82% dintre elevi au fost martori ai situațiilor de bullying în școala lor. 73% dintre elevi au fost martori ai situațiilor de bullying în clasa lor. 1 din 2 elevi mărturisește că a fost victimă a bullyingului. 84% dintre elevi afirmă că, în situații de bullying, au intervenit activ în sprijinul victimei, în timp ce 75% dintre ei identifică pe profesorii diriginți drept adulții care intervin în astfel de situații. Aceasta este o imagine a fenomenului de bullying în România, așa cum a fost el surprins de un studiu al organizației Salvați Copiii România realizat în iunie 2022, pe un eșantion de 4.449 de elevi cu vârste între 10 și 18 ani.
Este o realitate copleșitoare din școlile din toată țara, fie că vorbim despre mediul rural sau urban, despre școli centrale din capitală sau școli de provincie din cartiere periferice, despre școală de stat sau privată. La fel de copleșitor poate fi și faptul că, cel mai adesea, elevii sunt mai familiarizați cu acest tip de agresivitate decât adulții dimprejurul lor și sunt mai receptivi la a susține măsuri de prevenție sau de intervenție și mai deschiși la a vorbi despre acest lucru.
Ce este bullyingul?
Bullyingul este un tip special de agresivitate care se manifestă cel mai frecvent în context școlar și are ca scop producerea unei suferințe, rănirea și umilirea publică a unui coleg, prin diverse forme: agresarea fizică (prin lovire, împingere, înțepare, tras de păr, dezbrăcare etc.) distrugerea sau deposedarea de bunuri personale (aruncarea ghiozdanului, ruperea hainelor, distrugerea ochelarilor, furtul sandvișului, cotizarea forțată de bani), distrugerea reputației unei persoane (răspândirea de zvonuri, poreclirea, fotografierea în ipostaze denigratoare, cyberbullying, sechestrare în toaleta școlii etc.), izolare socială (excludere din jocuri și activități de grup etc.)
℗PUBLICITATE
Acest tip de agresivitate nu este nou, a fost identificat și definit de către psihologul Dan Olweus încă de acum jumătate de secol, în societatea norvegiană. Conceptul de bullying a fost definit pentru prima dată la noi în țară în context legislativ în legea nr. 221/2019. Dacă în alte țări această realitate psihologică și socială a fost integrată în politici educaționale eficiente, în România a existat permanent o toleranță crescută față de agresiune în general, sub toate formele ei. Din trecutul istoric al țării noastre umbrit de comunism și din lipsa de politici educaționale potrivite, la nivel de societate (în general) și de școală (în particular), lupta împotriva oricărei forme de agresiune interpersonală mai are de așteptat în a înregistra rezultate semnificative.
Totuși, nu orice act de agresiune este bullying. Acesta apare atunci când există o intenție clară de a răni din partea celui care agresează, o repetitivitate a acestei acțiuni și un context relațional dezechilibrat între cel care realizează agresiunea și cel care este ținta ei. Acest dezechilibru de putere se referă la diferența de resurse pe care fiecare dintre cei doi se pricepe să o aducă în relaționarea lui socială, cu un evident avantaj al celui care realizează agresiunea. Astfel, copiii sau tinerii cu comportament de bullies sunt mai populari, mai îndrăzneți, au un temperament mai degrabă dezinhibat și extrovert, știu să se folosească de context și de slăbiciunile celorlalți pentru a ieși în evidență și în avantaj. Toate aceste aspecte fac deseori greu de identificat actele de agresiune ale unui bully. Cei care sunt așezați în poziția de victime ale agresiunii sunt copii care se diferențiază de restul în mod semnificativ: sunt colegi cu performanțe slabe la școală, cu deficiențe fizice sau psihice, cu dificultăți de învățare, cu tulburări precum ADHD, autism, dislexie, sau dimpotrivă, copii extrem de performanți care însă nu relaționează social foarte ușor (tocilarii), sunt copii de altă etnie decât majoritatea sau care nu au la fel de multe resurse financiare în familia de origine, copii care vin ulterior în clase deja constituite ca grup social și au dificultăți de integrare, copii subponderali sau supraponderali, copii prea înalți sau prea scunzi, copii care poartă ochelari sau aparate auditive, copii care nu se încadrează în norma mediei din clasa din care fac parte. Această diferențiere față de ceilalți atrage atenția asupra lor.
De ce unii copii dezvoltă comportamente agresive de tip bullying?
Mai mulți factori pot explica înclinația unui copil de a agresa repetitiv și cu intenție pe un coleg, perceput ca fiind mai slab și mai lipsit de resurse.
- Deseori, contextul familial din care provin acești copii este unul problematic: divorțul părinților, lipsa unui părinte de acasă sau a amândurora perioade lungi de timp, lipsa de conectare cu copilul în cazul părinților foarte ocupați care nu oferă validare, încurajare, timp de calitate petrecut cu copilul (sau cu fiecare dintre copiii familiei), care se simte nevăzut și neapreciat suficient de mult pe cât ar avea el nevoie. Copiii care nu sunt văzuți acasă caută contexte sociale și modalități de a ieși în evidență, de a câștiga popularitate, chiar și prin mijloace disfuncționale social.
- Copiii care au învățat de la apropiați – adulți sau alți copii – să obțină ceea ce își doresc prin comportamente agresive. În această categorie intră și copiii care au fost victime ale bullyingului și au preluat acest comportament ca model pentru a evita să mai fie supuși oricărui fel de agresiune din partea altor colegi.
- Copiii care nu-și gestionează funcțional emoțiile de frică sau de furie în fața unui pericol perceput sau a unei nedreptăți percepute, în mediile sociale în care copilul funcționează – familie, școală, grup de prieteni, colegi de cursuri extrașcolare. Frica de a nu fi respins, de a nu suficient de bun, de a nu mai „pierde“ oameni, relații, conexiuni importante pentru ei, de a nu se simți în control. Uneori, cei care agresează pentru a recăpăta controlul și pentru a câștiga putere în fața colegilor sunt copii care nu au exersat empatia și care pun mare preț pe atenția colegilor.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
