Cu o sensibilitate aparte, afișată cu o naturalețe contrară vremurilor pe care le trăim, Alexandra Ușurelu reușește să fie acel artist independent care umple sălile de spectacol cu oameni care o îndrăgesc cu adevărat. Deși timidă, blândă și sensibilă, artista simte mereu că scena îi aparține și reușește să clădească în jurul său un univers aparte. În prezent, pregătește un concert on-line live grandios, cu instrumentiști de seamă, și lansarea celui de-al doilea album din cariera sa de artist independent. Despre toate acestea, dar și despre multe altele, putem descoperi în interviul ce urmează.
De unde pasiunea pentru muzică și cum ai reconfigurat traseul profesional de la o meserie în domeniul economic către cel artistic?
Am să mă întorc în timp, să caut începutul. O casă albă, un cireș înflorit, miros de trandafiri în curte, doi câini iubitori și o bucată de lemn pe-o banchetă: singura chitară de pe stradă. Poate și din oraș. Singura din toate casele în care eu fusesem. Chitara tatălui meu. Poate de la ea a început totul. Sau poate de la vocea lui. Muzica a fost o constantă în viața mea, ea a dizolvat marginile micului meu univers și m-a propulsat dincolo de ele. Tot ce am învățat la Drept și la ASE cred că m-a ajutat, de fapt, foarte mult, în a-mi gestiona cariera muzicală.
Ce rol au avut părinții tăi în decizia de a face muzică?
Deși m-au îndrumat către o profesie „mai sigură“, în domeniile juridic și economic, ei și deciziile lor m-au făcut să caut mereu muzica. Poate aș fi avut o carieră ok în domeniul cifrelor acum, dar eu nu am simțit că pot trăi așa. Cifrele mă ajută să fiu organizată, dar nu-mi hrănesc sufletul. Sunt un om căruia îi place să trăiască printre cei care aleg să viseze, să se lase emoționați, care tresar când li se întâmplă ceva frumos, iar eu iubesc să îi fac pe oameni să simtă asta.
Care este amintirea cea mai dragă din copilărie, pe care o ai bine întipărită în minte?
N-am cum să uit momentul în care am luat din bucătărie, pe ascuns, un chibrit, un cuțitaș ascuțit, o crăticioară cât să încapă în ea doi cartofi din cămară, am umplut-o cu apă și am pus cartofii curățați la fiert într-un colț al curții, peste două cărămizi și o tablă care se făcuse roșie, roșie. Atunci, la opt ani, a fost prima dată când am simțit că am făcut un lucru măreț, pentru care nici nu m-au certat foarte rău părinții. Am fiert cartofii pentru niște pui de căței slăbănogi de pe stradă, care bineînțeles că nu i-au mâncat și m-au necăjit.
Cum ai descrie, în câteva cuvinte, relația pe care o ai cu surorile tale?
Îmi iubesc enorm cele trei surori mai mici și încerc mereu să creez amintiri de neuitat alături de ele, fie că plecăm numai noi patru undeva, departe, fie că mă însoțesc în turneu. Ne ajutăm reciproc și ne suntem alături din mai multe puncte de vedere. Ele mă ajută adesea la concerte. Anul trecut au mers cu mine în deplasări. Miruna, una dintre ele, urmează și ea un drum artistic. A fost minunat să-i văd evoluția îndeaproape doi ani la rând, cât timp a venit constant la mine în weekenduri, pe perioada pregătirii pentru admiterea la actorie.
Ce ai simțit atunci când ai văzut că ești cel mai tânăr artist ce susține două concerte sold-out la rând, în aceeași zi, la Teatrul Național București?
Am simțit atunci că dacă pot ține piept unor evenimente de asemenea anvergură, voi putea să fac totul mai târziu.
Cum balansezi sensibilitatea și emoțiile cu impetuozitatea scenei?
Am avut aproape 600 de concerte până acum. Cred că tocmai sensibilitatea și emoțiile sunt cele care mă înrădăcinează bine în impetuozitatea scenei și mă fac să aparțin acesteia.
Care este secretul unui artist independent care umple sălile de spectacol fără să își croiască cariera în jurul vieții personale?
M-am bazat mereu mai mult pe muzică decât pe marketing, iar abordarea aceasta s-a dovedit a fi de succes în cazul meu. Sonoritățile aparte ale muzicii pe care o cânt și aranjamentele scrise pentru orchestră de coarde, care au fost încă de la început parte integrantă a conceptului meu muzical, m-au pus într-o poziție unică în industria de muzică românească. Cu un public mai numeros decât credeam că există pentru ceea ce vreau eu să cânt, am reușit să prezint conținut artistic mai dezvoltat an de an, cu producții de concert de dimensiune mare, comparabile cu ale celor mai cunoscuți artiști români.
Cum este atmosfera în casa unor muzicieni?
Noi petrecem mai mult timp la studio decât acasă, dar când ajungem acasă, este mereu cald, liniște și luminos.
Te numeri printre puținele persoane publice care încă își conduc existența în baza unor valori bine înrădăcinate în sufletul și acțiunile sale. Cum faci ca acestea să rămână nealterate în timp?
Cânt mult, iar acest exercițiu constant de dăruire mă face să nu-mi uit rostul.
Cânt despre oameni și emoții, iar locul unde mă simt cu adevărat puternică este acela unde am cel mai mult de dăruit. Locul acela este întotdeauna în fața oamenilor, în sala de spectacol. Acolo, lumina cu care ei mă înconjoară este tot ce am nevoie la schimb, ea mă ajută să nu mă rătăcesc vreodată. Spectatorii concertelor mele mă alintă, spunând: „Fata asta nu e din această lume“, dar eu sunt fata care chiar există.
Când ai spus ultima oară „te iubesc“?
Chiar acum, când citești.
℗PUBLICITATE
Ai un ritual anume, înainte de spectacole?
În valiza mea de concert port întotdeauna o cutie mică de bijuterii, unde-mi port cerceii și alte două comori: două fotografii. Una cu mine și tatăl meu, alta cu mine și mama mea. Sunt fotografii vechi, de când eram foarte mică, iar ei erau tot timpul în jurul meu. Ele mă întorc la rădăcini, mă fac să nu uit niciodată de unde vin, cine sunt și unde mă duc. Am nevoie să nu uit asta înainte de a urca pe scenă.
Colaborările tale muzicale sunt alese pe sprânceană. Care sunt criteriile după care te ghidezi în selectarea lor?
Cred că atragem în viața noastră oamenii-oglindă. Colaborările mele de până acum s-au întâmplat neașteptat, iar majoritatea au venit din partea artiștilor cu care am colaborat.
Ești absolventă a unui master UNATC. Te-ai gândit să încerci să te îndrepți și spre zona teatrului?
Eu am urmat masterul „Art-terapie prin Teatru și Artele Spectacolului“ cu scopul de a-mi îmbunătăți concertele, acestea fiind modul meu preferat de a-mi promova și duce mai departe muzica. Faptul că am realizat și un proiect viabil, bazat pe muzică și jocuri teatrale, dar nu pe concerte, nu a fost ceva neapărat planificat. Lucrarea mea de disertație, Muzica, sentiment al apartenenței, care demonstrează eficacitatea consilierii artistice în cazul copiilor vulnerabili, a fost un proiect de succes și cred că ar inspira mulți oameni. Nu m-am gândit să mă îndrept spre actorie, deși scena pe care urc de fiecare dată presupune să redai emoțiile cântecelor ca un actor profesionist. Eu cred că mi-am găsit deja locul fabulos.
Ce părere ai despre muzica promovată în „trending“ și ceea ce se difuzează în mass-media în perioada actuală?
Nu sunt foarte conectată la ce este în trending, eu sunt preocupată să scriu, să-mi cânt muzica, să-mi pregătesc viitoarele concerte. Cât despre altă muzică, mie îmi place s-o caut pe cea care mi se potrivește, nu să ascult ce se impune.
Cu cine visezi să ai o colaborare muzicală și nu ai avut, încă, ocazia?
Visez să cânt cu toți muzicienii pe care îi iubesc. Așa cum pot să bucur oamenii la concertele mele, și eu mă las impresionată, ca spectator, de muzica și vocile pe care le ador. Mi-aș dori să am o baghetă magică și să pot cânta cu Pasărea Colibri.
Care este locul de pe acest pământ în care ai vrea să ajungi, după ce vom avea undă verde să călătorim?
Vreau să ajung din nou în toată țara, să mă întâlnesc cu publicul meu și să-i cânt.
Ce-ți lipsește cel mai mult în această perioadă?
Îmi lipsesc mult zâmbetele oamenilor de pe stradă. În perioada aceasta, încerc să le caut în privirea lor.
Care este lecția pe care pandemia Covid-19 ți-a „predat-o“?
Restricțiile impuse de pandemie m-au făcut să-mi amintesc de începuturi, când eram mult mai puțini, în spații mai restrânse, dar mai aproape ca niciodată.
Eu n-am lăsat anul trecut să treacă fără să îi cânt live publicului meu. Am susținut mai multe concerte, atât on-line, cât și în aer liber, în Teatre de Vară, cu ascultătorii mei alături.
De unde titlul albumului, respectiv al piesei care dă numele albumului, Fata care chiar există?
Eu n-aș fi putut să mă supranumesc într-un fel. Cel mult, Alexandra Greuceanu mi-aș fi dorit să mă cheme. „Fata care chiar există“ este o etichetă pusă de publicul meu.
Ce planuri profesionale ai pentru viitorul apropiat?
Pentru viitorul apropiat pregătesc lansarea noului meu album de studio, Fata care chiar există, ce va avea loc printr-un concert on-line, în data de 14 februarie 2021.
Voi susține acest nou album printr-o serie de concerte în toată țara, așadar abia aștept să ne vedem acolo! Urmăriți-mă pe alexandrausurelu.ro!
©Photo credit: Gina Buliga
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
