fbpx
skip to Main Content

Invitata primului episod din seria #EpicTalk – The Podcast  by Boiron este jurnalista și omul cu maximă implicare socială, co-fondatoarea Zi de bine, Melania Medeleanu. În discuția moderată de Andreea Brașovean, gazda podcastului, cele două au pornit o amplă dezbatere cu privire la relațiile pe care noi, oamenii, le avem cu comunitatea din care facem parte și cum anume putem pune bazele unor noi obiceiuri de implicare și susținere a semenilor noștri aflați la nevoie. 

Pentru a vă stârni curiozitatea necesară ascultării podcastului, iată câteva dintre mesajele cheie transmise de Melania:   

• Trăiesc această perioadă intens. Nu mă las pe tânjeală. Mi se pare că să îți umpli viața cu lucruri care au sens pentru tine e cea mai sigură cale de a trece mai ușor prin viață, mai ales acum. 

• Nu poți să controlezi totul în jurul tău, dar fă lucrurile care țin de tine. 

• E frumos, dar aș vrea ca cineva să fie onest și să le spună viitorilor părinți că e greu. Să știm în ce ne băgăm. Maternitatea e frumoasă, dar e și foarte dificilă. 

• Asociația „Zi de bine“ s-a născut fix în februarie, adică fix în ziua în care s-a anunțat primul caz de COVID din România. (…) Era clar că fie ne oprim, fie ne reprofilăm. Cel mai ușor din lume ar fi fost să ne oprim, dar nu e pentru noi. 

• În momentul în care a venit primul strigăt de ajutor și a venit din partea spitalului de boli infecțioase de la Brașov, am spus că e ce trebuie să facem. Ne-am propus atunci să strângem 50 de mii de euro pentru Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov. Surpriza implicării oamenilor a fost uriașă. Au înțeles că există o nevoie și au înțeles că e în puterea lor să schimbe ceva. În trei luni de zile am reușit să strângem și să trimitem echipamente de protecție și aparatură medicală pentru o sută de spitale din toată țara.

• Eu nu cred că oamenii se adună neapărat în jurul unui om, ci se adună în jurul unei nevoi. Dacă ei nu ar crede în cauză, ar fi degeaba. Dacă le arăți oamenilor că ești transparent și le arăți ceea ce vrei să faci, ei vin spre tine. 

• Cum reușești să treci peste comentariile răutăcioase sau peste cei care pun la îndoială ceea ce faceți voi? Îmi dau seama că asta nu spune nimic despre mine, spune doar despre omul care vorbește. 

• Asociația se numește „Zi de bine“, nouă ne place să spunem de bine. Și dincolo de a zice, ne place să facem bine. Nu cred că atunci când cineva te înjură spune ceva despre tine, ci despre cel care te înjură.

• Ideea asociației a pornit anul trecut când tot auzeam constant la oamenii din jurul meu „mi-ar plăcea așa de tare să mă implic și eu, dar nu mă implica prea mult pentru că nu am timp și aș vrea să văd repede ce se întâmplă cu contribuția mea“. Pornind de aici am conceput „Zi de bine“ pentru că am constatat că suntem cei mai generoși de ziua noastră. Facem cinste. De ziua ta ești bun de cinste, dar cum ar fi să faci cinste cu ceva care rămâne, cu o faptă bună? Dar cum ar fi să nu fii singur? Și m-am gândit la conceptul de a-ți dona ziua. Cum ar fi ca în contul florilor și al cadourilor să ne dea un dar special, puterea de a face bine.

℗PUBLICITATE



• E atât de simplu să faci bine! Oamenii vor să facă bine, ei așteaptă doar ocazia. Sunt oameni care nu știu de unde să pornească. 

• Nu am avut nici măcar o secundă de regret pentru că am renunțat la televiziune. Mi se pare că am făcut cea mai bună alegere pe care o puteam face și că nici măcar evenimentele senzaționale la care am participat ca jurnalist și care mi-au adus satisfacții nu se pot compara cu ce am primit construind aceste proiecte. Să știi cum e să fii util, să știi că datorită ție un copil zâmbește mai mult… să știi că ești de folos cuiva nu se compară cu nimic.

• Nu pot să îmi imaginez prin ce trece părintele unui copil bolnav. 

• Îmi aduc aminte de unul dintre băieți. M-a luat în brațe tare și mi-a zis „Ne vedem la anul“. Și știam amândoi că nu ne mai vedem la anul, dar își dorea mult să mă protejeze și era o minciună frumoasă în care aveam amândoi să credem.

• Dragostea se construiește în timp. E interesant felul în care iubești un copil, față de felul în care iubești un partener de viață. 

Cartea oferită cadou Melaniei Medeleanu este Confesiunile unei mame imperfecte, semnată de psihologul american dr. Harriet Lerner

Mesaj din partea psihologului relațional Gáspár György

Vă salut cu mare drag! Relațiile sunt legături invizibile care ne ajută să ne descoperim sensul vieții, să creștem, să ne dezvoltăm, să ne vindecăm. Deși se vorbește rar despre psihologia relațională, și atunci se face referire mai degrabă la relația cu noi înșine, la relația de cuplu, la relația cu copiii sau cu membrii familiei de origine. Dar noi nu trăim doar în sistemul familial, noi toți, inclusiv cuplul și familia din care face parte, aparținem unui sistem mai mare – acesta fiind reprezentat de comunitatea, localitatea, orașul, județul, țara, continentul și planeta din care facem parte. De aceea, în secolul XXI a venit momentul să învățăm să trăim altfel decât niște insule izolate, să conștientizăm că suntem parte dintr-un întreg mai mare, iar starea noastră de bine depinde și de starea de bine a celor din jur. Cred că sensul existenței noastre pe această planetă este acela de a învăța să conviețuim și să trăim în armonie unii cu ceilalți. Să avem grijă de aproapele noastru, chiar dacă acesta nu trăiește în aceeași casă cu noi, ca și de acei oameni care contează pentru noi. Nu va fi ușor să ne asumăm această perspectivă sistemică asupra vieții, dar nici imposibil – să ne reamintim de potențialul nostru, de reziliența de care dispune fiecre dintre noi și de faptul că împreună suntem mai puternici. Așadar, după cum spune și Melania Medeleanu – Zi de bine și ai grijă ca tuturor să ne fie bine. Pe curând!

#EpicTalk – The Podcast un proiect susținut de Boiron – homeopatia o șansă pentru sănătate. Abonează-te la următoarele episoade #EpicTalk – The Podcast prin platforma pe care o preferi: Apple Podcast, Spotify, Anchor FM sau YouTube.

Mulțumim Lightholic Studios

Pagina de Psihologie

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Back To Top
Caută