și ne gătește mâncare ungurească…, așa cum mama nu știe să facă. Și îmi dă voie să merg pe la toți vecinii din apropiere, acolo cu toții suntem ca într-o familie mare. Amândoi bunicii sunt bătrâni și nu se ceartă niciodată. Uneori se mai contrazic, dar în cuvinte puține. Când plec de la bunici sunt mereu trist, simt că mă doare inima… și, pe măsură ce ne apropiem de oraș, sunt tot mai supărat. Invers, când mergem cu autobuzul spre bunici, sunt cel mai bucuros. Drumul meu preferat este cel care duce din oraș spre satul în care locuiesc bunicii.

Gáspár (adultul): Acum, te rog să privești un pic spre viitor. Ce-ai vrea să devii, când ai să te faci mare? Cred că ți s-a mai pus această întrebare… și știu că nu prea mulți copii iubesc întrebările de acest gen.

Gáspár (copilul): Nu vreau să mă gândesc la viitor. Dar pot să mă gândesc la vacanța care trebuie să vină. Nu prea înțeleg de ce le place oamenilor mari să întrebe asta, pentru că, oricum, nu cred că se poate să ști de-acum ce-o să ajungă fiecare. Dacă spui ceva și devii altceva, lumea care te-a văzut rar își amintește – și îți amintește și ție. E ciudat. Aș vrea ca oamenii să nu-i mai întrebe asta pe copii. Și nici „pe cine iubesc cel mai mult“ sau „dacă le place la școală“. De fapt, cred că ar fi mai bine dacă toate întrebările astea grele ar fi înlocuite cu altceva… E plăcut când cineva se interesează de tine, dar să fie întrebări simple. Și fără să ceară promisiuni.

Gáspár (adultul): Prin ce ți-a fost cel mai dificil să treci? Și care a fost partea cea mai frumoasă din viața ta? Da, știu, mi-ai spus că nu-ți plac întrebările grele, dar mie mi se pare că te descurci foarte bine.

Gáspár (copilul): Cel mai greu mi-a fost înainte ca ai mei să divorțeze. Băutura îi împinge pe oameni să facă lucruri pentru care mai apoi le pare rău. Aș prefera să nu mai vorbim despre asta. Cel mai frumos este că o am pe sora mea. Știu că uneori mă plâng de ea, dar este atât de bine că am cu cine să mă joc!… Uneori, îi mai fac șicane, se supără, dar nu știe să se răzbune. Când era mai mică, ei îi plăcea tare mult să mănânce (spre deosebire de mine) și, într-o duminică la prânz, când mama a făcut supă de pui și a scos legumele separat pe-o farfurie, eu am îndesat boabe de piper într-un morcov și i-am dat să mănânce. Au podidit-o lacrimile de usturime, căci a înfulecat repede tot morcovul, înainte să simtă iuțeala. Se uita la mine fără grai, cu niște ochi rotunzi ca de căprioară rănită. Și nu înțelegea ce i se întâmplă, fiindcă avusese încredere că o să-i dau ceva bun. Știu că n-a fost frumos, dar am râs de m-a durut burta. Pe urmă, mi-am dat seama că a fost o cruzime. Mai ales că ea nici nu face rele. Și acum când vine acasă de la grădiniță, îmi aduce jumătate din ujina ei – dar la fel fac și eu, dacă primesc ceva bun.

Gáspár (adultul): Știu că nu-ți place să citești. Dar ce-ai zice, dacă ți-aș spune că, atunci când vei fi mare, viața ta va fi plină de cărți? Chiar și tu vei scrie cărți. Că te vei muta într-un oraș mare și vei apărea la televizor?

Gáspár (copilul): Cărțile sunt plictisitoare și mereu simt cum îmi bate inima de groază, când trebuie să citesc toate paginile acelea nenumărate dintr-o carte. Nu-mi vine să cred că voi ajunge vreodată să citesc de bunăvoie. Înseamnă că oamenii chiar se schimbă mult. Dar îmi place ideea de a mă muta într-un oraș mare. Aș vrea să vină cu mine și sora mea… și mama… și tata… și bunicii. Dar nu vreau să apar la televizor. O să se uite la mine alți Gáspári mici, care o să țină televizorul deschis doar ca să fie siguri că nu se stinge de tot. Și ca să nu trebuiască să citească.

Gáspár (adultul): Uite, pentru că tot mi-ai spus că nu-ți place să primești întrebări, acum este rândul tău să îmi adresezi o întrebare. Ce-ai vrea să întrebi un psiholog sau un psihoterapeut? Adică un om care e preocupat de relațiile dintre oameni și mai ales de mintea omului – o persoană la care ceilalți vin ca să-i povestească tot felul de probleme personale, fiindcă au nevoie să se vindece, ca să-și poată continua viața, să nu pățească la fel ca părinții tăi.

Gáspár (copilul): Spune-mi, de ce nu se înțeleg adulții unii cu alții? De ce îmi este atât de greu la școală? Și de ce nu au și ai mei bani mai mulți?

Gáspár (adultul): Ho-ho!… Daʼștiu că te pricepi să pui întrebări complicate! Din câte am observat eu, cel mai greu pe planeta asta este să ne înțelegem unii cu alții, să vorbim frumos și să avem grijă ca împreună să ne simțim în siguranță. Aș spune că oamenii nu se înțeleg între ei pentru că nimeni nu-i învață cum să facă asta. Pentru că pare ceva prea banal și prea firesc (dar în mod cert nu este), să ne ocupăm în mod special de așa ceva. Să știm cum să ne înțelegem unii pe alții va fi, în viitor, cea mai mare dovadă de inteligență. La școală, ți-e greu pentru că nici elevii și nici profesorii nu se simt bine. Iar atunci când oamenii nu se simt în largul lor, fac și spun lucruri care îngreunează viața tuturor. Dar să știi că, în lumea în care trăiesc eu acum, lucrurile se schimbă încet și sigur. Iar unele școli vor deveni locuri plăcute și interesante. Cu oameni care știu să le vorbească celor mici și care îi ajută pe elevi să învețe cu adevărat lucruri folositoare. Ah, întrebarea asta despre bani mă pune cel mai tare în încurcătură. Cred că vei avea nevoie să înveți să relaționezi cu banii. Banii sunt niște resurse care trebuie să circule. Ei nu sunt nici ai tăi, nici ai mei, nici ai părinților. Sunt ai tuturor și, în același timp, ai nimănui. Dar tu o să poți să-i faci să vină la tine. Știu sigur că vei ajunge într-un moment al vieții tale când banii nu vor mai fi o problemă. Și, atunci când îi vei câștiga, tu le vei da și celor dragi din ei. O să vezi, viața poate să fie și frumoasă. Îndrăznește să crezi în tine! O să ai barbă și ochelari, dar o să fii și fericit!

György Gáspár

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Această postare are 3 comentarii
  1. Acest dialog imi aminteste de Copilul invizibil. Cata forta, cata putere de eliberare razbate prin cuvintele acestui epic interviu. Multumesc, draga Gaspar. Multumesc pentru fiecare articol pe care-l publici si in care ma regasesc de fiecare data. Multumesc copilului timid care a devenit un lider de opinie. Toate gandurile bune!

  2. Multumesc, poate intr o zi voi reuși să trec peste trecut si peste toate piedicile pe care mi le pun singura in prezent. Pana atunci, imi iau cate o gură de oxigen din ce scrii si din “Copilul invizibil” pe care îl port cu mine, e un manual de educare la care apelez când simt că nu mai este nimic bun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close search
Back To Top
×Close search
Caută