Ni se întâmplă să ne refugiem în activități inutile și să ne înecăm în suferințe difuze. Ne petrecem viața, în fiecare zi, în fiecare moment, gândindu-ne la ceea ce am făcut deja sau la ceea ce vom face. Numeroase procese psihologice ne închistează în stări sufletești neplăcute, din care parcă nu mai reușim să ieșim. De cele mai multe ori, involuntar și inconștient, nici măcar nu sesizăm când începem să „derapăm“. Viața noastră interioară este formată din impresii, emoții, gânduri – mai mult sau mai puțin clare și precise. Există suferințe sănătoase, care ne deschid ochii, și suferințe care ne adâncesc în resentimente, insomnii și oboseală.
Până unde poate merge o proastă relație cu noi înșine? De la îndoieli și insatisfacții, până la conduite de eșec. Mintea noastră pare a fi un câmp de bătălie. Ne focalizăm asupra problemelor și a consecințelor acestora și nu asupra soluțiilor posibile. Țintim greșit și începem să ruminăm. Apar frânturi de gânduri care nu ajung până la capăt, pentru că iar și iar ne întrebăm „De ce?“.
Aceasta e întrebarea centrală a ruminației: „De ce?“. Ruminația e capcana tristeții. Ea ne prelungește în timp grijile și dilată evenimentele nefericite. Ea ne închide în noi înșine. Ruminația își are rădăcinile în temeri, lipsă de încredere și, uneori, într-o imagine de sine fantezistă. Obsesia trecutului ne paralizează, ne menține într-un cerc al gândurilor negative care pot contribui la depresie, anxietate și ostilitate. Ne îndepărtează de ceea ce se întâmplă în prezent. Nu numai că ruminația este neproductivă și poate contribui la creșterea simptomelor depresive, dar are și alte efecte adverse asupra sănătății noastre. Când regândim în mod constant ceea ce este greșit, ne condamnăm să retrăim din nou și din nou aceleași situații și evenimente, care ne vor crea și mai mult stres. Chiar dacă se întâmplă în imaginar, consecința asupra stării noastre emoționale este aceeași, deoarece creierul nu distinge între real și imaginar.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Se pare că ruminația joacă un rol major în tulburarea obsesiv-compulsivă, fiind o trăsătură esențială care determină o persoană să-și petreacă un timp excesiv îngrijorându-se, analizând și încercând să înțeleagă sau să clarifice un anumit gând sau subiect. De aceea, abordarea cognitivă pentru tratarea tulburării obsesiv-compulsive (TOC) implică învățarea modului în care putem opri ruminația.
Ruminația este adesea însoțită de judecăți dure, de critici, de zgomote (față de sine și față de ceilalți), dar și de convingerea copleșitoare că, dacă lucrurile s-ar fi petrecut altfel, atunci rezultatul ar fi fost cu totul diferit. Ruminația, ca și îngrijorarea, este o formă a gândirii negative, ambele implică un monolog interior negativ. Îngrijorarea se referă la posibilitatea apariției unor amenințări în viitor, în timp ce ruminația se referă la evenimentele care au avut loc în trecut și de care se pare că nu ne putem desprinde. Judecăm, căutăm vinovați sau responsabili. Ne auto-judecăm și ne auto-învinovățim.
℗PUBLICITATE
Vinovăția și rușinea sunt factori motivanți majori în comportamentele obsesiv-compulsive și în procesele de ruminație, iar auto-învinovățirea joacă un rol foarte important. Când ne simțim vinovați, în noi zace ceva ce trebuie să iasă la suprafață. Suntem chinuiți de crize de conștiință, din cauza unor greșeli reale sau închipuite. Când ne simțim vinovați, ne provocăm suferință tot analizând situația și dorind să putem schimba ceva. Auto-învinovățirea este una dintre formele cele mai toxice de abuz emoțional. Ea amplifică neajunsurile noastre percepute – fie ele reale, fie imaginare – și ne „paralizează“.
Dintre toate bolile, cea mai sălbatică este aceea de a ne disprețui ființa. – Michel deMontaigne
Auto-acceptarea ne eliberează mintea de sentimentele de inadecvare și de gândurile de auto-învinovățire care stau la baza multor experiențe ce denotă anxietate, depresie, tulburări obsesiv-compulsive, tulburări de personalitate și multe altele. Învățarea compasiunii de sine ne ajută să ne îmbunătățim abilitatea de a ne gestiona gândurile și comportamentele în moduri sănătoase.
Nu suntem perfecți. Nu vom reuși de fiecare dată. Dacă vom conștientiza aceste lucruri în loc să tot analizăm și să ne întrebăm „De ce?“, vom crea o oportunitate pentru învățare, auto-descoperire și, în cele din urmă, pentru evoluție personală. Însă dacă vom continua să ne auto-învinovățim și să tot ruminăm, aceste oportunități ne vor scăpa și ne vom împotmoli îngrădindu-ne singuri evoluția.
A ne vedea acțiunile sau lipsa acțiunilor cu dragoste și compasiune, ca și cum am fi martori la ceea ce i se întâmplă unui copil pe care ne dorim să îl ajutăm, poate fi o cale pentru a scăpa de autosabotaj. Poate fi o cale pentru a scăpa de gândurile chinuitoare.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
