Una dintre principalele idei pe care le-am auzit odată ce am devenit interesat de filosofie a fost aceea conform căreia există anumite lucruri pe care le putem controla și pe care nu.
Știu, desigur, că nu e o idee nouă și cu siguranță am auzit de asta și în facultate; chiar și în cărțile referitoare la practicile budiste se vorbește despre acest lucru, dar în mintea mea părea cumva o ideea recentă, o idee care se aplică acum în societatea din ziua de azi.
Asta până când am citit primele rânduri din Epictet și am revăzut aceeași frază pe care deja o auzisem de la Ryan Holiday sau Tim Ferriss de nenumărate ori: „Lucrurile care depind de noi sunt libere prin natura lor, nimic nu poate să li se opună sau să le oprească; cele care nu depind de noi sunt slabe, sclave, dependente, supuse miilor de obstacole și inconveniente cu totul străine de noi.“
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Citind aceeași înșiruire de cuvinte acum, fizic, în fața mea, am stat o secundă și m-am gândit: asta a fost scris acum aproape două mii de ani, când nu exista trafic, nu exista un telefon care se descarcă atunci când ai cea mai mare nevoie de el sau internet care să nu funcționeze, ca să nu mai vorbim de situația tensionată asociată cu pandemia.
Dar totuși, oamenii din aceea vreme se îngrijorau la fel ca noi: vrem să fim peste tot, vrem să avem mereu lumea la degetul mic, iar dacă un lucru nu funcționează din cauza unor fenomene sau acțiuni externe, uităm de celelalte 100 de lucruri pe care le-am făcut bine.
Cum putem combate acest fenomen?
Cred că primul și cel mai important lucru pe care trebuie să îl facem este să ne punem întrebarea: „am făcut tot ce am putut?“, adică să ne întrebăm dacă am dat tot ce am avut mai bun și toate resursele de care am dispus pentru a reuși acel mare proiect sau a deschide marea noastră afacere.
Dacă răspunsul e nu, totul devine simplu. Trebuie să vedem ce nu am făcut bine și să încercăm din nou, de data asta ținând cont de faptul că anterior am fost prea leneși sau distrași.
Dar dacă răspunsul e da, devine puțin mai complicat.
În primul rând, din punct de vedere psihologic apare frustrarea și furia, acel sentiment pe care toți oamenii îl au atunci când consideră că merită mai mult și nu primesc acel lucru.
℗PUBLICITATE
De regulă, ele se manifestă în plan comportamental prin agresivitate, furie și de foarte multe ori poate duce la acte antisociale.
În plan cognitiv, una dintre schemele cognitive asociate cu psihopatologia și întâlnite foarte des în cazul populației este chiar toleranța scăzută la frustrare, adică perceperea unei situații ca fiind de natură intolerabilă: nu putem suporta acel eveniment. Conform terapiei cognitiv-comportamentale, putem înlocui această condiție cu una rațională, prin creșterea acestei toleranțe.
Cum facem asta?
Albert Ellis (unul din fondatorii psihoterapiei cognitiv-comportamentale) încuraja acceptarea necondiționată a evenimentelor externe și orientarea gândurilor spre anumite tendințe preferențiale. Da, cu toții ne dorim gratificarea imediată a dorințelor și ne-ar plăcea să nu fie nevoie să stăm patruzeci de minute la coadă pentru un act, dar acest lucru nu se poate întâmpla acum.
Nu putem merge în fața rândului fără să fim luați la întrebări de către ceilalți sau să facem scandal și să fim dați afară din aceea instituție. În schimb, ar trebui să ne spunem că ar fi de preferat să obținem cât mai repede ceea ce avem nevoie, dar nu putem și e normal că asta nu ne place. Dar dacă exagerăm aceste sentimente, ne facem rău doar nouă; nu o să se miște persoana de la casierie doar pentru că noi nu mai putem aștepta, nu o să se dea toți la o parte și să ne întindă un covor roșu doar pentru că noi avem o toleranță scăzută la frustrare. Trebuie doar să așteptăm și să acceptăm că nu putem controla ceea ce se întâmplă, dar ne putem controla emoțiile și comportamentul.
După cum am menționat, acest sentiment de frustrare duce deseori la comportamente agresive, iar atunci, cu siguranță această emoție este asociată și cu anumite modificări la nivel psihofiziologic, cum ar fi: bătăile inimii sunt mai puternice, se înroșesc obrajii, transpirație, creșterea ritmului respirator etc. Pentru a controla aceste manifestări psihofiziologice, cea mai bună metodă e meditația (nu, nu trebuie să ne punem pe jos, la coadă, să închidem ochii și să plutim). Există multe forme de meditație, forme care în psihoterapie sunt considerate a fi exerciții de calmare, cum ar fi concentrarea asupra respirației sau numărarea fiecărei inspirații și expirații.
O altă modalitate este aceea a tehnicii mindfulness. După cum îi spune și numele, scopul acestei practici este acela de a fi mai conștienți de mediul în care trăim (mai „mindful“). Putem face asta oriunde ne-am afla. Revenind la exemplul cu statul la coadă, încearcă să găsești un obiect pe care să-ți focalizezi atenția, de exemplu o lampă pe un birou, uită-te atent la ea, analizează-i forma, cât de puternică e lumina, dacă există urme de degete pe ea după ce a fost stinsă și aprinsă de atâtea ori, dacă are urme ce arată că a fost vreodată scăpată pe jos etc.
Concluzii
Ca să rezum cele prezentate, consider că fiecare dintre noi, de fiecare dată când se confruntă cu o situație care-i face rău, în primul rând trebuie să aplice tehnicile cognitive și fiziologice pentru a se calma (știm cu toții cum reacționează un taur furios când vede culoarea roșie – și nici el nu poate controla asta, culoarea există și trebuie să o accepte), să se întrebe dacă asta e sub controlul său și, dacă e, ce poate face ca să repare situația.
Iar dacă e ceva extern, după ce am aplicat tehnicile de calmare și putem judeca obiectiv situația, ar trebui să ne focalizam atenția asupra ceea ce putem face și să lăsăm lucrurile externe să fie în continuare sclave ale circumstanțelor.
Până la urmă, un eveniment extern, oricât de tare ne-ar afecta, va trece la fel de repede sau la fel de încet, fie că noi ne simțim tulburați din cauza asta sau nu, fie că noi vom căuta o altă modalitate să ne ducem scopul la îndeplinire, fie că intrăm sau nu în depresie. Dar dacă efortul meu a fost suficient, atunci ce de să mă doboare și să mă distragă de la scopul meu ceea ce doar universul poate controla?
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
