Skip to content

Trăim într-o epocă în care nevoia noastră de atenție a atins un nivel neimaginat vreodată. Spre deosebire de era industrială, în care progresul tehnologic a impus un ritm alert și productivitate crescută, era digitală pare să genereze un fenomen opus: o nevoie intensă de a ne menține umanitatea și relațiile cât mai puțin „tehnologizate“.

Deși tehnologia ne oferă instrumente extraordinare de conectare, comunicare și dezvoltare, ea influențează semnificativ modul în care ne raportăm la copiii noștri.

Studiile arată că în cazul părinților hiperconectați digital:

ABONARE NEWSLETTER


Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.


  • Comunicarea verbală cu copilul scade cu 20%.
  • Interacțiunile nonverbale (râsul, contactul vizual, gesturile de apropiere) scad cu 39%.
  • Încurajările adresate copilului scad cu 28%.
  • Capacitatea reflexivă a părintelui asupra comportamentului și a personalității copilului său este diminuată: părinții au dificultăți în identificarea corectă a nevoilor copilului lor, reflectate prin comportament.

Jurnal, decembrie 2021

Îmi măsor involuntar timpul și numărul de deplasări către și de la telefon. Am început să devin conștientă de justificările pe care mi le ofer: „Acesta este modul în care lucrez acum“. Însă, cu fiecare zi, simt tot mai acut nevoia unui program structurat, care să mă ajute să gestionez mai eficient interacțiunea cu tehnologia, fără să-mi răpească momentele de prezență autentică.

Astăzi m-am gândit că aplicațiile care măsoară timpul petrecut pe un dispozitiv digital sunt, de fapt, primul instrument care cuantifică absența noastră din viața reală. Și, totuși, încă nu avem un instrument care să măsoare timpul petrecut în labirintul propriilor gânduri repetitive: interpretarea conversațiilor trecute, anticiparea unor discuții viitoare sau imaginile persistente ale ultimelor story-uri vizualizate – cum ar fi o tipă care face clătite în două tigăi.

Pun pariu că unii gândesc în statusuri, la fel cum eu am ajuns să-mi formulez experiențele în mici articole: edit block – add picture – publish. Și, paradoxal, asta îmi arată cât de antrenabilă este mintea noastră. Întrebarea este: „Cum alegem să o antrenăm?“.

Atunci îmi spun: „Sunt aici, în corpul meu. Și am nevoie de o pauză.“

Părinți, tehnologie și modelul comportamental transmis copiilor

Studiile observaționale despre interacțiunea părinte-copil în timpul meselor arată o corelație clară între utilizarea excesivă a tehnologiei de către părinți și comportamentul copiilor. Fenomenul de acaparare digitală, definit ca acea stare în care unul dintre participanții la interacțiune este distras de un dispozitiv, afectează semnificativ calitatea relației părinte-copil.

℗PUBLICITATE



Cercetătorii au descoperit că, atunci când un părinte este captivat de telefon sau tabletă în timpul unei mese, copilul manifestă comportamente din ce în ce mai perturbatoare pentru a atrage atenția. Acest lucru duce la o escaladare negativă a interacțiunii: copilul devine mai insistent, iar părintele reacționează cu o disproporționată reactivitate emoțională, adesea prin iritare sau mustrare severă.

Aceste tipare comportamentale creează un cerc vicios, în care copilul învață că, pentru a primi atenția părintelui, trebuie să manifeste comportamente extreme. În același timp, părintele pierde oportunități esențiale de a se conecta autentic cu copilul său, afectându-i dezvoltarea emoțională și siguranța relațională.

Fenomenul de interferență digitală

Interferența digitală se referă la modul în care tehnologia întrerupe și afectează interacțiunile directe dintre oameni. În relația părinte-copil, aceasta poate lua diverse forme:

  • Verificarea constantă a telefonului în timpul jocului cu copilul.
  • Folosirea ecranelor ca substitut pentru interacțiune și răspuns la nevoile emoționale ale copilului.
  • Lipsa de reacție imediată sau distragerea atenției în conversații esențiale.

Efectele pe termen lung ale acestui tip de interferență sunt semnificative: copiii pot dezvolta probleme de autoreglare emoțională, dificultăți în comunicare și relaționare sau o nevoie compulsivă de validare externă prin tehnologie.

Gestionarea conștientă a relației cu tehnologia

Nu este realist să eliminăm complet tehnologia din viața noastră, dar putem învăța să o folosim într-un mod mai conștient. Câteva strategii eficiente includ:

  1. Stabilirea unor „zone fără tehnologie“ (de exemplu, în timpul meselor sau în momentele de conectare, înainte de culcare, instituie regula „interacțiunii reale“).
  2. Crearea unui program clar pentru utilizarea dispozitivelor (gestionarea timpului petrecut online ajută la evitarea utilizării compulsive).
  3. Practicarea prezenței conștiente (observarea modului în care tehnologia ne influențează gândurile și comportamentele ne permite să facem alegeri mai deliberate).
  4. Modelarea unui comportament sănătos pentru copii (dacă dorim ca cei mici să dezvolte o relație echilibrată cu tehnologia, trebuie să le oferim un exemplu pozitiv).

Reflecție personală: cum ne influențează tehnologia viața

Pentru a ne înțelege mai bine relația cu tehnologia, ne putem pune câteva întrebări esențiale:

  • Atunci când mă gândesc la experiența proprie, ca adult, cu mediul online (digital), ceea ce găsesc benefic și valoros este…
  • Atunci când mă gândesc la experiența proprie, ca adult, cu mediul online (digital), ceea ce găsesc dificil și provocator este…

Conștientizarea propriului comportament digital este primul pas spre o utilizare mai echilibrată și spre crearea unui model sănătos pentru copiii noștri. Într-o lume în care tehnologia devine tot mai prezentă, conectarea autentică rămâne una dintre cele mai valoroase resurse pe care le putem oferi generațiilor viitoare.


Citește și:

Eu sunt Andreea Răduță, mamă de fată și de băiat, Good enough Parenting coach și creatorul programului #managementecran. Iubesc să scriu și să citesc, să petrec timpul cu familia mea, iar misiunea mea este să găsesc moduri în care pot aduce un beneficiu lumii în care trăim.

Caută
Prezentare generală a confidențialității

Acest site utilizează cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență de navigare cât mai plăcută și eficientă. Informațiile colectate prin intermediul acestor fișiere sunt stocate în browserul tău și ne ajută să:

  • recunoaștem dispozitivul tău atunci când revii pe site;
  • păstrăm preferințele tale;
  • înțelegem mai bine ce secțiuni ale site-ului sunt cele mai accesate și relevante pentru tine.

Poți ajusta oricând setările cookie-urilor, astfel încât să alegi exact ce informații dorești să partajezi. Confidențialitatea ta este importantă pentru noi.