Skip to content

Este psihoterapeut belgian, cu origini poloneze și evreiești, promotor al conceptului de „inteligență erotică“ și autor bestseller. A discutat despre tot ce înseamnă normalizarea sexualității între culturi și în cupluri și, în egală măsură, a vorbit deschis despre infidelitate, alfabetizarea emoțională, echilibrul dintre viața profesională și cea personală, identitatea familiei și responsabilitatea relației în era digitală.

Mulți dintre voi probabil că deja ați ghicit: Esther Perel este protagonista rubricii #AltfelDespreOameni din această săptămână.

Din durere și suferință se poate naște un viitor glorios

În prezent este unul dintre cei mai apreciați experți în sănătate emoțională, însă, așa cum am prezentat poveștile de viață ale celebrităților ce astăzi ne zâmbesc de pe micile sau marile ecrane ori de pe cele mai glossy coperte de reviste, nici Perel nu a fost scutită de un destin presărat cu multe încercări. 

Este al doilea copil al unui cuplu de evrei polonezi, care au poposit în Belgia în calitate de supraviețuitori ai Holocaustului, fiind singurii supraviețuitori ai familiilor lor. „Pierderea, trauma, dezmembrarea comunității, imigrația, refugiații… toate aceste teme pe care le observ astăzi în lume au fost, în esență, laptele mamei pentru mine. (…) Toată lumea avea un accent, un număr considerabil de oameni aveau numărul pe braț. Nu erau bunici prin preajmă, nu erau unchi sau mătuși. Este tot ce știam,“ spune Esther despre istoricul copilăriei sale. 

Cu toate acestea, Perel a luat partea plină a situației prin care trecea, întrucât nu s-a victimizat, ci s-a gândit permanent la felul în care oamenii își regăsesc drumul vieții după experiența traumei. Deseori o auzim pe îndrăgita autoare cu următorul mesaj: „În comunitatea mea erau două categorii de oameni. Cei care au murit (chiar dacă încă erau în viață) și cei care au revenit la viață.“ Din fericire pentru aceasta, părinții săi (Sara Ferlegier și Icek Perele) s-au încadrat în cea de-a doua categorie, fiind dezinvolți și deschiși și ajutându-se de umor ca să detalieze provocările la care i-a supus viața.

Fratele său este mai mare cu doisprezece ani decât ea și recunoaște că această practică de a mai avea un copil la o diferență apreciabilă de timp era una destul de prezentă în rândul oamenilor încercați ai acelor vremuri. Așadar, mai întâi încercau să se integreze în societate și, apoi, pentru a resimți căldura propriului cămin, mai plămădeau încă un prunc. Majoritatea aveau copii cu diferențe de opt, zece, doisprezece ani între ei. Părinții săi începuseră o mică afacere de familie, deținând un magazin de haine în Anvers, situat la parterul imobilului în care locuiau. S-au îngrijit de educația copiilor lor și au început să vorbească în casă în mai multe limbi străine, printre care flamanda, idiș, poloneză, germană, franceză; așa se face că, în prezent, Esther vorbește nouă limbi străine.

A fost un copil liber, care nu a înțeles strictețea școlii, motiv pentru care și-a îndreptat atenția către psihologie. Lectura cărții Summerhill: A Radical Approach to Child-Rearing a făcut-o să-și pună întrebări asupra existenței, dar și asupra dinamicii relațiilor pe care le nutrea cu cei apropiați. Declară că printre atributele sale de bază se numără curiozitatea (care a mânat-o până în punctul în care se află) și, totodată, capacitatea sa de ascultare a celorlalți.

Înclinația spre lingvistică și limbă franceză au determinat-o să ajungă în Ierusalim (Hebrew University) pentru a le aprofunda și, pe parcurs, a mai descoperit o pasiune: teatrul. A fost necesar doar un pas și, ușor, ușor, a ajuns să facă parte din diverse trupe de teatru, ba chiar și să ajungă la Paris, sub îndrumarea creatorului Teatrului Oprimaților, Augusto Boal.

Un psiholog în cuplu este o provocare, doi psihologi reprezintă o binecuvântare

Masteratul l-a făcut în New York, specializându-se în imigrație și identitate. Tot aceea este și perioada în care Perel și soțul său, Jack Saul (psiholog clinician și psihoterapeut relațional, Director al Programului Internațional de Studii Traumatice din New York) i-a propus ideea de „terapie familială sistemică“.

Susține că secretul relației lor este însăși libertatea pe care și-o acordă reciproc. Spre exemplu, Saul este pasionat de pictură și pleacă, adesea, din New York, pe când soția sa rămâne în oraș sau călătorește singură.

De asemenea, un alt proiect de suflet pe care Jack îl dezvoltă este Moral Injurice, o colecție de povești ale veteranilor de război ori ale corespondenților din zonele de conflict care au trecut printr-un sindrom post-traumatic.

Cu siguranță, complementaritatea dintre cei doi vine și din faptul că, deși studiază mentalul oamenilor, Esther se ocupă cu plăcere de relațiile de cuplu, pe când soțul său, Jack, lucrează cu persoane a căror durere este cauzată de stres, depresie, pierderea unei persoane dragi, adică de traumă, după cum reiese din interviul acordat revistei Vogue

Au împreună doi fii și au experimentat parentingul pe de-a-ntregul în cea mai mare metropolă, New York. 

Nici în relația cu copiii lor nu au existat limitări, ci, dimpotrivă, o deschidere și o transparență în tot ce înseamnă educație sexuală. 

Potrivit site-ului today.com, Perel este tributară parentingului conștient, adică a învățării de a fi conștienți emoțional și a aprecierii conexiunii dintre adult și copil. Este de părere că doar cu ajutor susținut din partea părinților, prin conectarea cu alte familii ce provin din culturi diferite, prin încurajarea de a se juca (lăsând la o parte stereotipurile), cultivând relațiile cu părinții înșiși și clădind o comunitate în jurul familiei, copiii pot depăși normele și barierele învechite ce provoacă atâta durere transgenerațională. 

Rutina de zi cu zi

Potrivit site-ului thecut.com, Perel se trezește, în majoritatea zilelor, la ora șapte. Primul lucru pe care susține că îl face dimineața este să-și salute soțul, apoi ascultă știrile și, timp de douăzeci de minute, mai lenevește în pat. Ulterior, ia micul dejun împreună cu familia și iese să facă mișcare. Susține că îi place să facă sport alături de prietene (aleargă, merge la yoga o dată pe săptămână, merge la dansuri, dar și la înot).

În zilele de cabinet își începe programul în jurul orei 8.30-9.00, până la 18.00-19.00. În ultimii doi ani a lucrat cu aceleași cupluri, cărora li se dedică întru totul, pe parcursul terapiilor fiind total deconectată de mediul virtual care ar putea să-i distragă atenția.

℗PUBLICITATE



Pune preț pe timpul liber, de care profită la maximum. Îi plac plimbările cu bicicleta în acest oraș care nu doarme niciodată, îi place să pregătească o masă bună sau să viziteze muzee, respectiv să călătorească și să descopere multe locuri noi.

Freud a fost terapeutul secolului XX, Perel ar putea fi terapeuta secolului XXI

Este supervizor certificat AASECT pentru terapia sexuală, terapeut licențiat în psihoterapia familiei, membru al Academiei Americane de Terapie Familială, precum și al Societății Internaționale pentru Terapie și Cercetare Sexuală, profesând, de mai bine de treizeci și cinci de ani, în propriul cabinet din New York. Într-una dintre postările făcute în 2020 pe Instagram, Perel anunță că-și închide cabinetul pentru o perioadă neterminată, mutându-și întreaga activitate clinică în on-line.

Este considerată unul dintre cel mai vânduți autori New York Times datorită cărților sale Inteligența erotică și Regândirea infidelității.

Menționează, pe site-ul ce-i poartă numele, estherperel.com, că geneza cărții Inteligența erotică a avut ca punct de plecare poveștile de dragoste ale unor personaje celebre (precum Henry VIII și Anne Boleyn, Elizabeth Taylor și Richard Burton, Monica Lewinsky și Bill Clinton), care, dincolo de notorietatea lor, au inspirat-o să scrie o lucrare despre infidelitate.

Făcând o paranteză, inspirația nu a venit oricând și oricum. Merită evidențiat faptul că cei doi fii ai săi se aflau la vârsta de opt, respectiv șase ani, iar centrul atenției sale profesionale putea fi îndreptat și asupra unui proiect măreț. A pornit, însă, cu pași mici. A scris articolul intitulat În căutarea inteligentei erotice, având drept temă principală cuplurile și sexualitatea, din punctul de vedere al unui terapeut străin ce observă sexualitatea americană, iar vitalitatea acestui text a condus, inevitabil, la propunerea de a scrie o carte, propunere pe care a acceptat-o cu mare drag. Succesul acesteia avea să devină unul fără precedent, cartea sa ajungând să fie tradusă în douăzeci și cinci de limbi.

Dincolo de toată paleta de roluri profesionale înșirate anterior, Perel este, de asemenea: speaker TED (discursurile sale fiind printre cele mai vizualizate, cu peste 20 de milioane de accesări); consultant organizațional pentru companiile Fortune 500; totodată, este gazda podcasturilor Where Should We Begin? (discuții autentice, needitate, în care cuplurile se înscriu benevol la o ședință de consiliere cu Perel, ședință care, ulterior, devine episod de podcast, singurele elemente anonime fiind numele personajelor) și How’s work? (în care Perel aduce perspective noi asupra forțelor invizibile care modelează conexiunile pe care le întreprindem la locul de muncă).

S-a bucurat, de-a lungul vremii, de atenția presei, fiind prezentă în numeroase emisiuni cu audiențe de top: Oprah Winfrey ShowCBS This MorningFantastico – Brazilia, Enogh Rope – Australia și lista poate continua.

În 2016 a susținut prima sa conferință în România. La invitația lansată de Gáspár György și de Otilia Manteles, Esther a întâlnit peste 700 de persoane într-un renumit club din București.

Contribuția lui Esther Perel la starea interpersonală de bine. Idei de bază și mesaje cheie 

Să nu exploatăm partenerul transformându-l în singura sursă de sprijin și suport. Suntem, veșnic, în căutarea partenerului perfect, alături de care să creăm un cămin, să formăm o familie, să avem o viață sexuală satisfăcătoare, cu care să procreăm copii pe care să-i creștem și să-i educăm și, în același timp, care să ne fie la dispoziție non-stop. Perel trage un semnal de alarmă asupra acestei tendințe total nesănătoase, specificând că „astăzi, apelăm la o persoană pentru a ne oferi ceea ce, odinioară, oferea un întreg sat: sentimentul de fundamentare, de sens și de continuitate.“ Așadar, Perel subliniază Perel tocmai recalibrarea timpului petrecut cu partenerul de viață și normalitatea petrecerii timpului cu prietenii și familia, separat de prezența jumătății noastre.

Să primim spontaneitatea în relația noastră de cuplu. Relațiile de lungă durată aduc, dincolo de acea stabilitate emoțională, și un soi de plictiseală, obișnuință, lipsă a dorinței. Despre acest je ne sais quoi vorbește, constant, Perel, teoretizând conflictul dintre dorință și iubire: „Iubirii îi place să știe totul despre tine; dorința are nevoie de mister… pe măsură ce cuplurile se instalează în confortul iubirii, încetează să mai aprindă flacăra dorinței. Uită că focul are nevoie de aer.“

Așadar, fie că vorbim de o lenjerie intimă atrăgătoare ori de o poziție sexuală diferită, noutatea merită îmbrățișată fără teamă.

Să acceptăm „valurile iubirii“. Dragostea este o maree continuă. Ea are perioade în care se află la un nivel superior, în special la începutul relației, și care scade ori se transformă pe perioada acesteia. Adesea, în lipsa unei educații emoționale propice, nu știm să interpretăm semnalele intrinseci primite și tindem, din ignoranță, să ne facem griji atunci când simțim că relația evoluează. Perel aduce în discuție acest aspect, reliefând faptul că dragostea este complicată, că „este o implicare activă cu tot felul de sentimente“.

Stop comparațiilor în cuplu. Social media este un tărâm fermecat, în care perfecțiunea este la tot pasul, în care crâmpeie din viața fiecăruia dintre noi sunt hiperbolizate și prezentate la nivel idilic. Însă, rațional vorbind, tendința este să credem că ceea ce regăsim pe ecranul telefonului este conform cu realitatea, ceea ce nu este deloc adevărat. 

Esther Perel ne sfătuiește să luăm o pauză de la consumul de social media, un fel de detoxificare digitală, în special atunci când, la rândul nostru, ne confruntăm cu diverse situații familiale, inevitabile, de altfel. „Concentrează-te să fii cea mai bună versiune a ta și să rămâi bazat pe aici și acum în viața ta,“ declara terapeuta pentru revista Cosmopolitan.

Psihologia iertării trebuie aplicată în practică. Una dintre lecțiile care nu ne sunt „predate“ în familii este exprimarea scuzelor. În viața de zi cu zi, este firesc să existe și dezacorduri, neînțelegeri, nemulțumiri, întristări etc. Însă ceea ce uităm sau, dimpotrivă, așteptăm prea mult până să oferim partenerului sunt scuzele și regretele. Este necesar să învățăm să o facem, fără să ne percepem ca fiind mai slabi sau inferiori. Perel insistă, chiar, spunând: „Cine își cere scuze mai întâi este, întotdeauna, cel mai puternic.“

Aceasta este Esther Perel, o personalitate complexă, cu un start în viață ciuntit, însă cu o determinare care a ajutat-o să-și depășească situația și să cunoască cele mai înalte culmi ale succesului. Esther Perel, dincolo de incontestabila expertiză în domeniul relațiilor și al dinamicii acestora, este și un exemplu pentru cei care cred că o copilărie ratată poate fi cartea de vizită pentru o viață ratată.

Exceptând impedimentele existențiale și carcasa cu care ne prezentăm lumii, lecția pe care Perel ne-o predă este ca mai înainte de orice facem pe traseul vieții noastre, să ne iubim pe interior (ca un ritual mimetic) și să facem din acest interior un loc în care să ne întoarcem, cu drag, mereu.

Bianca Sîrbu - contributor senior, jurnalist, lifestyle editor, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0