Cum putem trăi o viață din plin, cu adevărat conștientă și în care să fim conectați în mod real la noi și la lumea din jur? Acestea sunt întrebările la care au căutat răspuns Andreea Brașovean și Gáspár György, în cel mai recent episod din #EpicTalk, un podcast găzduit de Pagina de Psihologie și susținut de Eon.
Partea cea mai interesantă este că discuția a pornit de la subiectul moarte și ce ne poate învăța aceasta despre viață. Iar ideea lui Gáspár este cât se poate de simplă: cel mai mare dar al morții este conștientizarea. Noi, oamenii, începem să trăim cu adevărat atunci când realizăm că moartea face parte din ciclul vieții. Și nu este vorba despre faptul că am simți moartea noastră aproape, ci a celor dragi nouă. Astfel că, atunci când îndrăznim să acceptăm această certitudine a vieții, ni se oferă șansa de-a vedea dincolo de lucrurile obișnuite și de a realiza ce contează cu adevărat.
Viața și moartea vin la pachet, spune Frank Ostaseski, un profesor budist, la care Gáspár face referirea adesea, atunci când abordează subiectul morții. Moartea nu ne așteaptă la capătul unui drum, aceasta este întotdeauna alături de noi, în esența fiecărei clipe care se scurge. Fără să conștientizăm existența morții, vom avea tendința de-a ne pierde în mărunțișurile vieții, dar avem de depus efortul de-a descoperi adevărul. Pentru că așa cum ne spune psihologia, de decenii bune, nu creștem și nu ne dezvoltăm atunci când stăm în zona noastră de confort. Creștem abia atunci când ne dăm seama că nu suntem capabili să controlăm viața și că singura soluție este să-i descoperim regulile și măreția.
Un alt adevăr semnificativ despre viață și moarte este acela că nimeni nu este privilegiat în ceea ce privește existența veșnică. Cu alte cuvinte, moartea ne face egali și ne aliniază în același rând, învățându-ne lecția smereniei și a umanității. Când separarea dintre noi dispare, abia atunci realizăm că suntem totul. Că responsabilitatea noastră, în timpul vieții, este aceea de-a servi și a iubi.
Tot în cadrul acestui podcast, Gáspár face câteva mărturisiri emoționante, vorbind despre ultima conversație cu tatăl său și cum a ajuns să poarte cu bunica maternă cele mai intime discuții despre moarte și cavou.
Întreaga conversație este disponibilă mai jos.
Pentru mai multe informații pe acest subiect, Gáspár ne recomandă:
● Volumul lui Frank Ostaseski – Cele cinci invitații
● Bestsellerul lui Elisabeth Kübler-Ross – Despre moarte și a muri
● Cartea Verenei Kast – Doliul și separarea
● #EpicTalk – conversații adevărate, cu Frank Ostaseski
● Dialog cu Petronela Rotar, despre cartea Cele cinci invitații
Ascultă și episoadele anterioare din #EpicTalk powered by Eon, accesând: Spotify, Apple podcast, Google Podcasts, Anchor FM și YouTube.