La noi în familie – cel puțin, dacă mă gândesc la ultimii ani – atunci când ciocnim câte un pahar din licoarea zeilor, în loc de „Noroc!“ sau „Sănătate!“, spunem: „Pentru iubirea adevărată!“ Iar într-una dintre ultimele vizite avute acasă, la Satu Mare, m-a pus pe gânduri această vorbă a noastră, așa că am început să mă tot gândesc la cum o fi arătând iubirea adevărată și să mă întreb ce-o face, pe bune, „adevărată“. Dacă este să analizăm printr-o scurtă privire istoria iubirii, marile povești de dragoste au câteva elemente comune – obstacolul, dorința nemărginită și o oarecare urmă de tragedie. În majoritatea operelor literare sau în cele mai de succes pelicule, oamenii par să trăiască iubirea adevărată pentru puțin timp. Recunosc (cu toată asumarea unei minți care are și clișee) că mă gândesc la povești precum Romeo și Julieta sau la cuplul din Titanic, care au făcut să curgă râuri de lacrimi și suspine.
O fi, oare, iubirea interzisă ori imposibilă parte din iubirea adevărată? Și de ce suntem atât de atrași de poveștile de amor în care cei doi – indiferent de sex sau de orientare sexuală – nu pot fi împreună? Când auzim câte o poveste despre o soție care are soțul bolnav, un tată care a rămas văduv sau despre un suflet care nu poate fi alături de omul dorit, ne emoționăm peste măsură și ne exprimăm regretele verbal și nonverbal. Ce-o fi în neregulă cu iubirile simple și banale?
Desigur că cercetările din sfera psihologiei relaționale ne indică de mult timp că în natura umană se manifestă o tentație, atunci când vine vorba despre ceva interzis, nepermis sau imposibil. Dar, oare, atât de puternică să fie această latură psiho-tragică a sinelui nostru? Și cum se întâmplă adesea, dacă vrei răspunsuri și ești pregătit să le auzi, Universul, Natura sau Dumnezeu (depinde de forța superioară în care alegem să credem, deși în acest caz am putea să-l amintim și pe Cupidon) ți le trimite, mai repede sau mai târziu.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Era marți – una dintre zilele în care stau țintuit în fotoliul meu de terapeut… și, de dimineața până seara, ascult cu multă curiozitate și atenție poveștile de viață (și mai ales de iubire) ale oamenilor care ajung în cabinetul meu de terapie. La nici un sfert de ceas din momentul în care s-a așezat pe canapea, clienta mea, Elena (al cărei nume l-am schimbat din motive de confidențialitate), îmi spune cu o voce vlăguită de durere: „Nu, nu mai sunt dispusă să trag de această iubire; îmi otrăvește încet, dar sigur, sufletul și simt că nimic, dar nimic, nu mă mai interesează sau preocupă. Și nu-mi pot asuma consecința că o să mă pierd în ea!“ Elena este implicată de câteva luni bune – poate chiar să fie un an și jumătate – într-o relație de iubire interzisă. Iubește cu fiecare celulă a corpului ei un bărbat care nu are cum să fie al ei, pe care-l întâlnește doar ocazional și alături de care petrece momente de vis; dar de cele mai multe ori se culcă seara singură, se trezește și mai singură și este tot mai terifiată de ideea că nu timpul trece pe lângă ea, ci viața i se scurge printre degete. Pe cât de iubită se simte din când în când, pe atât de singură este în majoritatea timpului.
Dacă privim din perspectiva conceptului de „iubire adevărată“, este aceasta, cu adevărat, o iubire adevărată? Unii ar spune că „nu“, alții ar spune că „da“. Ceea ce mă interesează cel mai tare, atunci când sunt în cabinet, este părerea omului care-și deschide sufletul în prezența mea și care mă lasă să văd, aud și simt ceea ce puțini pământeni au șansa. Iar Elena îmi răspunde: „Da, este o iubire adevărată. Dar cu ce costuri? Să simt că mă părăsește de fiecare dată când pleacă și să-i duc dorul cu zilele, e devastator pentru mine. Și abia acum realizez cât sunt de invidioasă pe toate acele povești de iubire care par simple, dar și asumate; în care oamenii iau cina împreună, se mai contrează legat de cum să-și petreacă zilele și se ceartă pentru că cineva nu a cumpărat pâine sau lapte. Este adevărat că emoțiile pozitive alături de el au fost intense, dar cele negative sunt și mai intense. Așa cum este adevărat și că distanța face ca inima să bată mai tare; dar tot ea – distanța – îți strivește inima puțin câte puțin, zi de zi. Și mai cred că – așa cum spui tu, Gáspár – merit să fiu iubită și altfel, așa cum am cu adevărat nevoie și cum nu mi-am imaginat până acum.“
℗PUBLICITATE
Mă uit la ea, îmi șterg cu o oarecare stânjeneală ochii ușor umeziți și îi spun pe un ton cât se poate de terapeutic: „Elena, tot ce spui are mult sens pentru mine și cred că în acest moment putem fi de acord cu faptul că iubirea adevărată nu trebuie să vină la pachet cu atât de multă suferință… Poate, uneori mintea ne seduce și ne face să credem că ceea ce avem este mai puțin valoros decât ceea ce am putea avea… Dar acestea sunt lecții de viață pe care unii dintre noi le învață mai greu. Și avem tot dreptul să facem greșeli după greșeli, atâta vreme cât suntem pe calea noastră.“
Relațiile imperfecte și suficient de bune sunt, pentru majoritatea oamenilor, exact ceea ce avem nevoie pentru a simți fericirea și bucuria. Însă, ca să ajungem la asemenea sentimente, e nevoie să fim recunoscători pentru ceea ce avem, pentru ceea ce pare simplu și ușor… Poate că a venit momentul să rescriem definiția iubirii adevărate. Să căutăm povești reale despre iubire, în care personajele principale sunt oameni în carne și oase, care învață să conviențuiască împreună cu bune și rele, care luptă nu pentru că le este interzis să se iubească, ci pentru că aleg să facă asta în mod conștient și asumat.
Povești ca a Elenei trăiesc nenumărați oameni, din întreaga lume. Și ei caută aceleași răspunsuri. Pentru toți aceia care s-au săturat să iubească o fantezie și să alerge după un ideal, voi deschide câteva subiecte inedite și, sper eu, dătătoare de speranță. Haideți să discutăm, față-n față și fără ascunzișuri, despre iubirea adevărată și despre provocatoarele relații de cuplu. Așadar, vă aștept pe 20 octombrie, la #EpicTalk – probabil, cel mai important eveniment de promovare a sănătății relaționale organizat în această toamnă la București.
Corpul nostru este minunat de bine conceput și reacțiile noastre naturale nu sunt rezultatul hazardului. A înțelege bine acțiunea stării de stres înseamnă deja a o stăpâni. Relaţiile, situaţiile financiare neprevăzute, provocările cotidiene pot cauza tulburări emoționale, stres și tulburări de somn minore. Homeopatia, prin formulele sale unice, ajută organismul să înfrunte mai bine pe termen scurt, situaţiile stresante. Dar, de asemenea, este un tratament de fond, o metodă terapeutică valoroasă, de primă intenţie, cu efecte clare şi excelente, care contribuie la restabilirea echilibrului nervos. BOIRON România încurajează şi susţine prin toate mijloacele, calitatea ridicată a vieţii şi un stil de viaţă sănătos şi echilibrat.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
