Skip to content
Se încarcă Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.
Eveniment online

În pas cu adolescența – Grup de suport pentru adolescenți

08.10.2020 orele 18:30 20:00

Intensă și confuză, iubită și blamată, complicată și profundă, adolescența ne provoacă pe toți. Fie că suntem tineri care trec prin această perioadă sau părinți care încearcă să înțeleagă cum să comunice mai bine cu copilul lor ajuns adolescent, cu toții avem nevoie să înțelegem mai bine ce se întâmplă cu noi și să aflăm răspunsuri la toate întrebările pe care ni le punem în această perioadă. Simțim de multe ori că nimeni nu ne înțelege, punem întrebări la care nimeni nu ne răspunde, avem curiozități dar nu știm ce surse de informare să alegem și se întâmplă adesea să ne simțim pierduți.

Pentru a răspunde acestor nevoi, Reconectat alături de Asociația Multiculturală de Psihologie și Psihoterapie și Pagina de Psihologie au creat un grup de suport pentru adolescenți, unde fiecare participant își poate exprima părerile, neliniștile și curiozitățile în discuții libere sau activități interactive, alături de alți tineri cu experiențe similare. Folosim metode de lucru nonformale, axate pe nevoile participanților și ne dorim să creăm contexte cât mai utile de învățare și dezvoltare pentru participanți.

Ne întâlnim online în fiecare săptămână, în zilele de joi de la 18:30 la 20:00, începând cu ziua de 8 octombrie 2020. La fiecare întâlnire vom aborda o altă tematică, astfel încât, după cele 10 ședințe pe care le vom petrece împreună, adolescenții au șansa să capete un set de cunoștințe și abilități care să facă mai ușoară și mai faină trecerea prin acești ani.
Programul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 13-17 ani.

Tematicile pe care le vom aborda împreună sunt:

Cine sunt eu, ce se întâmplă cu mine și de ce?

La această întâlnire vom discuta despre cum putem defini identitatea de sine, care sunt valorile fiecăruia dintre noi, cum ne influențează acestea și vom identifica rolurile pe care le ocupăm în rețeaua noastră socială. În plus, vom încerca să înțelegem mai bine modificările din corpul nostru din această perioadă și cum influențează acestea comportamentul nostru.

Eu, tu, noi: cum să fim bine împreună 

Suntem construiți genetic pentru a avea relații iar pentru ca acestea să se dezvolte armonios, este nevoie de atenția și prezența noastră. Ne vom uita împreună la toate relațiile care ne definesc viața – cu părinții, cu frații, cu prietenii, cu familia extinsă, cu persoanele iubite, cu noi înșine – și vom căuta oportunitățile de creștere și dezvoltare pe care ni le oferă acestea și cum putem face astfel încât să avem experiențe cât mai bune împreună.

Corpul meu, alegerile mele 

Când vine vorba despre educație sexuală, cu toții avem nevoie de informații din surse sigure despre drepturile noastre, consimțământ, imagine corporală și siguranță. Importanța educației sexuale rezidă, pe de o parte, în acumularea de cunoștințe, mai multă încredere, mai multă empatie, mai multă iubire și acceptare de sine, și, pe de altă parte, în diminuarea numărului de sarcini și avorturi, de infecții cu transmitere sexuală, o rată de abuz sexual mai mică și mai puțină discriminare. Te așteptăm să descoperim cu deschidere răspunsurile la întrebările și curiozitățile pe care adolescența le ridică. 

Cine sunt eu pe Internet? 

Pentru nativii digitali, puține sunt lucrurile rămase necunoscute când vine vorba de Internet. Știm totuși că lumea virtuală pune multe provocări – mesaje răutăcioase, conturi false, încălcarea intimității și bullying. Vom căuta împreună soluții de prevenire a momentelor dificile pe Internet, astfel încât să ne bucurăm de acesta într-un mod sigur și distractiv.

Dependență vs. Experimentare: de la mituri la știință 

Dependența, indiferent de substanță, obiect, acțiune, este una dintre cele mai blamate tulburări ale omului. Pentru a putea privi cu empatie și deschidere această problematică, vă invităm să explorăm împreună mecanismele adicției, cum putem reduce riscurile în comportamentul de consum și să identificăm idei de activități și experiențe care să înlocuiască consumul de substanțe.

Rămas bun 

Vom încheia seria întâlnirilor cu o întâlnire de feedback, unde vom discuta despre lunile petrecute împreună și ne vom lua rămas bun de la grup.

Programul include și câte o întâlnire individuală de feedback de 30 de minute atât pentru părinți, cât și pentru adolescenții din grup, unde vor fi discutate, alături de mentori și facilitatori, aspecte legate de participarea la întâlnirile de grup.Suntem nerăbdători să avem alături de noi adolescenți curioși și dornici să afle mai multe despre universul adolescentin, atât cel înconjurător cât și cel interior.

Întâlnirile sunt facilitate de Andra Stoian și Petruț Dociupsihologi și traineri în cadrul Centrului Reconectat, iar alături de ei vor fi Oana Calnegru și Cristina Petrescu-Ghenea, mentorii grupului de suport, psihoterapeuți de familie și traineri în cadrul programelor de formare AMPP.

Costul unei întâlniri este de 100 de lei. 

Ne întâlnim online în fiecare săptămână, în zilele de joi de la 18:30 la 20:00, începând cu ziua de 8 octombrie 2020.

Așteptăm cu drag înscrierile voastre la adresa de mail: [email protected] cu un mesaj care să conțină numele și vârsta participantului și datele de contact până pe 1 octombrie 2020.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0