Dependența de muncă este la fel de importantă ca și celelalte tipuri de dependență. Sunt implicate aceleași sisteme și mecanisme. Însă ea tinde să nu fie considerată o problemă în societatea noastră pentru că efectele sale negative par a fi compensate de cele pozitive. Experiența personală, dar și cercetările științifice mă fac să afirm încrezătoare că nimic nu poate compensa pentru riscul crescut de anxietate, depresie și ideație suicidară ce pot să vină în urma extenuării prin muncă.
Ce este depedența de muncă?
În 2019 au fost conturate 4 elemente centrale care caracterizează dependența de muncă: (1) implicarea în comportament pentru a obține anumite efecte dezirabile precum reducerea durerii, (2) preocuparea totală cu privire la efectuarea comportamentului, (3) pierderea controlului și (4) suportarea anumitor consecințe negative. Sistemele și mecanismele implicate sunt sistemul opioid de atașament-recompensă, aparatul de stimulare-motivație, zonele de autoreglare a cortexului prefrontal și mecanismul stresului.
Munca devine treptat instrumentul care îl ajută pe individ să își regleze starea emoțională. Mai mult, odată cu trecerea timpului, individul deține tot mai puțin control asupra comportamentului și dorește să-l facă în mod compulsiv. Acest lucru se va vedea prin dificultatea sa de a munci mai puțin, deși își propune asta. Realitatea dură este că, în acest fel, persoana dependentă va începe să nu mai vadă sau să creadă că poate să existe și să funcționeze sub o altă formă. Nu pot să număr pe degetele de la mână, căci am doar 10, dățile în care din cauza unei dureri sufletești m-am adâncit în muncă.
Când „a face“ este mai important decât „a fi“
„A face“ domină „a fi“ în universul mental al unei persoane dependente de muncă, iar acest lucru începe să îi afecteze atât relația familială, cât și sănătatea fizică și emoțională.
„Nu pot să ajung, mai am de scris, dar încerc să termin cât de repede pot și să vin“, „Nu reușesc să ajung la timp. A trebuit să trimit neapărat un e-mail. Ajung curând“, „Știu că am spus că ajung într-o oră la întâlnirea de familie, dar am avut o ședință online din care n-am putut să ies“. Acestea sunt câteva dintre replicile pe care familia mea obișnuia să le audă constant, chiar și în perioadele în care cursurile, seminarele și conferințele universitare nu se susțineau.
℗PUBLICITATE
Pasiune sau adicție?
Așa cum ne arată și cercetările științifice, pasiunea este asociată cu flexibilitatea comportamentală, cu satisfacția în experiența muncii, aceasta producând emoționalitate pozitivă și bunăstare psihologică. Comparativ, adicția față de muncă este asociată cu rigiditatea comportamentală, cu o lipsă a satisfacției în muncă, cu un nivel ridicat de stres, acestea producând mai puțină emoționalitate pozitivă și mai puțină bunăstare psihologică.
Cei dependenți de muncă se percep ca fiind mai stresați, perfecționiști și de prea puține ori par să fie dispuși să ofere responsabilități celorlalți, crezând că le pot face pe toate. De prea multe ori îmi asumam responsabilitatea pentru mai multe părți din proiecte, crezând că pot să le fac pe toate, perfect.
„De ce durere?“, nu „de ce dependență?“
Dependența de muncă produce, dar și provine dintr-un gol interior. Este precum o bandă din elastic: te ajută să te întinzi departe de emoțiile și de durerea ta, însă nu după mult timp te trage mai puternic ca niciodată înapoi înspre acestea. Cu cât durerea tragerii înapoi este mai mare, cu atât pornești data următoare mai repede și mai determinat să te faci remarcat, auzit și văzut, căci dorești să reduci din suferință. Astfel, așa cum spune și Gabor Maté în cartea Pe tărâmul fantomelor întunecate, întrebarea nu este „de ce am o dependență de muncă?“, ci „de ce simt această durere?“. Cu multă blândețe și intenționalitate, pune-ți și tu această întrebare. În acest fel, vei face cu compasiune și empatie primii pași înspre a-ți onora propriile răni sufletești.
Ce pot să fac?
- Creează o viață echilibrată și educă-te. Înțelege sursa dependenței, sursa nevoilor tale emoționale. Acestea sunt cheile care pot să deschidă ușa vindecării oricărei dependențe. Descoperă și tu faptul că este fundamental să stai față în față cu suferința: să o vezi, să o simți pe deplin și să o accepți cu inima deschisă, nu să te ascunzi de ea în spatele muncii. Durerea naște durere, iar iubirea naște iubire!
- Apelează la tribul tău! Când dorești să fugi de cei dragi și să te adâncești în muncă zeci de ore neîntrerupte, fă întocmai opusul. Mai mult ca oricând, în astfel de momente, este necesar să fugi înspre ei, nu de ei. Rănile noastre ce se redeschid pot fi alinate, iar apoi vindecate în interiorul relațiilor noastre semnificative.
- Setează-ți obiective realiste. Fii flexibil. Setează-ți obiectivele zilnice ca și cum le-ai seta pentru un prieten.
- Lasă-i pe ceilalți să-ți vadă munca. Adesea când sunt întrebată de prietenii mei cum stau cu munca, le spun „binișor“ pentru că mereu mi se pare că sunt în urmă. Însă, când le spun sau le arăt în mod obiectiv unde sunt cu aceasta și le observ reacția, știu că e momentul să iau o pauză.
- Prețuiește-ți viața personală. Investește în relațiile tale. Întreabă-te obiectiv și notează-ți lucrurile pe care ți le propui să le faci pentru tine, familia și prietenii tăi astăzi. Dacă nu ai setat nimic, setează acum.
- Exersează tehnicile de relaxare. Mindfulness și yoga sunt indispensabile vieții mele. Prin intermediul lor reușesc să mă conectez cu sinele meu autentic. Te încurajez să descoperi și tu acele activități care îți mângâie sufletul. Poți începe prin a da o șansă meditației.
Permite-ți să fii curajos în confruntarea fricilor tale. Permite-ți să te iubești exact așa cum ești, dar și să te lași iubit! Fii curios, observă, conștientizează și înțelege cu adevărat sursa durerii tale sufletești. Acești pași îndrăzneți te vor ajuta să te cunoști mai bine, ba chiar să interacționezi sub o altă formă cu ceilalți. Procesul vindecării este dureros, dar este eliberator. Te invit să îl începi și tu
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
