Invitatul special al ultimului episod din seria #EpicTalk – The Podcast este actorul Marius Manole. În discuția moderată de jurnalista Andreea Brașovean, tema discuției a fost relația cu emoțiile și modul în care putem să descoperim noi modalități de-a învăța să trăim cu acestea. Nici pentru Marius Manole 2020 nu a fost un an ușor, dar a îndrăznit să facă puțină ordine în existența sa, să-și înțeleagă mai bine trăirile, să renunțe la anumite persoane și să descopere câteva lecții importante pentru calitatea vieții sale.
Pentru a vă stârni curiozitatea față de discuție, iată câteva dintre mesajele-cheie transmise de Marius:
• Eu am emoții tot timpul. Am emoții de când mă trezesc și până mă culc, așa că am ajuns să le stăpânesc destul de bine. Pentru mine, scena e cea mai mică problemă. Viața e dificilă, să trăiesc în afara scenei. Pe scenă știu foarte bine cum să controlez emoțiile, în viață e mai complicat.
• Am renunțat să-mi fac planuri, iau viața pe zile, sunt curios ce mi se întâmplă când mă trezesc dimineața.
• În perioada asta am simțit nevoia să îmi fac frumos acasă, să reamenajez, să aduc lucruri care să încălzească spațiul, am mai luat o pisică, aveam două, acum sunt trei pisici și un câine.
• Sunt și lucruri bune pe care le-am învățat în pandemia asta. Eu am învățat că pot să îmi iau timpul pe care vreau să îl iau, pentru că cel mai prețios e timpul, pe care nu poți să îl cumperi. Am învățat că nu am nevoie de o mie de haine și să nu mai cumpăr aiurea. Am făcut o curățenie mare în ceea ce privește oamenii din viața mea. Am dat la o parte oamenii care erau consumatori de energie, mâncători de energie, am căutat oamenii optimiști, care nu au nevoie tot timpul de compasiune. Cei mai mulți oameni au nevoie să aibă cui să se plângă, așa că am păstrat oamenii solari, oamenii care chiar dacă au probleme, le rezolvă, îți povestesc că le-au rezolvat și că au găsit soluții, care te pot ajuta și pe tine.
• Cum ai eliminat oamenii care nu îți făceau bine? Prin discuții: „a venit un moment în care trebuie să luăm o pauză“. E un alt lucru pe care l-am învățat în perioada asta. Eu eram un om care nu putea să spună „NU“. Aveam tendința mereu să pun problemele sub preș, cu gândul că se vor rezolva. Am descoperit că e important să ai curaj, curaj să te reinventezi, să înfrunți vremurile, curaj să înfrunți oamenii, problemele. Acum am învățat să spun „nu“ și nu mă mai simt vinovat. Înainte spuneam „nu“, dar mă simțeam vinovat, după care ajungeam la stadiul în care le spuneam oamenilor „iertați-mă, am spus nu, dar haideți să fie da“.
• E mult mai complicat să trăiești cu un „da“ spus aiurea decât cu un „nu“ asumat. Mergi mai curat și mai cinstit.
• Am descoperit ca nu spuneam „nu“ doar pentru că îmi doream să mă placă lumea și să nu gândească nimeni că aș fi un om rău, dar asta nu e treaba mea, nu am de ce să pun presiune pe mine aiurea, doar de dragul de a face pe plac celor din jur.
• Cea mai mare nevoie de mine o are copilul din mine. Hai să îi dau și lui partea lui și liniștea lui. Dacă eu nu sunt bine, degeaba îi ajut pe alții, că vin acasă și mă dau cu capul de oglindă de nervi și de stres.
• Acum am înțeles mai bine că oamenii te folosesc chiar și în cauzele astea nobile, iar atunci când tu nu le mai ești de folos, pur și simplu nu le mai ești de folos.
• Chiar atunci când nu mai suporți scena și nu te mai suporți pe tine și nu mai vrei să apari în lumina unui reflector, pe camera, pe sticlă, ceva din tine nu te lasă, te târăște să fii în ochii publicului. E ca o boală.
℗PUBLICITATE
• Când publicul are nevoie de tine, te adoră și te ține în brațe, iar atunci când tu faci o greșeală cât de mică, tot el e cel care aruncă cu roșii în secunda doi, fără să conteze nimic din faptul că alte dăți ai fost foarte bine, ai trăit pentru el. Concluzia ar fi că nu trebuie să fii dependent de public. Mai bine să fii dependent de prieteni, familie, de lucrurile stabile și nu de cele înșelătoare. Faima, gloria, strălucirea dispar și sunt înșelătoare.
• Am trăit într-o familie foarte ignorantă în ceea ce privește partea asta sufletească. La noi în casă nu se vorbea despre emoții, nu se comunica. Zilele noastre se consumau între ce mâncăm dimineața, la prânz și seara. Nu am avut discuții despre ceva profund, nici ce înseamnă să te maturizezi, nici ce înseamnă emoțiile, educația. Nu ne spuneam „te iubesc“, nu ne spuneam „mi-e dor“, nu ne țineam de mână, nu ne pupam, nu ne alintam… Acum am început să mai discutăm puțin pentru că am mai vorbit despre asta în interviuri și ai mei au remarcat, dar ei nu au fost educați în sensul acesta.
• Toate astea m-au afectat și eu sunt handicapat emoțional. Am și eu problema asta că nu pot să exteriorizez și nu știu să am relații corecte și deschise și să vorbesc despre lucrurile care mă dor. Eu acum am învățat, în ultimii ani, și mai am de învățat. Nu am curaj să spun „te iubesc“, nu am curaj să iau pe cineva de mână, nu am curaj nici în intimidate, darămite pe stradă. Lucrurile astea, care sunt atât de firești, mi se par tabu. La nivel rațional știu, dar trebuie să treci niște blocaje pe care le ai. Eu, când mă uit la un film și se sărută doi, mă rușinez. Ai mei schimbau canalul când eram mici și era așa ceva la televizor.
• Am mers la terapie, merg la terapie, niciodată nu știu ce caut la terapie, mă duc, dar nu înțeleg de ce mă duc.
• Eu de-asta am ales teatrul. Simțeam că undeva e o mare lipsă de iubire și pentru că în teatru există foarte multă iubire, doar că e falsă. Dar e un substitut bun. Totuși, teatrul m-a ajutat să mă descopăr și cred că teatrul mi-a salvat viața.
• Teatrul m-a ajutat să scot la iveală părțile sensibile. Nu sunt mulți actori cu calitatea asta de a se dezgoli și de a se arăta vulnerabili în fața publicului. Din vulnerabilitate se nasc emoțiile cele mai puternice.
Cartea oferită cadou lui Marius Manole este Dansul fricii, un volum semnat de dr. Harriet Lerner și publicat la Editura Pagina de Psihologie.
Mesaj din partea psihologului relațional Gáspár György
Vă salut cu mare drag! Numele meu este Gáspár. Despre emoții se spun foarte multe lucruri, iar adevărul este că până și în psihologie acestea și-au câștigat locul bine-meritat abia în ultimele două decenii. Foarte multă vreme, omenirea a considerat că emoțiile sunt lipsite de sens și de importanță, drept urmare s-a dezvoltat o cultură a negării, evitării și minimalizării – mai ales în ceea ce privește emoțiile negative. Chiar și în prezent putem auzi părinți, parteneri, profesori, până și psihologi care spun că emoțiile sunt iraționale și că nu e cazul să ne preocupăm de ele. Însă studiile științifice ne arată că emoțiile sunt mult mai semnificative și relevante decât am crede, că acestea sunt surse reale de informații și că cel mai benefic lucru pe care-l putem face pentru sănătatea noastră este să ne asigurăm o minimă alfabetizare emoțională și să investim în cultivarea inteligenței emoționale. Abilitățile de bază ale EQ-ului sunt: recunoașterea, înțelegerea, etichetarea și exprimarea și reglarea emoțiilor. Reglarea se referă la modul în care ne influențăm emoțiile atunci când acestea apar și la felul în trăim și exprimăm aceste emoții. Cu alte cuvinte, avem nevoie să învățăm să relaționăm și să trăim cu emoțiile noastre și ale celor din jur, exact așa cum am învățat să ne folosim mâinile și picioarele pentru că sănătatea emoțională reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte ale vieții. Pe curând!
Acesta a fost ultimul episod din primul sezon al seriei #EpicTalk – The Podcast. Dacă ați ratat edițiile trecute, vă recomandăm cu încredere să ascultați și episoadele anterioare: Melania Medeleanu – despre relația cu comunitatea, Diana Stănculeanu – despre relația cu hainele, Răzvan Pascu – despre relația cu călătoriile, Laura Cosoi – despre relația cu copiii, Amalia Năstase – despre relația femeilor cu afacerile, Adrian Teleșpan – despre relația cu sinele sexual, Mihaela Bilic – despre relația cu mâncarea.
Abonează-te aici și poți asculta și celelalte episoade din #EpicTalk – The Podcast: Apple Podcast, Spotify, Google Podcasts, Anchor FM sau YouTube.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
