Skip to content

Din această lună, începe un nou sezon al podcastului #EpicTalk, găzduit de Pagina de Psihologie și susținut de E.ON România. Și în acest sezon, fanii #EpicTalk se vor întâlni cu jurnalista Andreea Brașovean și psihoterapeutul Gáspár György, care dezbat subiecte de interes pentru sănătatea relațională. Primul episod este despre vindecarea și prevenirea traumelor în rândul copiilor și pornește de la munca de cercetare a lui Peter Levine, unul dintre cei mai apreciați lideri de opinie în domeniul psihotraumatologiei.

Ce este și ce nu este trauma?

Când vine vorba despre experiențele dificile pe care le trăiesc copiii, acestea pot fi încadrate în trei categorii: experiențe neplăcute, experiențe stresante și experiențe traumatizante. Din fericire, nu toate experiențele stresante sunt și traumatizante, dar cu siguranță toate experiențele traumatizante sunt stresante și neplăcute.

Este important atât pentru părinți, cât și pentru specialiștii care lucrează cu copiii să utilizeze o definiție cât mai corectă a traumei, pentru a nu confunda nemulțumirile copilului cu trauma, dar și pentru a nu trece cu vederea durerile și suferințele copleșitoarea ale copilului. Din punct de vedere clinic, trauma este cea mai evitată, ignorată, minimalizată, negată, neînțeleasă și netratată cauză a suferinței umane. Cele mai evidente efecte ale traumei sunt asupra sufletului, trupului și relaționării.

În conversația cu Andreea Brașovean, psihoterapeutul Gáspár György prezintă trauma ca fiind orice fel de trăire care șochează copilul, îl copleșește, lăsându-l afectat pe termen lung și deconectat de sinele său.

Care sunt indiciile și sursele traumei în rândul copiilor?

Dacă ar fi să privim trauma prin ochii copilului, atunci am putea identifica patru categorii de simptome universale: hiperstimularea, contractura, disocierea și închiderea în sine. Analizând cele patru categorii de simptome, putem evidenția faptul că trauma nu se află în incidentul în sine, trauma își găsește locul în sistemul nervos al copilului. Mai exact, nu experiența în sine este trauma, ci efectele pe care le lasă experiența negativă în urma sa.

În rândul experiențelor negative cu potențial traumatizant putem include:

℗PUBLICITATE



  • accidentele și căzăturile;
  • procedurile medicale și chirurgicale;
  • actele de violență – bullying, violență în familie, abuzul sexual, violul, războiul, atacurile teroriste, răpirea etc;
  • pierderile – divorțul, moartea cuiva drag, despărțirile, rătăcirea copilului, pierderea casei etc;
  • factorii stresanți de mediu – temperatura, dezastrele naturale, zgomotele foarte puternice etc.

Ce semnale transmite un copil traumatizat?

Adesea, copiii mici transmit faptul că sunt traumatizați prin joacă, prin schimbarea tiparului de somn, prin modificarea nivelului activităților, prin reacții emoționale extreme (frică, anxietate, furie), prin plângeri somatice (dureri de cap, stomac) sau prin regres la un stadiu anterior de dezvoltare. Important de știut este că până și un bebeluș poate comunica când este traumatizat, manifestând reacții disperate la suferință – cum ar fi să plângă în hohote, să geamă, să se agite, să se închidă în el.

În ceea ce-i privește pe adolescenți, principalele indicii ale traumei sunt:

  • schimbări subite în relații;
  • detașare și retragere în sine;
  • schimbări radicale de comportament și pe plan școlar;
  • schimbări neașteptate ale stării de spirit;
  • dependența de alcool și droguri;
  • pierderea bruscă a intereselor, a preocupărilor și detașarea de activitățile plăcute;
  • iritabilitate, furie, dorință de răzbunare;
  • promiscuitate sexuală.

Cum putem preveni trauma în copilărie și în adolescență?

Așa cum subliniază și Gáspár György în cadrul acestui episod din podcast, trauma este o situație de viață, dar nu trebuie să doară pentru tot restul vieții. Iar pentru a trece cu bine peste experiențele dureroase, copiii și adolescenții au nevoie de prezența empatică a părinților sau a îngrijitorilor.

Principalii pași ai strategiei de prim ajutor emoțional:

  • Pasul 1 presupune ca adultul să-și verifice reacțiile propriului corp și să abordeze copilul cu cât mai mult calm.
  • Pasul 2 include evaluarea situației în care, dacă este vorba despre accidentări, este indicat ca adultul să mențină copilul nemișcat, liniștit și la căldură.
  • Pasul 3 este despre a-l încuraja pe copil să se odihnească și să primească suficientă siguranță.
  • Pasul 4 vizează mutarea atenției copilului asupra senzațiilor corpului, odată ce șocul a dispărut.
  • Pasul 5 presupune ascultarea atentă a răspunsurilor copilului, identificând semnele care să indice nevoile și suferința copilului.
  • Pasul 6 presupune încurajarea copilului că totul va fi bine și că trupul său are propriile mecanisme de vindecare.
  • Pasul 7 este despre validarea răspunsurilor fiziologice – normalizarea trăirilor; 
  • Pasul 8 solicită ca părintele să se ocupe de răspunsurile emoționale ale copilului.

Ascultă întregul episod din #EpicTalk, un podcast susținut de E.ON România, pe Spotify, Apple podcast și Anchor FM sau urmărește-l pe YouTube.


Citește și:

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0