Tot auzim și citim despre ieșirea din „zona de confort“, despre faptul că „zona de confort“ este cea care ne face să stăm pe loc, ne ține imobilizați într-o stare care nu ne este nici prea bună, nici prea rea. Dar, oare, cât de bine știm să identificăm și să delimităm „zona de confort“?
Psihologul Abraham Maslow explică foarte relevant necesitatea de a avea și a te situa într-o zonă de confort, prin celebra „piramidă a nevoilor“. El identifică cinci tipuri de nevoi specifice, fiecărui tip fiindu-i asociat un etaj al piramidei. Pe nivelul cel mai jos, sunt plasate nevoile fiziologice. Nivelul următor, al doilea, este dedicat așa-numitelor nevoi ce țin de siguranța personală. Al treilea nivel este dedicat nevoilor sociale, de apartenență. Pe nivelul al patrulea, Abraham Maslow plasează nevoia de recunoaștere socială, încrederea în sine și respectul de sine. Al cincilea nivel este rezervat dezvoltării personale, autorealizării. Pentru fiecare dintre aceste nevoi, este necesar să dobândim ceea ce ne oferă garanția satisfacerii lor. Aceasta este partea pozitivă a zonei noastre de confort și a scopului ei.
De multe ori, rămânem însă în zona de confort, considerând că este o zonă sigură. Atunci când suntem în zona de confort, ne putem controla emoțiile și stresul. Trecerea timpului însă ne arată că zona de confort nu este întotdeauna o zonă în care ne simțim chiar atât de bine pe cât am crede la prima vedere. În multe ocazii, ea poate duce la nesiguranță, la respect de sine scăzut și la frică. Rămânând permanent în zona de confort, devenim speriați și incapabili de a ne mai asuma riscuri ce implică posibilitatea de a pierde ceva sau pe cineva. Orice lucru care nu ne este familiar ajunge să ne sperie îngrozitor.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Marele avantaj pe care îl percepem în zona noastră de confort – chiar dacă nu suntem fericiți în ea, chiar dacă nu ne simțim bine – este că cel puțin știm la ce să ne așteptăm. Suntem obișnuiți cu asta.
Autoarea americană Judith M. Bardwick definește zona de confort ca fiind „starea comportamentală a unei persoane care alege să trăiască într-o poziție neutră, din perspectiva anxietății“.
Pentru Brené Brown, doctor în asistență socială, profesor-cercetător la Colegiul Postuniversitar de Asistență Socială din cadrul Universității din Houston, zona de confort a unei persoane este „spațiul în care incertitudinea și vulnerabilitatea sunt reduse la minimum și unde credem că vom avea acces la suficientă hrană, dragoste, stimă, talent și timp; locul unde simțim că avem un control“.
℗PUBLICITATE
De exemplu, pentru a ieși din această zonă de confort, este necesar să ne părăsim „masca“ și să ne arătăm dezacordul atunci când ceva nu ni se potrivește. Desigur, acest lucru ne va expune la respingere, dar este foarte important să depășim teama de respingere, dacă dorim să avem relații autentice cu cei din jurul nostru. Chiar și o mică anxietate se poate dovedi pozitivă, dacă ne face să ne simțim mai vii, mai reali.
Ieșirea din zona de confort înseamnă a paria pe o singură carte. Este dificil, pentru că există posibilitatea pierderii, chiar dacă beneficiile ce pot apărea sunt foarte mari.
Este necesar să luptăm cu ceea ce ne ține sau ne atrage de fiecare dată în „zona de confort“. Pentru a putea avansa. Pentru a evolua. Pentru a contura o altă viziune asupra vieții și a stabili noi obiective. Este necesar să știm cum să ne gestionăm temerile și să ne acceptăm înfrângerea și rușinea. Dar este necesar, de asemenea, să ne menținem încrederea în obiectivele noastre, să rămânem perseverenți și pozitivi, pentru a simți acea bucurie care ne impulsionează să ne urmărim visurile.
Timiditatea, lipsa încrederii în noi înșine, gândurile negative, toate acestea ne fac să ne devalorizăm în mod constant. Cele mai mari temeri se nasc din indecizie și inerție. Frica creează un cerc vicios: ne este frică, deci nu îndrăznim și, prin urmare, rămânem acolo unde ne aflăm. Nu facem nimic și teama crește și tot crește în noi. Singurul lucru dificil este să începem – abia atunci vom vedea că multe dintre temeri vor dispărea. Când viața va înceta să ne mai fie o repetiție eternă de zile similare (pe parcursul cărora ne mințim că ne simțim confortabil), vom avea șansa de a descoperi – treptat, desigur – că putem face mai mult decât am crezut. Că putem reuși. Că zona de confort este doar o iluzie, o „închisoare“ în care ne-am legat singuri prizonieri.
Capacitatea noastră de a face față situațiilor fără precedent ne menține încrederea în sine și o consolidează, fiindcă de multe ori ne dăm seama că, da, avem potențialul de a face față neprevăzutului. Pe când stagnarea în zona de confort nu ne pregătește pentru situații noi și, pe termen lung, ne afectează încrederea în sine. Însă de aceste consecințe noi ne dăm seama abia în momentul în care ni se întâmplă ceva neașteptat.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
