Skip to content

Zilele trecute mi-a atras atenția un articol scris de Justin J. Lehmiller (doctor în psihologie, cercetător și asistent universitar la Universitatea din Indiana) despre felul în care primele experiențe sexuale ne influențează fanteziile sau preferințele sexuale ulterioare. Dr. Lehmiller a intervievat 4 175 de adulți, pentru a se documenta în vederea scrierea cărții sale. Pe baza acestui studiu, teoria sa devine o incursiune în lumea fanteziilor noastre sexuale.

De asemenea, aceasta îi ajută pe oameni să-și înțeleagă mai bine dorințele sexuale și originea lor, dar și motivele pentru care dorințele partenerilor pot fi atât de diferite de ale lor. A accepta că suntem diferiți și în acest aspect, că experiența de viață ne-a modelat într-un anumit fel și că fiecare vine cu un anumit bagaj ar putea însemna să trăim mai puțin distres, mai puțină anxietate și rușine, când vine vorba de propriile trăiri și fantezii sexuale.

Și totuși, cum explică științele cognitive influența primelor noastre experiențe sexuale asupra fanteziilor și dorințelor de mai târziu?

O primă ipoteză ar fi că, după cum știm, creierul nostru este programat pentru a recunoaște tiparele. Pe scurt, mintea funcționează ca un program ce extrage și generează regularități. Atunci când lucrurile nu se încadrează într-un tipar, mintea încearcă să extragă un sens din ceea ce percepe, integrând noul în șabloane deja cunoscute. Experiențele noastre anterioare sunt folosite ca o scurtătură pentru a le înțelege și a le interpreta pe cele noi, fără costul unei noi analize.

Astfel, este posibil să fim mai atrași de acele comportamente sexuale care se încadrează în categoria celor cunoscute. Cu alte cuvinte, primele noastre experiențe sexuale ar putea reprezenta o mare parte din conținutul fanteziilor de mai târziu, în planul intimității fizice. Cercetătorul sugerează că experiențele sexuale timpurii – fie ele pozitive, fie negative – modelează preferințele și dorințele noastre în materie de sexualitate. Aceste experiențe pot reprezenta conținutul fanteziilor care ne stimulează cel mai mult imaginația erotică.

℗PUBLICITATE



În al doilea rând, ființa umană dispune de ceea ce numim memorie emoțională. În acest caz, putem vorbi despre o predilecție a memoriei – atunci când suntem predispuși să ne amintim sau să selectăm din memoria de lungă durată și să aducem în memoria de lucru situații anterioare congruente cu stările emoționale prezente. Astfel, experiențele primare în ceea ce privește exploatarea sexualității noastre (primele săruturi, atingeri etc.) vor apărea mult mai intens în mintea noastră, când vine vorba despre propriul erotism.

De asemenea, este important să reținem că fanteziile și dorințele noastre sexuale sunt foarte complexe și sunt afectate de mai mulți factori. Istoriile noastre sexuale joacă, cu siguranță, un anumit rol, dar sunt modelate și de personalitatea noastră, de partenerii noștri, de cultura noastră ș.a.m.d.

Cercetările sunt încă la început în acest domeniu, dar cred că știința relațiilor ne poate ajuta să ne cunoaștem și să ne înțelegem mai bine partenerii, inclusiv în ceea ce privește dorințele și fanteziile sexuale. Să avem curajul să vorbim deschis despre ceea ce ne dorim, ce se află în spatele acelor dorințe, care e povestea ce se derulează în mintea noastră legat de fanteziile partenerului. A te simți în siguranță în relația ta presupune să fii deschis și asumat în dorințele tale. Iar dacă rușinea, anxietatea sau distresul provocat de ceea ce se întâmplă în mintea ta sunt prea mari pentru a le putea gestiona, psihoterapia individuală sau de cuplu este întotdeauna o opțiune sigură!

Diana Foarfecă este psiholog și psihoterapeut cognitiv-comportamental, cu formare continuă în traumele de relație și terapia schemelor. Crede că fiecare dintre noi dispunem de resurse pentru a trăi o viață împlinită. De multe ori, aceste resurse au fost puse la încercare de experiențe din viața noastră, întâmplate atât în copilărie, cât și pe parcurs. Psihoterapia este modalitatea prin care putem ajunge la aceste resurse pentru a vindeca părțile rănite din noi și pentru a funcționa într-un mod optim.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0