fbpx
skip to Main Content

„Calitatea relațiilor noastre determină calitatea vieții noastre“ este un concept promovat de către doi dintre cei mai cunoscuți terapeuți de cuplu la nivel mondial, Harville Hendrix și Hellen LaKelly Hunt. Totodată, a fost titlul discuției purtate între Esther Perel (psihoterapeut relațional) și Lewis Howes (antreprenor și autorul cărții Măștile masculinității).

Dacă despre Esther Perel știm că a inițiat o conversație globală despre conceptul de „inteligență erotică“, iar cartea cu același titlu a fost tradusă în 24 de limbi (fapt care i-a adus o largă recunoaștere internațională în zona relațională), despre Lewis Howes merită să știm că, înainte de a deveni persoană publică, a avut de depășit mai multe obstacole (de la un handicap de învățare, până la însingurare și bullying). Cu toate acestea, el a ajuns un veritabil antreprenor, dar și un excelent autor, Casa Albă și Președintele Obama recunoscându-l drept unul dintre primii 100 de antreprenori din țară cu vârsta sub 30 de ani.

Și pentru că toată discuția se croșetează în jurul iubirii, plecăm de la premisa că o relație implică timp, atenție, grijă și multă incertitudine. Dacă la început de drum regăsim acea substanță numită oxitocină (sau hormonul fericirii), care ne face să vedem doar partea plină a paharului, doar părțile pozitive ale partenerului, odată cu trecerea timpului, vom observa că dragostea înseamnă mai mult decât chimie și atracție sexuală. Pentru că, așa cum subliniază și Esther Perel, suferința face parte din viață, ea ținându-ne companie atât în cazul pierderilor, cât și în cazul dezamăgirilor. Dialogul dintre cei doi a fost un regal al relațiilor, întrebările adresate fiind punctuale și specifice.

De ce sunt relațiile atât de greu de menținut?

Una dintre provocările cu care ne confruntăm o reprezintă întrebarea: „De ce sunt relațiile atât de greu de menținut?“ Răspunsul lui Esther Perel este unul simplu și la obiect. Acesta subliniază că, în zilele noastre, este mai complicat decât în trecut, întrucât structura societății din care facem parte nu ne mai ajută să înțelegem și să aplicăm o parte din comportamentele altora și pentru că rolurile fiecăruia sunt foarte bine definite (fiecare știe când și ce să ceară de la partener, dar și ce i se cuvine). Regulile au ajuns să fie negociate, angajamentul lipsește cu desăvârșire, iar noi devenim tot mai schimbători. Identitatea însăși are alte valențe acum. Cândva, ne limitam la a spune că eram fiica sau fiul lui X, astăzi nu mai contează rădăcinile, ci mai degrabă cine suntem, de fapt. Nu degeaba vorbim despre o societate orientată către sine („self care“, „self industry“, „self help“, „selfie“), care este foarte fragilă.

Lewis ridică mingea la fileu și întreabă despre felul în care s-au schimbat relațiile, de-a lungul timpului. Terapeuta de origine belgiană subliniază faptul că dinamica lor este alta, datorită așteptărilor pe care le avem acum, atât în plan afectiv, cât și la locul de muncă. Potrivit lui Perel, ne dorim relații semnificative, transformatoare, pasionale, erotice și cu sens – în ambele planuri. Diferența este că nu dorim doar să ne primim salariul și atât, ci, când ne gândim la locul de muncă, vorbim despre transparență, apartenență, încredere, autenticitate, siguranță psihologică.

De ce scade în timp numărul relațiilor durabile?

Un alt subiect arzător abordat de către Lewis și Perel se referă la numărul relațiilor ce rămân înfloritoare și după mulți ani de conviețuire. Esther Perel susține că numărul acestora a scăzut pentru că, pe de-o parte, cultura este definită diferit, în funcție de modul de abordare. Dacă a fi sănătos, a avea copii, a avea ce mânca, a avea un loc de muncă, a avea respectul comunității înseamnă fericire și împlinire, pe de altă parte, râvnim la alte lucruri, ce sunt în afara căsniciei, și de asta suntem nefericiți. Vrem totul atunci când ne căsătorim, ne proiectăm toată comunitatea într-o singură persoană (partenerul pasional, co-părintele, care să fie situat și pe același taler intelectual, să se și ocupe de problemele cotidiene, să fie partenerul fantastic de călătorie etc.). Pe de altă parte, identitatea contează, nu stabilitatea sau soliditatea. Și mai degrabă creativitatea cuplurilor este cea care dă o sclipire aparte, în timp. Iar această creativitate poate fi alimentată în câțiva pași simpli:

  • Calibrarea așteptărilor, care nu înseamnă micșorarea lor, ci diversificarea acestora.
  • Implicarea în activități noi (realizate cu ciclicitate, în așa fel încât să nu creeze haos), care ne fac plăcere, asumându-ne în același timp riscul de a ieși în afara zonei de confort.

Relațiile ne ajută să descoperim cine suntem cu adevărat

Lewis continuă șirul întrebărilor și punctează lucrurile asupra cărora trebuie să se focalizeze o femeie aflată la vârsta de peste 30 ani, pentru a găsi partenerul perfect. Răspunsul lui Esther Perel este transformator, în ideea că nu oferă o rețetă cu ingrediente clare, ci mută perspectiva spre introspecția proprie, încurajând ca acestea să se întrebe „Cine vreau să fiu eu, în calitate de parteneră?“. În același timp, clarifică ideea greșită din cauza căreia femeile pornesc de la gândul că, înainte de a intra într-o relație, este nevoie să intre într-un proces de „reparație“. Ea face distincția între povestea de dragoste și povestea de viață, specificând faptul că poveștile de dragoste nu sunt povești de viață, iar ceea ce ne poate atrage la un moment dat nu echivalează cu persoana alături de care ne vom construi viața.

℗PUBLICITATE


O altă întrebare adresată de Lewis se referă la numărul lucrurilor și al valorilor necesare și suficiente pe care ar trebui să le avem în comun cu partenerul de viață.

Perel menționează că nu numărul este cel care dictează predictibilitatea cuplului, ci importanța acestora.

Mai precis, întrebarea este: „Partenerul a fost crescut pentru a fi autonom sau pentru a fi loial?“ De asemenea, apreciază că este important de știut, încă de la început, dacă celălalt are același valori și perspective asupra vieții. Din momentul în care intrăm într-o relație, avem așteptări, potrivit psihoterapeutei. În egală măsură, în interiorul relației, intervine jocul de puteri, care – dacă nu se sincronizează și are o direcție distinctă față de cea dorită – ajunge să provoace dezamăgire. Însă această decepție este prezentă în orice relație, fără echivoc. Important este ce facem cu ea.

Comunicarea dă tonul armoniei relaționale

Comunicarea joacă un rol extrem de important, dar și tonalitatea pe care vrem să-i transmitem partenerului nemulțumirile noastre. Dacă celălalt trece prin filtrul personalității proprii părerea jumătății sale, atunci lucrurile pot fi rezolvate fără a lăsa răni emoționale pe termen lung. Însă dacă partenerul respinge vehement poziția și părerea noastră, atunci dezamăgirea se va adânci și vom avea nevoie de mai multă muncă de lămurire în acest sens.

Relațiile sunt ca nisipurile mișcătoare. Ele au o dinamică diferită, pentru că partenerii înșiși sunt unici și reacționează distinct. Însă este înțelept să subliniem și lucrurile pozitive realizate de către jumătatea noastră, pentru a dobândi o armonie conjugală.

Orice cuplu de lungă durată este conștient că viața în doi nu este doar lapte și miere (iar specialiștii ne transmit că nu este nici dezirabil ca acest lucru să se întâmple), dezamăgirea fiind inerentă. Importantă este modalitatea prin care îi transmitem partenerului că avem o problemă și soluția pe care o găsim împreună – una care să sudeze și mai bine cuplul.

Bianca Sîrbu

Bianca Sîrbu - jurnalist, lifestyle editor, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Back To Top
×Close search
Caută