Skip to content

Luna aceasta, la #EpicTalk sunt onorat să am un nou invitat, care a revoluționat parentingul la nivel internațional, în ciuda faptului că nu este nici psiholog și nici pediatru. Heidi Murkoff – probabil mai cunoscută drept „Ms. What to Expect When You’re Expecting“ (grație cărții sale, care a făcut înconjurul lumii, fiind tradusă în 34 de limbi) – vine în această toamnă la București. Înainte de sosirea ei, am purtat împreună o conversație adevărată despre acele părți ale parentingului care sunt mai puțin dezbătute public, dar sunt importante pentru fiecare familie. Dragi cititori, lectură plăcută să aveți!

Gáspár: Heidi Murkoff, bun venit pe PaginaDePsihologie.ro, platforma online care promovează în România sănătatea relațională sub toate formele sale. Este o mare onoare să te avem alături de noi în această conversație adevărată și abia așteptăm luna noiembrie, ca să te întâlnim în carne și oase la București. Dar, până atunci, aș vrea să începem discuția noastră pornind de la subiectul care te-a făcut cunoscută în întreaga lume, și anume: la ce ne putem aștepta atunci când, într-un cuplu, partenera este însărcinată. Prima ediție a faimoasei tale cărți (La ce să te aștepți când ești însărcinată) a apărut în 1984 și, de atunci până în prezent, s-a vândut în peste 19 milioane de exemplare; iar anul trecut, în România, a apărut cea de-a cincea ediție. Așadar, aș vrea să te întreb – Care crezi că sunt principalele nevoi ale unei femei începând din momentul în care află că este însărcinată și care sunt, de asemenea, nevoile esențiale ale viitorilor tătici?

Heidi Murkoff: Îi salut pe toți cititorii români! Sunt încântată de această întâlnire virtuală și, cu siguranță, abia aștept să vă îmbrățișez în noiembrie.

Ca să-ți răspund la prima întrebare… Nevoile femeilor însărcinate se pot schimba nu doar de la o săptămână la alta sau de la lună la lună, ci și de la o zi la alta, ba chiar și dintr-o clipă într-alta. Totuși, există niște constante universale. Să crești un bebeluș e treabă grea și, pe măsură ce sarcina avansează, literalmente devine o treabă grea – atât fizic, cât și emoțional, de la durerile de cap și până la umflăturile degetelor de la picioare (plus alte simptome prin restul corpului). Chiar dacă viitoarea mamă și-a dorit cu ardoare să rămână însărcinată, dar mai ales dacă sarcina nu a fost planificată, ea se va trezi într-un carusel emoțional. Nu vorbim aici doar de schimbările de dispoziție declanșate de hormoni (cu plânsete și, poate, uneori țipete), ci și de combinația ocazional copleșitoare de solicitări fizice și emoționale pe care sarcina i le impune unei femei. Așadar, în mod sigur ea va avea nevoie de sprijinul celor din jur (mai ales al partenerului). Mă refer la susținere fizică și emoțională cu precădere în momentele când simptomele te doboară – fie că e vorba de grețuri și vărsături, poftă sau aversiune față de mâncare, vertijuri și dureri nesfârșite ori (simultan!) epuizare și disconfort care dă insomnii. Evident, va avea nevoie și de o bună îngrijire medicală (din partea unui obstetrician sau a unei moașe); de răspunsuri la întrebările care o preocupă (din partea acelorași specialiști și, să sperăm, din cartea mea); de o alimentație sănătoasă (cea mai bună de care ar putea beneficia, date fiind toate acele neplăceri stomacale specifice); și de un echilibru între exerciții fizice și odihnă.

Pentru toate mamele și tații, cunoașterea înseamnă, cu adevărat, putere. La fel e și pentru cuplurile ce așteaptă un copil, precum și pentru cei care au un nou-născut. Cu cât știe un tătic mai multe despre provocările pe care le traversează partenera lui, cu atât mai eficient o poate susține, ajutând astfel la dezvoltarea fătului pe care ea îl poartă în pântec. Din fericire, tații au devenit participanți mult mai activi în perioada sarcinii și, de asemenea, parteneri cu „normă întreagă“ în parenting. În această carte a mea de care ai pomenit, există casete cu informații special destinate tăticilor, care abordează unele dintre nevoile și grijile lor; însă eu îi încurajez (îi invit, le recomand călduros!) să citească toată cartea, pentru a înțelege mai bine un proces pe care ei nu-l vor trăi niciodată pe propria piele, dar și pentru a se apropia mai ușor de partenera însărcinată și de bebelușul pe care nu-l pot simți în interiorul lor. În ciuda tuturor deosebirilor biologice, pentru tată ar fi bine să aibă o bună conexiune cu copilul și cu mama lui, încă din perioada prenatală.

Iată de ce anume au amândoi nevoie: comunicare. Deschisă. Dinamica schimbătoare a unei relații poate fi problematică; însă, prin comunicare și înțelegere, viața lor se poate dovedi incredibil de frumoasă. Dincolo de orice, apropierea aceasta a cuplului, ca o echipă, în perioada în care ei se pregătesc să aducă pe lume o nouă viață, ar putea fi o experiență surprinzătoare.

Gáspár: Adesea aud din partea femeilor însărcinate observația că pare împovărător să primească sfaturi peste sfaturi din partea semenilor și că este ca și cum toată lumea ar avea dreptul să-și dea cu părerea în ceea ce privește viața lor. Așa că, Heidi, te întreb – Cum anume ar fi indicat să se poarte o comunitate conștientă și matură din punct de vedere relațional, atunci când vine vorba despre interacțiunile obișnuite cu o femeie însărcinată?

Heidi Murkoff: Să-i arate o empatie fără rezerve – asta aud tot timpul de la mame! Unele ar merge până într-acolo încât să înființeze Poliția Sarcinii (și s-o răspândească peste tot). O femeie însărcinată pare să devină, așa cum ai spus și tu, un fel de proprietate comunitară… responsabilitatea tuturor (sau cel puțin așa e pentru unii)… cum ar veni, aproape un proiect de grup. Sfaturile pot fi de ajutor, dar sunt mult mai utile atunci când se dovedesc informative, corecte și nepărtinitoare; și mai ales când au fost solicitate în prealabil. Viitoarele mămici n-au nevoie să audă că n-ar fi trebuit să mănânce înghețata aceea ori să bea din ceșcuța de cafea (apropo, două cești pe zi nu reprezintă un pericol!) sau că nu era cazul să facă sport ori să muncească și nici că s-au îngrășat prea tare… nu le place să audă că burta lor e prea mare sau prea mică, prea sus ori prea jos… și, cu siguranță, nu le trebuie să audă pe nimeni relatând experiența propriei sarcini, despre cum a fost să nască și cum a suportat altcineva durerile facerii (mai ales dacă e vorba de povești de groază). De asemenea, e necesar să le ceri acordul înainte de a le atinge pe burtică sau de a încerca să vezi dacă bebe lovește din piciorușe (da, bebelușii chiar mișcă), pentru că toate aceste intimități îi aparțin doar mamei. Și, fără îndoială, mamele nu vor să li se invadeze spațiul privat fără permisiune. E suficient să le dăm de știre că suntem acolo pentru ele, dacă au nevoie. E recomandat să ne păstrăm în tăcere opiniile personale despre sarcina cuiva, dacă nu ni se cere părerea. Cu alte cuvinte, ține-ți mâinile acasă, dacă n-ai cerut voie și nu ți s-a dat acordul să atingi o femeie însărcinată.

Gáspár: În România, un subiect încă mult prea puțin dezbătut este cel al sănătății și educației sexuale. Desigur că, în ciuda faptului că nu ne simțim confortabil să adoptăm astfel de subiecte, ele ne influențează viața mai mult decât am vrea să credem. De aceea, fără alte ocolișuri, te întreb direct – Ce este bine să știe un cuplu de viitori părinți despre fluctuațiile de natură sexuală din timpul sarcinii și cât de periculos este să facem sex în această perioadă?

Heidi Murkoff: Eu n-am ezitat niciodată să vorbesc despre sex. Este, de altfel, unul dintre subiectele mele favorite. Și asta, fiindcă e o parte naturală, normală și sănătoasă a oricărei relații intime. Cu siguranță, nu poate fi considerată altminteri nici în timpul sarcinii. Totuși, siguranța trece în prim-plan, așa că trebuie să lămurim lucrurile: pentru vasta majoritate a femeilor, sexul nu e periculos pe durata sarcinii. Atâta vreme cât medicul sau moașa nu a recomandat întreruperea raporturilor sexuale și nici nu a considerat contracțiile orgasmice un factor de risc pentru pierderea sarcinii, nu vă abțineți! Chiar dacă se apropie sorocul, puteți face sex, dacă vă doriți. Nu și după ce s-a rupt apa. E valabil pentru sex, masturbare și, în mare măsură, cam tot ce vă provoacă plăcere. Problema, pentru unele femei, e că activitatea sexuală nu le mai face să se simtă bine sau că, pur și simplu, nu mai au dispoziția necesară. (E greu să fii plin de romantism, când mai tot timpul îți vine să vomiți sau te dor sânii.) Însă pentru alte femei e grozav și parcă niciodată n-a fost mai plăcut (grație aportului sangvin și sensibilității ridicate). Cu toate acestea, din când în când femeia are dispoziția necesară, dar partenerul ei nu. Asta se poate întâmpla fiindcă el se teme să n-o rănească pe ea sau pe făt și de aceea ar fi bine să ceară asigurări din partea medicului sau a moașei (dar întotdeauna poate conta pe mine!). De asemenea, poate fi vorba de un decalaj psihologic (el fiind obișnuit să-și vadă partenera ca pe-o femeie, nu ca pe-o mamă), acum trebuind să-și schimbe perspectiva. Ori s-ar putea îngrijora că bebelușul e treaz și-l vede (ceea ce, în mod cert, nu e adevărat). În plus, mai există și o componentă hormonală, de vreme ce bărbații suferă ei înșiși o creștere bruscă a cantității de estrogen și o scădere similară a testosteronului, în perioada sarcinii și post-partum. (Acesta e felul Naturii de a se asigura că tatăl va avea grijă de puii lui.)  Deci, sexul ar putea fi mai plăcut ca oricând pentru amândoi… sau doar pentru unul… ori ambii își pot pierde interesul pentru asta. Pe de altă parte, cei doi ar putea cunoaște diferite suișuri și coborâșuri, ca să spunem așa, ale dorinței sexuale și ale stării de confort în timpul actului sexual, adesea începând cu trimestrul doi de sarcină.  Pentru toți cei care au îndoieli, trebuie spus că „normal“ este ce ți se pare ție normal. Însă cea mai importantă este, încă o dată, la fel ca întotdeauna, comunicarea. Evident, e fundamentală pe tot parcursul unei relații, doar că în timpul sarcinii trebuie să fie caracterizată de multă empatie. Dacă unul dintre voi sau amândoi resimțiți lipsa dorinței, vorbiți despre asta. Altfel, libidoul scăzut ar putea fi interpretat de celălalt drept lipsă de iubire sau de interes. Și nu uitați că atingerile – fie că vă strângeți într-o îmbrățișare neașteptată, vă țineți de mână, vă mângâiați cu tandrețe când stați pe canapea, fie că vă bucurați de o întreagă partidă de sex – sunt vitale pentru o relație. Intimitatea poate lua diferite forme exterioare, atâta vreme cât există în interior.

Gáspár: Un alt subiect care stârnește multă încărcătură emoțională în România zilelor noastre este cel al vaccinării. Iar pentru că tema asta e mult prea amplă, aș vrea să ne spui pe scurt – Care este opinia ta, în ceea ce privește vaccinarea și de ce anume ar fi bine să țină cont părinții, atunci când iau astfel de decizii?

Heidi Murkoff: Vaccinarea este cea mai reușită inițiativă din domeniul sănătății publice, raportat la întreaga noastră istorie. Salvează în fiecare an mii și mii de vieți (mai ales bebeluși și preșcolari), ferind copiii de boli care în trecut îi secerau pe capete. Astfel de boli au fost aproape cu totul eradicate, însă unele amenință să revină și chiar au reapărut în multe țări. Adevărul este că, atunci când părinții nu-și vaccinează copiii, îi expun (nu doar pe-ai lor, ci și pe-ai altora) la risc. Îmi dau seama că adulții nu fac asta ca să-i pună în pericol pe cei mici sau generația lor; aleg să nu-i vaccineze fiindcă ei consideră că așa îi protejează. Singura problemă este că nu-i nimic adevărat în convingerea asta. A existat o masivă campanie de dezinformare în privința vaccinurilor, bazată integral pe mituri, nu pe fapte concrete. Și, din păcate, campania aceasta a fost larg promovată de social media, precum și de câteva celebrități. Nu judec niciun părinte, dar îmi fac griji pentru micuții ai căror părinți au luat decizia eronată de a nu-i vaccina. Vaccinurile funcționează și salvează vieți. Pe de altă parte, bolile copilăriei pot ucide. Iar vaccinurile nu sunt doar pentru copii. Și adulții au nevoie de imunizare; de protecție împotriva gripei, spre exemplu, mai ales dacă viața lor se desfășoară în preajma unor copii prea mici pentru a fi vaccinați. (În SUA, viitoarele mămici au noi vaccinuri incluse în schemele de tratament, la fiecare sarcină în parte.) Iar vaccinurile nu-i protejează doar pe copii; femeile însărcinate sunt, de departe, mult mai expuse riscului de a face complicații serioase, dacă se îmbolnăvesc de gripă. (Iată de ce tocmai ele ar trebui să beneficieze de un astfel de vaccin.)

Gáspár: Este adevărat că majoritatea femeilor care rămân însărcinate primesc această veste ca pe-o binecuvântare. Dar, fiind realiști și păstrându-ne compasiunea față de toți oamenii, aș vrea să abordăm puțin și situația femeilor care nu-și doresc să fie mame și, totuși, din varii motive aleg să păstreze sarcina – Ce recomandări ai avea pentru aceste viitoare mame? Cum anume se pot pregăti ele mai bine pentru ceea ce le așteaptă?

℗PUBLICITATE



Heidi Murkoff: Toate lucrurile acelea despre care am spus că ar constitui un sprijin pentru femeile însărcinate sunt deosebit de importante pentru o femeie care nu și-a planificat sarcina și este ambivalentă în privința acesteia și a rolului ei de mamă (îndoieli pe care, apropo, le are orice femeie la un moment dat și pentru care n-ar trebui să se simtă niciodată vinovată). Ultimul lucru de care ar avea nevoie e să fie făcută să se simtă prost din cauză că e confuză. În schimb, i-ar prinde bine să intre în legătură cu alte (viitoare) mame, ca să nu se mai simtă izolată. Uneori, te ajută fie și numai conștiința faptului că nu ești singură. Acesta e cel mai bun aspect al comunității online ce s-a închegat pe site-ul WhatToExpect.com, precum și al aplicațiilor software WhatToExpect, care se ocupă de sarcină: îți dau posibilitatea de a căuta sprijin și de a-i sprijini pe alții, indiferent în ce parte a lumii ar locui fiecare și indiferent dacă ai în viața reală prieteni care te susțin sau n-ai pe nimeni. Așa cum spun eu mereu, să fii mamă înseamnă, în ultimă instanță, să fii și soră – ne descurcăm mai bine împreună. De asemenea, e folositor și să te alături unui grup local de susținere sau unei clase de viitoare mămici, iar mai apoi unui nou grup de mame. Și e bine să cauți ajutor de specialitate, dacă te confrunți cu depresia sau anxietatea ori cu vreo altă afecțiune care-ți tulbură starea de spirit (fie în timpul sarcinii, fie post-partum). Nicio mamă n-ar trebui să sufere în tăcere.

Gáspár: Experiența de clinician îmi arată că, atunci când vine vorba despre parenting, între femei și bărbați există abordări evident diferite. Iar un aspect interesant pe care l-am observat este acela că tații par mai puțin critici și dispuși să-i judece pe alți tătici, în comparație cu mamele, care sunt mult mai prompte în a interpreta negativ parentingul aplicat de alte femei. Care este experiența ta cu privire la aceste diferențe și ce mesaj ai avea pentru mamele care simt „dorința“ de a fi ca niște soacre cu alte mame din comunitatea de parenting?

Heidi Murkoff: De fapt, e surprinzător că spui asta, fiindcă și eu sunt de aceeași părere. Și iată de ce… În mod obișnuit, bărbații nu se judecă pe sine; nu sunt așa de aspri cu ei înșiși cum sunt femeile vizavi de ele însele. Prin urmare, n-au tentația de a-i judeca nici pe confrații lor. Femeile în general se condamnă în forul lor interior, prin urmare sunt mai înclinate să se judece inclusiv în calitate de mame (și nu le scapă din ochi nici pe alte mame). Ei bine, de fiecare dată, eu transmit același mesaj: toate suntem în aceeași oală. Ar trebui să ne sprijinim una pe alta ca niște surori, nu să ne judecăm. Și să nu uităm: fiecare sarcină, fiecare femeie, fiecare bebeluș, fiecare copil e altfel; așa că ceea ce i se potrivește cuiva nu funcționează și pentru altcineva. Există foarte puține principii universal valabile, în afară de: „Iubește-ți copilul necondiționat“, „Ține-ți copilul sănătos și în siguranță“ și „Există o mulțime de căi spre a fi un părinte bun“. Tu singură hotărăști ce alegeri faci, însă alegerile altei mame nu depind de tine – nici măcar dacă e nora ta J. De un singur lucru poți fi sigură: fiecare mamă și fiecare tată își doresc tot ce-i mai bun pentru propriii copii. Cum procedează… e problema lor.

Gáspár: Pornind de la faptul că ai scris prima ediție a cărții acesteia atunci când erai tu însărcinată și acum ești bunică, aș vrea să ne vorbești puțin și despre tine – Care a fost cea mai mare provocare, în timpul sarcinii? Și apoi– Care este cea mai frumoasă parte a rolului de bunică?

Heidi Murkoff: Cea mai mare provocare în timpul sarcinii a fost că nu știam la ce să mă aștept! Primul nostru copil n-a fost planificat. Ne-am căsătorit și, trei luni mai târziu, ups! Nu existau cărți care să te îndrume, nici site-uri la care să apelezi. Erik și cu mine aveam sute de întrebări și temeri, dar absolut niciun răspuns. Deci am devenit „mamă în misiune“. Mi-am asumat misiunea de a-i ajuta pe alți părinți să adoarmă ceva mai liniștiți decât reușiserăm noi. Literalmente, cu două ore înainte să înceapă travaliul meu cu Emma, i-am trimis editorului manuscrisul cărții La ce să te aștepți când ești însărcinată. Între timp, misiunea mea a luat amploare, dar eu am rămas aceeași: vreau să-i ajut pe viitorii părinți să afle la ce anume să se aștepte, să-i blindez cu informații, să le ofer suportul de care au nevoie, să-i încurajez, să-i țin de mână dacă e necesar. Îmi place să-mi imaginez toată susținerea aceasta pe care o ofer ca pe-o îmbrățișare. Iar cea mai frumoasă parte a rolului de bunică e… totul. Tot ce se spune este adevărat – doar că e mult, mult mai frumos decât ți-ai putea închipui.

Gáspár: În 2012, s-a lansat versiunea cinematografică a cărții tale, într-o peliculă intitulată Pregătește-te, că vine!, în rolurile principale fiind Cameron Diaz, Jennifer Lopez și mulți alții. Cum a fost pentru tine, ca autoare de nonficțiune, să fii martora producerii unui film artistic pe baza informațiilor scrise de tine și care a fost impactul filmului asupra cărții? 

Heidi Murkoff: Să spunem că n-aș renunța la jobul meu. Am fost prezentă pe platou în cea mai mare parte a filmărilor, însă nu aveam asupra procesului genul de control pe care mi l-aș fi dorit. Și ar fi ieșit un film cu totul diferit, dacă echipa mea ar fi avut control. Cât despre impactul filmului asupra cărții, presupun că a făcut-o să fie și mai emblematică. Însă cred că-ți dai seama că – după atâția ani – nu mai avea nevoie de publicitate. Nu pentru asta fac eu tot ce fac. Nu faima e mobilul aflat în spatele conceptului „What to Expect“. În centrul tuturor eforturilor mele s-au aflat întotdeauna mamele și tații și bebelușii lor (cei din lumea reală, nu cei fabricați la Hollywood). Dar Cameron Diaz, Matthew Morrison, Rodrigo Santoro, Chace Crawford – toți au fost foarte drăguți și amuzanți, așa că a fost plăcut să lucrez cu ei. În treacăt fie spus, tatăl lui Matthew Morrison a fost moașă (chiar el mi-a spus)… s-a potrivit perfect!

Gáspár: Pe data de 2 noiembrie, părinții și viitorii părinți din România vor avea ocazia să te vadă la București, în cadrul Conferinței „La ce să te aștepți“. Aș vrea să ne dai câteva informații despre eveniment – La ce ne putem aștepta, dacă participăm la această conferință? Iar pentru cei care încă mai au dubii dacă să vină sau nu – Un motiv pentru a nu rata întâlnirea cu tine?

Heidi Murkoff: Va fi pentru participanți o șansă de a pune toate întrebările acelea despre sarcină și parenting care s-au adunat în mintea lor. Îi aștept cu drag pe toți cei interesați. Îți spun sincer că n-aș vrea să pierd eu întâlnirea cu ei, fiindcă mereu îmi doresc să aflu noi experiențe. Am bătut cale lungă prin această lume – din Sudanul de Sud, aproape de granița somaleză, și până în Sierra Leone; din Germania până în Guam, în mijlocul Oceanului Pacific, trecând prin Egipt, Liban și Iordania… Și nu mă pot gândi la o nicio ocupație mai bună care să-mi ocupe timpul, decât aceea de a fi împreună cu mamele și tații. Indiferent ce anume ne desparte (geografic, cultural, politic, social, socioeconomic, rasial sau religios), ceea ce avem toți în comun e mult mai important (și este ceea ce ne unește): legătura emoțională dintre părinți.

Gáspár: Dragă Heidi, am ajuns la finalul conversației noastre. Iar tradiția seriei de interviuri #EpicTalk cere ca ultima întrebare să-mi fie adresată de către invitat. Așadar, care este întrebarea ta către mine?

Heidi Murkoff: Aș vrea să știu: Care consideri că e cel mai bun sfat pe care i l-ai putea da unui viitor sau proaspăt părinte?(Al meu sună așa: „Oprește-te din tot ce faci și miroase bebelușul. Încearcă să te stresezi mai puțin și să te bucuri mai mult! Și nu-ți mai ocupa timpul cu prostii, căci bebelușii cresc atât de repede!“

Gáspár: Hmmm… O întrebare foarte bună! Eu fiind un perseverent susținător al relației părinte-copil, l-aș sfătui pe adult să facă tot posibilul pentru a proteja conexiunea invizibilă care-i leagă. Nu doar cât e copilul său bebeluș, ci toată viața. Fiindcă atunci când e mic, legătura dintre ei este ușor de păstrat: copilul are nevoie de părinte, n-are unde să plece. Dar mai târziu, firul care-i leagă se subțiază și devine fragil, dacă părintele n-are grijă să-l consolideze în permanență – cu iubire, bunătate și sinceritate.

Și, în fiecare dimineață, proaspătul (sau mai puțin proaspătul) părinte să-și reamintească sieși – din nou și din nou – că este cel mai bun părinte pentru copilul său. Chiar dacă e obosit, iritat și împovărat de griji (sau cu atât mai mult). Cred că părinții au o nevoie acută de apreciere și validare, chiar și atunci când o dau în bară sau nu sunt exemplari. Dar nicio validare din lume nu are forța celei pe care ți-o acorzi singur în fața oglinzii. Așadar, să nu mai aștepte aprecieri (care vin sau nu vin) de la alții. Să aibă încredere în sine, căci numai din adâncul ființei lor va veni mereu puterea de a merge mai departe.

Psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, membru al Colegiului Psihologilor din România, formator la diferite programe de formare complementară, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0