#EpicTalk cu Hajer Sharief – Activitatea gospodărească n-ar trebui văzută drept „ajutatul femeilor“, ci o împărțire a responsabilității – Pagina de Psihologie
skip to Main Content

Hajer Sharief este o activistă de origine libiană care luptă pentru pace și pentru drepturile oamenilor. Numele ei este amintit, adesea, atunci când sunt enumerate acele femei tinere care-și fac vocea auzită la nivel mondial, atunci când se face referire la o altfel de viziune asupra politicii, iar pe mine m-a impresionat crezând foarte mult în puterea lui „împreună“. Am avut bucuria de-a purta o conversație adevărată și sunt atât de multe subtilități pe care le iau cu mine din acest #EpicTalk. 

Gáspár: Dragă Hajer Sharief, mă bucur enorm că avem această conversație și-ți sunt recunoscător pentru generozitatea de a răspunde întrebărilor mele. 

În primul rând, aș vrea să încep așa – De ce este important ca oamenii, toți oamenii, să contribuie la politică? În România și în multe alte țări, o mulțime de oameni văd politica drept ceva murdar, malefic și prea corupt pentru a lua parte la un astfel de sistem. Dar, evident, politica este despre noi toți și am putea chiar să lucrăm la schimbarea relației cu aceasta.

Hajer Sharief: Politica este ce faci tu cu ea. Dacă nu participi și nu te interesezi tu, o vor face alții, iar problema intervine atunci când acești „alții“ nu sunt neapărat interesați sau motivați să se asigure că-i servesc, în mod egal, pe toți membrii comunității. Și chiar și în cel mai bun caz, atunci când un politician chiar își dorește să-și servească comunitatea, n-o poate face fără angajamentul și participarea activă a membrilor acelei comunități.

„De ce ar trebui să participe toată lumea în politică?“ Mulți îmi pun întrebarea asta, iar eu le răspund cu „de ce nu?“ Din moment ce politica ne afectează toate aspectele vieții, de ce să nu te angajezi în ea și să nu participi?! Care-ar fi motivul logic și bine gândit pentru care să nu te intereseze politica?

Pentru mine, conștientizarea și angajamentul politicii sunt unele dintre cele mai logice lucruri pe care ar trebui să le facă orice individ.

Uite care e chestia, politica e simplă: e vorba despre niște oameni care iau decizii în numele tău, decizii care te vor afecta pe tine, familia, prietenii și societatea din care faci parte. Personal, n-aș vrea niciodată ca altcineva să decidă în numele meu, fără ca eu să cunosc acea decizie și să fiu conștientă de cum îmi va afecta viața.

Acum, unii oameni se pot gândi că vorbesc despre politică la modul ideal și că realitatea este diferită. Că politica este murdară și coruptă. Și nu neg că acest lucru este adevărat în multe sisteme politice. Dar, din punctul meu de vedere, politica nu pleacă nicăieri, nu va dispărea niciodată. Prin urmare, singurul mod prin care ne putem asigura că o îmbunătățim și că o facem să lucreze în beneficiul nostru este prin autoeducarea despre politică și prin participarea la ea, în orice fel putem.

Gáspár: În timp ce ascultam unul dintre discursurile tale TED, cel în care vorbești despre cina din familie ca un context excelent pentru educația politică, mi-am dat seama că multor părinți le este frică de acest subiect; în special, le este frică să aducă un astfel de subiect în viața lor de familie. Care crezi că sunt avantajele și dezavantajele unei astfel de conversații?

Hajer Sharief: Sistemul Ședințelor Democratice de Familie pe care ai mei l-au instaurat pe când eram copil era un sistem care ne guverna familia, în același fel în care sistemele politice ne guvernează țările și societățile. În timpul acestor ședințe nu discutam despre politica de stat, nu discutam despre politicile libiene sau internaționale. Ne discutam problemele din familie. Sistem  de asemenea similar cu discuțiile politice despre societate și comunități. 

Sistemul Ședințelor Democratice de Familie nu m-a învățat ideologia politicii, m-a învățat cum funcționează un proces de luare a deciziilor. Faptul că am crescut participând într-un sistem care discuta problematici care mă afectau direct sau indirect m-a făcut să înțeleg că sistemele politice nu sunt prea diferite de sistemul din care făceam eu parte la vârsta de un an. Este vorba despre oameni care se strâng laolaltă să discute despre probleme și chestiuni și să ia decizii despre cum să trăiască. La nivel familial e ușor să participe toată lumea, pentru că o familie reprezintă un număr mic de oameni, așa că toți pot participa în mod direct. Însă societățile și țările sunt uriașe, iar din moment ce nu e loc pentru fiecare membru al societății să participe în mod direct la luarea deciziilor în ceea ce privește societatea în care se află, avem un număr de membri ai societății – politicienii – care iau aceste decizii în numele nostru. Totuși, asta nu înseamnă că noi, ceilalți, ar trebui să nu ne implicăm și să nu ne interesăm de politică. Și chiar asta m-a învățat sistemul Ședințelor Democratice de Familie. M-a învățat că politica este un proces decizional și că dacă nu mă implic, atunci le permit altora să ia decizii în numele meu, fără să am nici cea mai vagă idee dacă sunt decizii bune pentru mine sau nu.

Gáspár: Știu că ai un frate căruia nu prea-i plăceau treburile gospodărești când erați copii, convins fiind de faptul că acelea erau responsabilități femeiești. Și eu am o soră și nu mi-a trecut niciodată prin cap că ea ar trebui să facă mai multe treburi prin casă decât mine. Chiar și acum, când ne întâlnim la ea acasă, mă asigur că o ajut să gătească sau să spele vasele. Aș dori să te întreb – Cum se simte o femeie atunci când este ajutată la treburile gospodărești de către bărbații din familie și cum se simte atunci când nu primește ajutor?

Hajer Sharief: Vreau să încep prin a sublinia că rolurile de gen sunt idei despre cum ar trebui diferite genuri să trăiască, iar aceste idei sunt bazate pe presupoziții. Când eram mici, fratele meu și cu mine am crescut cu anumite roluri. Deși părinții noștri nu impuneau acele norme și ne tratau egal, societatea n-o făcea. Iar copil fiind în Libia, am crezut că discrepanțele dintre rolurile de gen sunt doar în Libia. Apoi, am ajuns să-mi dau seama că se află peste tot însă, e drept, cu anumite grade de variațiune. Dar cred că într-un anumit moment, în aproape toate societățile, femeilor li se oferă responsabilitatea treburilor gospodărești, iar bărbaților, responsabilitatea celor din afara casei. Acum, că suntem amândoi adulți, el e mult mai bun ca mine la anumite treburi, precum gătitul. În timp ce eu am crescut să fiu o bucătăreasă execrabilă, el este chiar priceput, cel puțin, măcar mai priceput decât mine.

Cu alte cuvinte, toate genurile sunt introduse în cutii identitare de la o vârstă foarte fragedă. Ceea ce-i poate priva pe oameni de descoperirea lucrurilor care le plac și de care sunt pasionați. Dar să ne întoarcem la întrebarea ta: cred în contribuție și nu neapărat în distribuirea treburilor gospodărești. În principiu, acestea n-ar trebui să fie responsabilitatea principală a unui singur membru al familiei decât dacă acesta își dorește din tot sufletul. Dar adevărul este că multe femei din multe societăți sunt „obligate“ să lucreze în gospodărie. Prin urmare, desigur că e excelent atunci când bărbații din casă le ajută pe femei. Totuși, această activitate n-ar trebui văzută drept „ajutatul femeilor“, ci drept o împărțire a responsabilității.

Gáspár: Este incredibil cum, la doar 28 de ani, ai o voce atât de puternică, încât îi face pe oameni să gândească și declanșează schimbări la nivelul sistemului societății. Cum ți-ai descoperit vocea și cine te-a inspirat sau încă o mai face atunci când vine vorba despre această luptă pentru drepturile omului?

Hajer Sharief: Ei bine, acum am 28 de ani, nu mai sunt atât de tânără. Cred că majoritatea oamenilor știu și înțeleg că au o voce care poate face diferența. Dar nu toată lumea știe să și-o folosească. Am învățat încă din copilărie cum să-mi folosesc eficient vocea, pentru că am fost învățată cum s-o fac. După cum am menționat mai sus, am crescut cu un sistem familial care mi-a oferit oportunitatea de a mă angaja în discuții și dezbateri constructive încă de când eram mică. Prin urmare, pentru mine vine mai degrabă natural să continui să-mi folosesc vocea, să iau atitudine pentru ceea ce îmi doresc și să continui să mă comport ca și când aș fi fost invitată să vorbesc, chiar dacă alții cred că n-ar trebui s-o fac.

℗PUBLICITATE



Acum, adult fiind, înțeleg că ceea ce am avut în copilărie a fost un „privilegiu“. Am fost extrem de privilegiată să cresc într-un sistem care mi-a oferit oportunitatea de a provoca practicile care mă afectează în mod negativ, precum discriminarea împotriva femeilor din familie. Îmi amintesc de o prietenă din școala generală, care se plângea de ceva ce se întâmpla în familia ei, iar eu i-am spus că ar trebui să discute despre asta la ședința de familie. Pur și simplu nu a reușit să accepte ideea că le-ar putea cere alor ei o ședință, pentru că nimeni n-ar asculta un copil!

Așadar, am realizat curând că aveam o viață mai bună decât a altora, dar, desigur, aveam o viață la fel de proastă ca toate celelalte femei din afara locuinței mele. La școală, la universitate și pe străzi eram discriminată. Cu toate acestea, mi-am apărat întotdeauna drepturile, pentru că pentru mine cred că e mai ușor decât pentru alte femei. Iar exact din acest motiv, de zece ani mă concentrez pe promovarea și educarea despre drepturile umane. Pentru că dacă oamenii, și în special femeile, nu-și cunosc drepturile, atunci nu și le pot apăra.

Gáspár: Ca psiholog, sunt extrem de interesat de efectele adversităților asupra ființei umane. Libia a trecut prin niște momente dificile, iar tu ești unul dintre supraviețuitorii Revoluției Libiene – Ce impact crezi, simți sau știi că a avut războiul asupra sănătății tale emoționale și cum te îngrijești de sănătatea ta mintală?

Hajer Sharief: Războiul este una dintre cele mai traumatizante experiențe prin care poate trece un om. Nu-ți schimbă doar viața, ci îți schimbă sensul vieții, și nu în bine. La început, nu părea că mă afecta emoțional. Desigur, mă întristam de fiecare dată când vedeam sau auzeam de cineva care fusese ucis sau rănit în război. Dar pentru că eram și voluntar la spital pe timpul războiului și, prin urmare, pentru că majoritatea pacienților erau răniți în lupte, cumva am reușit să mă obișnuiesc cu situația extremă. Doar câțiva ani mai târziu am început să observ efectele psihologice pe care le lăsaseră războaiele. Ca să-ți dau un exemplu, acum doi ani sărbătoream Revelionul cu câțiva prieteni din Egipt și, ca la orice sărbătoare de Anul Nou, au fost artificii. Dar în momentul în care artificiile au început, am devenit extrem de anxioasă pentru că sunetul lor era exact la fel ca sunetul rachetelor folosite în război, așa că a trebuit să mă car de acolo. Acesta este doar un exemplu despre cum ceva extrem de îmbucurător pentru alții a devenit oribil pentru mine.

Din nefericire, sănătatea mintală este foarte neglijată în multe țări distruse de războaie. Iar efectelor psihologice ale acestora nu li se oferă atenția de care e nevoie. Unii sunt norocoși că pot identifica și recunoaște astfel de efecte și pot cere ajutor, dar ajutorul nu este disponibil și accesibil tuturor, așa că asta este o altă problemă.

Gáspár: Fără îndoială, ești una dintre persoanele care și-au găsit misiunea și scopul în viață. Și cred că ești o persoană demnă de urmat, prin urmare, aș vrea să te întreb – Ce ai pierdut pășind pe acest drum al activismului și la ce a trebuit să renunți pentru a avansa în acest domeniu?

Hajer Sharief: Am și pierdut și a trebuit și să renunț la oameni. Parțial a fost greșeala mea, dar parțial, nu. Problema cu acest domeniu este că se intersectează cu valorile și credințele tale personale. Nu este ca orice alt domeniu, în care opiniile diferite sunt, poate, o chestiune legată de gusturi. Să fii activist înseamnă să porți întotdeauna o pereche specială de ochelari. Aceștia te fac să observi nedreptățile și incorectitudinea din lume. Și, odată ce le observi, vrei ca și ceilalți să le observe și să facă ceva în legătură cu ele. Dar adevărul este că nu tuturor le pasă. Și, desigur, nimeni n-ar trebui să fie forțat să-i pese. Dar este extrem de dificil atunci când oamenii nu văd ceea ce vezi tu și te critică și provoacă la un nivel care ar putea fi nociv.

Gáspár: În domeniul meu de expertiză – psihologia relațională și psihoterapia de familie –, credem în puterea relațiilor și în cultivarea păcii. Mai mult decât atât, credem că avem nevoie de pace în noi, între noi și printre noi. Ce înseamnă pacea pentru tine și cum arată lumea la care visezi?

Hajer Sharief: Pentru mine, pacea este un mediu în care fiecare membru al societății poate trăi și prospera. Visez la o lume în care diferențele nu sunt o amenințare. O lume care va întâmpina nevoile tuturor, pentru că eu consider că lumea este suficient de bogată pentru ca toți să trăim vieți de calitate.

Gáspár: Tind să cred că psihologia și politica sunt mai degrabă asemănătoare decât diferite, pentru că ambele lucrează cu comportamentele, ideile și emoțiile umane. De aceea, următoarea mea întrebare va fi despre psihologie – Care crezi că sunt cele mai importante abilități ale unei femei în 2021?

Hajer Sharief: Cred că femeile devin, nu se nasc. Iar aici vreau să fac o distincție între a fi de sex feminin și a fi femeie. Persoanele de sex feminin sunt învățate cum să fie femei, suntem învățate cum ar trebui să arate și să se comporte o femeie, care sunt rolurile noastre în societate și așa mai departe. Așadar, răspunsul la întrebarea ta depinde foarte mult de ce anume le permit diferite societăți femeilor să facă. Într-o societate egală, femeia se bucură de toate abilitățile de care se bucură orice ființă umană. Dar într-o societate egală, cea mai importantă abilitate pe care o femeie ar trebui să lucreze din răsputeri s-o aibă este înțelegerea a cum funcționează discriminarea pe baza de gen și să ajute la eradicarea sa.

Gáspár: Deoarece pandemia ne-a afectat întreaga planetă, n-aș putea încheia această conversație fără să te întreb – Ce crezi despre vaccinurile împotriva COVID-19 și cât de bine crezi că au gestionat liderii libieni această pandemie?

Hajer Sharief: Pandemia, pandemia!!! Cred, pur și simplu, că toată lumea ar trebui să-și facă vaccinul. Îi înțeleg pe cei sceptici și cred că au tot dreptul să fie așa. Dar în timp ce sunt sceptici, ar trebui să fie și pragmatici. Așadar, înainte de a începe o discuție despre dacă ar trebui sau nu să-și facă vaccinul, oamenii ar trebui să cerceteze și să ceară opinii medicale despre vaccinurile care le-au fost oferite. Și, cel mai important lucru dintre toate, nu căscați urechile la campaniile anti-vaccin de pe rețelele de socializare!

Gáspár: La conferința online #EduCare, din data de 5 octombrie, te vei adresa publicului român. Tind să cred că vei discuta rolul și scopul politicii în viețile noastre și cum să nu evităm discuțiile despre politică. Ce le pregătești celor care te vor asculta și care va fi mesajul tău pentru părinții de aici, din România?

Hajer Sharief: Voi împărtăși mai multe povești despre sistemul Ședințelor Democratice de Familie, așa că fiți pe fază pentru video!

Gáspár György

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută