11 iunie și 13 iunie 2018. Două zile de examene pentru cei peste 150 000 de elevi ai claselor a VIII-a din România.
Ce este diferit? Zilele de examen sunt stabilite în ultima săptămână a anului școlar. Pentru elevi și familiile lor, doar o săptămână de emoții tăiată din calendar. Este bine? Desigur. Mai puțină așteptare și stres redus.
Ce este în spatele acestor date din calendar? Muncă multă, uneori epuizantă, pentru elevi. Pentru cei norocoși. Adică, pentru cei care încep din clasa a V-a să pregătească Evaluarea Națională! Culegeri cumpărate din timp. Sugerate de prietenii de familie, vecini, rude, selectate de profesorii de matematică sau limba română. Cât mai diverse, dar multe, cât să umple un raft de bibliotecă generos. Cum se simt copiii? Nimeni nu îi ascultă cu adevărat. Trag din greu, pentru că familia a investit în meditații, în auxiliare. Ne trebuie medie mare pentru a prinde un loc la un colegiu sau liceu de prestigiu. Sunt norocoși acești copii? S-ar zice că da. Nici nu știu ce îi așteaptă la aceste instituții. Altă muncă epuizantă. Dar trebuie să ajungem la o facultate în afara țării sau la una de renume din țară. Și scenariul continuă.
Ce se întâmplă cu alți copii, cei care nu au bani de meditații și nici de multe auxiliare? Sunt profesori generoși, care îi pregătesc la școală, după cursuri sau sâmbăta. Cei care doresc să primească. Pentru că sunt elevi pentru care efortul acesta nu este făcut. Din cauză că nu au abilități de învățare sau determinare. Unde s-au dus acestea? Părinții nu au mai avut timp să îi întrebe dacă au înțeles și dacă au de lucru ceva pentru acasă ori lipsesc din viața lor. S-a instalat o stare de inutilitate și dorința de a evolua s-a stins.
Și mai sunt elevii din mediul rural. Au sau nu profesori de specialitate, sunt sau nu titulari, sunt susținuți de familii? Despre ei nu prea vorbim. Sunt puțini, din ce în ce mai puțini cei care reușesc să ajungă la un liceu sau să îl termine. Dacă au norocul unor profesori dedicați, inimoși, reușesc. Ceilalți, mulți la număr, nu. Și îi pierdem pe drum. Părăsesc școala devreme, rămân acasă pentru a deveni gospodari, pentru un trai de subzistență.
Ce fac profesorii din școală? Ore de meditații tot anul. Uneori, chiar cu un singur elev. Ceilalți sunt la meditații particulare sau nu vin deloc.
℗PUBLICITATE
Anul acesta, în această ultimă săptămână, profesorii au lucrat câte 10 ore în zilele de examen, pentru a realiza și orele celorlalte clase. Și ce caniculă, care risipește puterea de muncă și concentrarea!
Ce face presa? Același scenariu în fiecare an, deci și în acesta. Sunt citite în știrile din prime time perlele elevilor la examenul de limba română, se fac glume pe seama elevilor, se fac aprecieri asupra gradului de dificultate a subiectelor sau se intervievează elevii la ieșirea de la examen cu privire la cât de ușoare sau complicate au fost subiectele. Are cineva idee ce simt sau cum se simt elevii? De ce îi tratăm astfel? Ce dorim să le transmitem? Că este rândul lor să se sacrifice pentru o carieră? Că trebuie să se obișnuiască cu greutățile, pentru a face față vieții dure?
Oare chiar ne-am pierdut în trecut? Nu putem găsi și alte modalități de testare pentru a accede la învățământul liceal? Oare nu putem organiza în alt mod acest examen? Oare toți elevii au nevoie de studii liceale? Dar cu meseriile ce facem? Întrebări retorice!
Avem nevoie de specialiști și nu îi găsim, pentru că nu îi pregătim. Avem nevoie de multe meserii practicate, care nu au dispărut de pe piața muncii, și avem nevoie disperată de angajați bine pregătiți în servicii. La acest capitol suntem corigenți!! Avem o țară ca o grădină, dar cu buruieni. Avem peisaje de vis, dar nu ajungem la ele. Avem orașe superbe, dar turiștii străini nu stau mai mult de un weekend la noi.
Țara aceasta frumoasă ca o mireasă are nevoie de acești copii ca să o curețe de gunoaie, să recicleze selectiv, să planteze păduri, să curețe apele, să repare sau să construiască autostrăzi, să repare clădirile istorice, să ghideze turiștii, să îngrijească ogoarele pentru a hrăni populația cu produse autohtone, să programeze, să construiască roboți, să lucreze în sănătate, în educație și să uimească lumea cu inteligența pe care o au.
Cred că putem! Este momentul să reflectăm. Orice schimbare răstoarnă niște automatisme. Doare! Dar putem!
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
