Skip to content

Recunosc că sunt mai mult decât euforic și entuziast că am reușit să extindem seria #EpicTalk la nivelul unor conversații internaționale. Din acest an, alături de invitații din România, vom include și o parte dintre eroii care mă inspiră constant prin munca pe care o desfășoară la nivel global și de la care învăț atunci când conștientizez că ceea ce știu nu este suficient. Astfel că primii mei invitați sunt soții Helen LaKelly Hunt și Harville Hendrix, co-creatorii Terapiei Relaționale Imago și autorii mai multor cărți despre sănătatea relațională, precum Împreună la bine și la greu și Primește iubirea pe care o dorești, sau cartea de parenting Dăruiește iubirea care vindecă. Harville și Helen se numără printre oamenii care au crezut în mine, în ciuda faptului că ne cunoșteam destul de puțin, și care după vizita lor în România au continuat să mă susțină în cele mai importante proiectele profesionale ale mele: lansarea cursului online de parenting Copilul invizibil; susținerea cărții Revoluția iubirii prin scrierea prefeței; și implementarea primului program clinic din țara noastră de formare în Terapia Imago (o colaborare între Institutul Internațional Imago și Asociația Multiculturală de Psihologie și Psihoterapie). Așadar, doamnelor și domnilor, dragi cititori și prieteni ai Paginii de Psihologie, în luna februarie la #EpicTalk îi avem pe doi dintre cei mai apreciați terapeuți de cuplu ai tuturor timpurilor: Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt.

Gáspár: Pentru mine și o bună parte dintre psihoterapeuții de cuplu din întreaga lume, sunteți cele mai importante două voci, atunci când vine vorba despre psihologia iubirii și cultivarea siguranței relaționale. De aceea, aș începe această conversație adevărată, întrebându-vă – De unde ați pornit și ce-a fost cel mai greu și, probabil, cel mai frumos, în drumul pe care l-ați parcurs?

Helen: Eu am fost o mamă singură; eram odată la o petrecere și cineva mi-a spus că un anume Harville Hendrix se afla în încăperea alăturată. Mă interesau cursurile pe care le susținea și voiam să-l cunosc, așa că m-am dus la el și m-am prezentat. Am aflat apoi că el era un tată singur. Am făcut tot ce-a ținut de mine ca să-l determin să-mi ceară o întâlnire. Și mi-a cerut – după care am început să vorbim despre ce înseamnă o relație.

Harville: Deci, iată de unde-am început. Dar cel mai dificil a fost că noi înșine aveam dificultăți în relație – și foloseam în propria noastră relație instrumentele pe care le creaserăm. Așadar, am traversat vreun deceniu de conflicte în relația noastră, iar în final am decis că ori ne integram colaborarea profesională în căsnicie… ori renunțam la căsnicie. Am ales prima variantă, adică să aplicăm abilitățile Imago pe noi înșine: dialog, zero negativitate, susținere și orice altceva ne-a venit în minte. Am pus capăt conflictului și am început (cu vreo 18 ani în urmă) o nouă căsnicie – sărbătorită printr-o ceremonie în reînnoire a jurămintelor. Și, de atunci, am mers pe un nou drum, cu o altă energie și iubire, și am creat ceea ce amândoi putem spune că este relația visurilor noastre.

Helen: Cel mai greu a fost că puteam vorbi despre orice relație, dar nu puteam păstra una! Totuși, cu toate că a fost dificil, s-a transformat în ceva frumos. Fiindcă acum putem împărtăși cu alte cupluri cât de greu ne-a fost nouă să clădim o relație sănătoasă – deși știam ce aveam de făcut. Iar asta le dă curaj și altor cupluri. Își dau seama că, chiar dacă au parte de ciocniri și încă nu funcționează relația lor, după luni sau ani de când sunt împreună, asta nu înseamnă neapărat că despărțirea îi pândește după colț. Putem spune că, uneori, cele mai dificile lucruri pot deveni și cele mai frumoase.

Gáspár: Personal, am citit multă literatură despre psihologia iubirii; dar când am descoperit Teoria Imago, am simțit că „am pus mâna“ pe unul dintre cele mai mari secrete ale omenirii. Complexă și complicată pe alocuri, teoria dezvoltată de voi face lumină și aduce multă logică într-o dimensiune a vieții noastre care mult timp a fost acoperită de mister. De aceea, v-aș întreba direct – Care este legătura dintre căminul în care am crescut și alegerile pe care le facem ca adulți, în materie de cuplu? În ce fel trecutul ne influențează prezentul? Și cum putem deveni stăpânii propriului destin relațional?

Harville: Există o legătură directă între căminul în care am crescut și alegerile pe care le facem ca adulți, atunci când vine vorba despre partenerul de cuplu. Iar aceasta înseamnă că îl selectăm inconștient, printr-un proces pe care noi îl numim Imago – un șablon în care sunt întipărite trăsăturile de bază ale celor care au avut grijă de noi în copilărie și, de asemenea, un portal prin care îl privim pe potențialul partener, atunci când suntem în căutarea lui și îl identificăm, adică în faza de curtare. Întotdeauna, dacă e să ne îndrăgostim, dacă simțim o atracție emoțională intensă, întotdeauna vom alege ca partener de cuplu pe cineva care, ca adult, va semăna destul de mult (în acele trăsături care contează) cu cei care ne-au crescut. Prin urmare, unele dintre cele mai rele trăsături ale îngrijitorilor noștri de demult ne vor declanșa cele mai dureroase amintiri despre ei – lucru pe care în viața de adult noi îl asociem cu partenerul nostru actual, care le seamănă acelora. În consecință, pe el îl învinovățim de experimentarea aceleiași dureri.

Iată, deci, o conexiune directă între trecut și prezent. Nu doar în cadrul procesului de selecție, ci și în calitatea relației de cuplu, care în multe cazuri va fi o oglindă a relației pe care-am avut-o cu cei care ne-au îngrijit în copilăria timpurie. În concluzie, putem spune că suferința și conflictele din relația de cuplu sunt, de obicei, relicve sau rămășițe ale problemelor nerezolvate pe care le-am avut cu adulții semnificativi din copilăria noastră.

În ceea ce privește felul în care putem deveni propriii stăpâni ai destinului nostru relațional, noi doi am căutat asiduu răspunsul la această întrebare. De fapt, cred că în întreaga traiectorie a vieții noastre împreună se vede această căutare. Am început prin a ne întreba: „De ce se ceartă cuplurile?“ Și ne-am petrecut aproape tot restul vieții încercând să conturăm răspunsul. Am ajuns la un răspuns foarte simplu: Se ceartă fiindcă au de obiectat la diferențele dintre ei. Ceea ce înseamnă că nu pot face față realității că partenerul lor e diferit de cum credeau ei că este, de cum își doreau să fie și de cum sperau că va fi. Iar acest protest vizavi de diferențele constatate reprezintă sursa conflictului. În cele din urmă, ceea ce trebuie să faci pentru ca relația ta să devină una excepțională este să accepți diferențele dintre tine și partener, în loc să-i ceri acestuia să nu mai fie el însuși. Trebuie să pătrundem într-un spațiu în care să-l acceptăm așa cum e și să începem să-l prețuim pentru asta. În orice caz, aici e vorba de un proces; proces pe care-l denumim Dialog Imago. Un asemenea dialog e o modalitate structurată de a parcurge trei pași: 1) Soliciți o întrevedere pentru a discuta despre ceea ce te preocupă. 2) Oglindești ceea ce ai auzit că a spus partenerul – cu acuratețe. Arăți curiozitate și interes, cerându-i să detalieze ceea ce afirmă. 3) Apoi rezumi ceea ce a spus și validezi – e punctul său de vedere, iar tu confirmi lumea în care trăiește partenerul tău fără să-l judeci și, de asemenea, începi să manifești empatie față de partener, imaginându-ți cam cum e pentru el să trăiască în acea lume. Dacă exersezi acest proces din nou și din nou, atunci conceptul de „celălalt“ va reieși din conștiința simbiotică ce-ți arată că ai partenerul pe care chiar tu l-ai plăsmuit în mintea ta. Ceea ce trebuie adăugat aici neapărat e că Dialogul Imago înseamnă un angajament total pentru o viață cu zero negativitate. Asta înseamnă că renunți la toate tiparele prin care-ți pui la pământ partenerul, doar fiindcă e diferit. Iar apoi, trebuie să introduci în relație procesul de susținere. Asta înseamnă că, zi de zi, îl susții pe partenerul tău ca fiind „celălalt“, îl susții pentru ceea ce este și face, îl prețuiești și-i lași libertatea de a fi el însuși – cu acceptare, apreciere și, în final, cu încurajare și admirație. Iată ce înseamnă să devii stăpânul propriului destin relațional și nu doar să-ți transformi în bine relația, ci s-o faci să devină lumea ta lăuntrică.

Gáspár: Pentru toți cei care v-au auzit în cadrul conferinței din 2015, de la București, dar și pentru cei care v-au citit cărțile, nu mai este o surpriză faptul că ceea ce promovați – cu succes – este siguranța legăturii dintre cei doi parteneri. În cultura noastră (și mă refer la români), nimeni nu ne-a învățat asta; ba mai rău, în perioada regimului comunist, anxietatea și nesiguranța erau, probabil, cele mai familiare sentimente ale oamenilor. De aceea vă întreb – Cum ne putem schimba mentalitatea, pentru a ne putea transforma relațiile, astfel încât acestea să devină cu adevărat niște cuiburi de siguranță psihologică și emoțională?

Helen: În 2015, la București, Harville și cu mine am pus accentul pe importanța siguranței în crearea unei legături între cei doi parteneri. Și, da, noi spunem că siguranța este esențială pentru relații sănătoase. Ceea ce n-am spus atunci, dar precizăm acum, este că Harvard University a făcut de-a lungul ultimilor 70 de ani un studiu longitudinal – ale cărui rezultate au fost publicate cu 9 luni în urmă. Cercetătorii de acolo au studiat bărbații din cadrul a două universități din Boston și i-au întrebat pe absolvenții care au evoluat apoi în diverse joburi, pe parcursul a 70 de ani: Ce anume a dat un sens vieții lor? La sfârșitul cercetării, răspunsul care s-a închegat a fost următorul: Relațiile. Relațiile lor apropiate. Puteau să fi obținut felurite diplome, să fi făcut o mulțime de bani, să fi dobândit un prestigiu ieșit din comun; unii dețineau avioane personale, zburaseră de-a lungul și de-a latul pământului. Dar nimic nu dăduse un sens vieții lor mai mult ca relațiile sănătoase. Și sunt căsătorită cu un om care poate spune într-un singur cuvânt de ce anume e nevoie, ca să ai o relație sănătoasă. Iar acest lucru necesar e siguranța. Harville a rezumat într-un cuvânt ce le trebuie oamenilor ca să fie capabili să se conecteze.

Tu pui degentul pe rana din cultura românească, mai ales că e vorba de o recuperare după era comunistă, iar anxietatea și nesiguranța sunt sentimente predominante în întreaga societate. Fiecare știe ce înseamnă să simți anxietate și nesiguranță. Îmi place foarte mult cum ai formulat tu întrebarea – pentru ca relațiile să devină „adevărate cuiburi“ de siguranță psihologică și emoțională. Dar ce anume e într-un cuib? Un cuib e locul unde te adăpostești de lume. Păsările fragile se feresc de lume și se dezmiardă în cuplu, cu puii alături, se lipesc unii de alții, se bucură și simt fericire și împăcare. Când ies iar în lume, Doamne!, o pasăre răpitoare poate să năvălească în cuib și să le ia puii pentru cină. Ori poate veni vreun liliac care să-i alunge pe micuți din cuib. Ori apare vreun vânător care trage cu pușca – în zbor, orice pasăre e vulnerabilă la gloanțe. Sau poate că vremea se strică brusc și începe să plouă torențial. E greu pentru bietele păsări! Însă, odată ce s-au adăpostit în cuib, se simt în siguranță. Tocmai de aceea, apreciez că ai pomenit de „cuib“ – pentru că exact asta poate fi o relație. Te face să te simți ca într-un cuib. Orice s-ar întâmpla în România, indiferent care e climatul social-politic (în România sau în orice altă țară a lumii) și oricât te-ai lupta când ieși în afara căminului, tot te poți întoarce acasă. Și dacă acolo ai parte de siguranță, atunci îi poți îmbrățișa pe-ai tăi, ca să simți bucurie și siguranță.

Harville: Aș vrea să adaug ceva la imaginea de „cuib“. Cred că această metaforă e o idee minunată – sugerează că e un loc de refugiu și că-ți oferă noi resurse. Dar celălalt subînțeles e că un „cuib“ e locul unde începe viața. Și asta nu se poate întâmpla decât dacă acel cuib îți aduce siguranță, pentru că (oricum ar arăta) e vulnerabil în fața prădătorilor. E vulnerabil, dar e și sursa unei noi vieți.

Helen: DA, absolut. Acolo se vor naște puii. Și tot acolo vor renaște acele părți din noi care-au fost ciuntite în trecut. Există un aforism rostit de un psiholog american: „Vocea fără ecou moare.“ Iar dacă partenerul tău încearcă să-ți vorbească despre el însuși, se zbate să fie văzut sau auzit de tine și dacă el găsește un ecou în tine, atunci lumea lui interioară poate supraviețui. Dar fără acel ecou, vor exista părți din partenerul tău care vor muri și vor dispărea, mai ales dacă i s-a spus că nu e în regulă cu el, că nu e important, că nu contează. Acea parte din el, realmente, va muri. Dar dacă noi avem un răsunet în celălalt, putem reînvia acele părți inerte. Poate că ele au murit încă de când partenerul era copil. Și poate că TU însuți ai în tine părți neînsuflețite, deoarece părinții tăi n-au vrut să știe de tine și au respins felul în care te comportai. Dar partenerul tău poate aduce la viață acele părți pe care le-ai pierdut – și tu poți face pentru el același lucru.

Harville: Cealaltă fațetă a ideii pe care tu ai spus-o, Helen, când ai vorbit despre cum poate fi gestionată relația și de faptul că, dacă există siguranță, atunci păsările au curaj să se avânte în zbor, este aceea că ele POT zbura chiar și împotriva vântului – pentru că sunt puternice. Deci, vom schimba puțin registrul… de la „schimbă-ți mentalitatea, pentru a-ți transforma relația“ la „transformă-ți relația, iar asta îți va schimba mentalitatea“. Prin urmare, să începem cu „spațiul dintre noi“ – concept pe care Helen l-a adus în vocabularul Imago cu 30 de ani în urmă. Spațiul dintre noi este metafora pentru relație. Dacă faceți ca spațiul dintre voi să fie unul sigur, atunci de acolo vă veți lua noi resurse și noi amintiri pentru lumea voastră interioară, ceea ce vă va schimba mentalitatea. Noi spunem: începeți din exterior, începeți cu spațiul interactiv și schimbați toate acele interacțiuni, pentru că asta va crea noi amintiri, care apoi vor umple spațiul lăuntric și vă vor schimba mentalitatea. Așadar, vom inversa un pic fraza spusă de tine, Gáspár, pentru a spune: schimbă-ți relația, iar asta îți va schimba mentalitatea. Și schimbarea fundamentală este aceea de a face ca relația să fie una sigură. Există un cântec în America, numit Nothing More, iar versurile sale spun așa: „Când ziua se-ncheie, suntem așa cum ne tratăm unul pe altul.“ Nu poți să-i spui celuilalt „Te iubesc!“ și apoi să-l tratezi rău. Iubirea ESTE exact felul în care vă tratați unul pe altul – atunci când ziua se sfârșește. Iar versul acesta ilustrează integral munca noastră. De fapt, noi chiar punem melodia asta în seminare.

Gáspár: Una dintre cărțile voastre, care a devenit un bestseller în România, este Împreună la bine și la greu: zece adevăruri salvatoare pentru relația de cuplu. Prietenii și pacienții mei iubesc această carte deoarece este ușor de parcurs, are mult sens și te ajută să-ți recapeți încrederea în forțele proprii. Dar știu că ulterior ați publicat o nouă carte, The Space Between, și aș vrea să îmi spuneți mai multe despre ea. Ce aduce nou pentru cititorii voștri fideli? Ce vă place cel mai mult la aceasta și ce ați descoperit despre cuplul vostru, în timp ce ați scris-o?

Helen: Ni s-a cerut să scriem această carte. Ni s-a spus că, da, există cărțile tipice, dar acum a apărut ceva numit „cărți scurte“, care pot fi scrise într-o manieră informală. Nici nu e paginată ca o carte obișnuită, cu aceeași dimensiune de font peste tot. Poți fi creativ, poți avea pagini cu doar câteva cuvinte sau poate chiar cu un singur cuvânt ori o singură imagine. O carte scurtă poate fi ca o operă de artă. Așadar, am fost îndemnați s-o scriem – iată cum a ajuns să fie publicată. Ne-am uitat și noi la diferite cărți, am avut și un consultant artistic – persoana care a elaborat grafica. Noi am venit cu conținutul – Harville a avut rolul de a coordona crearea conținutului. Și chiar considerăm că am scris o carte ingenioasă, care va fi o lectură relaxantă.

Dar n-am descoperit nimic special despre noi înșine, scriind cartea aceasta. Dacă vrei, ea rezumă esența Teoriei Imago. Și se sfârșește cu întrebarea: Cum poate influența terapia de cuplu cultura în care noi trăim? Noi am pus totul pe hârtie – scurt, cuprinzător, meșteșugit. Lucrul la carte ne-a lăsat o amintire plăcută. Ceea ce ni s-a spus nouă a fost că unele cărți răspund la întrebarea „ce“, iar altele îți spun „de ce“. Noi doar de puțină vreme am realizat că explicasem un „ce“ – ce înseamnă, în rezumat, conversații sigure, Teoria Imago și așa mai departe. Într-o bună zi, ne-ar plăcea să scrie o carte similară ca să explicăm și „de ce“. De ce este importantă educația Imago? Să sperăm că va fi o a doua carte, după aceasta.

Harville: Am scris The Space Between și ca parte a unui proiect din Dallas, intitulat Relationships First. Ni s-a spus că era necesar să scriem și o carte în cadrul acelui proiect, iar cartea trebuia să detalieze ce vrem noi să spunem prin conceptul „the space between“. Așadar, noua carte aduce lămuririle necesare, așa că expresia a devenit – am putea spune – canonică în vocabularul Imago. De vreme ce „safe conversations“ a ajuns să fie o reinterpretare a dialogului din perspectiva Imago, cartea prezintă toate structurile pe care procesul Safe Conversations le implică: oglindire, validare, zero negativitate, susținere – toate etapele proiectului pe care noi l-am desfășurat în Dallas. Elementul de noutate constă în forma de prezentare a textului: succintă și ușor de parcurs de către cititor.

Helen: Gáspár, dacă pui întrebarea asta și referitor la cartea Împreună la bine și la greu, eu îți voi spune că m-am dus într-o zi la Harville și i-am zis: „Oare, n-am putea lăsa deoparte toată teoria, astfel încât să scriem o carte numită «Making Marriage Simple», destinată în principal celor care vor informații practice ușor de asimilat?“ Poate că textul cărții Primește iubirea pe care-o dorești li se pare prea dens ori prea științific. Cu toate astea, lor le pasă de relații și vor să aibă o relație bună în viața lor. „N-am putea noi să facem textul pe-nțelesul tuturor? Să extragem esența din toată teoria, s-o explicăm într-o notă amuzantă, poate și cu niște caricaturi?“ Și Harville a fost de acord, așa că ne-am pus pe treabă și cartea aceea, iată, a fost publicată. La fel e și aceasta, The Space Between – nu trebuie să fii un erudit ca să te alegi cu o bună educație maritală (ba chiar una dintre cele mai rafinate) și să afli care sunt, în acest domeniu, ideile de terapie valabile în toată lumea. Și nu trebuie să petreci un timp îndelungat ca s-o citești.

Harville: Iar strategia asta a mers mână-n mână cu dorința noastră de a răspândi educația relațională în toate straturile societății, spre un public foarte eterogen.

Gáspár: Harville, știu că pentru multă vreme ai fost unul dintre preferații renumitei Oprah Winfrey și ai apărut în show-ul ei de 18 ori. Motiv pentru care aș vrea să știu – Cum este pentru sufletul unui bărbat care a îndurat multe greutăți în copilărie să ajungă unul dintre cei mai apreciați experți în relații, nu doar din America, dar și din întreaga lume?Ai visat vreodată că vei ajunge aici?

℗PUBLICITATE



Harville: Îți mulțumesc, e o întrebarea foarte generoasă și o afirmație foarte generoasă – de care nu sunt sigur că ilustrează realitatea, dar apreciez faptul că ai rostit-o. Deci, cred că ar trebui să spun câte ceva despre cum s-a întâmplat totul. Și primul lucru care trebuie spus este că succesul meu în această lume este o consecință a faptului că sunt căsătorit cu Helen LaKelly Hunt. Motivul pentru care Oprah a avut o carte pe care s-o arate în emisiunea ei a fost acela că Helen și cu mine am creat împreună Terapia Relațională Imago și, apoi, conținutul acelei cărți. Și, deși Helen nu s-a implicat atât de mult ca mine în construcția efectivă a frazelor și-a paragrafelor, ea a fost indispensabilă în privința ideilor și a proceselor explicate și a exercițiilor din carte.

Prin urmare, s-a întâmplat să ajung în emisiunea lui Oprah fiindcă noi doi aveam o carte care se dovedise în mod evident bună, iar aceast fapt a fost recunoscut de Oprah. Și după ce-am apărut în show-ul ei, am devenit cunoscuți în toată lumea. În consecință, statutul meu în această lume este derivat din relația cu soția mea; iar extinderea acestui statut i se datorează întâmplării de a fi fost descoperit de Oprah. Oprah și cu mine am devenit prieteni, așa că am repetat acest incident al prezenței mele în emisiunea ei în fiecare an – vreme de 17 ani. Dacă am visat vreodată că am să ajung aici? Păi, cu siguranță, nu. Am presupus că se va vinde cartea într-un tiraj între 5.000 și 20.000 de exemplare și, după asta, totul se va isprăvi. Să devin atât de cunoscut în lume n-a fost ceva la care eu să fi sperat. Oprah ne-a făcut o favoare, dar fundamentul acestei celebrități a fost calitatea relației noastre de cuplu – și conversațiile pe care care Helen și cu mine le-am purtat de-a lungul ultimilor 37 de ani.

Gáspár: Helen, numele tău este legat și de feminism, subiect pe care în ultimii ani marile culturi ale lumii încearcă să-l integreze, pentru ca astfel să se ajungă la o reumanizare a relațiilor. Ce te motivează în această direcție? Ce-ar avea de învățat societatea modernă din feminism? De ce crezi că le este atât de teamă bărbaților, când vine vorba despre feminism?

Helen: Eu sunt în prezent activă într-o afacere de familie. Dar, pe vremea când m-am măritat eu, se presupunea că femeile nu se implică în afacerile familiei – dar soțul putea s-o facă. Deci, acel soț al meu s-a apucat să lucreze la afacerea lui. Și s-au întâmplat niște ilegalități; după care el a trebuit să părăsească țara. Deodată, m-am trezit că sunt o mamă singură. Dar mai apoi, am început să cedez părți din companie și să returnez bani, căci rămăsesem responsabilă de afacerile familiei. Așa am aflat de finanțările pentru femei. Unele se ocupau efectiv de finanțarea femeilor. Altele, ajutau femeile să înțeleagă ce înseamnă finanțele. A fost o nevoie personală aceea de a primi finanțare – nu e ca și cum aș vrut să mă avânt în curentul feminist american sau chiar global. Nu e în ADN-ul meu să fiu o feministă, dar aceasta a fost o inițiativă de ajutorare a femeilor, pentru ca ele să înțeleagă banii. Mi-a rezolvat o nevoie personală.

Neintenționat, am devenit parte din ceva ce s-a dovedit a fi schimbat cultura umanității, de la patriarhat la parteneriat, de la vertical la orizontal. Privește și te minunează! Iar după asta a apărut Harville, care vorbea despre căsnicii sănătoase – despre evoluția de la mariajul de tip dominare/subordonare la modelul de parteneriat în căsnicie. Când eram mică, am fost învățată că soțul este capul familiei. Dumnezeu turna înțelepciune în capul bărbatului, iar el îi spunea nevestei ce era înțelept și ce nu; la rândul ei, aceasta le transmitea copiilor – și așa se instaura ierarhia în familie. Și Harville, dar și toți ceilalți din jurul meu crescuse într-o asemenea familie. Toți. Iar motivul pentru care am simțit că Harville era unul dintre cei mai speciali oameni de pe planetă a fost acela că putea scrie o carte în care să invite cuplurile să-și vadă viața într-un alt fel. Eu am absolvit un masterat în consiliere psihologică, pe care-l urmam atunci când l-am cunoscut pe Harville. Așadar, psihologia și religia au fost pasiunile mele, adevărata mea preocupare, chiar dacă eu sunt percepută azi ca militând pentru feminism. Ceea ce mă încântă în prezent, Gaspar, este ideea că am misiunea de a aduce relațiile sănătoase direct în inima feminismului, acolo unde-ar trebui să fie. De ce anume le pasă femeilor? În primul rând, de căsnicia și de copiii lor. Apoi, de echitatea salariilor în raport cu bărbații; le pasă de violența domestică, de felul cum sunt tratate în lumea politică, vor să se asigure că în Congres sunt și femei și bărbați care să voteze și consideră că ar trebui să candideze și femei la funcția de Președinte. Însă grija lor nr. 1 rămâne căsnicia (și familia). Cele mai multe femei nu știu că totul e un proces, care odată parcurs la va aduce siguranță în familie. Iată motivul pentru care Harville și cu mine vrem să împărtășim lumii acest mesaj. Iar speranța mea e că mariajul sănătos va deveni centrul lumii feministe.

Harville: De ce crezi tu că bărbații sunt reticenți vizavi de feminism?

Helen: Eu cred că, dacă o femeie abordează un bărbat folosind metodele bărbaților pentru a obține puterea (adică fiind asertivă și tratându-i de sus pe ceilalți), bărbaților n-o să le placă asta. Și totuși, a fost o vreme când asta a trebuit să se-ntâmple: femeile au fost nevoite să spargă simbioza dintre femei și bărbați. Fiindcă femeile erau ca o anexă pentru bărbați. Iar dacă te uiți la cum erau făcute legile căsniciei în secolul al XIX-lea, vei vedea și opinia unui jurist pe nume Blackstone, care declara că, atunci când o femeie se căsătorește, juridic vorbind, ea își cedează drepturile de cetățean liber și devine proprietatea soțului ei. Femeia lua numele soțului, contul bancar îi revenea LUI, iar el avea să stăpânească lucrurile. Bărbatul era ca aracul, iar femeia putea fi vița de vie care se înfășoară în jurul lui… ca s-o susțină el. Așa era legea. Și, într-adevăr, femeile au fost nevoite să se revolte – ca să poată rupe starea aceea simbiotică pe care-o moșteniseră de la părinții lor. Să distrugă starea de fapt. Odată aflate pe cont propriu, dacă vrem să ne re-implicăm într-o relație cu bărbații, dar într-o manieră sănătoasă, avem nevoie să învățăm să cerem ceea ne dorim – făcând apel la responsabilitate și la zero negativitate, în relația noastră cu bărbați.

Gáspár: Bunicul meu patern este modelul meu pentru ceea ce înseamnă în această viață un bărbat; iar tu, Harville, ești modelul meu ca psihoterapeut. De aceea vă spun, încă o dată, că sunt extrem de recunoscător fiindcă ați acceptat ca, în 2015, să veniți în România și, mai apoi, să ne susțineți în dezvoltarea comunității de terapeuți Imago din țara noastră. Dar, aș vrea să știu – Pentru voi, care au fost modelele pe care le-ați urmat? Știu și că amândoi aveți o relație aparte cu spiritualitatea, latură pe care încerc și eu să mi-o cultiv de câțiva ani, iar pentru asta vă întreb – Ce este Divinitatea pentru voi?

Harville: Modelul meu de bărbat este cumnatul meu, alături de care am ajuns să locuiesc pe vremea când aveam 7 ani, după ce părinții mei au murit. Mai presus de orice, era un om puternic și liniștit. Nu era turbulent și niciodată nu abuza verbal pe cineva. Îmi amintesc că am avut un singur conflict cu el. Era întruchiparea omului care muncește din greu, genul care se-apucă de o treabă și o duce până la capăt. Era fermier, așa că la fermă m-a învățat cum să fac o mulțime de lucruri. Am devenit priceput și încrezător în mine, ca un bărbat care poate să rezolve orice poblemă – puteam face orice. Dacă era nevoie să reparăm ceva și nu dispuneam de unelte, foloseam cabluri sau orice altceva aveam la îndemână. M-a învățat să trag cu pușca, așa că am învățat să fac asta cu precizie, apoi cum să tai lemne, cum să culeg bumbacul, cum să fac toate treburile de la fermă, să îngrijesc animalele și să mulg vacile. Așa se face că am căpătat un sentiment de competență, ca atunci când poți să duci lucrurile la bun sfârșit. Și cred că acele abilități le-am transferat apoi în viața profesională. Prin urmare, am devenit competent, organizat, rezolv problemele până la capăt, știu să caut soluții, sunt creativ. Iată care-i modelul meu principal în viață. Apoi, trebuie să pomenesc de sora mea, alături de care am locuit, de asemenea, de la moartea mamei și până când am plecat la colegiu. Era genul de persoană care, în circumstanțe cumplite, de sărăcie lucie, a decis că nu mai vrea să fie săracă. Așa că, fără să aibă vreo instruire sau ceva cunoștințe despre afaceri, a pornit o afacere care a avut succes; și a condus afacerea aceea vreme de 40 de ani. Iar când a murit, adunase o avere considerabilă – ca rezultat al acelei afaceri. Era o femeie onestă și afectuoasă și de o mare bunătate. Deci cred că toate acestea laolaltă au fost piese care au conturat modelul meu de viață.

Modelul meu în ceea ce privește profesia a fost Bob Goulding, care a creat, împreună cu soția lui, Mary Goulding, un proces terapeutic numit Analiza Tranzacțională. A ajuns să fie modelul meu după ce am petrecut o lună cu el, în 1972, învățând Analiza Tranzacțională. Ceea ce am conștientizat stând alături de el în aceeași încăpere a fost faptul că era un maestru al observațiilor, interacțiunilor și întrebărilor scurte, precise și clare și că avea o deosebită fluență în procesul lui de îndrumare. Și după ce l-am urmărit îndeaproape vreme de o lună, m-am întors la practica mea privată – lucram pe atunci cu grupuri – fiind după aceea conștient că asimilasem măiestria lui. Grupurile mele începeau să evolueze, oamenii avansau mai rapid. Am introdus mai apoi acele abilități terapeutice și toată măiestria în terapia mea de cuplu, în momentul în care am trecut de la grupuri la cupluri.

În ceea ce privește spiritualitatea, eu am dus o lungă bătălie cu ceea ce înseamnă Divinitatea. De la credință la necredință, de la un Dumnezeu în persoană până la un Dumnezeu personal, iar apoi până la convingerea că Universul însuși e o formă de inteligență și că acea inteligență a Universului poate fi numită Dumnezeu, dar și – mai simplu spus – inteligență sau cunoaștere ori simțire sau conștiință. Am sentimentul că Universul nu este ceva apărut haotic, la întâmplare, ci dimpotrivă, este ordonat și plin de semnificații. Cam în acest gen de spiritualitate îmi duc eu viața.

Gáspár: Nu este niciun secret pentru cei care vă cunosc faptul că, la un moment dat, ați cochetat cu ideea despărțirii, ba chiar i-ați anunțat pe cei din comunitatea Imago că urmează să divorțați. Așa cum probabil era de așteptat, comunitatea a insistat să nu faceți asta. Care a fost acel moment și mai ales cum ar putea fi el descris – cel în care ați decis că, totuși, veți rămâne împreună? A fost un proces? A fost ceva spontan? Cum a fost? Cred că din povestea voastră ar avea de învățat foarte mulți dintre noi.

Helen: Harville și cu mine prețuim genul acesta de întrebare. Pot să spun că, pentru mine, a fost una dintre cele mai rușinoase experiențe ale vieții. Mă simțeam umilită că noi doar munciserăm și iar munciserăm și renunțaserăm unul la altul. Dar această experiență extrem de umilitoare s-a transformat într-o speranță pentru orice cuplu cu care noi vorbim. Ea a dovedit că eram un cuplu dificil, cu care terapia nu funcționase, doi oameni cărora nu le mai rămăsese altceva de făcut decât să-și caute avocat pentru divorțuri. Dar am primit atât de mult feedback de la nenumărați oameni, referitor la ce însemna asta pentru viețile lor, încât ni s-a întărit ideea că Imago – cu ideea de zero negativitate și de susținere, de amabilitate și de dialog structurat – nu era doar pentru cuplurile ușor de împăcat. Și exact asta ne-a transformat relația. Totuși, a fost ceva nu tocmai real în întrebarea ta. Ai presupus că, în momentul când i-am anunțat pe cei din comunitatea Imago, ei au insistat ca noi să ne răzgândim. Știi ceva? Exact așa m-am gândit și eu că se va întâmpla. Exact la asta te-ai aștepta în mod natural, nu-i așa? Că toată comunitatea, pur și simplu, va veni și va zice: „Păi, uite că nu aplicați corect sistemul. Iată cum trebuie să procedați și veți rezolva problema.“ Niciunul n-a făcut asta. Am fost de-a dreptul fascinată de reacția lor la faptul că noi ne-am dus în fața lor la microfon și le-am spus tuturor că „îi respectăm prea mult ca să le ascundem așa ceva; știm că noi i-am învățat cum se procedează, dar nici noi nu știm cum să procedăm; ne-am informat familiile, iar apoi, oarecum, ne-am dat bătuți“. Cam asta e, în esență, ceea ce le-am spus, după care ne-am așezat la locurile noastre. Mă gândeam: „O, Doamne, acum urmează să primesc indicații de la fiecare despre ce anume fac greșit.“ Cineva s-a dus la microfon și ne-a chemat înapoi pe scenă – și în toată sala era o liniște deplină. Moderatorul a spus către cei prezenți acolo: „Vreți să vă ridicați, vă rog?“ Și cei 300 de terapeuți Imago care erau în sală s-au ridicat în picioare și, în tăcere, fiecare dintre ei a ridicat mâna dreaptă și a îndreptat-o spre Harville și spre mine. Iar moderatorul a spus la microfon: „Să fim alături de Harville și de Helen, în acest moment greu.“ Și au rămas așa, în tăcere, vreo două sau trei minute. Niciunul n-a scos un cuvânt. Apoi moderatorul i-a invitat pe toți să ia loc și a spus: „Cu gândurile noastre, suntem alături de voi.“ N-am primit niciun sfat, nimeni nu ne-a spus ce să facem – au fost doar rugăciunile lor. Și asta… a fost atât de impresionant!

Am rămas surprinsă de numărul celor care-au venit la noi și ne-au spus: „Vă mulțumim că ați fost atât de sinceri cu noi. Și noi avem dificultăți în cuplu. Vrem doar să știți că suntem cu sufletul lângă voi.“ Ceea ce s-a întâmplat – spontan! – a fost că un grup de bărbați s-au adunat în jurul lui Harville și i-au oferit susținerea lor în timpul săptămânilor și lunilor care aveau să vină. Iar la mine au venit patru femei, oferindu-mi același ajutor. Acele grupuri (cel de femei și cel de bărbați) au continuat să funcționeze nu doar câteva luni, ci ani întregi. Grupul de bărbați se întâlnește regulat și în prezent, iar grupul de femei, ocazional. Ei, pur și simplu, ne sunt alături. Iar rezultatul a fost că Harville și cu mine am decis să încercăm din nou și să vedem dacă o putem scoate la capăt. Când am privit în urmă și ne-am gândit la ce-a fost, ne-am zis: „Ok, să ne dăm un termen de nouă luni și să vedem dacă putem schimba cumva lucrurile.“ Iar tu ai fost, pur și simplu, remarcabil, Harville. În esență, am inclus procesul de zero negativitate în căsnicia noastră. Acesta a fost ingredientul cel mai important. Fără să realizăm că siguranța era cuvântul-cheie – noi încă nu conceptualizaserăm asemenea lucruri în limbajul Imago. Dar siguranța a fost lucrul care-a contat. Apoi, din perspectiva negativității zero, Harville a început să pună cap la cap conceptul: Având siguranță, cuplurile se conectează. Când nu se simt în siguranță, relația se fracturează. Și dacă oricare dintre voi interacționează cu celălalt ca și cum ar vrea să-l pună la pământ, partenerul nu se mai simte în siguranță, deci cuplul nu se mai poate conecta. E ceva automat, căci creierul e setat să reacționeze la pericol. Deci așa s-au întâmplat lucrurile atunci.

Gáspár: Știu că aveți câte doi copii din căsătorii anterioare și doi copii împreună. Și mai știu că aveți și nepoți. Cum este pentru voi rolul de bunici? Cum îi învățați pe cei mici să aibă încredere în relații? Cum îi învățați să prețuiască iubirea?

Harville: Să fim bunici este unul dintre cele mai importante lucruri din viața noastră; una dintre bucuriile pe care le avem în mod regulat. Pentru nepoți ne străduim să fim modele, în ceea ce privește relația noastră împreună – cum ne purtăm unul cu altul. Și fiica noastră și-a învățat copilul ce înseamnă, în esență, să fii într-o relație de cuplu, așa că nouă nu ne-a mai rămas mare lucru de făcut. Însă cred că e corect să-i susținem, să nu fim negativiști și critici, pentru ca ei să poate avea încredere în relații – deoarece au văzut cum e să trăiești într-o relație în care te simți iubit și ocrotit. Și sunt niște copii foarte, foarte frumoși.

Gáspár: Am ajuns la sfârșitul conversației noastre. Vă mulțumesc pentru amabilitate. În final, aici, la #EpicTalk, avem o tradiție: ultima întrebare este adresată de invitat (sau de invitați). Prin urmare, acum este rândul vostru să mă întrebați ceva – voi fi onorat să vă răspund.

Helen: Eu vreau să știu cum e să fii, în România, un asemenea vizionar și antreprenor? Cum a fost anul în care ai început?

Gáspár: Mulțumesc, Helen, cuvintele tale mă fac să mă simt mai valoros decât mă percep eu în realitate. Nu m-am văzut niciodată ca fiind un vizionar și cu atât mai puțin un antreprenor. Am simțit, însă, că trebuie să fac ceva măreț, că am o energie interioară care, dacă nu ajunge să fie îndreptată spre ceva constructiv, mă va distruge prin interior. Recunosc că nu aveam idee de unde și cum să încep – în familia noastră bărbații nu au îndrăznit să riște prea mult – dar am avut norocul de-a întâlni oamenii potriviți la momentul potrivit și de a-mi păstra viu în minte visul: Vreau să devin unul dintre cei mai buni psihoterapeuți din România. La început a fost greu, mai ales din cauza faptului că mă rușinam de acest țel și nu-mi puteam imagina cum ar ajunge să devină realitate. Dar, dincolo de rușine și de frică, știam că există și altceva; acolo am descoperit curajul, compasiunea și conectarea. Sunt 100% convins că nimeni nu poate face nimic de unul singur, că resursele se află în #PutereaRelațiilor și că, dacă vom continua să credem în asta, întregul Univers va lucra în favoarea noastră. Primul an a fost greu, iar al doilea a fost la fel de greu; abia după primii 4, am simțit că, parcă, lucrurile se îmbunătățesc. Și acum îmi este greu, dar cred că am învățat să mă obișnuiesc cu greul și să-l percep ca fiind parte din această aventură umană numită „viață“.

Harville: Ce anume te-a atras la Teoria Imago atât de mult, încât ai făcut-o așa de cunoscută în România? Și, în altă ordine de idei, cum merge viața ta?

Gáspár: Prima dată când am auzit de Teoria Imago, a fost în timpul unei discuții cu supervizorul meu de atunci, Domnica Petrovai, și recunosc că m-au înfuriat spusele ei. Mi se părea că este o teorie complicată și prea „văzduhistă“ – pe principiul că… ceea ce mintea nu înțelege va fi tentată să respingă. Apoi, recunosc, o parte dintre principiile Imago nu mi-au mai dat pace. Parcă se lipiseră de gândurile mele, așa că mă întorceam din nou și din nou la ele. Am reluat prima ta carte, Primește iubirea pe care o dorești, am citit-o din scoarță în scoarță și la fel am făcut cu toate celelalte cărți pe care le-ați scris voi. Și, încetul cu încetul, totul a căpătat un sens, am început să „văd” logica, să „aud” ecoul Teoriei Imago și să „simt“ adevărurile pe care le susține. După care, nimeni și nimic nu m-a mai putut opri din a introduce România în Revoluția Relațională, care începuse de ani buni la nivel internațional.

În cealaltă ordine de idei… viața mea este într-o continuă revoluție. Încerc să fac pace cu trecutul meu, să îmi cultiv cât mai înțelept energia care derivă din toate emoțiile pe care le trăiesc, să mă las iubit (ceea ce este, probabil, cea mai mare provocare în prezent) și să îmi permit să trăiesc ca orice om – nu ca un psiholog sau terapeut care le știe sau ar trebui să le știe pe toate. Anul 2017 a fost unul de răscruce, a fost anul în care am simțit cu adevărat că m-am maturizat, am avut de luat decizii majore pe plan personal și de acceptat că viața are un plan al ei, care poate fi foarte diferit de cel construit de mintea mea. Însă indiferent de câte provocări voi mai avea de înfruntat, niciodată nu voi renunța la a ținti spre tribul luptătorilor înțelepți, al oamenilor care știu să cultive iubirea, ei fiind conștienți că acesta este sensul călătoriei noastre pe pământ.

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0