Skip to content

Luna trecută, Esther Perel – recunoscuta terapeută de cuplu – a lansat un podcast intitulat „How’s Work?“. După ce și-a dedicat munca studierii inteligenței erotice și dinamicilor care se produc în relațiile romantice, Perel abordează acum zona profesională și ne invită să regândim paradigma jobului.

Majoritatea oamenilor își petrec o mare parte din zi la locul de muncă. Acesta reprezintă un punct focal al vieții noastre, fiind sursa noastră de venit și, pe cale de consecință, sursa libertății noastre, a relațiilor sociale, a statutului social, ba chiar a dietei intelectuale, de cele mai multe ori. Incontestabil, munca noastră, spațiul în care ne desfășurăm și colectivul în care activăm au o influență considerabilă asupra calității vieții noastre – în aceeași măsură în care relațiile și familia influențează nivelul bucuriei de a trăi.

Așa cum acordăm atenție sporită relațiilor noastre și la fel cum lucrăm cu sine pentru a avea o experiență cât mai bună în raport cu cei din jur, la fel ar trebui să acordăm atenție și afectivitate celui de-al treilea pilon definitoriu al existenței moderne – profesionalul.

Conform lui Perel, viața noastră profesională nu este compusă doar din titlul de pe cartea de vizită, așa cum în familia noastră nu suntem doar fii și fiice, ci și surori și frați (și avem roluri de „salvator“ sau poate de „ștrengar“ al familiei sau de „oaie neagră“). Viața noastră profesională este un univers în care diferitele noastre identități se manifestă, un spațiu emoțional în care apar provocări ale vieții la fel de intense precum cele din viața de cuplu. Și la fel de importante, din perspectiva impactului asupra noastră.

Dacă, în trecut, paradigma de socializare la locul de muncă presupunea din oficiu obediență, aderența la reguli și respect pentru ierarhie, în epoca Millennials, libertatea, creativitatea și meritocrația sunt valorile care guvernează. Astfel, dând la o parte structurile ierarhice și reglementările, viața profesională devine la fel de personală ca cea romantică. Criza globală a mariajului (sau, mai bine spus, a divorțului) a fost un efect al revoluției sexuale, când oamenii și-au asumat libertatea alegerii emoționale, pentru prima dată în istorie. Același fenomen are loc acum în spectrul profesional. În ultimii ani, opțiunile de stil de viață și stil profesional s-au multiplicat considerabil. Așa cum mariajul nu mai este singura paradigmă a vieții romantice, nu mai există doar un singur fel de a-ți petrece viața profesională. Dacă indivizii nu sunt mulțumiți de compania în care lucrează, se mută într-o altă companie, își deschid propriul business, lucrează ca freelancer pentru diferite proiecte sau își închiriază timpul furnizând servicii în numele unor companii precum Uber sau Glovo.

℗PUBLICITATE



Piața muncii s-a fragmentat foarte mult în ultimii ani și va continua să se fragmenteze, ca urmare a diversificării modalităților de a produce venituri pe măsură ce continuăm să descoperim noi feluri în care tehnologia poate fi pusă în slujba îmbunătățirii vieții – de la cele mai semnificative, până la cele mai neglijabile aspecte.

În tot acest context, angajatorii și-au pierdut poziția de putere și – pe măsură ce angajații și candidații pe care doresc să îi rețină devin din ce în ce mai informați, cunoscându-și drepturile și opțiunile – cei din urmă trebuie să dezvolte noi strategii de retenție a personalului.

Practica team building-urilor a crescut foarte mult în ultimii 10 ani, fiind văzută ca ceva firesc de către angajați, alături de bonusuri și alte beneficii, precum abonamente la sala de fitness și bilete la filme și spectacole. Toate acestea reflectă importanța pe care angajații i-o atribuie echilibrului între viața profesională și cea personală, dar și faptul că viață personală și cea profesională converg și se alimentează reciproc.

Mai mult, epoca noastră este marcată de o „epidemie“ de depresie, anxietatea existențială fiind una dintre condițiile pe care le raportează majoritatea oamenilor (conform datelor din social media). După Google, „depresia“ este unul dintre cele mai căutate cuvinte.

Ascultând podcastul lui Esther Perel, putem înțelege mai multe despre felul în care diferitele identități ale sinelui ne ajută sau, dimpotrivă, ne îngreunează viața profesională. Terapeuta de origine belgiană afirmă că la serviciu nu primează doar funcția și că toate identitățile pe care le reprezentăm intră în acțiune, influențând maniera în care delegăm, primim feedback sau gestionăm situațiile critice. Cunoscându-ne, înțelegându-ne pe noi înșine, dar și pe cei cu care colaborăm, putem crea relații mai bune, mai autentice; iar astfel ne îmbunătățim satisfacția și calitatea vieții profesionale.

Maria-Cristina Trepcea se descrie ca fiind „comunicator“ de profesie. După ce a petrecut mai bine de 10 ani la Londra, unde a studiat comunicare și mass-media, s-a întors în natalul București. Ea caută să echilibreze disciplina profesională din domeniul marketingului și culturii pop cu o sensibilitate psihologică și adesea filozofică.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0