Trăim, cei mai mulți dintre noi, cu convingerea că, odată ce am spus „Da!“ și am petrecut o noapte întreagă în hore și sârbe, ne-am făcut treaba în cuplu și, din punctul acela încolo, lucrurile vor merge de la sine. Puțini sunt cei care lucrează la relația lor de cuplu și care au ceea ce Harville Hendrix numește „mariaj conștient“.
Conform Teoriei Imago, un mariaj conștient se caracterizează, printre altele, și prin faptul că partenerii au o imagine cât mai corectă asupra celuilalt – își văd unul altuia calitățile și defectele, dar mai ales își văd vulnerabilitățile și își actualizează această imagine pe măsura interacțiunilor dintre ei. Un asemenea lucru presupune, pe de-o parte, o comunicare permanentă (nu doar a atribuțiunilor administrative, ci mai ales a nevoilor și dorințelor fiecăruia) și, pe de altă parte, renunțarea la ideea cu iz narcisic că nevoile și dorințele unuia sunt mai presus decât ale celuilalt.
Dar ceea ce cred eu că este caracteristic unei relații de cuplu asumate se referă la posibilitatea reală de a-i cere partenerului o schimbare de comportament.
Am crescut cu mesaje precum: „Iubirea adevărată înseamnă să-l accepți pe celălalt exact așa cum este și să nu vrei să-l schimbi“; „Nimeni nu se schimbă de voie, ci de nevoie“; „Dacă te iubește, o să se schimbe pentru tine“ și altele în aceeași gamă. În realitate, mama a încercat – tot timpul cât a durat relația ei de cuplu – să-l schimbe pe tata. Nu a reușit! Cred însă că, dacă ar fi avut acces la informații și ar fi practicat Dialogul Cererilor de Schimbare de Comportament din Terapia Imago, lucrurile ar fi stat mult mai bine între ei.
Dialogul Cererilor de Schimbare de Comportament este un pic mai complex decât Dialogul Imago în cuplu, dar se bazează pe aceeași structură: oglindire, validare, empatizare. În plus, are două componente suplimentare: exprimarea dorinței globale și cererea de schimbare a comportamentului.
Pentru început, în scopul de a identifica dorința globală, se recomandă efectuarea în prealabil a Diagramei Cererilor de Schimbare a Comportamentului, care pornește de la identificarea propriilor frustrări (ascunse în spatele unei dorințe). Vă recomand să identificați o frustrare minoră, care să nu aibă o încărcătură emoțională prea mare.
Apoi, scrieți:
- sentimentele pe care le aveți,
- povestea pe care v-o spuneți,
- comportamentul reactiv ce apare în urma povești,
- frica pe care o simțiți,
- amintirile din copilărie și, în final,
- dorința.
Să luăm, de exemplu, frustrarea provenită din faptul că partenerul își lasă lucurile împrăștiate prin casă.
℗PUBLICITATE
- Sentimentul asociat este furia pe care o resimțiți.
- Povestea pe care v-o spuneți ar putea fi aceea că nu îi pasă de munca pe care o depuneți pentru a face ordine în casă.
- Comportamentul reactiv este acela că vă îmbufnați, atunci când se întoarce acasă.
- Iar frica are la bază ideea că sunteți nesemnificativ pentru partenerul(a) vostru.
- Amintirea din copilărie asociată ar putea fi aceea că, atunci când erați copil, opiniile nu vă erau luate în considerare de către părinți.
- Dorința globală este aceea că vreți să vă simțiți important pentru partener în orice circumstanțe, mereu.
Odată încheiat acest proces de identificare a dorinței, îi puteți cere partenlui(ei) o întrevedere dinainte programată, pentru a vă asigura că beneficiați de toată atenția și disponibilitatea sa.
După exprimarea unei aprecieri față de partener, puteți parcurge primii trei pasi din Dialogul Imago. Emițătorul va putea spune ceva de genul: „Atunci când tu îți lași lucrurile împrăștiate prin casă, mă simt tare frustrat și furios, iar povestea pe care mi-o spun în mintea mea este că nu îți pasă de timpul pe care îl petrec făcând curățenie și ordine.“ În acest punct, receptorul va putea să oglindească: „Aud că ești frustrat când îmi las lucrurile împrăștiate prin casă și te simți furios. Povestea pe care ți-o spui este că nu îmi pasă de eforturile pe care le depui pentru a face curat. Am înțeles corect?“ Emițătorul ar putea continua dezvoltând frustrarea resimțită ori descriind comportamentul sau reacția pe care o are: „Atunci când tu faci acest lucru, reacția mea este să ridic un zid între noi și să mă protejez de frica pe care o resimt – că sunt neînsemnat pentru tine.“ Receptorul va oglindi și acest enunț și îl va ajuta pe emițător să aprofundeze: „Înțeleg că reacționezi ridicând un zid între noi, pentru a face față fricii că ești neînsemnat pentru mine. Ai vrea să-mi spui ce anume din copilăria ta scot la iveală aceste emoții?“ Emițătorul are ocazia de a continua spunând: „Când simt că nu contez pentru tine, îmi amintesc că părerile mele nu erau luate în considerare de către părinții mei [aici emițătorul poate descrie inclusiv o scenă precisă din copilărie și modul în care adulții se comportau]. Și atunci dorința mea este să mă fac auzit, să simt că și eu contez.“
Receptorul va putea în acest punct doar să valideze cele auzite, confirmând că ceea ce a auzit are sens pentru el.
Receptorul poate continua acum cu etapa în care empatizează: „Îmi imaginez că te simțeai neînțeles și abătut. Așa este?“ La care emițătorul poate confirma sau adăuga alte detalii. În mod normal, în acest punct al Dialogului Imago, cei doi parteneri se îmbrățișează și își mulțumesc pentru cele împărtășite.
În Dialogul Cererilor de Schimbare de Comportament însă, se merge mai departe de-atât. Receptorul îi oferă emițătorului ocazia de a-și exprima dorința globală – acea dorință nerealistă despre care se presupune că ar îndepărta frustrarea pentru totdeauna – întrebând: „Ce anume ți-ai dori de la mine, ca să te eliberezi de această durere/frustrare?“ Iar emițătorul poate răspunde: „Îmi doresc să mă iubești mereu și să mă faci întotdeauna să simt că sunt important și că sunt singurul care contează!“ Și, în final, urmează formularea Cererii de Schimbare a Comportamentului. Emițătorul va formula 3 cereri pozitive de reparație (alternative), urmând ca receptorul să aleagă un singur comportament pe care să îl pună în aplicare. Această etapă este importantă, deoarece îi lasă receptorului opțiunea de a alege, în cazul în care cererile sunt nerezonabile sau formulate prea vag. În orice caz, pentru a evita acest din urmă impas, este bine ca cererile să fie formulate conform principiului SMART: să fie suficient de specifice (S); măsurabile (M), adică observatorul să poată calcula momentul în care comportamentul s-a întâmplat; accesibile (A); relevante (R) și încadrate în timp (T), de exemplu în următoarea lună sau în umătoarele două săptămâni.
Cererea emițătorului ar putea fi formulată astfel: „Mi-ar plăcea ca, în următoarele două săptămâni, când te întorci de la serviciu, (1) să îți pui lucrurile murdare în coșul de rufe, (2) să dai cu aspiratorul o dată pe săptămână și (3) să nu mai faci dezordine.“ Receptorul va oglindi cele trei cereri și va alege una dintre ele, pe care este dispus să o îndeplinească. „Înțeleg că te-ai simți mai puțin frustrat, dacă în următoarele două săptămâni mi-aș duce lucrurile murdare în coșul cu rufe de spălat, dacă aș da cu aspiratorul o dată pe săptămână și dacă aș face mai puțină dezordine. Ei bine, voi face un efort și te voi ajuta, punându-mi lucrurile murdare în coșul de rufe.“ Este util ca și emițătorul să oglindească alegerea receptorului, redând comportamentul pe care receptorul urmează să îl schimbe și mulțumindu-i pentru disponibilitatea de care a dat dovadă. Orice astfel de dialog se încheie printr-o îmbrățisare sau un gest de afecțiune, pe care cei doi parteneri și-l oferă marcând astfel reconectarea dintre ei.
Harville Hendrix mărturisește în cartea Primește iubirea pe care o dorești că nu este suficient să identifici frustrările sau sentimentele față de partener și să le corelezi cu rănile din copilărie. Pentru un stil matur de relaționare, este nevoie de renunțarea la comportamentele contraproductive și de înlocuirea lor cu unele mai eficiente. Și cred cu tărie că Dialogul Cererilor de Schimbare de Comportament este un bun început.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
