Iată-mă în Viena, plimbându-mă prin încăperile de la Albertina Museum și admirând colecția de lucrări impresioniste printre care și Monet, unul dintre pictorii mei preferați, când – ajungând în fața unui tablou din celebra sa colecție „Căpițele de fân“ – până să îmi pot da seama ce mi se întâmplă, încep să lăcrimez. Am realizat că, pentru mine, a fi recunoscător înseamnă să lăcrimezi în fața unui tablou impresionist, fiindcă îmi aduce aminte cum învățam despre impresionism când eram adolescentă, întrebându-mă dacă voi ajunge vreodată să pot admira în realitate acele colecții. Și totuși, 15 ani mai târziu, uite-mă față în față cu Monet și… sentimentul ce mă cuprinde este unul de recunoștință pentru tot drumul meu de până acum, pentru experiențele bune, dar și mai puțin bune, ce au definit dezvoltarea mea până în acest punct. Și e un sentiment foarte bun, odată ce devii conștient de el.
Știu, veți spune că e ușor să te bucuri și să apreciezi lucrurile faine din viața ta, atunci când totul merge conform planului. Numai că, uneori, nici nu ne oprim să observăm măcar sau să marcăm momentele astea, ci doar presupunem că ele vor rămâne mereu așa. Găsesc a fi, într-adevăr, foarte dificil și necesitând un efort conștient și asumat, să exersezi sentimentul de recunoștință în momentele grele, imprevizibile, când viața e dură, iar tu te uiți în jurul tău și parcă nu ești sigur de cum ai ajuns în situația asta.
De când mă știu, în momentele dificile mi-am regăsit echilibrul încercând să mă ancorez în lucruri simple, ce existau la îndemâna mea și care mi-ar fi dat o stare de bine. Totuși, recunosc că nu îmi iese întotdeauna. În aceste situații, a exersa recunoștința devine o necesitate și nu o opțiune. De ce e necesar? Pentru că a fi recunoscător pentru lucrurile simple, bune, gratis din viață (pe care, de cele mai multe ori, ne simțim îndreptățiți să le avem) este un foarte bun factor de protecție împotriva depresiei și anxietății. În acele momente, este cu atât mai important să devii conștient de lucrurile bune și care încă mai funcționează în viața ta, în loc să observi tot ce este negativ.
Depresia și anxietatea te pot să face să simți că ești într-un cerc vicios, din care este foarte dificil să ieși. Așa cum îmi explica unul dintre pacienții mei, un mare iubitor de muzică ce se lupta de ceva vreme cu o depresie, „uneori, zici că trăiesc în capul meu cu un Black Hole Sun [gaură neagră], ce absoarbe și transformă tot ce e bun în viața mea în ceva negativ“. Cu alte cuvinte, uneori a fi recunoscător devine vital, pentru că e ceva ce îți dă putere să mergi mai departe. În plus, studiile arată că impactul exersării recunoștinței este semnificativ asupra corpului uman: de la o dispoziție ameliorată până la diminuarea durerilor, reducerea stresului, îmbunătățirea somnului. Iar la nivelul creierului, studiile de imagistică cerebrală funcțională (fMRI) arată că exercițiul de a fi recunoscător se asociază cu activări ale circuitul cerebral de recompensă sau plăcere. Cu alte cuvinte, ne inundăm creierul cu dopamină și avem tendința de a repeta experiența.
Așadar, cum putem exersa recunoștința, atunci când simțim că nu avem pentru ce să fim recunoscători?
- Începe cu un lucru simplu.
Atunci când suntem blocați în situații asupra cărora avem prea puțin control – ca, de exemplu, dezastrele naturale, boala ta sau a unui membru de familie, un deces sau pierderea unei relații semnificative (adică atunci când viața devine foarte grea) – e cu atât mai dificil să vezi partea plină a unui pahar aprope gol, nu-i așa? Dar acum e momentul să găsești intenționat orice lucru mic, oricât de simplu, care încă mai funcționează în viața ta. Ancorează-te în el și fii recunoscător, chiar și pentru un minut de prezență a acelui lucru în viața ta.
Cea mai simplă și la îndemână metodă este conștientizarea propriei respirații. Și, da, poate părea superficială sugestia mea, dar a fi recunoscător că trăiești (la fiecare inspirație și expirație) te va face să simți că poți înfrunta cu mai mare ușurință ceea ce aruncă viața către tine. Să ai un pat în care să poți dormi și un acoperiș deasupra capului poate fi considerat de unii dintre noi un lux. Dacă nu mă credeți, întrebați un părinte ce doarme nopți în șir pe câte un scaun în spital, lângă patul copilului său bolnav.
Fii recunoscător că ai o pauză de 5 minute în care să nu faci nimic, ci doar să te bucuri de mirosul unei cafele, de gustul unei mâncări făcute de mama, de un duș liniștit, fără ca soțul sau copii să strige după tine, de o îmbrățișare, de un zâmbet de la prieteni sau membri de familie ce țin la tine și îți sunt alături, fiindcă ești sănătos etc. Lucruri mărunte, nu-i așa? Ei bine, nu chiar. Mai degrabă daruri, pe care de cele mai multe ori le trecem cu vederea și presupunem că vor fi mereu acolo pentru noi.
℗PUBLICITATE
- Însușește-ți arta de a face câte un lucru pe rând.
Când simți că viața este epuizantă, că nu mai poți duce, că e prea mult și ai impresia că nimic nu mai merge cum trebuie, ia-ți o pauză și apoi fă doar lucrul cel mai ușor pentru tine în acel moment. Și fii bucuros că încă mai poți face și atât.
- Păstrează un jurnal al recunoștinței.
Găsește în fiecare zi câte 3 motive pentru care să fii recunoscător. Poate fi vorba de culoarea dimineții, de faptul că ai făcut o flotare, că ești mulțumit de corpul tău fiindcă este sănătos, că ai apucat să dormi 5 ore bune de somn etc. Lasă-ți mesaje pe telefon, laptop sau scrie-le pe o bucată de hârtie și recitește-le în weekend sau atunci când te judeci prea aspru pentru ziua ce tocmai a trecut. Vei descoperi că nu, nu a fost totul atât de negativ pe cât ți se pare ție acum.
- Arată recunoștință față de cei din jur.
Spune-le celor din jur ce anume apreciezi la ei sau cât de mult apreciezi ajutorul primit. Scrie-i cuiva un mesaj de mulțumire. Implică-te într-o acțiune de voluntariat. Și fii atent la cum te simți, atunci când faci aceste lucruri. Repetă experiența, de fiecare dată când ai ocazia.
- Păstrează amintirea a ceea ce a fost greu, dar vezi dacă viața ta actuală n-a fost cumva influențată și într-un mod pozitiv de experiența dificilă.
Sunt studii care arată că cei ce practică în mod conștient atitudinea de recunoștință sunt mult mai abili în a face față situațiilor de stres, ba chiar devin mai rezilienți. Și, contrar unor mituri despre reziliență, aceasta nu presupune pur și simplu să înduri suferința pentru a ajunge la scop, ci are mai degrabă de-a face cu a te încărca pozitiv ca să poți gestiona mai bine situațiile care-ți provoacă suferință.
De exemplu, dacă te-ai gândi acum la momentele tale cele mai dificile (eșecurile, pierderile suferite, tristețea și disperarea ce te-au cuprins) și apoi ți-ai aminti că viața ta se desfășoară AICI și ACUM și că, da, ai trecut prin momente extrem de dificile, prin traume și încercări, ai supraviețuit unor relații nefericite, dar în tot acest parcurs nu ai renunțat nicio clipă la scopul tău, ai descoperit în tine laturi sau abilități necunoscute sau ai întâlnit pe drum oameni alături de care ai putut crește. Și toate acestea nu s-ar fi putut întâmpla, dacă acele situații dificile n-ar fi apărut.
Exersarea atitudinii de recunoștință are ca scop nu ignorarea și uitarea trecutului pentru a trăi într-o fericire naivă, ci pe acela de a reîncadra experiențele negative într-o perspectivă prin care să vezi cum au redefinit toate acestea în mod pozitiv viața ta actuală.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
