skip to Main Content

Stimați clienți dorim să vă anunțăm că livrarea comenzilor sosite în această perioadă este posibil să se efectueze cu o mică întârziere din cauza aglomerării firmelor de curierat. Vă mulțumim pentru înțelegere. Sărbători fericite! Refuză

Evitantul înșală Pentru A Diminua Intensitatea Legăturii De Cuplu

Evitantul înșală pentru a diminua intensitatea legăturii de cuplu

Tendința umană înnăscută de a căuta apropierea de figurile de atașament reprezentate de „alții“ (persoanele semnificative din viața noastră, care ne oferă sprijin) este deosebit de vizibilă în momentele de stres. Mai mult, experiențele indivizilor (rezultate din interacțiunile cu acești alții semnificativi) determină formarea percepțiilor lor asupra sinelui, asupra celorlalți, precum și asupra relațiilor lor, afectând motivațiile, relațiile interpersonale, precum și alte aspecte ale vieții acestora (Mikulincer și Shaver, 2007). Când figura de atașament este disponibilă și răspunde nevoilor sale, copilul va dezvolta un sentiment de securitate în relațiile apropiate, în timp ce absența sau lipsa de reacție a figurii de atașament poate duce la o varietate de reacții; suntem capabili de orice, pentru a recăpăta disponibilitatea partenerului sau de a o recepta la un moment dat de la CINEVA.

O relație extraconjugală sau alternativă poate fi un moment foarte dificil de traversat și poate zgudui o relație stabilă, deoarece se constituie într-o rană de atașament peste care se trece greu. O serie de studii arată că este aproape la fel de dăunătoare unei relații precum abuzul fizic (Whisman, Dixon & Johnson, 1997), dar e și un motiv frecvent pentru care cuplurile din lumea întreagă ajung să apeleze la terapie.

Rana de atașament presupune perceperea unei încălcări flagrante a încrederii. În mintea celui care suferă, apare adesea hotărârea: „Niciodată în viața mea nu-mi voi mai permite să fiu atât de vulnerabil, încât să pot fi rănit atât de profund“. Prin natura sa, o „rană de atașament“ ne face mai puțini empatici, ne plasează într-o stare de vigilență permanentă, de neîncredere. Ori tocmai aceste abilități ne-ar putea ajuta să procesăm experiența, să iertăm și să avem încredere din nou.

Johnson (2005) portretizează amploarea fenomenului, folosind următoarea relatare:

„În biroul meu, Margie i-a spus soțului ei: «Ce mă doare cel mai mult e asta: nu eram în mintea ta – nu am contat pentru tine, în acele momente cu ea. Nu m-ai luat în considerare. Ai fost dispus să riști relația noastră, pentru această emoție puternică. Deci, cum mai pot depinde eu de tine? De asemenea, m-ai mințit și ai compromis angajamentul nostru. Sunt rănită și am pierdut senzația că noi formăm un cuplu. Și când eu te-am întrebat – când plângeam și te întrebam de ea – m-ai evitat și ai ridicat din umeri, ca și cum durerea mea nu conta pentru tine. Ai încercat să mă oprești și acum mă copleșești cu îmbrățișări. Nu te pot îmbrățișa – e un zid între noi. Nu te mai pot săruta, gândindu-mă că ai sărutat-o și pe ea. Dar nici nu pot suporta distanța dintre noi…“

Cel mai adesea, infidelitatea se corelează cu activarea strategiilor de a face față nesiguranței. Evitarea și anxietatea sunt cele două dimensiuni principale ale atașamentului insecurizant. Dintre cele două manifestări, indivizii caracterizați prin atașament evitant consideră că interlocutorii sunt indisponibili, nu vor să le răspundă și îi pedepsesc (Bowlby, 1973; Mikulincer și Shaver, 2005), așa că se distanțează de ei, încercând să evite apropierea emoțională și intimitatea și negându-și nevoia de apropiere (Mikulincer si Shaver, 2005). Persoanele evitante au o viziune negativă asupra celorlalți, care-i conduce la autosuficiență obsesivă (sau încredere în sine obsesivă), independență exagerată și dificultăți în a se încrede și a depinde de ceilalți (Mikulincer și Shaver, 2007).

Ca atare, un evitant – atunci când înșală – o face tocmai pentru a diminua intensitatea legăturii sale cu partenerul, intensitate care îl sperie.

De cealaltă parte a spectrului insecurizant, indivizii caracterizați prin atașament anxios au o viziune negativă asupra sinelui, care-i duce la o nevoie obsesivă de a primi asigurări din partea celorlalți, la dependență exagerată de aceștia (Mikulincer și Shaver, 2005) și la hipervigilență față de semnalele sociale și emoționale care vin din partea altora (Fraley, Niedenthal, Marks, Brumbaugh și Vicary, 2006). Le sunt specifice teama de respingere, îngrijorarea generală și anxietatea în legătură cu relațiile lor (Mikulincer și Shaver, 2007).

Prin urmare, un anxios va înșela cu gândul sau din dorința de a-și face partenerul să reacționeze, să-i acorde atenție, dar nu vrea să piardă apropierea cu acesta.

Important este că relația se poate repara. Repararea și reconectarea fac diferența între cuplurile ce rezistă și cele care își încheie relația cu separare sau divorț. Infidelitatea se constituie întro rană de atașament, o traumă în relație, dar se poate vindeca prin terapie, cu bunăvoința ambilor parteneri. Tiparele din relația actuală se vor repeta și în următoarele relații, dacă nu le conștientizăm și nu le vindecăm. A avea grijă de noi și de relație, a ne vindeca reprezintă o alegere sănătoasă. Fiindcă o altă relație nu ne garantează echilibrul și armonia, fără implicarea noastră.

Sue Johnson spune: „Pierdem prea mult timp căutând partenerul perfect, în loc să căutăm a crea relația perfectă!“

Simona Herb

Simona Herb, doctor în psihologie, coordonator EFT (Terapia Centrată pe Emoții) în România, psihoterapeut în terapia de cuplu centrată pe emoții, psihoterapeut de familie și cuplu, formator în cadrul Institutului Areopagus, fondator Psiris, Centru de psihoterapie și Evoluție Personală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close search
Back To Top
×Close search
Caută