S-au terminat examenele importante ale elevilor: evaluarea națională, bacalaureatul și admiterea la facultate. După o grevă a profesorilor care punea finalul de an școlar sub semnul întrebării, după aventuri cu elevi descălțați la BAC, după repartizări computerizate eronate la licee, după note mărite cu patru puncte în urma contestației, după noi tipuri de examene la unele facultăți cu record istoric de candidați, pare că toată lumea răsuflă ușurată, ca și cum am fi scăpat cu toții (implicați direct sau indirect) dintr-o mare suferință națională. Bine ca s-a terminat! Am scăpat! Ar putea să înceapă vacanța, relaxarea, viața însăși.
N-am fost în vâltoarea evenimentelor, dar am văzut împrejur povești care vor deveni amintiri marcante pentru cei implicați:
Părinți:
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
- „Doamne, să scăpăm și de examenul ăsta și mai trăiesc o viață!“;
- „Ziceai că ai făcut totul bine… acum nu mai știi sigur? Ce zice profa de meditație? Cât iei?!“;
- „Avem șanse la contestație?“;
- „Lasă, nu mai plânge! Te pupă mama! Vedem noi ce facem!“.
Elevi:
- „S-ar putea să pierd trei sutimi la exercițiul opt, îmi iese 9,74. Nu știu dacă intru cu media asta la Colegiul Național X!“;
- „M-am panicat la final, că nu mai aveam timp! Am bifat la întâmplare!“;
- „N-am recunoscut tipul ăsta de problemă, nu-mi dau seama cum s-a întâmplat… Știu că am făcut zeci de probleme de felul ăsta, dar…“;
- „Am greșit la calcule! Ce prost sunt!“.
Ochi dați peste cap, înghițit cu greu ghemul de sârmă ghimpată din gât, pupile mărite de teroare și priviri goale, de deznădejde, pumni încleștați de neputință, frică paralizantă și rușine devastatoare – adulți si copii deopotrivă, copleșiți si neputincioși în fața unui sistem care hotărăște implacabil viitorul tuturor.
Examenele naționale evaluează aspecte psihologice importante
Ne trimitem copiii în anii terminali de școală ca pe niște recruți în tabere de instrucție, trimitem elevii la examene ca pe soldați pe front. „Scapă cine poate!“ – e singura credință motivațională! La fel și părinții: se descurcă fiecare cum poate, cu toată copleșirea momentului, cu rezultatul copilului, cu viața de după.
Adulți și copii – trăiesc cu toții o mare traumă colectivă. Și cei care au câștigat și cei care au pierdut lupta cu sistemul – cu toții își vor aduce aminte, la fel de fidel, ce crunt a fost. Sigur n-ar vrea să treacă din nou prin așa ceva. Se întâmplă în fiecare vară de când se dau aceste examene. O perpetuă traumă colectivă. Trauma examenelor naționale.
Examenele acestea nu evaluează doar cunoștințe și abilități cognitive: calcul matematic și raționament logic, memorie de lungă și scurtă durată, concentrarea atenției. Aceste probe evaluează implicit câteva aspecte psihologice foarte importante și direct legate de rezultatul obținut:
- autoreglarea motivațională în situații de efort intelectual prelungit (pregătirea pentru examen) – cum se motivează elevul când simte că nu mai poate, cât de mult timp dedică pregătirii pentru examen în defavoarea altor activități din acel an pregătitor;
- autoreglarea emoțională în evaluarea performanței în timp limitat (examenul în sine). Cum gestionez frica de eșec, de greșeală?, Ce fac dacă mi se pare că nu știu un subiect?, Cum gestionez timpul de examen?;
- calitatea strategiilor de învățare: Cum, cât, ce și în ce condiții pot învăța eficient?;
- eficiența analizei metacognitive: Ce tip de material rețin eu mai ușor sau mai greu?, Ce mă ajută să mă concentrez mai bine?, Ce tip de informație procesez mai ușor? (vizuală sau auditivă);
- întregul mindset de pregătire și prezentare la examen: Ce înseamnă acest examen pentru mine? Cum leg această experiență de evaluare de valoarea mea personală? Cum mă raportez la greșeală?.
Psihologia ne oferă răspunsuri validate științific la toate aceste întrebări. Percepția impredictibilității („Nu știu la ce liceu voi fi distribuit“), lipsa percepută a controlului („Intrarea mea la un anume liceu depinde de mediile celorlalți candidați“), neajutorarea învățată („Am repetat de zeci de ori această formulă, tot nu pot s-o rețin“), atribuirea internă a eșecului („Este doar vina mea, n-am învățat destul“), îngrijorarea perpetuă despre viitor („Este obligatoriu să intru la un liceu bun sau la facultatea dorită. E vorba despre viitorul meu“) – toate sunt semnele prevestitoare ale unei anxietăți copleșitoare care modelează comportamentele viitoare în situații similare. Toate aceste fenomene pot fi combătute prin cultivarea mindsetul-ui potrivit, prin reglare emoțională adaptativă, prin cunoașterea și exersarea strategiilor metacognitive eficiente pentru fiecare persoană.
O perspectivă diferită asupra evaluării
Să oferim adulților și copiilor această perspectivă asupra evaluării, care generează un mindset adaptativ:
- „Există viață după orice examen. Viață împlinită, cu bucurii și greutăți, cu încercări poate mai dificile decât acest examen“;
- „Valoarea unui copil nu stă doar în performanța lui școlară“;
- „Școala este doar unul dintre mediile de formare a viitorului adult, nu singurul!“;
- „O evaluare bine construită arată, în primul rând, ce știe un elev, nu doar ce nu știe“;
- „Nu trebuie să fac totul perfect. Voi face cât mai mult, cât pot eu de bine, în acest moment“.
Să-i echipăm pe copii cu acest kit de supraviețuire. S-ar putea să le fie de folos și în viață, nu doar la un examen.
Citește și: