Skip to content
Se încarcă Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

#EpicTalk – Despre iubire și alte chestiuni de suflet…

25.02.2019 ora 19:00 21:00

Atena Boca în dialog cu Gáspár György

Despre iubire și relații considerăm că se vorbește „mult“ sau „puțin“ (în funcție de experiențele prin care am trecut în viață), dar în mod cert subiectul nu va fi niciodată epuizat. Cu toții încercăm să ne trăim relațiile într-o formă sau alta și cu toții avem și de suferit din cauza lor. Așa că fiecare dintre noi are o perspectivă foarte personală despre ce înseamnă să iubești și să fii iubit, dar și despre cum se poate cultiva, menține sau distruge o relație. Discutând împreună, putem învăța unii de la alții.

Iar pentru că luna februarie este aici și pentru că în această perioadă, la nivel internațional, oamenii devin mai preocupați de chestiunile intime și sufletești, grăbind parcă venirea primăverii, noi îți lansăm invitația de a petrece o seară alături de Atena Boca și Gáspár György, care vor întoarce pe toate fețele iubirea și relațiile, în cadrul unui eveniment de suflet, organizat pe 25 februarie la TNB.

Ambii – pasionați de starea comunitară de bine și de sănătatea relațională din România – vor urca pe scenă și vor purta o conversație adevărată despre ce ne place și ce ne doare cel mai tare în această viață: iubirea și provocările ei. Iar în a doua parte a evenimentului, cei prezenți în sală vor avea ocazia de a adresa întrebări.

Participarea la eveniment se face pe bază de invitație. Pentru a obține invitația la eveniment te rugăm să completezi formularul de mai jos cu toate datele, precum și o întrebare cu privire la relația de cuplu, iar noi îți vom confirma participarea și vom trimite întrebarea ta către Atena și Gáspár. Locurile sunt limitate.

Cine sunt gazdele serii

Gáspár György – psiholog, psihoterapeut relațional, autor și inițiator al proiectului național #RevoluțiaRelaționalăÎnRomânia.

Atena Boca (în calitate de moderator) – fondatoarea „La primul bebe“ și singura româncă aleasă de Facebook în programul Community Leadership 2018.

Parteneri


Locația evenimentului

TNB

Bulevardul Nicolae Bălcescu, nr. 2
București, sector 1 010051 Romania
0213139175

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0