Dragi cititori ai Paginii de Psihologie, luna aceasta vă invit la o conversație adevărată cu unul dintre cei mai curajoși bărbați ai zilelor noastre. Dacă imaginația voastră a zburat către super-eroii din filme, vă rog să reveniți în lumea reală, pentru că invitatul meu este un bărbat în carne și oase, care a străbătut un îndelungat drum psihologic și profesional pentru a ajunge în punctul în care se află astăzi. Este primul sportiv de performanță cu care am dialogat; probabil, primul tânăr cu adevărat bogat din punctul de vedere ar resurselor financiare câștigate de el însuși; și e primul autor mai tânăr decât mine pe care l-am avut invitat la seria de conversații #EpicTalk. Doamnelor și domnilor, pentru prima dată într-un interviu acordat în exclusivitate pentru România, omul momentului – Lewis Howes.
Gáspár: Lewis, este o mare onoare pentru mine să purtăm această conversație adevărată, aici, pe platforma Paginii de Psihologie. Recunosc că am auzit pentru prima dată de tine în urma unui interviu pe care l-ai avut cu Esther Perel pe You Tube și apoi am descoperit colecția ta de interviuri „The School of Greatness“; după care am continuat să te urmăresc în mod constant și să descopăr în tine un bărbat cum rar se mai întâlnește în zilele noastre. Ești uman, vulnerabil și extrem de sincer și deschis, în ceea ce privește povestea ta de viață. De aceea, aș începe interviul cu întrebarea: Cum ți-ai cultivat acest curaj? și De ce crezi că este importantă asumarea vulnerabilității pentru noi bărbații?
Lewis: O mare parte din viață, m-a îngrozit ideea de a vorbi despre gândurile și sentimentele mele, fiindcă eu credeam că lumea m-ar fi judecat și, atunci, nu m-ar mai fi plăcut. Însă cu cât îmi ignoram emoțiile și încercam mai tare să le ascund, cu atât mai mult se înrăutățeau relațiile mele și cu atât mai nefericit eram. În cele din urmă, am ajuns într-un punct de cotitură, în care am știu că trebuie să decid ce fel de viață vreau să trăiesc. M-am bucurat de mult sprijin din partea antrenorilor și a prietenilor, așa că încet-încet am început să vorbesc despre vulnerabilitățile mele. Nu mi-a fost tocmai la îndemână, însă cu cât exersam mai mult, cu atât mai ușor devenea totul. Ca bărbați, trebuie să fim conștienți că, evident, calitatea relațiilor noastre depinde de cât suntem noi dispuși să ne deschidem sufletul.
Gáspár: Unul dintre interviurile tale, pe care l-am urmărit de mai multe ori, este acela în care discuți cu Brené Brown despre cea mai recentă carte a ei, cu privire la cultivarea curajului. Ce crezi că avem noi, bărbații, de învățat de la femeile curajoase ca dr. Brown, Najwa Zebian sau Glennon Doyle?
Lewis: Asemenea femei m-au învățat multe despre ce înseamnă curajul de a-ți arăta vulnerabilitatea. N-a fost ușor nici pentru ele să se dezvăluie în fața lumii, povestindu-și suferința sau zbuciumul prin care au trecut. Însă, pe măsură ce le ascultam istorisirile și urmăream impactul pe care îl aveau ele asupra altor oameni, înțelegeam că, de fapt, vulnerabilitatea e o forță. Dacă vreau să schimb ceva în lume, trebuie să-mi asum povestea mea de viață și să spun adevărul despre tot ce-am trăit.
Gáspár: Experiența mea de psiholog clinician și de lucrător social care a muncit mai bine de 17 ani cu copii și adolescenți îmi arată că abuzul sexual asupra copiilor este mai frecvent decât am crede. Ascultând o parte dintre interviurile pe care le-ai dat și citind noua ta carte, am aflat și de abuzul sexual la care ai fost tu supus în copilărie. Cum ți-a afectat dezvoltarea ca băiat această experiență negativă și cum crezi că ar putea părinții să-și echipeze mai bine copiii, pentru ca astfel de situații să devină cu adevărat rare, dacă nu chiar inexistente?
Lewis: Faptul că am fost abuzat sexual de fiul femeii care ne era babysitter, pe vremea când aveam 5 ani, mi-a afectat întreaga viață – până când am ajuns la 30. În timp, mă transformasem într-un om mânios, defensiv și complet focalizat pe ideea de a deveni mai mare și mai tare ca oricine altcineva din jurul meu. Și nimic din tot ce realizam nu-mi aducea vreo mulțumire, fiindcă – în adâncul meu – durerea pe care o îngropasem adânc sufoca orice bucurie. Câtă vreme n-am reușit să mărturisesc ce mi se întâmplase și să discut cu familia mea despre asta, nu m-am vindecat și n-am putut să mă eliberez de furie. Părinții nu-și pot proteja copiii de toate pericolele, dar îi pot învăța că e normal să vorbească despre sentimentele, durerea și conflictele lor interne. Ei pot fi un exemplu despre cum se poate face asta într-un mod sănătos.
Gáspár: În urmă cu câțiva ani, ai publicat prima ta carte – care a devenit foarte repede un bestseller internațional. Cum ajunge un sportiv de succes să fie un autor de referință și un simbol internațional în domeniul dezvoltării personale și a antreprenoriatului?
Lewis: Primul meu succes editorial a venit după un periplu de 10 ani. În școală, mă luptasem într-atât cu scrisul și cititul, încât cu greu am absolvit. De-asta mi-am concentrat toată energia către sport. Dar, odată ce cariera mea de sportiv s-a încheiat în urma unei accidentări, am intrat într-o perioadă neagră a vieții mele, simțindu-mă rătăcit și neputincios. Abia când mi-am reinventat viața, devenind antreprenor, și mi-am clădit o identitate profesională cu totul nouă, am căpătat încrederea de a scrie o carte despre ceea ce învățasem. Încrederea vine doar după multă practică și rezultate pozitive. E nevoie de timp, muncă multă și dedicare.
Gáspár: Rămânând puțin la succesul pe care l-ai atins în noua ta viață, aceea de om interesat de starea psihologică de bine… Care este cea mai importantă și, probabil, mai grea lecție de viață care încă îți dă de furcă pe plan personal?
Lewis: Și acum învăț, în fiecare zi, să mă iubesc – ca ființă umană – și să nu mai fiu atât de sever cu mine însumi. Multă vreme, am fost un perfecționist, așa că nu m-am simțit niciodată satisfăcut de performanțele mele. Să mă vindec de traumă și să renunț la toate așteptările nerealiste mi-a fost de mare ajutor, însă tot mai am de lucrat, când vine vorba să fiu bun cu mine și să-mi permit să răsuflu din când în când – indiferent ce rezultate obțin într-un context sau altul.
Gáspár: Am avut onoarea de a scrie prefața la ediția în limba română a celei de-a doua cărți pe care ai publicat-o (și care acum este disponibilă și în limba română). Pe măsură ce-o citeam, simțeam cum crește un enorm respect față de tine. Întreaga lectură a decurs ca o discuție între doi prieteni. Pentru cine ai scris această carte și de ce crezi că merită citită de bărbați și de femei deopotrivă?
℗PUBLICITATE
Lewis: Am scris această carte pentru bărbații ca mine – care s-au lăsat întreaga viață sfâșiați de mesaje contradictorii despre ce înseamnă fii un bărbat adevărat. Dar aș vrea, de asemenea, s-o citească și femeile – pentru ca să poată înțelege mai clar de ce bărbații se zbuciumă în sinea lor atât de mult și cum anume ar putea ele să-i susțină.
Gáspár: Titlul cărții este sugestiv – Măștile masculinității – și îmi place foarte tare că ai ales să readuci la viață acest concept din psihologie. Ce este o astfel de mască și care sunt costurile pe care bărbații le plătesc pentru că le poartă?
Lewis: În carte, eu mă refer la măști ca la niște camuflaje cu care ne acoperim adevărata personalitate, astfel încât să putem arăta în lume doar acele părți ale sinelui despre care noi considerăm că vor fi acceptate de ceilalți. Pentru bărbați, asemenea măști ar putea întruchipa un mascul dominant (alfa), un atotcunoscător, un actor iscusit etc. Iar costul pe care-l plătim pentru că purtăm aceste măști constă în faptul că ne simțim singuri, neînțeleși sau temători – ca să enumăr doar câteva dintre consecințe. O mască ascunde față de ceilalți cine suntem noi în realitate.
Gáspár: Una dintre întrebările-cheie din interviurile tale sună cam așa: „Dacă s-ar pierde tot ce-ai scris sau publicat până acum, care ar fi cele mai importante trei idei pe care ai vrea să le lași moștenire lumii?“ Așadar, Lewis, Care sunt gândurile sau ideile pe care le-ai lăsa în urma ta?
Lewis: Aceste gânduri se schimbă frecvent în mintea mea, însă mi-ar plăcea ca oamenii să știe cât de mult contează fiecare dintre ei, cât de importante sunt visele fiecăruia și, mai ales, că toți dețin potențialul de a atinge excelența.
Gáspár: Una dintre întrebările mele preferate are legătură cu frica și curajul. O emoție pe care o cunosc foarte bine și un comportament pe care vreau să-l cultiv cât mai mult în viața mea. De aceea te întreb: Care este frica sau temerea care-ți bântuie nopțile și care e cea mai mare dovadă de curaj exprimată anul acesta?
Lewis: Întotdeauna mă tem că voi eșua și voi părea ridicol, chiar dacă sunt conștient că acesta e un risc pe care trebuie să mi-l asum, dacă îmi stabilesc obiective înalte. În permanență, an de an, mă străduiesc să ies din zona de confort și să-mi asum noi riscuri, tot mai mari, în afaceri. Anul acesta, am fost gazda unui talk-show difuzat pe Facebook Watch – ceea ce a fost o activitate cu totul nouă pentru mine și un pas deosebit de mare în afara zonei mele de confort. N-am știut cum va fi primit de public, dar am dat tot ce-am avut mai bun, așa că acum mă simt grozav când văd reacțiile pe care oamenii le au.
Gáspár: Am ajuns, din păcate, la sfârșitul interviului. (Dar, din fericire, având deja noua ta carte publicată și în limba română, cititorii vor putea să te cunoască acum și mai bine.) În sfârșit, trebuie să-ți spun că fiecare conversație adevărată se încheie inversând rolurile. Invitatul îmi adresează, la rândul său, o întrebare. Așadar, Lewis, care este întrebarea ta către mine?
Lewis: Care este cel mai curajos lucru pe care l-ai făcut tu, anul acesta? Și care e următorul risc important pe care intenționezi să ți-l asumi?
Gáspár: Aceasta e chiar una dintre întrebările mele favorite din rubrica noastră săptămânală #InterviuLaMinut, publicată pe site. Cred că cel mai curajos pas din acest an, în plan profesional, a fost să organizez conferința #EpicTalk – la care au participat peste 650 de persoane – și să aduc pe aceeași scenă speakeri din diferite domenii, care să se armonizeze unii cu alții și să vorbească despre relații. Din fericire, Universul m-a recompensat și evenimentul a fost un real succes.
Următorul risc important pe care mi-l asum este publicarea unei noi cărți – pe o temă care încă este un mare tabu în România. Iar marele risc în plan personal este să-mi deschid inima și să iubesc din nou, după o perioadă care din punct de vedere relațional a fost o mare provocare. Dar vorba dragei noastre Brené Brown, cei mai curajoși sunt cei care îndrăznesc să iubească chiar și după ce inima le-a fost frântă.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
