fbpx
skip to Main Content
Esther Perel: Iubirea De Sine înseamnă Acceptarea Incompletitudinii Noastre și Recunoașterea Nevoii De Celălalt

Iubirea este unul dintre cele mai minunate sentimente pe care le putem trăi și, deși pare la îndemâna oricui să o putem experimenta, în realitate observăm că este destul de complexă prin multitudinea legăturilor sale. Ea se înfiripă relativ repede („ajutată“ fiind de diverși hormoni), însă nu rămâne în același stadiu, ci se transformă apoi, devenind un proces destul de sinuos, brodată pe personalitatea fiecăruia dintre noi, deși având același scop precis. Iubirea are felurite valențe – ne-ar trebui un spațiu mult prea larg pentru a o putea „despica“ visceral, însă, în această perioadă, ea este un panaceu universal după care toți tânjim și de care ne agățăm pentru a supraviețui. Dincolo de știrile negative, previziunile sumbre, atenționările și recomandările primite, avem nevoie să ne întoarcem la iubire, la ceea ce ne îmbată sufletele și ne menține optimismul la un nivel ideal.

Însă în toată această antiteză între ceea ce se petrece în lume și ceea ce se întâmplă în căminul nostru, Esther Perel (psihoterapeută belgiană, promotoare a conceptului de „inteligență erotică“) aduce în vizor subiectul iubirii de sine. Poate că avem mai mult timp acum, mai mult ca oricând, poate că este timpul să ne reparăm relații șubrezite, care atârnau de un fir de ață, încercând să ne focalizăm pe persoana iubită, înțelegând trăirile sale. Însă, totodată, consider că este timpul oportun să discutăm și despre mitul iubirii de sine.

Pornind de la conceptul dezvoltat de Harville Hendrix și Hellen Lakelly Hunt (doi dintre cei mai cunoscuți și apreciați psihoterapeuți relaționali, la nivel mondial), potrivit cărora „ne naștem dintr-o relație, suntem răniți într-o relație și ne vindecăm printr-o relație“, Perel ridică mingea la fileu și subliniază ideea de stabilire a limitelor pe care individualitatea ni le oferă. Ea pleacă de la ideea potrivit căreia niciodată (sau aproape niciodată) nu ieșim din relații sub pretextul că avem nevoie să „lucrăm cu noi înșine“ – mai precis, ca „să învățăm să ne iubim, înainte să putem iubi pe oricine altcineva“.

Efectul mai puțin pozitiv al „iubirii de sine“

Societatea ne învață să ne descurcăm singuri, să nu cerem ajutorul nimănui și să fim cu picioarele cât mai înfipte în pământ, fără să se specifice ceva despre latura emoțională intrinsecă. Însă iubirea este ubicuă, ea își face loc prin cele mai înghesuite cotloane, scoțând la suprafață diverse lucruri nebănuite de noi.

Esther Perel abordează amploarea pe care cultura occidentală o acordă sinelui, ajunsă într-un punct chiar al glorificării acestuia, însă nu într-o manieră tocmai pozitivă.

Pornind de la faptul că însuși termenul „selfie“ a fost nominalizat drept „cuvântul anului 2013“ (potrivit Dicționarului Oxford), putem înțelege ușor ostentația cu care căutăm să ieșim în evidență cu orice preț (chiar și prin aplicarea filtrelor care ne îmbunătățesc aspectul fizic), doar pentru a fi pe placul celorlalți. Mai mult decât atât, uneori ne privim și ne dăm seama că suntem mult prea imperfecți, iar soluția credem că este în mâinile medicilor esteticieni. Dar nici lucrul acesta nu ne umple sufletele și abia după aceea căutăm alte și alte drumuri încâlcite, în căutarea iubirii.

Însă ce înseamnă, de fapt, să fim adulați de către ceilalți și de unde această sete de a fi remarcați?

Autoarea și mult îndrăgita terapeută subliniază că „această viziune a sinelui este formată din ruminații despre fericire, eșec, încredere, abilitate, dizabilitate, privilegiu sau lipsa acestuia“.

℗PUBLICITATE


Diferența dintre iubirea de sine și autosuficiență: iubirea de sine înseamnă acceptarea incompletitudinii noastre

Tot terapeuta care a schimbat viziunea lumii asupra importanței calității relațiilor – cunoscută fiindcă promovează cu măiestrie conceptul de „inteligență relațională“ – trasează linia clară între iubirea de sine și autosuficiență, pentru a ne ajuta să înțelegem cât mai corect terminologia. Astfel, potrivit acesteia, spre exemplu, să ne bucurăm de un masaj ori de o cafea stând singuri nu înseamnă iubire de sine, ci mai degrabă încredere în noi înșine și o doză sănătoasă de autosuficiență. Așadar, Esther Perel detaliază că „iubirea de sine înseamnă mai degrabă conștientizarea și acceptarea incompletitudinii noastre, și mai puțin capacitatea de a-i rezista singurătății“.

Când ne raportăm la propria persoană, avem tendința de a ne critica, de a ne eticheta, de a ne pune la colț, de a ne găsi nenumărate defecte. Iar asta, în mare parte, pentru că ne raportăm continuu la ceea ce vedem sau la cum ni se inoculează că ar trebui să fim. Pe de altă parte, un loc aparte ar merita să-i oferim și egoismului – care își face apariția nestingherit, atunci când facem o obsesie din a nu conteni să ne privim. Standardele sunt destul de bine implementate în inconștient; depinde de fiecare să le treacă prin filtrul liberului-arbitru, pentru a înțelege și a se înțelege mai bine.

Însă, în tot acest iureș al normelor societale, este important de știut că e mai înțelept să-i lăsăm pe ceilalți să ne iubească, chiar și în clipele în care nu suntem cel mai bine dispuși, pentru că oglindirea lor va fi mult mai blândă decât cea pe care ne-o proiectăm noi înșine. Dar și aici merită consemnat faptul că întotdeauna vom avea în preajmă oameni care ne vor dezamăgi (decepția face parte din noi, este umană) și este lesne de înțeles că fiecare om are zile mai bune și zile mai puțin bune. Iar faptul că într-o zi cineva ne-a rănit nu înseamnă că raportarea noastră ar trebui să fie în acord cu acele cuvinte, ci pusă într-un ansamblu contextual. Suntem sortiți greșelilor, însă, totodată, așa cum precizează autoarea, „suntem dependenți, simultan, unii de ceilalți și de sine încrezători“. Totodată, este important să mutăm „înțelegerea și compasiunea de sine, și în legăturile noastre cu ceilalți“.

Însă, dincolo de felul în care suntem priviți din afară, este important de știut și de glorificat prezentul. El este singurul pe care-l putem modela după bunul plac, în acord cu dorințele noastre neîmplinite până în prezent. De asemenea, este indicat să ne conectăm mai bine cu ceea ce trăim, cu ceea ce simțim, cu cei pe care-i îndrăgim și-i venerăm. Iubirea se simte indiferent de statutul social, de culoarea pielii și de limbaj. Este absolut necesar să o oferim, fără să avem așteptări ca ea să fie reciprocă. Dar, pentru a o oferi, este important să o găsim în noi, să ne bucurăm de ea și să ne acceptăm așa cum suntem, dând la o parte ideea de perfecțiune (care nu există decât în povești). Dacă nu suntem în relația potrivită, poate că ar fi momentul să ne punem pe primul plan și să ne adresăm câteva întrebări sincere asupra felului în care vom fi, după ce vom fi depășit această perioadă critică, atât individual, cât și în cuplu.

Exercițiu pentru starea de bine a fiecăruia dintre noi și a sistemului relațional din care facem parte

Pe final, iată o listă de întrebări (realizată de către Esther Perel), special concepute pentru sinele fiecăruia (întrebări tranșante, dar necesare pentru o bună împăcare cu propria ființă):

  • Pot să recunosc că am greșit, fără să-mi spun că sunt un dezastru?
  • Pot exersa regretul, fără să cad în abis?
  • Pot să-mi asum responsabilitatea, fără să mă învinovățesc?
  • Îmi pot cere scuze pentru o greșeală, în loc să sper că toată lumea va merge mai departe?
  • Pot recunoaște o perioadă în care aș fi putut fi un lider mai bun în propria mea viață?
  • Pot să mă eliberez de rușinea de a nu fi răspuns mai devreme cuiva, în așa fel încât să-l ajut acum?
  • Pot accepta că voi fi bine, chiar dacă cineva care m-a rănit (părinte, fost partener, prieten sau străin) nu recunoaște niciodată durerea pe care a provocat-o?
  • Pot să las pe cineva să mă servească cu o cafea, cu o cină sau un film, fără să mă simt vinovat?
  • Pot accepta ajutorul altuia, fără să sar la concluzia că vrea ceva de la mine?
  • Pot să-mi păstrez punctul de vedere, fără să fiu validat?

Este important aspectul exterior, însă dincolo de carcasă, este primordial să ne înțelegem, cunoaștem și prețuim prin interior (ca un ritual mimetic), făcând din el un loc în care să ne întoarcem cu drag. Dacă, totuși, facem eforturi constante și nu izbutim să ne iubim pe noi înșine, este bine de știut că putem apela la un specialist care, prin blândețe și compasiune, ne va ghida și ne va arăta că viața este frumoasă când suntem în plină comuniune cu sinele, dar și cu ceilalți. Și nu în ultimul rând, să ne configurăm existența în raport cu alți oameni, alături de care formăm un întreg. Pentru că, în această lume, este lesne de înțeles că nu suntem singuri, ci avem locul nostru bine delimitat, asemeni pieselor de puzzle. Ființa umană este dependentă de alții și de propria persoană.

Bianca Sîrbu

Bianca Sîrbu - jurnalist, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Back To Top
×Close search
Caută